ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Prin cererea de chemare în

judecată, reclamanta SC E.F.Z. SRL prin administrator judiciar D.C. Sprl a

solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu

cu pârâta SC F.T. SRL să dispună obligarea acesteia la plata sumei de

1.004.816,64 lei contravaloarea chiriei datorată conform contractului de

închiriere dintre părți, la care se adaugă penalitățile de întârziere începând

cu data scadenței și până la achitarea integrală a debitului, cu obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 2124 din 22 august 2013, Tribunalul Constanța, secția ll-a civilă, a

admis, în parte, acțiunea civilă formulată și precizată, obligând pârâta la

plata către reclamantă a sumei de 1.004.816,64 lei contravaloare chirie

datorată pentru perioada iulie 2010 - decembrie 2011, a sumei de 1.004.816,64

lei penalități de întârziere de 0,3 % pe fiecare zi de întârziere calculate

asupra debitului principal de 1.004.816,64 lei. Au fost respinse, ca nefondate,

capetele de cerere de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere

în continuare până la data plății și a sumei de 27.000.494,94 lei chirie

aferentă perioadei 1 ianuarie 2012-30 iunie 2013.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 10 octombrie

2001, între părți a fost încheiat contractul de închiriere având ca obiect

suprafețe de platformă și a clădirilor de pe acestea, toate situate în Zona

Liberă, Constanța Sud, constând în spații administrative, spații de procesare

și depozitare, anexe sociale și platforma, în suprafață totală de 9.486,86 mp.

Prin actul adițional din 2010 s-a prelungit durata contractului până la 31

decembrie 2011 și s-a stabilit că, pentru lunile iulie, august, septembrie și

octombrie 2010, contravaloarea chiriei însumând 64.000 euro și T.V.A. se va

achita în baza unei facturi emise de locator, prin emiterea unui bilet la ordin

cu mențiunea avalizat de d-l M.B. pentru SC F.T. SRL având scadența la 22

octombrie 2010. Pentru lunile noiembrie și decembrie 2010 se vor realiza plăți

lunare, la nivelul aceleiași sume de 16.000 euro/lună + T.V.A. Pentru perioada

01 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 plata chiriei se va realiza trimestrial, la

nivelul sumei de 16.000 euro/lună + T.V.A." Pentru aceste perioade s-au

acumulat chirii în valoare de 1.004.816,64 lei, conform facturilor din 14

ianuarie 20111, din 28 martie 2011, din 30 iunie 2011 și din 30 septembrie

2011.

În cuprinsul

contractului s-a menționat la art. 6 că pentru neplata la termen a chiriei,

locatarul va datora locatorului penalități de 0,3% din valoarea chiriei

datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu cea de a 16-a zi de la

scadența sumei datorate.

În speță, s-a

apreciat a fi întrunite condițiile răspunderii civile contractuale, în sensul

că pârâta cu vinovăție nu a achitat întreaga sumă reprezentând contravaloarea

chiriei pentru perioada iulie 2010 - decembrie 2011, cauzând reclamantei un

prejudiciu egal cu acest debit. Astfel, în baza dispozițiilor art. 1073 C.

civ., prima instanță a admis primul capăt de cerere și a obligat pârâta la

plata sumei de 1.004.816,64 lei contravaloare chirie datorată pentru perioada

iulie 2010 - decembrie 2011, cu mențiunea că din totalul sumei datorate cu

titlu de chirie, conform facturilor fiscale, a fost dedusă suma de 65.446 lei

achitată de către pârâtă către stat în contul datoriilor reclamantei.

Prima instanță

a constatat întemeiat, în parte, cel de-al doilea capăt de cerere referitor la

plata daunelor interese întrucât, dat fiind că părțile au prevăzut în

contractul dintre ele dreptul de a calcula penalități în cuprinsul clauzei

penale inserată la art. 6, astfel încât a obligat pârâta și la penalități de

întârziere de 0,3 % pe fiecare zi calculate asupra debitului principal,

limitând însă aceste penalități la suma reprezentând debitul principal,

reținând că raporturile dintre părți au luat naștere sub imperiul Legii nr. 469/2002

privind disciplina contractuală și nu s-a prevăzut posibilitatea depășirii

debitului principal.

Cât privește

cererea de obligare la plata chiriei aferente perioadei ianuarie 2012 iunie

2013, prima instanță a reținut că din răspunsul reclamantei la interogatoriu

reiese că a denunțat contractul de închiriere după data intrării in insolvență,

motiv pentru care cererea a fost apreciată ca lipsită de temei legal, cât timp

raporturile contractuale dintre părți au încetat, motiv pentru care a respins-o

ca nefondată.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanta SC E.F.Z. SRL prin administrator judiciar

D.C. Sprl și pârâta SC F.T. SRL prin administrator judiciar P.I.P. Sprl iar

prin încheierea din 10 martie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de disjungere a

apelurilor formulate, a respins cererea de reexaminare a dispoziției de a

menține în sarcina apelantei SC F.T. SRL a obligației de a achita taxa de

timbru ca inadmisibilă și în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat

judecata ambelor apeluri.

