Decizia nr. 1514/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 96/35 — recurs împotriva sentinței nr. 198 a Curții de Apel Oradea

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin Ordonanța nr. 1/2012 emisă de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a fost admisă sesizarea formulată de A.N.I. și s-a dispus trimiterea cauzei pentru soluționare secției a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel Oradea, constatând că este nejustificată cota parte de 60.464,49 euro din averea persoanei evaluate P.C.A.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 198/CA-PI din 1 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 96/35/CA/2012, s-a constatat că este nejustificată cota parte de 60.464,49 euro din averea pârâtului P.C.A. și, în baza dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, s-a dispus confiscarea în favoarea Statului român a sumei de 60.464,49 euro, de la pârâtul P.C.A. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin sesizarea înregistrată la Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, A.N.I. a solicitat cercetarea averii pârâtului P.C.A., deoarece, pentru perioada 2004 - 2008, când a ocupat funcția de deputat în Parlamentul României, nu justifică suma de 188.395,24 euro, rezultată din dobândirea de către familia pârâtului în anul 2007, a imobilului situat în Oradea. Judecătorul fondului a apreciat că, în mod corect, Comisia a reținut că, dacă ar fi existat sumele de bani invocate de către pârât, obținute din diferite evenimente familiale și din veniturile realizate de familia sa în perioada 2000 - 2004, acestea trebuiau să fie evidențiate în declarația de avere pe anul 2004, iar în ceea ce privește singurul depozit declarat, în cuantum de 50.000 euro, care este trecut în această declarație de avere, s-a dovedit pe parcursul cercetărilor efectuate de A.N.I. că acesta nu există în conturile deschise la B.R.D., astfel că, în mod legal, aceste sume nu au fost avute în vedere de Comisie. A mai reținut instanța fondului că din cercetările efectuate de A.N.I., respectiv, din datele transmise de către bănci, a rezultat că singura sumă constituită ca și depozit a fost depusă în anul 2009, în afara perioadei de evaluare. Referitor la susținerea pârâtului că ar fi deținut suma de 50.000 euro într-o casă de valori la B.T., instanța a apreciat-o nedovedită, întrucât acesta avea obligația de a o evidenția în declarația de avere la rubrica privind activele financiare, atât forma sub care este depozitată la bancă suma de 50.000 euro, cât și banca respectivă, tocmai pentru a se putea verifica de către organele competente realitatea datelor. De asemenea, instanța nu a putut prezuma că în acele casete de valori pârâtul a depus suma menționată, doar pe baza unor cereri de închiriere a casetelor. Din aceleași considerente, nu a fost avută în vedere nici suma de 760.000.000 ROL, pe care pârâtul susține că a obținut-o din vânzarea unui apartament în anul 2002, fiind înlăturate și înscrisurile depuse în apărare de pârât în dovedirea banilor obținuți la nuntă și la botezul fiicei, pe motiv că pârâtul tinde să dovedească construirea imobilului în anul 2007, cu veniturile obținute în anii 1999 și 2000, nefiind făcută dovada certă a deținerii acestor sume de bani la începutul mandatului de deputat. De asemenea, s-a arătat în considerentele sentinței atacate că cei doi martori audiați în cauză nu au putut declara nici ce sumă de bani au dăruit alți participanți la nuntă sau la botez, nici ce sumă de bani a primit pârâtul, în total, la nuntă sau la botez. În ceea ce privește sumele forfetare puse la dispoziția deputaților, invocate de pârât în apărare în fața Comisiei, instanța a constatat că acestea nu au fost dovedite cu nici un înscris, iar aceste sume forfetare sunt puse la dispoziția deputaților în vederea acoperirii cheltuielilor de întreținere cu birourile parlamentare (plata facturilor la utilități, telefonie mobilă, cheltuieli de personal), ceea ce înseamnă că, legal, nu puteau fi folosite în interes personal. În ceea ce privește venitul în sumă de 110.978 RON, pe care pârâtul susține că l-a obținut familia sa în anii 2001 - 2004 și care rezultă din fișele fiscale aferente acestor ani, s-a considerat că nici acesta nu poate fi avut în vedere la construirea casei în anul 2006, câtă vreme, această sumă nu a fost declarată că o deținea în anul 2004, nefiind trecută în declarația de avere. