ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3490/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3490/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1830 din 5 aprilie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petenta P.L.R.I. SA, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N. din România SA - C., în favoarea Judecătoriei Buftea. Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Brezoi a reținut că, așa cum rezultă din procesul-verbal, contravenienta are sediul în Voluntari, localitate aflată sub circumscripția Judecătoriei Buftea. Învestită prin declinare, Judecătoria Buftea, prin Sentința civilă nr. 907 din 12 martie 2014, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Buftea a reținut că dispozițiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, sunt aplicabile după intrarea în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, iar acțiunea este înregistrată la 14 martie 2012. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Brezoi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În cauza de față se contestă procesul-verbal de constatare a contravenției din 31 ianuarie 2012, încheiat de către CNADNR S.A.
- C., prin care în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, petenta P.L.R.I. S.A. a fost sancționată cu amendă contravențională, întrucât la data de 14 august 2011 s-a constatat că vehiculul cu numărul de înmatriculare x, aparținând reclamantei a circulat pe DN 7, km 188+900 m, Județul Vâlcea, fără a deține rovinietă valabilă. Așa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 14 februarie 2012, anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., astfel că este supusă vechii reglementări, potrivit art. 24 din Noul C. proc. civ. care are aplicabilitate generală. Conform art. 24 din Noul C. proc.
civ., norma de competență se aplică numai plângerilor contravenționale înregistrate după data de 15 februarie 2013. Din cuprinsul procesului-verbal depus la dosar rezultă că fapta a fost săvârșită pe DN 7, km 188+900 m, Județul Vâlcea. Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Înalta Curte constată că, în cauză, locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei, este Județul Vâlcea localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Brezoi.
Prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Brezoi. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta P.L.R.I. SA și pe intimata C.N.A.D.N. din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C. în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2014. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.