În argumentarea

acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că la data de 21

noiembrie 2013 apelanta pârâtă SC F.T. SRL a formulat cerere de acordare a

ajutorului public judiciar, solicitând, în principal, scutirea de la plata

taxei judiciare de timbru în cuantum de 44,622 lei, iar, în subsidiar,

reducerea sau eșalonarea obligației de plată a taxei de timbru datorate de

aceasta pentru apelul promovat în Dosarul nr. 8224/118/2012.

Prin încheierea

din data de 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Constanța a admis excepția

inadmisibilității cererii de ajutor public judiciar și a respins cererea de

acordare a ajutorului public judiciar ca inadmisibilă.

Împotriva

încheierii menționate, apelanta pârâtă SC F.T. SRL a formulat, la data de 13

ianuarie 2014, cerere de reexaminare solicitând respingerea excepției

inadmisibilității cererii, admiterea pe fond a cererii de acordare a ajutorului

public judiciar, cu consecința scutirii de la plata taxei de timbru, iar în

subsidiar reducerea sau eșalonarea obligației de plată a taxei de timbru.

Prin încheierea

de ședință din data de 14 ianuarie 2014, curtea de apel a respins cererea de

reexaminare ca nefondată reținând că, prin cererea adresată instanței de apel,

apelanta pârâtă SC F.T. SRL a solicitat, în principal, scutirea de la plata

taxei judiciare de timbru, în temeiul O.U.G. nr. 51/2008, iar, în subsidiar,

reducerea/eșalonarea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, invocând

dispozițiile art. 21 din Legea nr. 146/1997.

S-a reținut că

instanța s-a pronunțat în mod corect asupra cererii principale, apreciind că

dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie

civilă, care permit scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, sunt

aplicabile exclusiv persoanelor fizice, persoanele juridice putând beneficia de

facilitățile reglementate de Legea nr. 146/1997, aplicabilă în speță față de

data pornirii procesului.

Cu privire la

cererea subsidiară, întemeiată pe normele Legii nr. 146/1997, instanța

învestită cu soluționarea cererii de reexaminare a apreciat că cererea este

admisibilă, urmând a fi analizată pe fond, sub aspectul îndeplinirii

condițiilor impuse de art. 21 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997.

S-a reținut că

apelanta pârâtă nu a probat că taxa în cuantum de 44.622 lei reprezintă mai

mult de 10% din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate ori că

plata integrală a taxei nu este posibilă deoarece persoana juridică se află în

curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt, în condițiile

legii, indisponibilizate.

De asemenea,

s-a apreciat că împrejurarea că împotriva apelantei a fost deschisă procedura

insolvenței în formă generală nu determină, în mod automat, plasarea acesteia

în situația prevăzută la lit. b), aceasta fiind obligată să probeze că bunurile

sale sunt indisponibilizate, fapt ce o împiedică să achite întreaga taxă.

În egală

măsură, s-a apreciat că apelanta nu a produs acele dovezi referitoare la

situația economico-financiară necesare pentru a se putea aprecia că plata taxei

de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să îi afecteze în mod

semnificativ activitatea curentă.

Pentru

considerentele expuse, văzând că apelanta nu îndeplinește condițiile acordării

facilităților la plata taxei judiciare de timbru, s-a respins cererea de

reexaminare formulată ca nefondată.

La termenul de

judecată din data de 27 februarie 2014, apelanta pârâtă SC F.T. SRL prin

administrator judiciar P.I.P. Sprl a formulat cerere de reexaminare cu privire

la taxa de timbru, solicitând totodată disjungerea apelurilor și admiterea

cererii de suspendare în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce

privește cererea de disjungere, instanța a dispus în sensul respingerii, cu

motivarea că, pe de o parte, cele două apeluri nu întrunesc condiția de a fi

pricini diferite, iar pe de altă parte, apelurile nu au fost anterior reunite.

S-a mai reținut

că măsura disjungerii este necesară în situația în care una din pricinile

reunite este în stare de a fi judecată, condiție care în cazul de față nu este

îndeplinită urmare a măsurii suspendării.

Referitor la

cererea de suspendare, s-a reținut că prin încheierea din 08 ianuarie 2014,

Tribunalul București a dispus admiterea cererii debitoarei SC F.T. SRL

dispunând deschiderea procedurii generale fiind desemnat administrator judiciar

P.I.P. Sprl iar potrivit dispozițiilor imperative ale art. 36 din Legea nr.

85/2006, s-a dispus suspendarea judecății apelurilor.

Împotriva

încheierii din 10 martie 2014 a Curții de Apel Constanța, a declarat recurs

pârâta SC F.T. SRL prin administrator judiciar P.I.P. Sprl, solicitând

admiterea recursului, modificarea încheierii recurate, admiterea cererii de

disjungere a apelurilor formulată în cauză și admiterea cererii de reexaminare

a dispoziției privind achitarea taxei de timbru dispuse în sarcina sa, cu

trimiterea cauzei spre continuarea judecații în ceea ce privește apelul

propriu.

