ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 758/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3381 din 17 decembrie 2012, Tribunalul Arad a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanții F.R., F.Ș., B.I.R. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N. București.

A obligat pârâtul să plătească reclamanților sumele de

2.780 lei și 8.662 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă,

calculată de la data de 6 octombrie 2011 și a respins restul pretențiilor

reclamanților.

Prin decizia din 16 aprilie 2013, Curtea de Apel

Timișoara a respins apelurile declarate de reclamanții F.R., F.Ș., B.I.R. și de

pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N. București împotriva sentinței pronunțată

de instanța de fond.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 5763

din 11 decembrie 2013, a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârât,

a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a reținut

că raportul de expertiză efectuat în prima instanță nu a avut în vedere

criteriul legal reglementat de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, că

tribunalul a procedat el însuși la calculul despăgubirilor în baza unei adrese

emise de la un birou notarial și că instanța de apei a dat eficiență absolută

principiului disponibilității, fără a-l armoniza cu rolul activ al

judecătorului.

Având

în vedere aceste considerente, Înalta Curte a dispus ca instanța de trimitere

să facă o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în determinarea

cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat,

respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a dispune efectuarea unei noi

expertize care să albă în vedere contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect

imobile din aceeași unitate administrativ-teritoriala cu cele expropriate

încheiate în perioada efectuării expertizei în rejudecare, ori în jurul acestei

perioade de referința, adică la o dată cât mat apropiată de momentul

pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii, scop în

care se vor face demersuri, în acest sens, la instituții abilitate (direcția

locală de impozite și taxe, oficiul de cadastru și publicitate imobiliară,

camera notarilor publice ș.a.); numai în eventualitatea în care nu se vor putea

produce asemenea dovezi urmează ca expertiza să aibă în vedere criterii

proxime, care sunt în vecinătatea criteriului legal instituit de art. 26 alin.

(2) al Legii nr. 33/1994, respectiv comparabile care să fie obiective, adecvate

și în concordanță cu exigențele noimei legale menționate, în caz contrar

putându-se ajunge la imposibilitatea realizării raportului de expertiză.

A mai dispus ca, în rejudecare, față de faptul că

legiuitorul a consacrat principiul reparării integrale a prejudiciului creat

proprietarilor imobilelor expropriate, prejudiciu care trebuie să cuprindă atât

valoarea efectivă a imobilului, cât șt celelalte daune aduse proprietarului,

instanța de apel să analizeze apărările reclamanților vizând prejudiciul creat,

ocazie cu care va dispune completarea probatoriului și în acest sens.

În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Timișoara, secția

I civilă, prin decizia nr. 188 din 10 decembrie 2014, a admis apelul declarat

de reclamanți; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat

pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 29,918 euro sau a echivalentului

în lei la cursul B.N.R. de la data plății cu titlu de despăgubiri; a menținut

în rest sentința; a respins apelul declarat de pârât împotriva aceleiași

hotărâri.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul. Statul

Român prin Ministerul Transporturilor reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA - Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe

fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 17 martie 2015, Înalta

Curte a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității declarării recursului

și, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța a analizat

această excepție cu prioritate, fața de cea a nulității.

Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs

este de 15 zile de ia comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.

Dispozițiile art. 101 C. proc. civ. prevăd modul de

calcul al termenului, iar potrivit alin. (1) „Termenele se înțeleg pe zile

libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a

sfârșit termenul”. Totodată, alin. (5) al art. 101 prevede că „Termenul care se

sfârșește într-o zi de sărbătoare legala, sau când serviciul este suspendat, se

va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare

”.

Cererea de recurs a fost depusă la registratura Curții

de Apel Timișoara la data de 22 ianuarie 2015 (filele 4-6 din dosarul de

recurs).

Decizia atacată a fost comunicată recurentului-pârât ia

data de 31 decembrie 2014 (fila 85 din dosarul de apel), ultima zi de formulare

a recursului fiind 16 ianuarie 2015 (dată ce nu se circumscrie alin. (5) al art.

101 C. proc. civ.), astfel că recursul s-a declarat peste termenul legal,

urmând a fi respins, ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarai de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Deciziei nr. 188 din data de

10 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă,

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 17 martie 2015.