ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4731/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4731/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Procedura în fața primei instanțe
Prin acțiunea înregistrată la 5 iunie 2012,
reclamantul R.D. a solicitat obligarea pârâților Registrul Auto Român și
Registrul Ruto Român - Agenția Bihor să elibereze o nouă carte de identitate
pentru autoturismul A., culoare albastru, an fabricație 1999, capacitatea
cilindrică 1896, serie sașiu X1, ca urmare a identificării și certificării
faptului că autovehiculul corespunde normelor tehnice de siguranță a
circulației rutiere, de protecție a mediului, precum și folosinței căreia îi
este destinat.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că, deși este cumpărător de bună-credință al
autoturismului și deține toate atributele dreptului de proprietate asupra
bunului, i s-a refuzat în mod justificat emiterea unei noi cărți de identitate
față de Sentința penală nr. 199 din 9 noiembrie 2001 a Tribunalului Suceava,
prin care s-a dispus anularea cărții de identitate a autoturismului.
Soluția instanței
de fond
Curtea de Apel
Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a
pronunțat Sentința nr. 90/CA/2013 - P.I. din 6 iunie 2013, prin care a admis
excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Reprezentanța RAR Bihor, a
admis cererea formulată de reclamantul R.D. și a obligat pârâtul Registrul Auto
Român ca, în urma identificării și certificării faptului că autoturismul
corespunde normelor tehnice de siguranță a circulației, de protecție a mediului
și folosință conform destinației, să emită o nouă carte de identitate pentru
autoturismul deținut de reclamant și a obligat pârâtul să plătească
reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1000 RON.
Excepția lipsei
capacității de folosință a Reprezentanței Registrului Auto Român Bihor a fost
admisă, constatându-se că aceasta este o structură organizatorică a Registrului
Auto Român și fără capacitate administrativă.
Pe fondul cauzei, s-a
reținut că reclamantul este dobânditor de bună-credință al autoturismului și
fără culpa sa, nu își poate exercita atributele conferite de dreptul de
proprietate, iar atitudinea autorității pârâte se asimilează unui refuz
nejustificat de soluționare a cererii petentului, în condițiile în care
autoturismul nu se află în evidență ca fiind dat în urmărire și nu s-a
solicitat obligarea la emiterea cărții de identitate, ci recunoașterea
dreptului de a se prezenta la Registrul Auto Român pentru a fi îndeplinite
operațiunile tehnice și, în măsura în care sunt îndeplinite cerințele legale,
să fie eliberată cartea de identitate.
În drept, hotărârea
instanței de fond s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 78/2000,
care prevăd că vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau
înregistrate în România numai după omologarea și certificarea autenticității
acestora de către Regia Autonomă - Registrul Auto Român.
Calea de atac
exercitată
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâtul Registrul Auto Român, solicitând modificarea
hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul R.D.
Recurentul a susținut
că instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea, fără analizarea
probatoriului din care rezultă că vehiculul deținut de intimatul reclamant a
făcut obiectul unui dosar penal și printr-o sentință penală s-a dispus anularea
documentelor și înmatriculărilor vehiculului.
De asemenea, s-a
arătat că, în Adresa din 29 martie 2012 emisă de M.A.I. - I.G.P.R. - D.I.C.
București se menționează că autoturismul figurează blocat în baza de date a
Registrului Auto Român în temeiul unei hotărâri judecătorești, iar instanța de
fond nu a dispus și deblocarea autovehiculului din baza de date, în vederea
efectuării prestațiilor solicitate de intimatul reclamant.
Recurentul a mai
susținut că instanța de fond nu a avut în vedere și dispozițiile art. 12 și 13
din O.G. nr. 78/2000, existând posibilitatea să se constate că vehiculul nu
corespunde cerințelor impuse de legislația națională în vederea eliberării
cărții de identitate a vehiculului cu ocazia efectuării operațiunilor
tehnico-materiale.
