ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 131/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 154 din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași a fost admis apelul declarat de SC T. SA împotriva Sentinței nr. 1489/3 decembrie 2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o anulează și rejudecând, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, au fost respinse acțiunile civile conexe formulate de reclamanta SC T. SA în contradictoriu cu pârâta RA "R.A.R.". Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea cu care a învestit tribunalul (cerere înregistrată sub nr. 7743/99/2010), SC "T." SA a solicitat obligarea Regiei Autonome "R.A.R." la plata sumei de 105.000 lei, reprezentând chirie pentru perioada 1 decembrie 2007 - 30 iunie 2008, și la plata sumei de 95.700 lei, reprezentând penalități de 1% pe zi de întârziere, calculate asupra chiriilor datorate pentru perioada 8 ianuarie 2008 - 8 iulie 2008. Prin cererea înregistrată sub nr. 10010/99/2011, SC "T." SA a solicitat obligarea Regiei Autonome "R.A.R." la plata sumei de 180.000 lei, reprezentând chirie pentru perioada 1 iulie 2008 - 30 iunie 2009, și la plata sumei de 180.000 lei,

reprezentând penalități de 1% pe zi de întârziere calculate asupra chiriilor datorate pentru perioada 8 iulie 2008 - 8 iulie 2009. Ambele cereri au fost fundamentate pe contractul de închiriere intervenit, inițial, între SC "S." SRL și Regia Autonomă "R.A.R." - București și care a fost modificat prin actul adițional din 1 noiembrie 2003, iar apoi a fost cesionat către reclamanta apelantă, care a cumpărat terenul, ce forma obiectul acestor contracte.

Instanța de apel a considerat că a fost admisă, în mod greșit excepția autorității de lucru judecat de către prima instanță, având în vedere că în prezenta cauză, acțiunile civile promovate de SC T. SA se derulează între aceleași părți, în aceeași calitate, sunt întemeiate pe aceeași cauză (contractul de închiriere încheiat, inițial, între SC S. SRL și pârâta Regia Autonomă "R.A.R." și care a fost modificat prin actul adițional din 1 noiembrie 2003, ulterior cesionat către reclamantă), însă obiectul nu este identic cu cel din Dosarul nr. 19877/245/2008 deoarece, deși vizează plata chiriei și a penalităților de întârziere aferente, perioadele pentru care se solicită această chirie sunt diferite.

În acest context, reține instanța de apel, deși nu există autoritate de lucru judecat, nefiind întrunite cerințele art. 1200 C. civ.

de la 1864, nu se mai poate proceda la o nouă analiză a existenței dreptului apelantei reclamante de a primi chiria pentru perioadele solicitate în prezenta cauză, inclusiv penalitățile aferente, în baza contractului de închiriere, deoarece aceasta ar contraveni considerentelor deciziei pronunțate anterior - nr. 145 din 8 martie 2011 în Dosarul nr. 19877/245/2008, irevocabilă, ceea ce nu este permis, conform prezumției puterii de lucru judecat (prin Decizia civilă nr. 145 din 8 martie 2011 a fost respinsă cererea SC T. SA de obligare a pârâtei Regia Autonomă "R.A.R." la plata chiriei și a penalităților pentru perioada noiembrie 2006 - mai 2007, în cuprinsul considerentelor hotărârii, reținându-se de către instanță că este nul absolut contractul de închiriere încheiat la data de 1 martie 2000 datorită caracterului leonin al clauzelor cuprinse).

Se reține de către instanța de apel că beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele unei hotărâri judecătorești care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta, în prezenta cauză neprezentând importanță faptul că instanța anterioară nu s-a pronunțat prin dispozitivul Deciziei nr. 145/8 martie 2011 cu privire la nulitatea contractului de închiriere din anul 2000, câtă vreme a analizat valabilitatea acestui contract prin considerente și a respins cererea SC T. SA de plată a chiriei și a penalităților aferente perioadei noiembrie 2006 - mai 2007, considerentele făcând corp comun cu dispozitivul deciziei. Împotriva deciziei din apel formulează recurs reclamanta SC T. SA, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii în totalitate a celor două acțiuni conexe.

Motivele de recurs invocate sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se, în esență, următoarele aspecte: În puterea lucrului judecat intră doar dispozitivul hotărârii judecătorești care s-a pronunțat asupra fondului dedus judecății nu și toate considerentele instanței care argumentează soluția, aceste considerente, potrivit vechiului C. civ., neputând fi atacate separat cu o cale de atac. Considerentele Deciziei civile nr. 145 din 8 martie 2011 sunt, în opinia recurentei, greșite și străine de cauza care avea ca obiect plata unei chirii și a penalităților aferente, instanța analizând în recurs, fără a fi fost învestită cu o cerere în acest sens, motive de nulitate absolută a contractului de închiriere: capacitatea de a contracta, consimțământul, durata contractului și existența clauzelor leonine ale contractului de închiriere în raport cu cel de asociere în participațiune.

