ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4217/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Bacău solicitând anularea adresei nr. 13670 din 13 ianuarie 2012 și obligarea pârâtei la soluționarea cererii sale privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a solicitat pârâtei acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, întrucât, în perioada 20 iulie 1950 - 20 iulie 1953, a efectuat stagiul militar la U.M. – B.M., dar pârâta i-a refuzat acordarea acestor drepturi, comunicându-i refuzul prin adresa nr. 13670 din 13 octombrie 2012. Prin sentința nr. 34/2013 din 15 februarie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.

Bacău, a anulat adresa nr. 13670 din 13 ianuarie 2012 emisă de pârâta C.J.P. Bacău, a obligat pârâta să soluționeze cererea reclamantului, înregistrată la C.J.P. Bacău sub nr. 13670 din 10 noiembrie 2011. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că, prin cererea înregistrată sub nr. 13670 din 10 noiembrie 2011, reclamantul C.I. a solicitat pârâtei C.J.P. Bacău acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002; că prin adresa nr. 13670 din 13 ianuarie 2012 pârâta a făcut cunoscut reclamantului că pe numele lui a fost emisă Hotărârea nr. 8502 din 01 noiembrie 2006, prin care i-a fost respinsă cererea anterioară de acordare a drepturilor prevăzute de lege și că, întrucât noua cerere are atașate aceleași acte ca și cererea din anul 2006, solicitarea sa a fost clasată.

Analizând actele depuse de reclamant în dovedirea cererilor sale, înregistrate sub nr. 55869 din 26 aprilie 2006 și 13670 din 10 noiembrie 2011, Curtea a constatat că susținerile pârâtei din adresa de răspuns nu sunt întemeiate, cererea din anul 2011 având atașat și certificatul nr. DP 1451 din 19 octombrie 2011 eliberat de M.A.N. – UM Pitești, act care nu a fost avut în vedere de pârâtă atunci când a emis hotărârea nr. 8502 din 01 noiembrie 2006. Curtea a apreciat că, față de cele arătate mai sus, pârâta trebuia să procedeze la analizarea solicitării reclamantului și la emiterea unei hotărâri, astfel cum prevede art. 6 alin. (4) din Legea nr. 309/2002, neputându-se invoca faptul că prin Hotărârea nr. 8502 din 1 noiembrie 2006 pârâta s-a pronunțat deja asupra solicitării reclamantului, procedura revizuirii prevăzută de art. 7 din același act normativ fiind pe deplin aplicabilă și în această situație.

În consecință, față de cele arătate mai sus, în temeiul art. 18 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, curtea a admis acțiunea, a anulat adresa nr. 13670 din 13 ianuarie 2012 și a obligat pârâta să analizeze solicitarea reclamantului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P. Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că instanța de judecata a soluționat în mod greșit cauza și nu a ținut cont de faptul că instituția recurentă, prin comisia de aplicare a Legii nr. 309/2002, în mod corect a soluționat cererea nr. 13670 din 10 noiembrie 2011 prin adresa nr. 13670 din 13 ianuarie 2012, în sensul că Certificatul nr. DP 1451 din 19 octombrie 2011, emis de către U.M.

Pitești nu schimbă cu nimic situația anterioară, nefiind un document nou, ci este un înscris care certifică aceeași situație înscrisă în Livretul militar și soluționată prin Hotărârea nr. 8502 din 01 noiembrie 2006. Arată recurenta că la solicitarea C.N.P.A.S., făcută în temeiul art. 7 din Anexa 1 din normele de aplicare a Legii nr. 309/2002, A.N. au întocmit o evidență a detașamentelor de muncă subordonate D.G.S.M., iar U.M. Mangalia nu figurează ca făcând parte din detașamentele de muncă și, pe cale de consecință, Comisia de aplicare a Legii nr. 309/2002 a procedat atât la emiterea Hotărârii nr. 8502/2006, prin care i s-a respins cererea intimatului de acordare a drepturilor prevăzute de această lege, cât și la emiterea adresei nr. 13670 din 13 ianuarie 2012. Mai arată recurenta că în vederea clarificării confuziei create prin Certificatul nr. DP 14151 din 19 octombrie 2011, emis de către U.M.

