ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1514/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1514/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Ordonanța nr. 1/2012 emisă de Comisia de

cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a fost admisă sesizarea

formulată de A.N.I. și s-a dispus trimiterea cauzei pentru soluționare secției

a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de

Apel Oradea, constatând că este nejustificată cota parte de 60.464,49 euro din

averea persoanei evaluate P.C.A.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

198/CA-PI din 1 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 96/35/CA/2012,

s-a constatat că este nejustificată cota parte de 60.464,49 euro din averea

pârâtului P.C.A. și, în baza dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr.

115/1996, s-a dispus confiscarea în favoarea Statului român a sumei de

60.464,49 euro, de la pârâtul P.C.A.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că prin sesizarea înregistrată la

Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, A.N.I. a

solicitat cercetarea averii pârâtului P.C.A., deoarece, pentru perioada 2004 -

2008, când a ocupat funcția de deputat în Parlamentul României, nu justifică

suma de 188.395,24 euro, rezultată din dobândirea de către familia pârâtului în

anul 2007, a imobilului situat în Oradea.

Judecătorul fondului

a apreciat că, în mod corect, Comisia a reținut că, dacă ar fi existat sumele

de bani invocate de către pârât, obținute din diferite evenimente familiale și

din veniturile realizate de familia sa în perioada 2000 - 2004, acestea

trebuiau să fie evidențiate în declarația de avere pe anul 2004, iar în ceea ce

privește singurul depozit declarat, în cuantum de 50.000 euro, care este trecut

în această declarație de avere, s-a dovedit pe parcursul cercetărilor efectuate

de A.N.I. că acesta nu există în conturile deschise la B.R.D., astfel că, în

mod legal, aceste sume nu au fost avute în vedere de Comisie.

A mai reținut

instanța fondului că din cercetările efectuate de A.N.I., respectiv, din datele

transmise de către bănci, a rezultat că singura sumă constituită ca și depozit

a fost depusă în anul 2009, în afara perioadei de evaluare.

Referitor la

susținerea pârâtului că ar fi deținut suma de 50.000 euro într-o casă de valori

la B.T., instanța a apreciat-o nedovedită, întrucât acesta avea obligația de a

o evidenția în declarația de avere la rubrica privind activele financiare, atât

forma sub care este depozitată la bancă suma de 50.000 euro, cât și banca

respectivă, tocmai pentru a se putea verifica de către organele competente

realitatea datelor. De asemenea, instanța nu a putut prezuma că în acele casete

de valori pârâtul a depus suma menționată, doar pe baza unor cereri de

închiriere a casetelor.

Din aceleași

considerente, nu a fost avută în vedere nici suma de 760.000.000 ROL, pe care

pârâtul susține că a obținut-o din vânzarea unui apartament în anul 2002, fiind

înlăturate și înscrisurile depuse în apărare de pârât în dovedirea banilor obținuți

la nuntă și la botezul fiicei, pe motiv că pârâtul tinde să dovedească

construirea imobilului în anul 2007, cu veniturile obținute în anii 1999 și

2000, nefiind făcută dovada certă a deținerii acestor sume de bani la începutul

mandatului de deputat.

De asemenea, s-a

arătat în considerentele sentinței atacate că cei doi martori audiați în cauză

nu au putut declara nici ce sumă de bani au dăruit alți participanți la nuntă

sau la botez, nici ce sumă de bani a primit pârâtul, în total, la nuntă sau la

botez.

În ceea ce privește

sumele forfetare puse la dispoziția deputaților, invocate de pârât în apărare

în fața Comisiei, instanța a constatat că acestea nu au fost dovedite cu nici

un înscris, iar aceste sume forfetare sunt puse la dispoziția deputaților în

vederea acoperirii cheltuielilor de întreținere cu birourile parlamentare

(plata facturilor la utilități, telefonie mobilă, cheltuieli de personal), ceea

ce înseamnă că, legal, nu puteau fi folosite în interes personal.

În ceea ce privește

venitul în sumă de 110.978 RON, pe care pârâtul susține că l-a obținut familia

sa în anii 2001 - 2004 și care rezultă din fișele fiscale aferente acestor ani,

s-a considerat că nici acesta nu poate fi avut în vedere la construirea casei

în anul 2006, câtă vreme, această sumă nu a fost declarată că o deținea în anul

2004, nefiind trecută în declarația de avere.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că nu pot fi avute în vedere tranzacțiile

efectuate prin bănci la acoperirea cheltuielilor reprezentând achiziția

imobilelor, deoarece, în această perioadă, familia pârâtului a avut și alte

cheltuieli, în afara celor trecute în rubrica "Cheltuieli" din tabel

și care reprezintă doar impozite și taxe, cheltuieli constând în hrană,

îmbrăcăminte, întreținerea casei, a autoturismelor.

În fine, Curtea de

Apel a reținut cu privire la cursul de schimb valutar, pe cel din anul în

studiu, deoarece la acel an se raportează veniturile și cheltuielile cuprinse

în tabel.

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

nr. 198/CA-PI din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Oradea și P.C.A.

Motivele de recurs

prezentate de ambii recurenți, conform art. 304

1

C. proc. civ., s-au

încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., invocându-se o

motivare insuficientă și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluția

dispusă, prin care s-a constatat nejustificată cota parte de 60.464,49 euro din

averea pârâtului P.C.A. și prin care s-a dispus, în baza art. 18 alin. (1) din

Legea nr. 115/1996, confiscarea acestei sume.

În raport de

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ambii recurenți au criticat

motivarea instanței de fond, care, fără a efectua propria cercetare

judecătorească, își însușește punctul de vedere al Comisiei de cercetare a

averilor.

Recurenții au arătat

că, în mod neîntemeiat, prima instanță nu a ținut cont, la verificarea

solicitată de A.N.I. de ansamblul veniturilor dobândite de intimat și familia

sa, chiar în condițiile în care o parte nu au fost menționate în declarația de

avere din anul 2004, anul începerii mandatului de deputat în Parlamentul

României.

În raport de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat greșita aplicare a

dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, în sensul constatării

caracterului nejustificat al sumei de 60.464,49 euro, pentru care s-a dispus

confiscarea.

Ambii recurenți au

susținut că din verificarea corectă a valorii tuturor veniturilor declarate sau

nu ale pârâtului și calcularea legală și corectă a valorii impozabile a

locuinței, construită în perioada 2006 - 2007, în valoare reală de 338.009,26

RON, rezultă că în perioada 17 decembrie 2004 - 17 decembrie 2008, în raport de

veniturile dobândite în aceeași perioadă, nu au intervenit modificări

semnificative în sensul prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2006.

În ceea ce privește

probele administrate, ambii recurenți au arătat că în cauză nu a fost

administrată proba cu expertiza contabilă, care să verifice dinamica raportului

dintre venituri și cheltuieli, iar în ceea ce privește celelalte probe

administrate s-a criticat înlăturarea nejustificată și nemotivată a expertizei

extrajudiciare și a probei cu martori, prin care intimatul a înțeles să

dovedească caracterul justificat al averii dobândite.

Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Oradea și P.C.A.

Prin Decizia nr.

5.680 din 11 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Oradea și P.C.A. împotriva Sentinței nr. 198/CA-PI

din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de control judiciar a apreciat ca utilă pentru

soluționarea corectă a cauzei, efectuarea unei expertize contabile, pentru

verificarea dinamicii raportului dintre venituri și cheltuieli, a tuturor

veniturilor obținute de pârât și de familia sa, atât cele trecute în declarația

de avere din 2004, cât și a tuturor veniturilor obținute în fapt din diferite

surse (salariu, depozite, credite bancare), probate cu acte și cu declarațiile

martorilor.

Potrivit

considerentelor deciziei, faptul că pârâtul nu a menționat în prima declarație

de avere din decembrie 2004, toate veniturile, nu reprezintă un impediment

pentru a fi luat în considerare, în condițiile în care, caracterul nejustificat

urmează a fi verificat în raport de suma sesizată de A.N.I., de cea stabilită

de comisia constituită în baza Legii nr. 115/1996, raportat la toate veniturile

declarate sau nu.

instanțe, după rejudecarea cauzei

Prin Sentința nr.

96/CA/2014 - PI din 5 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr.

96/35/CA/2012*, a fost respinsă sesizarea A.N.I., s-a constatat că partea din

averea pârâtului P.C.A., pentru care Comisia de cercetare a averilor din cadrul

Curții de Apel Oradea a dispus trimiterea cauzei spre soluționare, este

justificată, și în temeiul prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr.

115/1996, s-a dispus închiderea dosarului.

