ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 758/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3381 din 17 decembrie 2012, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții F.R., F.Ș., B.I.R. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N. București. A obligat pârâtul să plătească reclamanților sumele de 2.780 lei și 8.662 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 6 octombrie 2011 și a respins restul pretențiilor reclamanților. Prin decizia din 16 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara a respins apelurile declarate de reclamanții F.R., F.Ș., B.I.R. și de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N. București împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 5763 din 11 decembrie 2013, a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârât, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a reținut că raportul de expertiză efectuat în prima instanță nu a avut în vedere criteriul legal reglementat de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, că tribunalul a procedat el însuși la calculul despăgubirilor în baza unei adrese emise de la un birou notarial și că instanța de apei a dat eficiență absolută principiului disponibilității, fără a-l armoniza cu rolul activ al judecătorului.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte a dispus ca instanța de trimitere să facă o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat, respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a dispune efectuarea unei noi expertize care să albă în vedere contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile din aceeași unitate administrativ-teritoriala cu cele expropriate încheiate în perioada efectuării expertizei în rejudecare, ori în jurul acestei perioade de referința, adică la o dată cât mat apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii, scop în care se vor face demersuri, în acest sens, la instituții abilitate (direcția locală de impozite și taxe, oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, camera notarilor publice ș.a.); numai în eventualitatea în care nu se vor putea produce asemenea dovezi urmează ca expertiza să aibă în vedere criterii proxime, care sunt în vecinătatea criteriului legal instituit de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, respectiv comparabile care să fie obiective, adecvate și în concordanță cu exigențele noimei legale menționate, în caz contrar putându-se ajunge la imposibilitatea realizării raportului de expertiză.

A mai dispus ca, în rejudecare, față de faptul că legiuitorul a consacrat principiul reparării integrale a prejudiciului creat proprietarilor imobilelor expropriate, prejudiciu care trebuie să cuprindă atât valoarea efectivă a imobilului, cât șt celelalte daune aduse proprietarului, instanța de apel să analizeze apărările reclamanților vizând prejudiciul creat, ocazie cu care va dispune completarea probatoriului și în acest sens. În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia nr. 188 din 10 decembrie 2014, a admis apelul declarat de reclamanți; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 29,918 euro sau a echivalentului în lei la cursul B.N.R.

de la data plății cu titlu de despăgubiri; a menținut în rest sentința; a respins apelul declarat de pârât împotriva aceleiași hotărâri. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul. Statul Român prin Ministerul Transporturilor reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. La termenul de judecată din data de 17 martie 2015, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității declarării recursului și, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța a analizat această excepție cu prioritate, fața de cea a nulității.

Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de ia comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”. Dispozițiile art. 101 C. proc. civ. prevăd modul de calcul al termenului, iar potrivit alin. (1) „Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul”. Totodată, alin. (5) al art. 101 prevede că „Termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legala, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare ”. Cererea de recurs a fost depusă la registratura Curții de Apel Timișoara la data de 22 ianuarie 2015 (filele 4-6 din dosarul de recurs). Decizia atacată a fost comunicată recurentului-pârât ia data de 31 decembrie 2014 (fila 85 din dosarul de apel), ultima zi de formulare a recursului fiind 16 ianuarie 2015 (dată ce nu se circumscrie alin. (5) al art. 101 C. proc.

civ.), astfel că recursul s-a declarat peste termenul legal, urmând a fi respins, ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarai de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Deciziei nr. 188 din data de 10 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă, Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 martie 2015.