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că nu pot fi avute în vedere tranzacțiile efectuate prin bănci la acoperirea cheltuielilor reprezentând achiziția imobilelor, deoarece, în această perioadă, familia pârâtului a avut și alte cheltuieli, în afara celor trecute în rubrica "Cheltuieli" din tabel și care reprezintă doar impozite și taxe, cheltuieli constând în hrană, îmbrăcăminte, întreținerea casei, a autoturismelor. În fine, Curtea de Apel a reținut cu privire la cursul de schimb valutar, pe cel din anul în studiu, deoarece la acel an se raportează veniturile și cheltuielile cuprinse în tabel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței nr. 198/CA-PI din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și P.C.A. Motivele de recurs prezentate de ambii recurenți, conform art. 304 1 C. proc. civ., s-au încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., invocându-se o motivare insuficientă și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluția dispusă, prin care s-a constatat nejustificată cota parte de 60.464,49 euro din averea pârâtului P.C.A. și prin care s-a dispus, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, confiscarea acestei sume. În raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ambii recurenți au criticat motivarea instanței de fond, care, fără a efectua propria cercetare judecătorească, își însușește punctul de vedere al Comisiei de cercetare a averilor. Recurenții au arătat că, în mod neîntemeiat, prima instanță nu a ținut cont, la verificarea solicitată de A.N.I. de ansamblul veniturilor dobândite de intimat și familia sa, chiar în condițiile în care o parte nu au fost menționate în declarația de avere din anul 2004, anul începerii mandatului de deputat în Parlamentul României. În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, în sensul constatării caracterului nejustificat al sumei de 60.464,49 euro, pentru care s-a dispus confiscarea. Ambii recurenți au susținut că din verificarea corectă a valorii tuturor veniturilor declarate sau nu ale pârâtului și calcularea legală și corectă a valorii impozabile a locuinței, construită în perioada 2006 - 2007, în valoare reală de 338.009,26 RON, rezultă că în perioada 17 decembrie 2004 - 17 decembrie 2008, în raport de veniturile dobândite în aceeași perioadă, nu au intervenit modificări semnificative în sensul prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2006. În ceea ce privește probele administrate, ambii recurenți au arătat că în cauză nu a fost administrată proba cu expertiza contabilă, care să verifice dinamica raportului dintre venituri și cheltuieli, iar în ceea ce privește celelalte probe administrate s-a criticat înlăturarea nejustificată și nemotivată a expertizei extrajudiciare și a probei cu martori, prin care intimatul a înțeles să dovedească caracterul justificat al averii dobândite.

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și P.C.A. Prin Decizia nr. 5.680 din 11 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și P.C.A. împotriva Sentinței nr. 198/CA-PI din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a apreciat ca utilă pentru soluționarea corectă a cauzei, efectuarea unei expertize contabile, pentru verificarea dinamicii raportului dintre venituri și cheltuieli, a tuturor veniturilor obținute de pârât și de familia sa, atât cele trecute în declarația de avere din 2004, cât și a tuturor veniturilor obținute în fapt din diferite surse (salariu, depozite, credite bancare), probate cu acte și cu declarațiile martorilor. Potrivit considerentelor deciziei, faptul că pârâtul nu a menționat în prima declarație de avere din decembrie 2004, toate veniturile, nu reprezintă un impediment pentru a fi luat în considerare, în condițiile în care, caracterul nejustificat urmează a fi verificat în raport de suma sesizată de A.N.I., de cea stabilită de comisia constituită în baza Legii nr. 115/1996, raportat la toate veniturile declarate sau nu.

