ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1800/2016

Decizia nr. 1800/2016

Deliberând, constată următoarele:

Prin Ordonanța nr. 2 din 17 decembrie 2013, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea a admis sesizarea formulată de Agenția Națională de Integritate cu privire la persoana cercetată A. și a trimis cauza secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din cadrul aceleiași instanțe, în vederea constatării caracterului nejustificat al sumei de 52.500 euro din averea cercetatului.

Prin Sentința nr. 131 din 20 iunie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis sesizarea și, constatând că este nejustificată suma de 52.500 euro din averea pârâtului A., în baza dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, a dispus confiscarea de la pârât, în favoarea Statului Român, a echivalentului în lei a sumei respective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A., invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010), solicitând casarea hotărârii atacate și respingerea sesizării formulate de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

În dezvoltarea motivului de casare se arată că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 18 din Legea nr. 115/1996 în condițiile în care, în loc să urmărească atingerea scopului legii, respectiv determinarea sporului de avere nejustificată și suma efectiv cheltuită pentru terenul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP B. din Oradea, s-a concentrat asupra cotei de proprietate. Această chestiune este relevantă deoarece, potrivit legii civile, în caz de coproprietate se poate dovedi contribuția diferită a coproprietarilor la dobândirea bunului, probă care, deși a fost făcută în fața instanței, a fost neglijată de aceasta. În acest sens sunt indicate declarațiile martorilor C. (vânzătorul terenului), D. (cumpărător, alături de recurent, al terenului) și E. precum și dovada viramentelor bancare din 17 decembrie 2007 din care rezultă contribuția mai mare la plată a numitului D. la dobândirea terenului. Probele confirmă varianta susținută de recurent, respectiv că a contribuit la dobândirea terenului doar cu suma de 30.000 euro. În locul acestor probe, prima instanță s-a bazat pe prezumții, încălcând astfel și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, incident în cauză datorită caracterului sancționator al confiscării.

În al doilea rând, se susține că și în ipoteza în care s-ar aprecia că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile Legii nr. 115/1996 referitor la cota de proprietate de ½ din terenul amintit, sentința tot nelegală ar fi deoarece s-a confiscat mai mult decât sporul patrimonial real al averii recurentului, spor care se reduce la jumătate din despăgubirea plătită de CNADR în anul 2012 pentru respectivul teren, respectiv 32.720 euro (și nu 52.500 euro, cât a confiscat Curtea de Apel Oradea, raportându-se la prețul plătit pentru dobândirea terenului).

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010), casarea se poare cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

În esență, recurentul pretinde că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 18 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici deoarece, pe de-o parte, a administrat probatoriul contrar scopului legii, așa cum este acesta stabilit de dispozițiile amintite, respectiv cercetarea averii nejustificate, iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține că scopul legii a fost respectat, sentința tot nelegală ar fi deoarece stabilește greșit valoarea părții nejustificate din avere (52.500 euro în loc de 32.720 euro cât ar fi reprezentat partea nejustificată din despăgubirea încasată în 2012, în urma exproprierii; recurentul calculează așa: jumătatea cuvenită din despăgubirea totală primită din expropriere de cei doi coproprietari reprezintă 62.720 euro din care 30.000 euro sunt în mod necontestat justificat dobândiți, diferența fiind de 32.720 euro).

Criticile sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 18 alin. (1) teza I din Legea nr. 115/1996, "Dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părți dintr-un bun nu este justificată, curtea de apel va hotărî fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părți nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită de instanță pe bază de expertiză."

Judecând în limitele actului de sesizare, respectiv a Ordonanței nr. 2 din 17 decembrie 2013 emisă de Comisia de cercetare a averii din cadrul Curții de Apel Oradea (Comisia; dos. fond), prima instanță a verificat dacă suma de 52.000 euro (reprezentând parte din prețul total de 165.000 plătit de persoana cercetată A., deținător a unei funcții publice de conducere în cadrul Autorității Naționale a Vămilor, și de numitul D., la data de 17 decembrie 2007, pentru o suprafață de 12.800 m.p. teren intravilan situat în localitatea Biharia, jud. Bihor) a aparținut persoanei cercetate și dacă a fost legal dobândită.

În acest scop a administrat probatoriul propus de Agenția Națională de Integritate (ANI), autoarea sesizării Comisiei, precum și de persoana cercetată, și a reținut că pentru suma în discuție nu există dovezi privind dobândirea licită, motiv pentru care a dispus confiscarea echivalentului în lei.

Procedând astfel, instanța de fond a respectat întru-totul scopul legii care este tocmai acela de a confisca bunurile sau cota parte din bunuri (sau echivalentul în lei) dobândite ilicit.

De asemenea, strategia urmată pentru aflarea adevărului respectă acest scop.

Astfel, în mod corect instanța a administrat probe pentru a stabili cota de proprietate dobândită de persoana cercetată și, bazându-se pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea din 17 decembrie 2007 a Biroului Notarului Public B. din Oradea precum și pe declarația de avere a persoanei cercetate (dos. fond), a reținut cota de ½ din suprafață de 12.800 m.p. teren.

De asemenea, bazându-se pe această cotă precum și pe faptul că în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nu sunt specificate prețuri diferite pentru cei doi cumpărători, în mod corect a reținut că fiecare a plătit 82.500 euro.

Declarațiile persoanei cercetate și ale martorilor referitor la faptul că A. ar fi plătit doar 30.000 euro, în mod legal au fost înlăturate în condițiile în care nu pot face dovada contra înscrisului autentic.

În ce privește documentele bancare din care rezultă că prețul a fost în întregime virat vânzătorului de cumpărătorul D. (parte personal, parte prin intermediul numitei F.), Înalta Curte observă că înlăturarea lor este în favoarea persoanei cercetate deoarece plata integrală a prețului de către D. ar pune în discuție atât întreaga cotă de ½ dobândită de persoana cercetată cât și declarația de avere dată pe propria răspundere, care nu ar mai corespunde adevărului.

În consecință, critica referitoare la administrarea greșită a probatoriului, contrar scopului Legii nr. 115/1996, va fi înlăturată ca neîntemeiată.

Tot neîntemeiată este și critica referitoare la întinderea sumei contestate deoarece în mod legal prima instanță s-a raportat la anul 2007, având în vedere averea familiei A. la data încheierii contractului amintit și valoarea cotei de ½ din teren la data cumpărării, variația acestei valori în timp fiind lipsită de importanță. Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, supuse confiscării sunt bunurile sau cota parte din bunuri (sau, după caz, valoarea acestora), dobândite nejustificat, ceea ce înseamnă că momentul semnificativ este cel al dobândirii.

Or, raportat la momentul decembrie 2007, cota de ½ este nejustificat dobândită într-o parte egală cu 52.500 euro, așa cum bine a arătat instanța de fond.

În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raporta la art. 497 C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței nr. 131/CA/2014 - P.I. din 20 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL