ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6/2015

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC E.F.Z. SRL prin administrator judiciar D.C. Sprl a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta SC F.T. SRL să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.004.816,64 lei contravaloarea chiriei datorată conform contractului de închiriere dintre părți, la care se adaugă penalitățile de întârziere începând cu data scadenței și până la achitarea integrală a debitului, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 2124 din 22 august 2013, Tribunalul Constanța, secția ll-a civilă, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată și precizată, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.004.816,64 lei contravaloare chirie datorată pentru perioada iulie 2010 - decembrie 2011, a sumei de 1.004.816,64 lei penalități de întârziere de 0,3 % pe fiecare zi de întârziere calculate asupra debitului principal de 1.004.816,64 lei.

Au fost respinse, ca nefondate, capetele de cerere de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere în continuare până la data plății și a sumei de 27.000.494,94 lei chirie aferentă perioadei 1 ianuarie 2012-30 iunie 2013. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 10 octombrie 2001, între părți a fost încheiat contractul de închiriere având ca obiect suprafețe de platformă și a clădirilor de pe acestea, toate situate în Zona Liberă, Constanța Sud, constând în spații administrative, spații de procesare și depozitare, anexe sociale și platforma, în suprafață totală de 9.486,86 mp. Prin actul adițional din 2010 s-a prelungit durata contractului până la 31 decembrie 2011 și s-a stabilit că, pentru lunile iulie, august, septembrie și octombrie 2010, contravaloarea chiriei însumând 64.000 euro și T.V.A.

se va achita în baza unei facturi emise de locator, prin emiterea unui bilet la ordin cu mențiunea avalizat de d-l M.B. pentru SC F.T. SRL având scadența la 22 octombrie 2010. Pentru lunile noiembrie și decembrie 2010 se vor realiza plăți lunare, la nivelul aceleiași sume de 16.000 euro/lună + T.V.A. Pentru perioada 01 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 plata chiriei se va realiza trimestrial, la nivelul sumei de 16.000 euro/lună + T.V.A." Pentru aceste perioade s-au acumulat chirii în valoare de 1.004.816,64 lei, conform facturilor din 14 ianuarie 20111, din 28 martie 2011, din 30 iunie 2011 și din 30 septembrie 2011. În cuprinsul contractului s-a menționat la art. 6 că pentru neplata la termen a chiriei, locatarul va datora locatorului penalități de 0,3% din valoarea chiriei datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu cea de a 16-a zi de la scadența sumei datorate.

În speță, s-a apreciat a fi întrunite condițiile răspunderii civile contractuale, în sensul că pârâta cu vinovăție nu a achitat întreaga sumă reprezentând contravaloarea chiriei pentru perioada iulie 2010 - decembrie 2011, cauzând reclamantei un prejudiciu egal cu acest debit. Astfel, în baza dispozițiilor art. 1073 C. civ., prima instanță a admis primul capăt de cerere și a obligat pârâta la plata sumei de 1.004.816,64 lei contravaloare chirie datorată pentru perioada iulie 2010 - decembrie 2011, cu mențiunea că din totalul sumei datorate cu titlu de chirie, conform facturilor fiscale, a fost dedusă suma de 65.446 lei achitată de către pârâtă către stat în contul datoriilor reclamantei.

Prima instanță a constatat întemeiat, în parte, cel de-al doilea capăt de cerere referitor la plata daunelor interese întrucât, dat fiind că părțile au prevăzut în contractul dintre ele dreptul de a calcula penalități în cuprinsul clauzei penale inserată la art. 6, astfel încât a obligat pârâta și la penalități de întârziere de 0,3 % pe fiecare zi calculate asupra debitului principal, limitând însă aceste penalități la suma reprezentând debitul principal, reținând că raporturile dintre părți au luat naștere sub imperiul Legii nr. 469/2002 privind disciplina contractuală și nu s-a prevăzut posibilitatea depășirii debitului principal.

Cât privește cererea de obligare la plata chiriei aferente perioadei ianuarie 2012 iunie 2013, prima instanță a reținut că din răspunsul reclamantei la interogatoriu reiese că a denunțat contractul de închiriere după data intrării in insolvență, motiv pentru care cererea a fost apreciată ca lipsită de temei legal, cât timp raporturile contractuale dintre părți au încetat, motiv pentru care a respins-o ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta SC E.F.Z. SRL prin administrator judiciar D.C. Sprl și pârâta SC F.T. SRL prin administrator judiciar P.I.P. Sprl iar prin încheierea din 10 martie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de disjungere a apelurilor formulate, a respins cererea de reexaminare a dispoziției de a menține în sarcina apelantei SC F.T.

SRL a obligației de a achita taxa de timbru ca inadmisibilă și în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat judecata ambelor apeluri. În argumentarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că la data de 21 noiembrie 2013 apelanta pârâtă SC F.T. SRL a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, solicitând, în principal, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 44,622 lei, iar, în subsidiar, reducerea sau eșalonarea obligației de plată a taxei de timbru datorate de aceasta pentru apelul promovat în Dosarul nr. 8224/118/2012. Prin încheierea din data de 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Constanța a admis excepția inadmisibilității cererii de ajutor public judiciar și a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii menționate, apelanta pârâtă SC F.T. SRL a formulat, la data de 13 ianuarie 2014, cerere de reexaminare solicitând respingerea excepției inadmisibilității cererii, admiterea pe fond a cererii de acordare a ajutorului public judiciar, cu consecința scutirii de la plata taxei de timbru, iar în subsidiar reducerea sau eșalonarea obligației de plată a taxei de timbru. Prin încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2014, curtea de apel a respins cererea de reexaminare ca nefondată reținând că, prin cererea adresată instanței de apel, apelanta pârâtă SC F.T. SRL a solicitat, în principal, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul O.U.G. nr. 51/2008, iar, în subsidiar, reducerea/eșalonarea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, invocând dispozițiile art. 21 din Legea nr. 146/1997.

S-a reținut că instanța s-a pronunțat în mod corect asupra cererii principale, apreciind că dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, care permit scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, sunt aplicabile exclusiv persoanelor fizice, persoanele juridice putând beneficia de facilitățile reglementate de Legea nr. 146/1997, aplicabilă în speță față de data pornirii procesului. Cu privire la cererea subsidiară, întemeiată pe normele Legii nr. 146/1997, instanța învestită cu soluționarea cererii de reexaminare a apreciat că cererea este admisibilă, urmând a fi analizată pe fond, sub aspectul îndeplinirii condițiilor impuse de art. 21 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997.

S-a reținut că apelanta pârâtă nu a probat că taxa în cuantum de 44.622 lei reprezintă mai mult de 10% din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate ori că plata integrală a taxei nu este posibilă deoarece persoana juridică se află în curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt, în condițiile legii, indisponibilizate. De asemenea, s-a apreciat că împrejurarea că împotriva apelantei a fost deschisă procedura insolvenței în formă generală nu determină, în mod automat, plasarea acesteia în situația prevăzută la lit. b), aceasta fiind obligată să probeze că bunurile sale sunt indisponibilizate, fapt ce o împiedică să achite întreaga taxă. În egală măsură, s-a apreciat că apelanta nu a produs acele dovezi referitoare la situația economico-financiară necesare pentru a se putea aprecia că plata taxei de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să îi afecteze în mod semnificativ activitatea curentă.

Pentru considerentele expuse, văzând că apelanta nu îndeplinește condițiile acordării facilităților la plata taxei judiciare de timbru, s-a respins cererea de reexaminare formulată ca nefondată. La termenul de judecată din data de 27 februarie 2014, apelanta pârâtă SC F.T. SRL prin administrator judiciar P.I.P. Sprl a formulat cerere de reexaminare cu privire la taxa de timbru, solicitând totodată disjungerea apelurilor și admiterea cererii de suspendare în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006. În ceea ce privește cererea de disjungere, instanța a dispus în sensul respingerii, cu motivarea că, pe de o parte, cele două apeluri nu întrunesc condiția de a fi pricini diferite, iar pe de altă parte, apelurile nu au fost anterior reunite.

S-a mai reținut că măsura disjungerii este necesară în situația în care una din pricinile reunite este în stare de a fi judecată, condiție care în cazul de față nu este îndeplinită urmare a măsurii suspendării. Referitor la cererea de suspendare, s-a reținut că prin încheierea din 08 ianuarie 2014, Tribunalul București a dispus admiterea cererii debitoarei SC F.T. SRL dispunând deschiderea procedurii generale fiind desemnat administrator judiciar P.I.P. Sprl iar potrivit dispozițiilor imperative ale art. 36 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus suspendarea judecății apelurilor. Împotriva încheierii din 10 martie 2014 a Curții de Apel Constanța, a declarat recurs pârâta SC F.T. SRL prin administrator judiciar P.I.P.