Hotărârea primei instanțe, după rejudecarea cauzei Prin Sentința nr. 96/CA/2014 - PI din 5 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 96/35/CA/2012*, a fost respinsă sesizarea A.N.I., s-a constatat că partea din averea pârâtului P.C.A., pentru care Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Oradea a dispus trimiterea cauzei spre soluționare, este justificată, și în temeiul prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, s-a dispus închiderea dosarului. Prin aceeași sentință, a fost obligată reclamanta A.N.I. la plata sumei de 28.980 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului P.C.A., reprezentând onorariul de avocat și onorariul expertului contabil. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, respectiv, Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul contabil R.I.A. și expertul contabil asistent C.F., răspunsul la obiecțiunile depuse de reclamantă la acest raport, celelalte înscrisuri și declarațiile martorilor P.A. și P.A.I., rezultă faptul că averea persoanei cercetate este justificată, raportat la veniturile și cheltuielile sale din perioada 2004 - 2008. În ceea ce privește imobilul edificat în Oradea, care reprezintă problema centrală în modul de determinare de către reclamantă a averii dobândite de către pârât pe perioada mandatului de deputat, instanța a constatat că, potrivit prevederilor art. 251 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu dispozițiile H.G. nr. 1.514/2006, respectiv, H.G. nr. 965/2009 de indexare a veniturilor impozabile prevăzute de art. 251 C. fisc., valoarea impozabilă a unei clădiri este o mărime variabilă care se indexează/ajustează periodic și are relevanță cu titlu de impozite pentru autoritățile locale și nu este identică cu valoarea reală a investiției. În raportul de evaluare s-a reținut ca valoare a imobilului valoarea de impozitare în sumă de 781.739,47 RON, valoare înlăturată de Comisia de cercetare a averilor prin Ordonanța nr. 1/2012, pe baza expertizei tehnice în construcții întocmite de expertul M.M.C., stabilindu-se că valoarea de edificare a casei a fost în sumă de 486.920 RON, fiind nejustificată afirmația reclamantei în sensul că valoarea de edificare nu are susținere probatorie sau legală. Referitor la costurile de edificare a casei, a reținut prima instanță din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, faptul că aceste cheltuieli au fost realizate începând cu luna iunie 2006, până la data de 30 octombrie 2007, data recepției lucrării. Expertul contabil a menționat că din soldul de 528.705,25 RON existent la finele anului 2006, timp de 7 luni (iunie - decembrie 2006) s-a suportat proporțional cu durata de edificare a investiției, rezultând că la finele anului 2006, o treime din cheltuielile de investiție ar fi consumate, iar restul de două treimi până la valoarea expertizei tehnice de 486.920 RON, s-ar fi derulat în anul 2007. În iunie 2006, conform Autorizației de construcție din 12 mai 2006, din expertiza de evaluare a rezultat că suma de 37.100 RON reprezintă cheltuieli necesare pregătirii investiției. Expertul contabil a concluzionat că disponibilul existent în averea pârâtului la data de 31 decembrie 2006, în valoare de 528.705,25 RON, cumulat cu disponibilul din 2007 de 229.835,18 RON, în total cumulat de 758.540,43 RON, a fost suficient pentru edificarea imobilului, în valoare de 486.920 RON. Din extrasele de cont și din situația centralizatoare depuse la dosar, ori din raportul de expertiză contabilă, rezultă că toate achizițiile majore de materiale de construcție pentru edificarea casei s-au făcut prin bancă, în anul 2006 fiind efectuate prin bănci plăți în sumă de 35.395 RON, iar în anul 2007, plăți în sumă de 44.686,75 RON. Instanța de fond a constatat că pentru determinarea veniturilor persoanei cercetate, s-a avut în vedere în raportul de expertiză contabilă suma de 50.000 euro, nemenționată în declarația de avere din decembrie 2004 (care nu constituie însă un impediment pentru a fi luată în considerare potrivit Deciziei de casare nr. 5.680 din 11 iunie 2013), veniturile familiei cercetatului din 2004, preluate conform procedurii de declarare a averii prevăzută de Legea nr. 144/2007, precum și Adresa BRD din 19 ianuarie 2013, din care reiese că în anul 2005, persoana cercetată a fost titularul liniei de credit