ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4731/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 5 iunie 2012, reclamantul R.D. a solicitat obligarea pârâților Registrul Auto Român și Registrul Ruto Român - Agenția Bihor să elibereze o nouă carte de identitate pentru autoturismul A., culoare albastru, an fabricație 1999, capacitatea cilindrică 1896, serie sașiu X1, ca urmare a identificării și certificării faptului că autovehiculul corespunde normelor tehnice de siguranță a circulației rutiere, de protecție a mediului, precum și folosinței căreia îi este destinat.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, deși este cumpărător de bună-credință al autoturismului și deține toate atributele dreptului de proprietate asupra bunului, i s-a refuzat în mod justificat emiterea unei noi cărți de identitate față de Sentința penală nr. 199 din 9 noiembrie 2001 a Tribunalului Suceava, prin care s-a dispus anularea cărții de identitate a autoturismului. 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința nr. 90/CA/2013 - P.I. din 6 iunie 2013, prin care a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Reprezentanța RAR Bihor, a admis cererea formulată de reclamantul R.D.

și a obligat pârâtul Registrul Auto Român ca, în urma identificării și certificării faptului că autoturismul corespunde normelor tehnice de siguranță a circulației, de protecție a mediului și folosință conform destinației, să emită o nouă carte de identitate pentru autoturismul deținut de reclamant și a obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1000 RON. Excepția lipsei capacității de folosință a Reprezentanței Registrului Auto Român Bihor a fost admisă, constatându-se că aceasta este o structură organizatorică a Registrului Auto Român și fără capacitate administrativă.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul este dobânditor de bună-credință al autoturismului și fără culpa sa, nu își poate exercita atributele conferite de dreptul de proprietate, iar atitudinea autorității pârâte se asimilează unui refuz nejustificat de soluționare a cererii petentului, în condițiile în care autoturismul nu se află în evidență ca fiind dat în urmărire și nu s-a solicitat obligarea la emiterea cărții de identitate, ci recunoașterea dreptului de a se prezenta la Registrul Auto Român pentru a fi îndeplinite operațiunile tehnice și, în măsura în care sunt îndeplinite cerințele legale, să fie eliberată cartea de identitate. În drept, hotărârea instanței de fond s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1 din O.G.

nr. 78/2000, care prevăd că vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea și certificarea autenticității acestora de către Regia Autonomă - Registrul Auto Român. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Registrul Auto Român, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul R.D. Recurentul a susținut că instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea, fără analizarea probatoriului din care rezultă că vehiculul deținut de intimatul reclamant a făcut obiectul unui dosar penal și printr-o sentință penală s-a dispus anularea documentelor și înmatriculărilor vehiculului.

De asemenea, s-a arătat că, în Adresa din 29 martie 2012 emisă de M.A.I. - I.G.P.R. - D.I.C. București se menționează că autoturismul figurează blocat în baza de date a Registrului Auto Român în temeiul unei hotărâri judecătorești, iar instanța de fond nu a dispus și deblocarea autovehiculului din baza de date, în vederea efectuării prestațiilor solicitate de intimatul reclamant. Recurentul a mai susținut că instanța de fond nu a avut în vedere și dispozițiile art. 12 și 13 din O.G. nr. 78/2000, existând posibilitatea să se constate că vehiculul nu corespunde cerințelor impuse de legislația națională în vederea eliberării cărții de identitate a vehiculului cu ocazia efectuării operațiunilor tehnico-materiale.

Ultima critică din recurs a fost formulată cu privire la cheltuielile de judecată, susținându-se că acestea au fost greșit acordate intimatului reclamant, în condițiile în care nu au fost solicitate prin acțiune. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Prin Sentința nr. 199 din 9 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în Dosarul nr. 9.794/2000, s-a dispus anularea cărții de identitate eliberate pentru autoturismul A. cu X1 și în temeiul acestei hotărâri judecătorești autoturismul figurează blocat în baza de date a Registrului Auto Român.

Față de situația juridică a autoturismului, răspunsurile comunicate intimatului reclamant cu Adresele din 20 februarie 2012 și din 22 mai 2012 emise de Registrul Auto Român au fost greșit asimilate unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de eliberare a unei noi cărți de identitate, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și s-a dispus admiterea acțiunii prin hotărârea pronunțată de instanța de fond. Soluția astfel pronunțată nu corespunde probelor administrate de către intimatul reclamant cu privire la titlul în baza căruia deține autoturismul menționat anterior și nici reglementării legale care prevede condițiile în care vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România.

Referitor la calitatea intimatului reclamant de proprietar și dobânditor de bună-credință al autoturismului, instanța de fond a preluat susținerile formulate în acest sens prin acțiune, fără însă a avea în vedere și înscrisurile depuse la dosar, din care nu rezultă cu certitudine elementele esențiale ale contractului de vânzare-cumpărare pentru care s-a prezentat numai o copie ilizibilă și un duplicat al cărții de identitate eliberat la data de 9 ianuarie 2001, deși un asemenea duplicat se poate emite numai în cazul pierderii, furtului sau distrugerii cărții de identitate a vehiculului, conform dispozițiilor art. 16 1 din O.G. nr. 78/2000, aprobată prin Legea nr. 230/2003.

De asemenea, nu s-a avut în vedere că nu au fost administrate și alte probatorii concludente care să ateste calitatea intimatului reclamant de dobânditor de bună-credință, ceea ce se impunea în raport cu situația de fapt reținută în Sentința nr. 199 din 9 noiembrie 2001 a Tribunalului Suceava, secția penală, din care rezultă că autoturismul a fost înmatriculat în circulație în baza unei chitanțe vamale false din 7 septembrie 1999. Referitor la temeiul juridic al refuzului de eliberare a unei noi cărți de identitate, instanța de fond a considerat în mod greșit că intimatul reclamant a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 78/2000, conform cărora vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea și calificarea autenticității acestora, după caz, de către Regia Autonomă - Registrul Auto Român.

Prin înscrisurile depuse în susținerea acțiunii nu s-a dovedit îndeplinirea acestor cerințe legale și printr-o aplicare corectă a prevederilor art. 11 și art. 13 din actul normativ sus-menționat, autoritatea recurentă a refuzat să elibereze o nouă carte de identitate, constatând că nu poate fi atestată identitatea vehiculului în raport cu datele înscrise în duplicatul cărții de identitate, în condițiile în care cartea emisă la data primei înmatriculări în România a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, nefiind certificată autenticitatea vehiculului. Pentru considerentele expuse, în cauză s-a apreciat fără temei că intimatul reclamant este titularul unui drept recunoscut de lege sau al unui interes legitim care ar fi fost vătămat prin refuzul recurentului pârât de a elibera o nouă carte de identitate pentru autoturismul A., astfel că nu era îndeplinită cerința prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea acțiunii.

În consecință, Înalta Curte va admite prezentul recurs și va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul R.D. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica hotărârea instanței de fond, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul R.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Regia Autonomă Registrul Auto Român împotriva Sentinței nr. 90/CA-PI din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului R.D., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2014. Procesat de GGC - AZ