Parte din aceste considerente (cele privitoare la capacitatea de a contracta, consimțământul și la durata contractului) sunt, consideră recurenta, în contradicție cu dispozițiile Sentinței civile nr. 189 din 3 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 7897/99/2008 și cu considerentele Deciziei nr. 2125 din 1 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în același dosar. Cu privire la existența clauzelor leonine în contractul de asociere în participațiune și în cel de închiriere a fost analizată, urmare a cererii formulate de către pârâta Regia Autonomă "R.A.R.", s-a statuat în mod irevocabil în sensul respingerii prin Decizia nr. 83 din 8 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași decizie menținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mai susține recurenta că Decizia civilă nr. 145 din 8 martie 2011 are putere de lucru judecat numai cu privire la plata chiriei pentru perioada 1 decembrie 2006 - iunie 2007, iar considerentele referitoare la valabilitatea contractului de închiriere și a celui de asociere în participațiune au fost infirmate în proporție de 75 % de către o altă hotărâre judecătorească ce s-a pronunțat asupra acelorași contracte însă, pe cale principală. În opinia recurentei, prin hotărârea dată, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 1200 alin. (4) C. civ. prin raportare la art. 1202 C. civ. Prin întâmpinarea depusă intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Obiectul prezentului dosar în reprezintă cererea recurentei reclamante SC T. SA de obligare a intimatei pârâte RA R.A.R. la plata contravalorii chiriei pentru perioada 1 decembrie 2007 - 30 iunie 2008 și a penalităților aferente (Dosarul nr. 7743/99/2010) și pentru perioada 1 iulie 2008 - 30 iunie 2009 și a penalităților aferente (Dosarul nr. 10010/99/2011), chirie stabilită în baza unui contract de închiriere încheiat în anul 2000 între intimată în calitate de locatar și fostul proprietar SC "S." S.R.L., contract care a fost cesionat către recurenta reclamantă printr-un act adițional încheiat la data de 1 noiembrie 2003, începând cu anul 2004 contractul de închiriere derulându-se între părțile din prezenta cauză, părți care au închiriat ulterior, în 2006, și un contract de asociere în participațiune, contract care însă nu este invocat ca temei juridic în prezentul litigiu.

Între părți s-au mai purtat anterior litigii având același obiect - plata chiriei datorate de către intimata Regia Autonomă "R.A.R.", perioadele pentru care s-a solicitat această plată fiind diferite însă, toate având drept temei același contract de închiriere încheiat de către părți. Prin Decizia civilă nr. 145 din 8 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 19877/245/2008, având ca obiect plată chirie pentru perioada 1 noiembrie 2005 - 30 aprilie 2006 și penalități aferente datorate în baza contractului de închiriere încheiat în anul 2000, Tribunalul Iași respinge în mod irevocabil acțiunea reclamantei SC T. SA, reținând însă în considerente că respectivul contract de închiriere conține clauze leonine, aspect de natură să atragă nulitatea absolută a acestuia, astfel încât pârâta nu are obligația de plată a chiriei pentru perioada solicitată.

De menționat este faptul că instanța nu a fost învestită cu o cerere în sensul constatării nulității absolute a contractului de închiriere, pronunțându-se pe acest aspect în considerarea faptului că este o apărare făcută de către pârâtă. Problema de drept pe care Înalta Curte trebuie să o dezlege în prezenta cauză vizează efectele pe care le produce Decizia civilă nr. 145 din 8 martie 2011, decizie intrată în puterea lucrului judecat, în condițiile în care instanța de judecată, în considerentele hotărârii, a analizat contractul de închiriere încheiat de către părți și care a stat la baza pretențiilor solicitate, constatând că acesta este lovit de nulitate absolută întrucât conține clauze leonine, constatare care nu se regăsește și în dispozitivul hotărârii pronunțate; altfel spus - beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele unei hotărârii judecătorești care nu au reflectare și în dispozitivul hotărârii respective.

Partea dintr-o hotărâre judecătorească care interesează puterea de lucru judecat este dispozitivul întrucât este ceea ce se execută, este soluția propriu-zisă, însă nu se poate face o disociere între considerente și dispozitiv astfel încât efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă și în raport de considerente, mai ales în situația în care acestea vin să expliciteze dispozitivul astfel că în prezenta cauză (acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată).

Faptul că o astfel de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere putea fi dispusă numai în condițiile formulării unei cereri (acțiune, cerere reconvențională), faptul că instanța a reținut în mod greșit existența unei clauze leonine într-un contract de închiriere, clauză specifică contractelor de asociere în participațiune, nu reprezintă impedimente care să înlăture efectul pozitiv al lucrului judecat în ceea ce privește considerentele hotărârii judecătorești, fiind vorba de o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat și care nu mai poate fi supusă controlului judiciar pe calea unei apărări de fond într-o altă cauză. Pe această cale se asigură, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, instanța care soluționează cel de-al doilea proces neputând să ignore constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare.

Instanța de judecată din cel de-al doilea proces nu poate nesocoti ori cenzura, apreciindu-le ca fiind inopozabile, considerentele unei hotărârii judecătorești anterioare pe motiv că acestea încalcă norme de procedură, câtă vreme aceste considerente împreună cu dispozitivul, fac parte dintr-o hotărâre situată în puterea lucrului judecat. Altfel spus, nu poate fi recunoscut efectul pozitiv al puterii lucrului judecat doar în raport de dispozitivul unei hotărâri judecătorești, disociindu-l de considerentele acesteia pe motiv că acestea reflectă erori de judecată ale instanței. Recurenta, în criticile formulate, a făcut referire și la un alt litigiu purtat între părți, respectiv cererea RA "R.A.R." privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere, cerere respinsă și care a format obiectul Dosarului nr. 7897/99/2008 al Tribunalului Iași.

În mod corect instanța de apel a reținut că în cadrul acestui demers judiciar s-au invocat și analizat două motive de nulitate a contractului de închiriere, respectiv: lipsa capacității de a contracta și lipsa consimțământului Regiei Autonome R.A.R. la încheierea acestuia, iar prin Decizia nr. 145 din 8 martie 2011 Tribunalul Iași a analizat și reținut caracterul leonin al aceluiași contract în raport de contractul de asociere în participațiune dintre aceleași părți, astfel încât nu se poate reține puterea de lucru judecat. Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T. SA Iași împotriva Deciziei nr. 154 din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2015. Procesat de GGC - NN