în sumă de 35.000 RON. Referitor la suma de 50.000 euro, Curtea de Apel a reținut că a fost înlăturată, în mod nejustificat, de către Comisia de cercetare a averilor. Din actele existente la dosar a rezultat că această sumă a fost menționată drept depozit bancar în anul 2004, la începerea mandatului de deputat și în declarațiile ulterioare. Deși suma respectivă nu a fost păstrată ca și depozit bancar la BRD, cum s-a menționat în declarațiile de avere, deținerea acesteia la începutul mandatului de deputat rezultă din celelalte probe aflate la dosar. Din fișele fiscale rezultă că în perioada 2001 - 2004, venitul net al persoanei cercetate a totalizat 110.978 RON, la care se adaugă și suma de 76.000.000 ROL (76.000 RON), obținută din vânzarea în anul 2002 a apartamentului deținut în Oradea. Luând, astfel, ca și referință, chiar anul 2005, primul analizat în raportul de evaluare, a reieșit că veniturile familiei pârâtului au fost mai mari decât cheltuielile cu circa 40%. S-a reținut că suma de 50.000 euro a fost menționată în declarația de avere din decembrie 2014, ca depozit constituit în România, în conformitate cu cerințele de la acea dată, atât în cuprinsul acelui formular, cât și în al celor ulterioare, neregăsindu-se o rubrică privind deținerile de sume în numerar. De asemenea, cu privire la sumele de 32.000 dolari SUA și respectiv 20.000 euro, provenite în urma căsătoriei și respectiv, a botezului fiicei persoanei cercetate, instanța de fond a reținut că este de notorietate publică faptul că la nunți și botezuri se fac daruri în bani, iar la dosar au fost depuse copii după caietele în care au fost trecute numele invitaților la cele două evenimente și sumele declarate de aceștia. Mai mult, cei doi martori audiați în cauză au confirmat acest lucru, menționând și sumele oferite de ei la cele două evenimente sociale, astfel că, s-a apreciat că se poate construi o prezumție judiciară în sensul că sumele declarate ca fiind obținute ca daruri de nuntă și botez, sunt reale. Prima instanță a constatat, pe de altă parte, că expertul contabil a avut în vedere la întocmirea expertizei contabile, pentru cheltuieli efective, documentele contabile justificative - extrase de cont bancare, chitanțe, bonuri și tranzacțiile prin conturile bancare, astfel cum sunt descrise și verificate la dosar din răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, precum și cheltuielile curente de trai cuantificate de pârât la aproximativ 2.500 RON/lună în anii 2005 - 2006 și 3.000 RON/lună, pentru anii 2007 - 2008. Mai mult, în calitate de deputat, pârâtul a beneficiat de o sumă forfetară din care o parte era destinată să-i asigure cheltuielile curente pe perioada exercitării mandatului, înlăturată de către Comisie pentru același considerent, respectiv, că nu a fost menționată în declarația de avere. A concluzionat Curtea de Apel că din probatoriul administrat în cauză a rezultat, pe de o parte, că valoarea de impozitare a casei din Oradea, este diferită de valoarea costurilor la care s-a realizat construcția și nu schimbă valoarea acestor costuri efective iar, pe de altă parte, din analiza veniturilor și cheltuielilor familiei persoanei cercetate, rezultă că veniturile au fost mai mari decât cheltuielile efective în perioada 2004 - 2008. De asemenea, s-a constatat că în Raportul de evaluare nu s-a avut în vedere ansamblul veniturilor dobândite de persoana cercetată și familia sa, chiar dacă o parte nu au fost menționate în declarația de avere pe anul 2004, anul începerii mandatului de deputat. În consecință, în baza considerentelor expuse, apreciind că pe parcursul exercitării mandatului de deputat, persoana cercetată nu a înregistrat diferențe semnificative de avere, în sensul dispozițiilor Legii nr. 115/1996, instanța de fond, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, a respins sesizarea reclamantei și a constatat că partea din averea pârâtului P.C.A., pentru care Comisia de cercetare a averilor a dispus trimiterea cauzei spre soluționare, este justificată și a dispus închiderea dosarului. În baza prevederilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligată reclamanta la plata sumei de 28.980 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului P.C.A., reprezentând onorariul de avocat (21.700 RON) și onorariul expertului contabil (7.280 RON).