Pitești, care scria în paranteză „Batalion de Lucru M.”, Comisia de aplicare a Legii nr. 309/2002, din cadrul C.J.P. Bacău, a procedat la emiterea adresei nr. 13670 din 29 ianuarie 2013 la C.M.J. Bacău, prin care a solicitat să se comunice dacă U.M. Mangalia, în perioada 1950 - 1961, era subordonată D.G.S.M. Astfel, prin adresa nr. P64 din 07 februarie 2013, C.M.J. Bacău a comunicat că unitatea militară sus-menționată nu era subordonată D.G.S.M. Recurenta subliniază faptul că în raport de prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, potrivit cărora „beneficiază de prevederile prezentei legi persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul D.G.S.M. în perioada 1950 -1961”, coroborate cu răspunsul C.M.J.

Bacău, instituția recurentă, prin Comisia de aplicare a Legii nr. 309/2002, în mod corect a procedat la respingerea cererii intimatului de acordare a drepturilor prevăzute de această lege, deoarece din documentele depuse de acesta atât în anul 2006, respectiv livretul militar, cât și în anul 2011, respectiv Certificatul nr. DP 1451 din 19 octombrie 2011, emis de către U.M. Pitești, nu rezultă faptul că intimatul a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul D.G.S.M. Recurenta-pârâtă consideră că hotărârea dată de C.P. Bacău a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie și în baza actelor existente la dosar, rolul comisiei fiind acela prevăzut de art. 6 din Legea nr. 309/2002 și anume de a stabili și plăti drepturile acordate prin lege.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanță reținând în mod corect situația de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză și realizând o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin cererea înregistrată sub nr. 13670 din 10 noiembrie 2011, reclamantul C.I. a solicitat pârâtei C.J.P.

Bacău, acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, iar prin adresa nr. 13670 din 13 ianuarie 2012, a cărei anulare s-a solicitat în prezenta cauză, pârâta a făcut cunoscut reclamantului că pe numele lui a fost deja emisă Hotărârea nr. 8502 din 01 noiembrie 2006, prin care i-a fost respinsă cererea anterioară de acordare a drepturilor prevăzute de lege. Prin adresa menționată, pârâta a precizat că, întrucât noua cerere are atașate aceleași acte ca și cererea din anul 2006, solicitarea reclamantului a fost clasată. Analizând actele depuse de reclamant în dovedirea cererilor sale înregistrate sub nr. 55869 din 26 aprilie 2006 și 13670 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel a constatat în mod corect că susținerile pârâtei din adresa de răspuns nu sunt întemeiate, având în vedere că cererii din anul 2011 i s-a atașat și certificatul nr. DP 1451 din 19 octombrie 2011 eliberat de M.A.N.

– UM Pitești, act care nu a fost avut în vedere de pârâtă atunci când a analizat cererea inițială din anul 2006 și a emis hotărârea nr. 8502 din 01 noiembrie 2006. În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 1 și 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile legii persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul D.G.S.M., în perioada 1950-1961, iar stabilirea drepturilor se face pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de centrele militare județene sau de UM Pitești. Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că pârâta trebuia să procedeze la analizarea celei de-a doua solicitări a reclamantului și la emiterea unei noi hotărâri, astfel cum prevede art. 6 alin. (4) din Legea nr. 309/2002, în raport de actele pe care nu le-a avut în vedere la soluționarea primei cereri, devenind aplicabilă procedura revizuirii prevăzută de art. 7 din același act normativ.

În aceste condiții, se constată că soluția pronunțată de Curtea de apel este la adăpostul criticilor, în mod corect instanța de fond dispunând obligarea pârâtei la soluționarea cererii reclamantului înregistrată la C.J.P. Bacău sub nr. 13670 din 10 noiembrie 2011, în raport de toate înscrisurile depuse la dosar, invocate de ambele părți în susținerea poziției acestora. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Bacău împotriva sentinței nr. 34/2013 din 15 februarie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2014.