Prin aceeași

sentință, a fost obligată reclamanta A.N.I. la plata sumei de 28.980 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului P.C.A., reprezentând

onorariul de avocat și onorariul expertului contabil.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că din probele administrate în

cauză, respectiv, Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de

expertul contabil R.I.A. și expertul contabil asistent C.F., răspunsul la

obiecțiunile depuse de reclamantă la acest raport, celelalte înscrisuri și

declarațiile martorilor P.A. și P.A.I., rezultă faptul că averea persoanei

cercetate este justificată, raportat la veniturile și cheltuielile sale din

perioada 2004 - 2008.

În ceea ce privește

imobilul edificat în Oradea, care reprezintă problema centrală în modul de

determinare de către reclamantă a averii dobândite de către pârât pe perioada

mandatului de deputat, instanța a constatat că, potrivit prevederilor art. 251

alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu

dispozițiile H.G. nr. 1.514/2006, respectiv, H.G. nr. 965/2009 de indexare a

veniturilor impozabile prevăzute de art. 251 C. fisc., valoarea impozabilă a

unei clădiri este o mărime variabilă care se indexează/ajustează periodic și

are relevanță cu titlu de impozite pentru autoritățile locale și nu este

identică cu valoarea reală a investiției.

În raportul de

evaluare s-a reținut ca valoare a imobilului valoarea de impozitare în sumă de

781.739,47 RON, valoare înlăturată de Comisia de cercetare a averilor prin

Ordonanța nr. 1/2012, pe baza expertizei tehnice în construcții întocmite de

expertul M.M.C., stabilindu-se că valoarea de edificare a casei a fost în sumă

de 486.920 RON, fiind nejustificată afirmația reclamantei în sensul că valoarea

de edificare nu are susținere probatorie sau legală.

Referitor la

costurile de edificare a casei, a reținut prima instanță din raportul de

expertiză contabilă întocmit în cauză, faptul că aceste cheltuieli au fost

realizate începând cu luna iunie 2006, până la data de 30 octombrie 2007, data

recepției lucrării.

Expertul contabil a

menționat că din soldul de 528.705,25 RON existent la finele anului 2006, timp

de 7 luni (iunie - decembrie 2006) s-a suportat proporțional cu durata de

edificare a investiției, rezultând că la finele anului 2006, o treime din

cheltuielile de investiție ar fi consumate, iar restul de două treimi până la

valoarea expertizei tehnice de 486.920 RON, s-ar fi derulat în anul 2007. În

iunie 2006, conform Autorizației de construcție din 12 mai 2006, din expertiza

de evaluare a rezultat că suma de 37.100 RON reprezintă cheltuieli necesare

pregătirii investiției.

Expertul contabil a

concluzionat că disponibilul existent în averea pârâtului la data de 31

decembrie 2006, în valoare de 528.705,25 RON, cumulat cu disponibilul din 2007

de 229.835,18 RON, în total cumulat de 758.540,43 RON, a fost suficient pentru

edificarea imobilului, în valoare de 486.920 RON. Din extrasele de cont și din

situația centralizatoare depuse la dosar, ori din raportul de expertiză

contabilă, rezultă că toate achizițiile majore de materiale de construcție

pentru edificarea casei s-au făcut prin bancă, în anul 2006 fiind efectuate

prin bănci plăți în sumă de 35.395 RON, iar în anul 2007, plăți în sumă de

44.686,75 RON.

Instanța de fond a

constatat că pentru determinarea veniturilor persoanei cercetate, s-a avut în

vedere în raportul de expertiză contabilă suma de 50.000 euro, nemenționată în

declarația de avere din decembrie 2004 (care nu constituie însă un impediment

pentru a fi luată în considerare potrivit Deciziei de casare nr. 5.680 din 11

iunie 2013), veniturile familiei cercetatului din 2004, preluate conform

procedurii de declarare a averii prevăzută de Legea nr. 144/2007, precum și

Adresa BRD din 19 ianuarie 2013, din care reiese că în anul 2005, persoana

cercetată a fost titularul liniei de credit în sumă de 35.000 RON.

Referitor la suma de

50.000 euro, Curtea de Apel a reținut că a fost înlăturată, în mod nejustificat,

de către Comisia de cercetare a averilor.

Din actele existente

la dosar a rezultat că această sumă a fost menționată drept depozit bancar în

anul 2004, la începerea mandatului de deputat și în declarațiile ulterioare.