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței nr. 96/CA-PI din 5 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta A.N.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul declarat de reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii sesizării Comisiei de cercetare a averilor privind confiscarea sumelor ce nu au putut fi justificate din averea intimatului-pârât P.C. și a familiei acestuia, pentru următoarele motive: I. Din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În baza prevederilor art. 105 coroborat cu art. 85 C. proc. civ., raportat la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 115/2006 și art. 14 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, hotărârea instanței de fond este nulă, având în vedere că a fost pronunțată fără respectarea cadrului procesual impus de lege în astfel de cauze. Astfel, litigiul s-a purtat în rejudecarea fondului, fără să se fi asigurat prezența intimatei-pârâte P.D., persoană care se impunea a sta în proces ca și parte cercetată prin efectul legii. Un alt aspect de drept procesual privește faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., intimata P.D. nefiind menționată în cuprinsul Încheierii din 28 aprilie 2014 și a Sentinței civile nr. 96 din data de 5 mai 2014, motiv pentru care, se impune, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 312 alin. (6 1 ) C. proc. civ. II. Din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente: Suma de 50.000 euro, avută în vedere în raportul de expertiză tehnică contabilă, ar trebui înlăturată din calculul veniturilor persoanei evaluate, întrucât, deși din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că această sumă a fost menționată ca depozit bancar în declarația de avere dată la începerea mandatului de deputat, în urma solicitării evidenței conturilor bancare deținute de familia P. după anul 2004, a rezultat că singura sumă constituită ca și depozit, a fost depusă în anul 2009, în sumă de 89.000 RON. Noțiunea de cont de depozit este diferită față de noțiunea de casetă de valori, în plus, intimatul P.C. nu a făcut nici o mențiune în declarațiile de avere că ar deține vreo sumă de bani la B.T., aspect ce nu a fost menționat de persoana evaluată în punctul de vedere transmis la sediul Agenției la data de 27 mai 2011 și nici în procesul-verbal încheiat la data de 24 mai 2011, cu ocazia prezentării la sediul agenției. Sumele de 32.000 dolari SUA, respectiv, 20.000 euro, cu privire la care persoana cercetată susține că le-ar fi obținut cu ocazia unor evenimente familiale, nu au fost dovedite de către intimat, copiile xerox depuse la dosar cuprinzând o înșiruire de nume și sume de bani, ce nu pot face această dovadă, cât timp nu au fost coroborate cu alte probe. Cât privește declarațiile date de martori, singura prezumție judiciară care se poate construi este că aceste persoane au dat ca și cadou, o anumită sumă de bani, neputându-se demonstra dacă, în fapt, au acordat aceste sume și nici generaliza cu privire la suma totală strânsă la aceste două evenimente. Susținerile instanței de fond privind greșita întocmire de către Agenție a balanței de venituri și cheltuieli din anii cercetării, nu sunt fondate. A.N.I. a avut în vedere la întocmirea balanței de venituri și cheltuieli pentru fiecare an, atât veniturile realizate de persoana evaluată și familia sa, cât și cheltuielile dovedite ale familiei, precum și împrumuturile bancare și depozitele deținute de familia cercetatului în perioada 2004 - 2006. Nu pot fi reținute susținerile intimatului privind veniturile realizate din suma forfetară pusă la dispoziția deputaților, având în