ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2127/2015

Asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Timișoara la data de 28 iulie 2015, creditoarea M. SRL a solicitat

instanței învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin emis la data de

1 iulie 2015 de I.R. SRL, în favoarea creditoarei, cu scadența la data de 22 iulie

2015, pentru suma de 30.542,71 lei, având în vedere că a fost refuzat la plată

la data de 23 iulie 2015,

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 640

1

C. proc. civ.

Prin Încheierea

civilă nr. 9070 din 31 iulie 2015, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă,

a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara și a

declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect învestirea cu

formulă executorie a biletului la ordin emis la data de 1 iulie 2015, în

favoarea Judecătoriei Satu Mare.

În motivare, a

constată că Judecătoria Timișoara nu este competentă teritorial, în temeiul

art. 61 alin. (3) raportat la art. 42 din Legea nr. 58/1934 și din ansamblul

reglementărilor cuprinse în Norma BNR nr. 6/1994 privind comerțul făcut de

instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin.

În acest sens,

instanța a constatat că în biletul la ordin se arată că locul plății este Satu

Mare, județul Satu Mare, loc care nu se află în raza de competență teritorială

a Judecătoriei Timișoara.

Având în vedere că

dispozițiile legale speciale menționate anterior, cu caracter absolut, conferă

competență de soluționare a acestei cereri judecătoriei de la locul plății

titlului de credit, această instanță, constatându-se necompetentă, urmează să

trimită dosarul instanței de drept să hotărască, cea de la locul plății,

respectiv Judecătoriei Satu Mare.

Învestită prin

declinare, Judecătoria Satu Mare a pronunțat Încheierea nr. 487 din 19 august

2015, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Satu

Mare, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de

învestire cu formula executorie a biletului la ordin formulată de către

reclamanta SC M. SRL, în favoarea Judecătoriei Timișoara, a trimis cauza

acestei instanțe spre competentă soluționare. A constatat ivit conflictului

negativ de competentă și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție

spre competenta soluționare.

În motivare, a

constatat că își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 116 C. proc. civ.,

conform cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă

competente, iar creditoarea a înțeles să sesizeze instanța competentă în

circumscripția căreia își are sediul, respectiv Judecătoria Timișoara.

Judecătoria Satu Mare

a constatat că locul plății nu este un criteriu legal de determinare a

competenței de soluționare a cererii de învestire cu formulă executorie a unui

bilet la ordin, legislația specială nu își găsește aplicarea în cauza de față,

competența de soluționare aparținând, conform C. proc. civ., instanței de la

sediul creditorului, pe care de altfel acesta a și înțeles să o și sesizeze.

Instanța reține că,

în acest sens, este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin

Decizia civilă nr. 415 pronunțată la data de 11 februarie 2015 în Dosarul nr.

35867/235/2014 a statuat, în soluționarea unui conflict negativ de competență

ivit între Judecătoria Timișoara și Judecătoria Sectorului 6 București, că este

competentă în soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie instanța

de la sediul creditorului și nu cea de la locul plății arătat în biletul la

ordin.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Obiectul sesizării

instanței îl constituie învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin

emis la data de 1 iulie 2015 de I.R. SRL, scadent la data de 22 iulie 2015.

Cererea de chemare în

judecată a fost înregistrată la data de 28 iulie 2015, dată la care Legea nr.

134/2010 privind Codul de procedură civilă fusese modificată de Legea nr.

138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte

normative conexe, prin introducerea art. 640

1

.

Astfel, în

conformitate dispozițiile art. 640

1

alin. (2) "Cererea de

învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în

circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al

debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților. Dacă

domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate,

creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în

circumscripția căreia se află domiciliul său ales".

Dispoziția legală mai

sus redată cuprinde, în prima teză a alineatului al doilea, reglementarea unei

competențe teritoriale alternative, în sensul că sunt deopotrivă competente, a

soluționa cererea de învestire cu formulă executorie, atât judecătoria în

circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, cât și

judecătoria de la domiciliul sau sediul debitorului.

În speța supusă

analizei, se constată că prin legea de procedură civilă s-a prevăzut, în alin.

(2) a aceluiași articol că, atât judecătoria în circumscripția căreia se află

domiciliul sau sediul creditorului cât și judecătoria de la sediul sau

domiciliul debitorului, au competență de a învesti cu formulă executorie

titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești.

Prin urmare, operează

dispozițiile din art. 116 C. proc. civ., care instituie dreptul reclamantului

de a opta în alegerea instanței, "Reclamantul are alegerea între mai multe

instanțe deopotrivă competente".

În speță, raportat la

textele de procedură menționate, creditoarea a avut alegerea între două

instanțe deopotrivă competente, respectiv Judecătoria Timișoara, ca instanță în

circumscripția căreia află sediul creditoarei și Judecătoria Satu Mare, în

circumscripția căreia se află stabilit locul emiterii și al plății.

Înalta Curte constată

că dreptul de opțiune al creditoarei a fost exprimat între două instanțe

deopotrivă competente teritorial în a soluționa cererea de învestire cu formula

executorie, aceasta fiind introdusă pe rolul Judecătoriei Timișoara.

Față de cele expuse,

Înalta Curte va trimite dosarul Judecătoriei Timișoara, în favoarea căreia se

va stabili competența de soluționare a cererii, ca urmare a opțiunii

creditoarei, care a învestit în mod legal această instanță, în raport de dispozițiile

art. 640

1

alin. (2) C. proc. civ., cu cererea de învestire cu

formulă executorie a biletului la ordin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 octombrie 2015.

Procesat de GGC - CL