Deși suma respectivă

nu a fost păstrată ca și depozit bancar la BRD, cum s-a menționat în

declarațiile de avere, deținerea acesteia la începutul mandatului de deputat

rezultă din celelalte probe aflate la dosar. Din fișele fiscale rezultă că în

perioada 2001 - 2004, venitul net al persoanei cercetate a totalizat 110.978

RON, la care se adaugă și suma de 76.000.000 ROL (76.000 RON), obținută din

vânzarea în anul 2002 a apartamentului deținut în Oradea.

Luând, astfel, ca și

referință, chiar anul 2005, primul analizat în raportul de evaluare, a reieșit

că veniturile familiei pârâtului au fost mai mari decât cheltuielile cu circa

40%. S-a reținut că suma de 50.000 euro a fost menționată în declarația de

avere din decembrie 2014, ca depozit constituit în România, în conformitate cu

cerințele de la acea dată, atât în cuprinsul acelui formular, cât și în al

celor ulterioare, neregăsindu-se o rubrică privind deținerile de sume în

numerar.

De asemenea, cu

privire la sumele de 32.000 dolari SUA și respectiv 20.000 euro, provenite în

urma căsătoriei și respectiv, a botezului fiicei persoanei cercetate, instanța

de fond a reținut că este de notorietate publică faptul că la nunți și botezuri

se fac daruri în bani, iar la dosar au fost depuse copii după caietele în care

au fost trecute numele invitaților la cele două evenimente și sumele declarate

de aceștia. Mai mult, cei doi martori audiați în cauză au confirmat acest

lucru, menționând și sumele oferite de ei la cele două evenimente sociale,

astfel că, s-a apreciat că se poate construi o prezumție judiciară în sensul că

sumele declarate ca fiind obținute ca daruri de nuntă și botez, sunt reale.

Prima instanță a

constatat, pe de altă parte, că expertul contabil a avut în vedere la

întocmirea expertizei contabile, pentru cheltuieli efective, documentele contabile

justificative - extrase de cont bancare, chitanțe, bonuri și tranzacțiile prin

conturile bancare, astfel cum sunt descrise și verificate la dosar din

răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, precum și

cheltuielile curente de trai cuantificate de pârât la aproximativ 2.500

RON/lună în anii 2005 - 2006 și 3.000 RON/lună, pentru anii 2007 - 2008.

Mai mult, în calitate

de deputat, pârâtul a beneficiat de o sumă forfetară din care o parte era

destinată să-i asigure cheltuielile curente pe perioada exercitării mandatului,

înlăturată de către Comisie pentru același considerent, respectiv, că nu a fost

menționată în declarația de avere.

A concluzionat Curtea

de Apel că din probatoriul administrat în cauză a rezultat, pe de o parte, că

valoarea de impozitare a casei din Oradea, este diferită de valoarea costurilor

la care s-a realizat construcția și nu schimbă valoarea acestor costuri

efective iar, pe de altă parte, din analiza veniturilor și cheltuielilor

familiei persoanei cercetate, rezultă că veniturile au fost mai mari decât

cheltuielile efective în perioada 2004 - 2008.

De asemenea, s-a

constatat că în Raportul de evaluare nu s-a avut în vedere ansamblul

veniturilor dobândite de persoana cercetată și familia sa, chiar dacă o parte

nu au fost menționate în declarația de avere pe anul 2004, anul începerii

mandatului de deputat.

În consecință, în

baza considerentelor expuse, apreciind că pe parcursul exercitării mandatului

de deputat, persoana cercetată nu a înregistrat diferențe semnificative de

avere, în sensul dispozițiilor Legii nr. 115/1996, instanța de fond, în temeiul

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, a respins sesizarea reclamantei și a

constatat că partea din averea pârâtului P.C.A., pentru care Comisia de

cercetare a averilor a dispus trimiterea cauzei spre soluționare, este

justificată și a dispus închiderea dosarului.

În baza prevederilor

art. 274 C. proc. civ., a fost obligată reclamanta la plata sumei de 28.980 RON

cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului P.C.A., reprezentând

onorariul de avocat (21.700 RON) și onorariul expertului contabil (7.280 RON).