vedere că această sumă nu se regăsește în declarațiile de avere și de asemenea, este imposibil de cuantificat, în fapt, sarcina cuantificării sub formă de venituri revenind persoanei evaluate care a invocat-o dar nu i-a dovedit existența. În ceea ce privește raportul de expertiză tehnică contabilă întocmit de doamna expert R.I.A., acesta evaluează, în mod greșit, probatoriul administrat în cauză (înscrisurile), concluziile lucrării fiind marcate de neregularități care afectează corectitudinea lucrării. Astfel, dinamica venituri/cheltuieli pentru perioada 2004 - 2008, are un punct de plecare greșit, datorită faptului că se iau în considerare doar veniturile familiei în anul 2004 ca și cum, această familie în decursul anului 2004 nu a fost nevoită să se întrețină și să efectueze cheltuieli cu întreținerea imobilelor sau cheltuieli personale. În ceea ce privește suma de 50.000 euro, pe care instanța o apreciază a fi luată în considerare în expertiza contabilă, existența acestei sume nu a fost probată și nu intră în categoria celor precizate a fi luate în considerare de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5.680 din 11 iunie 2013. Expertul a menționat ca venit pentru anul 2005, suma de 35.000 RON, ca limită de credit BRD, fără a indica modalitatea și momentul la care această limită de credit a fost rambursată către bancă. În ceea ce privește susținerea expertului că sumele disponibile sunt suficiente pentru a acoperi valoarea de edificare a imobilului din Oradea, în sumă stabilită de 486.000 RON, se constată că expertiza întocmită, prin formularea răspunsurilor la obiectivele propuse, prezintă, în fapt, propuneri de variante privind evoluția cheltuielilor aferente construcției imobilului, pornind din 2004. Astfel, expertiza nu face referire la valoarea declarată a imobilului, în sumă de 781.739,47 RON (cum este menționată în documentul oficial pus la dispoziția Agenției), deși Comisia de recepție finală a stabilit valoarea declarată a locuinței așa cum a fost consemnată în Actul de constatare. Suma de 486.000 RON, reprezentând contravaloarea impusă de către instanța de judecată, nu are la bază un temei legal sau un calcul realizat ca urmare a unor documente incontestabile. Totodată, la cheltuielile stabilite de către expert, nu au fost avute în vedere și cheltuielile cu amenajarea, finisarea și delimitarea clădirii, în condițiile în care, familia persoanei evaluate s-a mutat la scurt timp în casa de locuit. Susținerile intimatului că a deținut anterior anului 2004, sume importante de bani obținute din diferite evenimente familiale și din veniturile realizate de familia sa în perioada 2000 - 2004, ar fi trebuit înlăturate de către instanța de rejudecare a fondului, cu motivarea că, dacă aceste sume și depozite ar fi existat, pârâtul trebuia să le declare în prima declarație de avere dată în decembrie 2004, ori singurul depozit declarat de acesta în anii 2004 și 2005, este o sumă de 50.000 euro, deținută la BRD, sumă care însă nu a fost probată. În ceea ce privește hotărârea instanței de judecată de a obliga A.N.I. la plata sumei de 28.980 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât, nu i se poate imputa Agenției plata acestor cheltuieli de judecată, având în vedere că participarea instituției la acest proces, s-a realizat ca urmare a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 115/1996. Totodată, cuantumul cheltuielilor de judecată este foarte mare și nu a fost dovedit de către apărătorul persoanei evaluate, întrucât nu a fost nevoit să se deplaseze în afara localității și nici obligat a efectua mari cheltuieli pentru soluționarea acestei cauze.