Sprl, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii recurate, admiterea cererii de disjungere a apelurilor formulată în cauză și admiterea cererii de reexaminare a dispoziției privind achitarea taxei de timbru dispuse în sarcina sa, cu trimiterea cauzei spre continuarea judecații în ceea ce privește apelul propriu. În argumentarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că problema în cauză a fost intrarea sa în insolvență în timpul soluționării apelului, stabilirea taxei de timbru în sarcina sa și modalitatea în care instanța de apel a soluționat cererea de suspendare a judecării apelului formulat de SC E.F.Z. SRL. Cu privire la cererea de disjungere a apelurilor, recurenta a arătat că soluția instanței de apel este greșită, soluția corectă în cauză fiind disjungerea celor două căi de atac și suspendarea doar a apelului formulat de SC E.F.Z.

SRL. Astfel, a susținut recurenta că intrarea sa în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 activa efectul art. 36 din lege, pentru că reclamanta încerca să-și valorifice o creanță față de o societate față de care s-a deschis procedura insolvenței, ca atare, apreciază că soluția instanței în sensul de a respinge cererea de disjungere și de suspendare a ambelor apeluri este neîntemeiată. A mai arătat recurenta că reclamanta SC E.F.Z. SRL își poate promova creanța și în procedura insolvenței însă acest lucru nu este de natură să atragă și suspendarea apelului propriu în care se poate apăra față de pretențiile solicitate.

Cu privire la solicitarea de reexaminare a dispoziției privind stabilirea timbrajului în cauză, a susținut recurenta că nu are nicio relevanță faptul că la data promovării apelului putea fi obligată la plata unei taxe de timbru, important în cauză fiind faptul că la momentul nașterii obligației definitive de plată a taxei de timbru în sarcina sa, era supusă Legii nr. 85/2006, astfel că era scutită de plata taxei judiciare de timbru. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Deși prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă nu a invocat niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., în baza dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304, Înalta Curte, apreciind că susținerile dezvoltate de pârâtă pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ., le va cenzura din această perspectivă. Astfel, o primă critică formulată vizează soluționarea cererii de disjungere a celor două apeluri, în opinia recurentei soluția corectă fiind cea de disjungere și suspendare a apelului formulat de reclamanta SC E.F.Z. SRL. În legătură cu acest aspect, Înalta Curte reține că potrivit art. 165 C. proc.

civ., în orice stare a pricinii se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța socotește că numai una din ele este în stare de judecată. În raport cu textul legal evocat, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, curtea de apel a constatat a nu fi întrunite cerințele prevăzute de acesta, în sensul că nu sunt pricini diferite și mai mult, apelurile nu au fost anterior reunite. S-a mai reținut în mod corect că nici condiția ca una dintre pricini să fie în stare de judecată nu este îndeplinită, având în vedere măsura suspendării. În ceea ce privește măsura suspendării judecării apelurilor, se constată că potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal.

În speță, se constată că prin încheierea din 8 ianuarie 2014, Tribunalul București a dispus admiterea cererii debitoarei și a dispus deschiderea procedurii generale în ceea ce o privește pe pârâta SC F.T. SRL fiind desemnat administrator judiciar P.I.P. Sprl. Deși este adevărat că apelul reclamantei SC E.F.Z. SRL era de drept suspendat conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, la data intrării pârâtei în insolvență, nici apelul acesteia nu putea fi judecat în măsura în care tindea la respingerea pretențiilor stabilite deja prin sentința primei instanțe. De altfel, creanțele ce fac obiectul prezentei cauze pot fi valorificate prin depunerea de către reclamantă a declarațiilor de creanță la tabelul pârâtei SC F.T.

SRL, situație în care s-ar pune în discuție chiar aspectele dezvoltate în apel și ar conduce la existența a două proceduri jurisdicționale în paralel, ce ar pune în discuție aceeași creanță. În ceea ce privește critica referitoare la solicitarea de reexaminare a dispoziției privind stabilirea timbrajului în cauză, se constată că nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs, având în vedere că împotriva încheierii irevocabile prin care s-a soluționat cererea, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată și nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție de aceeași parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la fondul litigiului.

Cele reținute sunt în concordanță cu Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 a Completului competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a hotărât că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului. Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.T. SRL prin administrator judiciar P.I.P. Sprl împotriva încheierii din 10 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.T. SRL prin administrator judiciar P.I.P. Sprl împotriva încheierii din 10 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.