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

nr. 96/CA-PI din 5 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal,

reclamanta A.N.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat de

reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat, în principal, casarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar,

modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii sesizării Comisiei

de cercetare a averilor privind confiscarea sumelor ce nu au putut fi

justificate din averea intimatului-pârât P.C. și a familiei acestuia, pentru

următoarele motive:

I. Din perspectiva

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța de fond a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În baza prevederilor

art. 105 coroborat cu art. 85 C. proc. civ., raportat la art. 16 alin. (1) din

Legea nr. 115/2006 și art. 14 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, hotărârea

instanței de fond este nulă, având în vedere că a fost pronunțată fără

respectarea cadrului procesual impus de lege în astfel de cauze.

Astfel, litigiul s-a

purtat în rejudecarea fondului, fără să se fi asigurat prezența

intimatei-pârâte P.D., persoană care se impunea a sta în proces ca și parte

cercetată prin efectul legii.

Un alt aspect de

drept procesual privește faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

art. 261 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., intimata P.D. nefiind menționată în

cuprinsul Încheierii din 28 aprilie 2014 și a Sentinței civile nr. 96 din data

de 5 mai 2014, motiv pentru care, se impune, casarea sentinței și trimiterea

cauzei spre rejudecare, conform art. 312 alin. (6

1

) C. proc. civ.

II. Din perspectiva

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanței de fond este netemeinică și

nelegală, pentru următoarele considerente:

Suma de 50.000 euro,

avută în vedere în raportul de expertiză tehnică contabilă, ar trebui

înlăturată din calculul veniturilor persoanei evaluate, întrucât, deși din

actele depuse la dosarul cauzei rezultă că această sumă a fost menționată ca

depozit bancar în declarația de avere dată la începerea mandatului de deputat,

în urma solicitării evidenței conturilor bancare deținute de familia P. după

anul 2004, a rezultat că singura sumă constituită ca și depozit, a fost depusă în

anul 2009, în sumă de 89.000 RON.

Noțiunea de cont de

depozit este diferită față de noțiunea de casetă de valori, în plus, intimatul

P.C. nu a făcut nici o mențiune în declarațiile de avere că ar deține vreo sumă

de bani la B.T., aspect ce nu a fost menționat de persoana evaluată în punctul

de vedere transmis la sediul Agenției la data de 27 mai 2011 și nici în

procesul-verbal încheiat la data de 24 mai 2011, cu ocazia prezentării la

sediul agenției.

Sumele de 32.000

dolari SUA, respectiv, 20.000 euro, cu privire la care persoana cercetată

susține că le-ar fi obținut cu ocazia unor evenimente familiale, nu au fost

dovedite de către intimat, copiile xerox depuse la dosar cuprinzând o înșiruire

de nume și sume de bani, ce nu pot face această dovadă, cât timp nu au fost

coroborate cu alte probe.

Cât privește

declarațiile date de martori, singura prezumție judiciară care se poate

construi este că aceste persoane au dat ca și cadou, o anumită sumă de bani,

neputându-se demonstra dacă, în fapt, au acordat aceste sume și nici generaliza

cu privire la suma totală strânsă la aceste două evenimente.

Susținerile instanței

de fond privind greșita întocmire de către Agenție a balanței de venituri și

cheltuieli din anii cercetării, nu sunt fondate.

A.N.I. a avut în

vedere la întocmirea balanței de venituri și cheltuieli pentru fiecare an, atât

veniturile realizate de persoana evaluată și familia sa, cât și cheltuielile

dovedite ale familiei, precum și împrumuturile bancare și depozitele deținute

de familia cercetatului în perioada 2004 - 2006.

Nu pot fi reținute

susținerile intimatului privind veniturile realizate din suma forfetară pusă la

dispoziția deputaților, având în vedere că această sumă nu se regăsește în

declarațiile de avere și de asemenea, este imposibil de cuantificat, în fapt,

sarcina cuantificării sub formă de venituri revenind persoanei evaluate care a

invocat-o dar nu i-a dovedit existența.

În ceea ce privește

raportul de expertiză tehnică contabilă întocmit de doamna expert R.I.A.,

acesta evaluează, în mod greșit, probatoriul administrat în cauză

(înscrisurile), concluziile lucrării fiind marcate de neregularități care

afectează corectitudinea lucrării.

Astfel, dinamica

venituri/cheltuieli pentru perioada 2004 - 2008, are un punct de plecare

greșit, datorită faptului că se iau în considerare doar veniturile familiei în

anul 2004 ca și cum, această familie în decursul anului 2004 nu a fost nevoită

să se întrețină și să efectueze cheltuieli cu întreținerea imobilelor sau

cheltuieli personale.