Apărările formulate de intimatul-pârât P.C.A. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât P.C.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nefondat. Conform dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., invocate de către recurenta-reclamantă în susținerea excepției nulității hotărârii pronunțate de instanța de fond: "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie." Este necontestat că în cauză, sesizarea formulată de A.N.I. s-a referit atât la pârâtul P.C.A., cât și la soția acestuia, P.D., în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, procedându-se la extinderea controlului și asupra averii și veniturilor soției persoanei evaluate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că, deși în rejudecarea pricinii, pe parcursul termenelor de judecată acordate, instanța de fond nu a dispus citarea soției intimatului-pârât, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât cele reținute cu privire la cadrul procesual al litigiului nu constituie o încălcare a formelor legale care să fi produs soției intimatului o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. Este de observat că soția persoanei evaluate nu a invocat nerespectarea drepturilor sale procesuale cu ocazia rejudecării cauzei, raportat la prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, iar veniturile realizate și cheltuielile efectuate de către P.D. au fost luate în calcul, aspect ce este relevat în considerentele sentinței recurate, astfel încât, nu se poarte reține că soția intimatului a fost lipsită de drepturile procesuale prevăzute de legea specială și de dispozițiile art. 85 C. proc. civ. De altfel, în ceea ce privește cadrul procesual pasiv al acțiunii deduse judecății, prin considerentele deciziei de casare, instanța de control judiciar nu a constatat încălcarea pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță a dispozițiilor legale referitoare la prezența și drepturile părților, prin necitarea soției persoanei evaluate pe parcursul procesului, context în care, cu ocazia rejudecării cauzei nu au intervenit modificări în privința cadrului procesual. Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate. Pe baza probatoriului administrat în cauză, respectiv, înscrisuri, declarații de martori și expertiză tehnică contabilă, în mod corect prima instanță a constatat că averea intimatului-pârât este justificată raportat la veniturile și cheltuielile sale din perioada 2004 - 2008. Astfel, pe linia considerentelor deciziei de casare, instanța de fond a dispus efectuarea în cauză a unei expertizei tehnice contabile pentru verificarea dinamicii raportului dintre venituri și cheltuieli, a tuturor veniturilor obținute de pârât și de familia sa, atât cele trecute în declarația de avere din 2004, cât și a tuturor veniturilor obținute în fapt din diferite surse (salariu, depozite, credite bancare), probate cu acte și cu declarațiile martorilor. Raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză a avut în vedere toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate de persoana cercetată și familia sa, precum și toate cheltuielile ocazionate și realizate în fapt din diferite surse identificate și corelate cu declarația de avere pe perioada mandatului 2004 - 2008. În mod judicios, prima instanță a luat în considerare în determinarea veniturilor persoanei cercetate, suma de 50.000 euro, care nu a fost menționată de pârât în declarația de avere depusă în decembrie 2004, în raport de considerentele deciziei de casare, prin care s-a reținut că faptul de a nu se menționa în prima declarație de avere toate veniturile, nu reprezintă un impediment pentru a fi luat în considerare la calculul veniturilor, în condițiile în care, caracterul nejustificat al averii urmează a fi verificat în raport de suma sesizată de A.N.I. și de cea stabilită de comisia constituită în baza Legii nr. 115/1996, raportat la toate veniturile declarate sau nu. Instanța de fond a achiesat la concluziile formulate de expertul tehnic, potrivit cărora, suma de 50.000 euro, împreună cu veniturile din anul 2004, preluate conform procedurii de declarare a averii, reprezintă soldul disponibilităților de venituri bănești existente la data preluării de către intimat a mandatului de deputat, făcându-se, în mod corect, aplicarea prevederilor Legii nr. 144/2007, coroborat cu dispozițiile art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. De asemenea, în raportul de expertiză s-a reținut că intimatul-pârât a fost titularul unei limite de credit în sumă de 35.000 RON, acordată de BRD în data de 18 noiembrie 2005, conform Adresei din 29 ianuarie 2013, emisă de această instituție bancară, linie de credit care nu era rambursată în perioadă de analiză solicitată. În acord cu opinia exprimată de prima instanță, Înalta Curte reține că, în mod greșit, suma de 50.000 euro nu a fost inclusă de către recurentă în calculul veniturilor, din înscrisurile existente la dosar rezultând că această