În argumentarea

cererii de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că problema în cauză a fost

intrarea sa în insolvență în timpul soluționării apelului, stabilirea taxei de

timbru în sarcina sa și modalitatea în care instanța de apel a soluționat

cererea de suspendare a judecării apelului formulat de SC E.F.Z. SRL.

Cu privire la

cererea de disjungere a apelurilor, recurenta a arătat că soluția instanței de

apel este greșită, soluția corectă în cauză fiind disjungerea celor două căi de

atac și suspendarea doar a apelului formulat de SC E.F.Z. SRL.

Astfel, a susținut

recurenta că intrarea sa în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 activa

efectul art. 36 din lege, pentru că reclamanta încerca să-și valorifice o

creanță față de o societate față de care s-a deschis procedura insolvenței, ca

atare, apreciază că soluția instanței în sensul de a respinge cererea de

disjungere și de suspendare a ambelor apeluri este neîntemeiată.

A mai arătat

recurenta că reclamanta SC E.F.Z. SRL își poate promova creanța și în procedura

insolvenței însă acest lucru nu este de natură să atragă și suspendarea

apelului propriu în care se poate apăra față de pretențiile solicitate.

Cu privire la

solicitarea de reexaminare a dispoziției privind stabilirea timbrajului în

cauză, a susținut recurenta că nu are nicio relevanță faptul că la data

promovării apelului putea fi obligată la plata unei taxe de timbru, important

în cauză fiind faptul că la momentul nașterii obligației definitive de plată a

taxei de timbru în sarcina sa, era supusă Legii nr. 85/2006, astfel că era

scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Deși prin

memoriul de recurs, recurenta-pârâtă nu a invocat niciunul din motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza dispozițiilor art.

306 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304, Înalta Curte,

apreciind că susținerile dezvoltate de pârâtă pot fi circumscrise motivului de

nelegalitate reglementat de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ., le va cenzura

din această perspectivă.

Astfel, o primă

critică formulată vizează soluționarea cererii de disjungere a celor două

apeluri, în opinia recurentei soluția corectă fiind cea de disjungere și

suspendare a apelului formulat de reclamanta SC E.F.Z. SRL.

În legătură cu

acest aspect, Înalta Curte reține că potrivit art. 165 C. proc. civ., în orice

stare a pricinii se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța socotește

că numai una din ele este în stare de judecată.

În raport cu

textul legal evocat, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, curtea de apel a

constatat a nu fi întrunite cerințele prevăzute de acesta, în sensul că nu sunt

pricini diferite și mai mult, apelurile nu au fost anterior reunite. S-a mai

reținut în mod corect că nici condiția ca una dintre pricini să fie în stare de

judecată nu este îndeplinită, având în vedere măsura suspendării.

În ceea ce

privește măsura suspendării judecării apelurilor, se constată că potrivit art.

36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii, se suspendă de

drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare

silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale cu

excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal.

În speță, se

constată că prin încheierea din 8 ianuarie 2014, Tribunalul București a dispus

admiterea cererii debitoarei și a dispus deschiderea procedurii generale în

ceea ce o privește pe pârâta SC F.T. SRL fiind desemnat administrator judiciar

P.I.P. Sprl. Deși este adevărat că apelul reclamantei SC E.F.Z. SRL era de

drept suspendat conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, la data intrării pârâtei

în insolvență, nici apelul acesteia nu putea fi judecat în măsura în care

tindea la respingerea pretențiilor stabilite deja prin sentința primei

instanțe. De altfel, creanțele ce fac obiectul prezentei cauze pot fi

valorificate prin depunerea de către reclamantă a declarațiilor de creanță la

tabelul pârâtei SC F.T. SRL, situație în care s-ar pune în discuție chiar

aspectele dezvoltate în apel și ar conduce la existența a două proceduri

jurisdicționale în paralel, ce ar pune în discuție aceeași creanță.

În ceea ce

privește critica referitoare la solicitarea de reexaminare a dispoziției

privind stabilirea timbrajului în cauză, se constată că nu mai poate face

obiectul analizei instanței de recurs, având în vedere că împotriva încheierii

irevocabile prin care s-a soluționat cererea, nu se mai poate exercita vreo

cale de atac de reformare, nici pe cale separată și nici odată cu fondul, iar

aspectele dezlegate intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în

discuție de aceeași parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii

pronunțate cu privire la fondul litigiului.

Cele reținute

sunt în concordanță cu Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 a Completului

competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care s-a hotărât că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare,

partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de

timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de

chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune

astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau

recursului.

Pentru toate

argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.T.

SRL prin administrator judiciar P.I.P. Sprl împotriva încheierii din 10 martie

2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta SC F.T. SRL prin administrator judiciar

P.I.P. Sprl împotriva încheierii din 10 martie 2014 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.