În ceea ce privește

suma de 50.000 euro, pe care instanța o apreciază a fi luată în considerare în

expertiza contabilă, existența acestei sume nu a fost probată și nu intră în

categoria celor precizate a fi luate în considerare de către Înalta Curte de

Casație și Justiție prin Decizia nr. 5.680 din 11 iunie 2013.

Expertul a menționat

ca venit pentru anul 2005, suma de 35.000 RON, ca limită de credit BRD, fără a

indica modalitatea și momentul la care această limită de credit a fost

rambursată către bancă.

În ceea ce privește

susținerea expertului că sumele disponibile sunt suficiente pentru a acoperi

valoarea de edificare a imobilului din Oradea, în sumă stabilită de 486.000

RON, se constată că expertiza întocmită, prin formularea răspunsurilor la

obiectivele propuse, prezintă, în fapt, propuneri de variante privind evoluția

cheltuielilor aferente construcției imobilului, pornind din 2004.

Astfel, expertiza nu

face referire la valoarea declarată a imobilului, în sumă de 781.739,47 RON

(cum este menționată în documentul oficial pus la dispoziția Agenției), deși

Comisia de recepție finală a stabilit valoarea declarată a locuinței așa cum a

fost consemnată în Actul de constatare.

Suma de 486.000 RON,

reprezentând contravaloarea impusă de către instanța de judecată, nu are la

bază un temei legal sau un calcul realizat ca urmare a unor documente

incontestabile. Totodată, la cheltuielile stabilite de către expert, nu au fost

avute în vedere și cheltuielile cu amenajarea, finisarea și delimitarea

clădirii, în condițiile în care, familia persoanei evaluate s-a mutat la scurt

timp în casa de locuit.

Susținerile

intimatului că a deținut anterior anului 2004, sume importante de bani obținute

din diferite evenimente familiale și din veniturile realizate de familia sa în

perioada 2000 - 2004, ar fi trebuit înlăturate de către instanța de rejudecare

a fondului, cu motivarea că, dacă aceste sume și depozite ar fi existat,

pârâtul trebuia să le declare în prima declarație de avere dată în decembrie

2004, ori singurul depozit declarat de acesta în anii 2004 și 2005, este o sumă

de 50.000 euro, deținută la BRD, sumă care însă nu a fost probată.

În ceea ce privește

hotărârea instanței de judecată de a obliga A.N.I. la plata sumei de 28.980

RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât, nu i se poate imputa

Agenției plata acestor cheltuieli de judecată, având în vedere că participarea

instituției la acest proces, s-a realizat ca urmare a dispozițiilor art. 16 din

Legea nr. 115/1996.

Totodată, cuantumul

cheltuielilor de judecată este foarte mare și nu a fost dovedit de către

apărătorul persoanei evaluate, întrucât nu a fost nevoit să se deplaseze în

afara localității și nici obligat a efectua mari cheltuieli pentru soluționarea

acestei cauze.

formulate de intimatul-pârât P.C.A.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimatul-pârât P.C.A. a solicitat respingerea recursului

ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, reiterând,

în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă

instanță.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și

lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs

formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele:

fapt și de drept relevante

Motivul de recurs

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nefondat.

Conform dispozițiilor

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., invocate de către recurenta-reclamantă în

susținerea excepției nulității hotărârii pronunțate de instanța de fond:

"Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar

necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o

vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților

prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."

Este necontestat că

în cauză, sesizarea formulată de A.N.I. s-a referit atât la pârâtul P.C.A., cât

și la soția acestuia, P.D., în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr.

176/2010, procedându-se la extinderea controlului și asupra averii și

veniturilor soției persoanei evaluate.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că, deși în rejudecarea pricinii, pe parcursul

termenelor de judecată acordate, instanța de fond nu a dispus citarea soției

intimatului-pârât, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., întrucât cele reținute cu privire la cadrul procesual al litigiului

nu constituie o încălcare a formelor legale care să fi produs soției

intimatului o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.

Este de observat că

soția persoanei evaluate nu a invocat nerespectarea drepturilor sale procesuale

cu ocazia rejudecării cauzei, raportat la prevederile art. 17 alin. (1) din

Legea nr. 115/1996, iar veniturile realizate și cheltuielile efectuate de către

P.D. au fost luate în calcul, aspect ce este relevat în considerentele

sentinței recurate, astfel încât, nu se poarte reține că soția intimatului a

fost lipsită de drepturile procesuale prevăzute de legea specială și de

dispozițiile art. 85 C. proc. civ.

De altfel, în ceea ce

privește cadrul procesual pasiv al acțiunii deduse judecății, prin

considerentele deciziei de casare, instanța de control judiciar nu a constatat

încălcarea pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță a dispozițiilor

legale referitoare la prezența și drepturile părților, prin necitarea soției

persoanei evaluate pe parcursul procesului, context în care, cu ocazia

rejudecării cauzei nu au intervenit modificări în privința cadrului procesual.

Criticile formulate

de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate.

Pe baza probatoriului

administrat în cauză, respectiv, înscrisuri, declarații de martori și expertiză

tehnică contabilă, în mod corect prima instanță a constatat că averea

intimatului-pârât este justificată raportat la veniturile și cheltuielile sale

din perioada 2004 - 2008.

Astfel, pe linia

considerentelor deciziei de casare, instanța de fond a dispus efectuarea în

cauză a unei expertizei tehnice contabile pentru verificarea dinamicii

raportului dintre venituri și cheltuieli, a tuturor veniturilor obținute de

pârât și de familia sa, atât cele trecute în declarația de avere din 2004, cât

și a tuturor veniturilor obținute în fapt din diferite surse (salariu,

depozite, credite bancare), probate cu acte și cu declarațiile martorilor.

Raportul de expertiză

tehnică întocmit în cauză a avut în vedere toate documentele doveditoare ale

veniturilor realizate de persoana cercetată și familia sa, precum și toate

cheltuielile ocazionate și realizate în fapt din diferite surse identificate și

corelate cu declarația de avere pe perioada mandatului 2004 - 2008.

În mod judicios,

prima instanță a luat în considerare în determinarea veniturilor persoanei

cercetate, suma de 50.000 euro, care nu a fost menționată de pârât în

declarația de avere depusă în decembrie 2004, în raport de considerentele

deciziei de casare, prin care s-a reținut că faptul de a nu se menționa în

prima declarație de avere toate veniturile, nu reprezintă un impediment pentru

a fi luat în considerare la calculul veniturilor, în condițiile în care,

caracterul nejustificat al averii urmează a fi verificat în raport de suma

sesizată de A.N.I. și de cea stabilită de comisia constituită în baza Legii nr.

115/1996, raportat la toate veniturile declarate sau nu.

Instanța de fond a

achiesat la concluziile formulate de expertul tehnic, potrivit cărora, suma de

50.000 euro, împreună cu veniturile din anul 2004, preluate conform procedurii

de declarare a averii, reprezintă soldul disponibilităților de venituri bănești

existente la data preluării de către intimat a mandatului de deputat,

făcându-se, în mod corect, aplicarea prevederilor Legii nr. 144/2007, coroborat

cu dispozițiile art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

De asemenea, în

raportul de expertiză s-a reținut că intimatul-pârât a fost titularul unei

limite de credit în sumă de 35.000 RON, acordată de BRD în data de 18 noiembrie

2005, conform Adresei din 29 ianuarie 2013, emisă de această instituție

bancară, linie de credit care nu era rambursată în perioadă de analiză

solicitată.

În acord cu opinia

exprimată de prima instanță, Înalta Curte reține că, în mod greșit, suma de

50.000 euro nu a fost inclusă de către recurentă în calculul veniturilor, din

înscrisurile existente la dosar rezultând că această sumă a fost menționată cu

titlu de depozit bancar în declarația de avere din anul 2004, la începutul mandatului

de deputat, precum și în declarațiile de avere date ulterior de pârât.

Deținerea de către

intimatul-pârât a acestei sume în numerar la începutul mandatului rezultă din

analiza veniturilor obținute în perioada anterioară exercitării mandatului de

deputat, ce au fost probate în cauză, menționarea sumei respective în cuprinsul

declarațiilor de avere drept depozit bancar la BRD, datorându-se faptului că

atât în formularul declarației de avere depusă în anul 2004, cât și al

declarațiilor de avere întocmite în anii următori, nu se regăsește o rubrică în

care să se evidențieze sumele deținute în numerar.

În ceea ce privește

imobilul situat în Oradea, judecătorul fondului a constatat că valoarea de

edificare a imobilului este în sumă de 486.920 RON, astfel cum s-a stabilit

prin Ordonanța nr. 1/2012 emisă de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă

Curtea de Apel Oradea, pe baza expertizei tehnice în construcții administrate

în faza de cercetare în fața Comisiei.