sumă a fost menționată cu titlu de depozit bancar în declarația de avere din anul 2004, la începutul mandatului de deputat, precum și în declarațiile de avere date ulterior de pârât. Deținerea de către intimatul-pârât a acestei sume în numerar la începutul mandatului rezultă din analiza veniturilor obținute în perioada anterioară exercitării mandatului de deputat, ce au fost probate în cauză, menționarea sumei respective în cuprinsul declarațiilor de avere drept depozit bancar la BRD, datorându-se faptului că atât în formularul declarației de avere depusă în anul 2004, cât și al declarațiilor de avere întocmite în anii următori, nu se regăsește o rubrică în care să se evidențieze sumele deținute în numerar. În ceea ce privește imobilul situat în Oradea, judecătorul fondului a constatat că valoarea de edificare a imobilului este în sumă de 486.920 RON, astfel cum s-a stabilit prin Ordonanța nr. 1/2012 emisă de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe baza expertizei tehnice în construcții administrate în faza de cercetare în fața Comisiei. În mod corect, a fost înlăturată valoarea de impozitare a imobilului, în sumă de 781.739,47 RON, reținută de recurenta-reclamantă în Raportul de evaluare, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 251 alin. (3) și (5) C. fisc., această valoare se ajustează în funcție de rangul localității și zona în care este amplasată clădirea. De asemenea, sumele de 32.000 dolari SUA și respectiv, 20.000 euro, cu privire la care intimatul-pârât a susținut că le-a obținut în urma unor evenimente familiale, au fost dovedite, acestea fiind primite în dar la nuntă și respectiv, la botezul fiicei intimatului. În acest sens, la dosar au fost depuse înscrisuri din care rezultă numele invitaților la cele două evenimente și sumele dăruite de aceștia, înscrisuri care se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, care au confirmat acest fapt și au indicat sumele pe care le-au oferit cu ocazia evenimentelor respective. Înalta Curte apreciază că este întemeiată și mențiunea primei instanțe referitoare la suma forfetară de care a beneficiat intimatul-pârât, în calitate de deputat, pe parcursul exercitării mandatului, reținându-se că, în mod greșit, această sumă nu a fost luată în considerare la calculul veniturilor, pentru faptul că nu a fost trecută în declarația de avere. Pentru determinarea cheltuielilor efective, expertul tehnic a avut în vedere documentele contabile justificative existente la dosar, respectiv, extrasele de cont bancare, chitanțele și bonurile fiscale, tranzacțiile efectuate prin conturile bancare, cheltuielile curente de trai ale familiei persoanei cercetate, precum și alte cheltuieli diverse (impozit clădiri, teren autorizații, comisioane bancare, plăți diverse), cu excepția cheltuielilor efectuate și dovedite cu înscrisuri pentru construcția imobilului din Oradea. Conform raportului de expertiză tehnică, cheltuielile necesare edificării acestui imobil au fost efectuate în perioada iunie 2006 - 30 octombrie 2007 (data recepției lucrării), achizițiile majore de materiale de materiale de construcție fiind realizate prin bancă. În consecință, în urma evaluării probatoriului administrat în cauză, în mod corect judecătorul fondului a omologat concluziile expertului tehnic, care a stabilit că disponibilul existent la data de 31 decembrie 2006, în valoare de 528.705,25 RON, cumulat cu disponibilul din anul 2007, în sumă de 229.835,18 RON, în total cumulat de 758.540,43 RON, este suficient pentru edificarea imobilului, în valoare de 486.920 RON. De asemenea, se constată că este întemeiată susținerea primei instanțe, potrivit căreia, în raportul întocmit de reclamantă nu s-a avut în vedere ansamblul veniturilor dobândite de pârât și familia sa, chiar dacă o parte nu au fost menționate în declarația de avere depusă în anul 2004, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 115/1996, se verifică dacă, raportat la toate veniturile, declarate sau nu, averea persoanei cercetate este justificată, iar în speță, după cum s-a reținut anterior, au fost probate toate veniturilor realizate de familia intimatului. Față de soluția dată acțiunii deduse judecății și reținând culpa procesuală a reclamantei, care a căzut în pretenții, în mod judicios, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligată aceasta la plata cheltuielilor de judecată suportate de pârât pe parcursul procesului, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert. Solicitarea recurentei de diminuare a cuantumului cheltuielilor de judecată, este nefondată, Înalta Curte observând că, în raport cu complexitatea demersurilor profesionale și cu volumul de muncă efectiv depus de către avocatul pârâtului în fața instanței de fond, cuantumul onorariului de avocat la care a fost obligată reclamanta, este justificat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare sau de reformare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A.N.I., ca nefondat.