ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2600/2015

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin decizia nr. 2451 din 19 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. 2094/98/2014, s-a respins apelul promovat de reclamantul Ș.Ș. împotriva sentinței civile nr. 135 din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Ialomița, ca nefondat. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire Ș.I.Ș. invocând practica neunitară, cerere ce a fost înregistrată la registratura Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 28 octombrie 2015. La termenul de judecată de la 19 noiembrie 2015, instanța a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția de tardivitate, în principal, și în subsidiar, pe excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte, o va respinge pentru următoarele considerente: Cererea de revizuire se constată ca fiind tardiv formulată. Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, hotărârea revizuită, respectiv, decizia nr. 2451 din 19 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost pronunțată la 19 iunie 2015. Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi exercitată în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Conform dispozițiilor art. 157 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, hotărârile curților de apei, pronunțate în jurisdicția asigurărilor sociale sunt definitive și irevocabile. Se constată, că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, a fost soluționat apelul declarat de reclamantul Ș.Ș. împotriva sentinței civile nr. 135 din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Ialomița, hotărâre prin care s-a respins acțiunea reclamantului având ca obiect recalcularea drepturilor de pensie. În cauza dedusă judecății, cererea de revizuire, înregistrată la registratura Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 28 octombrie 2015, este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive chiar de la data pronunțării sale, respectiv, de la 19 iunie 2015. Astfel, în raport de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. cu aplicarea dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 din același cod, termenul de o lună, pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, s-a împlinit la 19 iulie 2015, considerent pentru care cererea de revizuire depusă la 28 octombrie 2015 va fi respinsă ca tardivă. De altfel, se constată că cererea de revizuire este și inadmisibilă, pentru cele ce succed; În cuprinsul cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când există hotărâri definitive potrivnice), revizuentul a arătat că decizia nr. 2451 din 19 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, este contrară hotărârilor obținute în acțiuni similare, de colegii săi de serviciu, care deși au avut același obiect de judecată soluțiile acestora au fost favorabile.

Acest motiv de revizuire invocat de revizuent sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât, fiecare dintre părți se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din această situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și, concomitent, anularea ultimei hotărâri. Rezultă din această dispoziție legală, că una din condițiile esențiale, necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este ca hotărârile așa-zis potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite, între aceleași părți, având același obiect și aceiași cauză.

Se constată, că pentru situația descrisă, nu este întrunită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unor litigii cu privire la care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauză, conform textului de lege invocat. Din susținerile revizuentului, se constată că a fost invocată situația unor cauze similare, în care au fost pronunțate soluții potrivnice cu cea din decizia atacată, invocând de fapt, practica neunitară în materie. Or, aceste susțineri nu pot fi încadrate în motivul de revizuire invocat și prin urmare, cererea de revizuire este inadmisibilă. În consecință, pentru considerentele arătate, cererea de revizuire formulată de Ș.I.Ș. împotriva deciziei nr. 2451 din 19 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. 2094/98/2014, în raport de dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, cererea de revizuire formulată de revizuentul Ș.I.Ș. împotriva deciziei nr. 2451 din 19 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. 2094/98/2014. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2015.