Ultima critică din
recurs a fost formulată cu privire la cheltuielile de judecată, susținându-se
că acestea au fost greșit acordate intimatului reclamant, în condițiile în care
nu au fost solicitate prin acțiune.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând actele și
lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, pentru următoarele
considerente:
Aspecte de fapt și
de drept relevante
Prin Sentința nr. 199
din 9 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în
Dosarul nr. 9.794/2000, s-a dispus anularea cărții de identitate eliberate
pentru autoturismul A. cu X1 și în temeiul acestei hotărâri judecătorești
autoturismul figurează blocat în baza de date a Registrului Auto Român.
Față de situația
juridică a autoturismului, răspunsurile comunicate intimatului reclamant cu
Adresele din 20 februarie 2012 și din 22 mai 2012 emise de Registrul Auto Român
au fost greșit asimilate unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de
eliberare a unei noi cărți de identitate, în sensul dispozițiilor art. 2 alin.
(1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și s-a dispus admiterea
acțiunii prin hotărârea pronunțată de instanța de fond.
Soluția astfel
pronunțată nu corespunde probelor administrate de către intimatul reclamant cu
privire la titlul în baza căruia deține autoturismul menționat anterior și nici
reglementării legale care prevede condițiile în care vehiculele rutiere pot fi
comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România.
Referitor la
calitatea intimatului reclamant de proprietar și dobânditor de bună-credință al
autoturismului, instanța de fond a preluat susținerile formulate în acest sens
prin acțiune, fără însă a avea în vedere și înscrisurile depuse la dosar, din
care nu rezultă cu certitudine elementele esențiale ale contractului de
vânzare-cumpărare pentru care s-a prezentat numai o copie ilizibilă și un
duplicat al cărții de identitate eliberat la data de 9 ianuarie 2001, deși un
asemenea duplicat se poate emite numai în cazul pierderii, furtului sau
distrugerii cărții de identitate a vehiculului, conform dispozițiilor art. 16
1
din O.G. nr. 78/2000, aprobată prin Legea nr. 230/2003.
De asemenea, nu s-a
avut în vedere că nu au fost administrate și alte probatorii concludente care
să ateste calitatea intimatului reclamant de dobânditor de bună-credință, ceea
ce se impunea în raport cu situația de fapt reținută în Sentința nr. 199 din 9
noiembrie 2001 a Tribunalului Suceava, secția penală, din care rezultă că autoturismul
a fost înmatriculat în circulație în baza unei chitanțe vamale false din 7
septembrie 1999.
Referitor la temeiul
juridic al refuzului de eliberare a unei noi cărți de identitate, instanța de
fond a considerat în mod greșit că intimatul reclamant a dovedit îndeplinirea
condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 78/2000,
conform cărora vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau
înregistrate în România numai după omologarea și calificarea autenticității
acestora, după caz, de către Regia Autonomă - Registrul Auto Român.
Prin înscrisurile
depuse în susținerea acțiunii nu s-a dovedit îndeplinirea acestor cerințe
legale și printr-o aplicare corectă a prevederilor art. 11 și art. 13 din actul
normativ sus-menționat, autoritatea recurentă a refuzat să elibereze o nouă
carte de identitate, constatând că nu poate fi atestată identitatea vehiculului
în raport cu datele înscrise în duplicatul cărții de identitate, în condițiile
în care cartea emisă la data primei înmatriculări în România a fost anulată
prin hotărâre judecătorească definitivă, nefiind certificată autenticitatea
vehiculului.
Pentru considerentele
expuse, în cauză s-a apreciat fără temei că intimatul reclamant este titularul
unui drept recunoscut de lege sau al unui interes legitim care ar fi fost
vătămat prin refuzul recurentului pârât de a elibera o nouă carte de identitate
pentru autoturismul A., astfel că nu era îndeplinită cerința prevăzută de art.
1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea acțiunii.
În consecință, Înalta
Curte va admite prezentul recurs și va modifica hotărârea atacată, în sensul că
va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul R.D.
Soluția instanței
de recurs și temeiul juridic al acesteia
În baza dispozițiilor
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta
Curte va admite prezentul recurs și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9
C. proc. civ., va modifica hotărârea instanței de fond, în sensul că va
respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul R.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Regia Autonomă Registrul Auto Român împotriva Sentinței nr.
90/CA-PI din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal.
Modifică sentința
atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului R.D., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 10 decembrie 2014.
Procesat
de GGC - AZ