În mod corect, a fost

înlăturată valoarea de impozitare a imobilului, în sumă de 781.739,47 RON,

reținută de recurenta-reclamantă în Raportul de evaluare, având în vedere că

potrivit dispozițiilor art. 251 alin. (3) și (5) C. fisc., această valoare se

ajustează în funcție de rangul localității și zona în care este amplasată

clădirea.

De asemenea, sumele

de 32.000 dolari SUA și respectiv, 20.000 euro, cu privire la care

intimatul-pârât a susținut că le-a obținut în urma unor evenimente familiale,

au fost dovedite, acestea fiind primite în dar la nuntă și respectiv, la

botezul fiicei intimatului. În acest sens, la dosar au fost depuse înscrisuri

din care rezultă numele invitaților la cele două evenimente și sumele dăruite

de aceștia, înscrisuri care se coroborează cu declarațiile martorilor audiați

în cauză, care au confirmat acest fapt și au indicat sumele pe care le-au

oferit cu ocazia evenimentelor respective.

Înalta Curte

apreciază că este întemeiată și mențiunea primei instanțe referitoare la suma

forfetară de care a beneficiat intimatul-pârât, în calitate de deputat, pe

parcursul exercitării mandatului, reținându-se că, în mod greșit, această sumă

nu a fost luată în considerare la calculul veniturilor, pentru faptul că nu a

fost trecută în declarația de avere.

Pentru determinarea

cheltuielilor efective, expertul tehnic a avut în vedere documentele contabile

justificative existente la dosar, respectiv, extrasele de cont bancare,

chitanțele și bonurile fiscale, tranzacțiile efectuate prin conturile bancare,

cheltuielile curente de trai ale familiei persoanei cercetate, precum și alte

cheltuieli diverse (impozit clădiri, teren autorizații, comisioane bancare,

plăți diverse), cu excepția cheltuielilor efectuate și dovedite cu înscrisuri

pentru construcția imobilului din Oradea.

Conform raportului de

expertiză tehnică, cheltuielile necesare edificării acestui imobil au fost

efectuate în perioada iunie 2006 - 30 octombrie 2007 (data recepției lucrării),

achizițiile majore de materiale de materiale de construcție fiind realizate

prin bancă.

În consecință, în urma

evaluării probatoriului administrat în cauză, în mod corect judecătorul

fondului a omologat concluziile expertului tehnic, care a stabilit că

disponibilul existent la data de 31 decembrie 2006, în valoare de 528.705,25

RON, cumulat cu disponibilul din anul 2007, în sumă de 229.835,18 RON, în total

cumulat de 758.540,43 RON, este suficient pentru edificarea imobilului, în

valoare de 486.920 RON.

De asemenea, se

constată că este întemeiată susținerea primei instanțe, potrivit căreia, în

raportul întocmit de reclamantă nu s-a avut în vedere ansamblul veniturilor

dobândite de pârât și familia sa, chiar dacă o parte nu au fost menționate în

declarația de avere depusă în anul 2004, întrucât în cadrul procedurii

prevăzute de Legea nr. 115/1996, se verifică dacă, raportat la toate

veniturile, declarate sau nu, averea persoanei cercetate este justificată, iar

în speță, după cum s-a reținut anterior, au fost probate toate veniturilor

realizate de familia intimatului.

Față de soluția dată

acțiunii deduse judecății și reținând culpa procesuală a reclamantei, care a

căzut în pretenții, în mod judicios, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., a fost obligată aceasta la plata cheltuielilor de judecată

suportate de pârât pe parcursul procesului, reprezentând onorariu avocat și

onorariu expert.

Solicitarea

recurentei de diminuare a cuantumului cheltuielilor de judecată, este

nefondată, Înalta Curte observând că, în raport cu complexitatea demersurilor

profesionale și cu volumul de muncă efectiv depus de către avocatul pârâtului

în fața instanței de fond, cuantumul onorariului de avocat la care a fost

obligată reclamanta, este justificat.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, nefiind identificate motive de casare sau de reformare a sentinței

atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea

recursului declarat de reclamanta A.N.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.N.I. împotriva Sentinței nr. 96/CA-PI din 5 mai 2014 a Curții de

Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2015.

Procesat de GGC - N