ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2516/2015

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2013, modificată în data de 28 martie 2014, reclamantul G.M. a chemat în judecată pe pârâta Școala A.P. Mărgineni pentru a fi obligată aceasta să îi acorde gradația de merit corespunzătoare gradului IA începând cu data de 11 ianuarie 2012, să îi plătească drepturile salariale aferente acestei gradații, cu o dobândă anuală de 10% calculată de la data de 11 ianuarie 2012 la data plății efective, precum și daune cominatorii de 1% pe zi. Reclamantul a indicat ca temei de drept al cererii de chemare în judecată dispozițiile art. 26 alin. (4) și (5) din Legea nr. 284/2010.

Prin decizia civilă nr. 629 din 06 iulie 2015 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.M. împotriva sentinței civile nr. 31 din 12 ianuarie 2014 a Tribunalului Bacău, prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul G.M. ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 24 august 2015. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 17 septembrie 2015, la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc.

civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil. Completul de filtru C4, la data de 17 septembrie 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților. La data de 28 septembrie 2015, a fost primit punctul de vedere al recurentului G.M. la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care acesta a susținut că procesul derulat în faza apelului nu a fost echitabil, a fost încălcată legislația învățământului și ignorate probele de care s-a folosit în dovedirea pretențiilor sale.

Totodată, a susținut că nu este constituțională prevederea din C. proc. civ. prin care în litigiile de muncă a fost suprimată calea de atac a recursului. Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac. S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 12 noiembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., fără citarea părților, când analizând cauza cu care a fost învestită Înalta Curte a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată de recurent prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Conform art. 29 alin. (4) din lege, s esizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. În cauza de față, în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta constată că este inadmisibilă sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, față de împrejurarea că recurentul nu a arătat norma constituțională pretins încălcată de textele legale criticate drept neconstituționale, nu a realizat o motivare propriu-zisă a excepției invocate, nu a adus argumente juridice în favoarea neconstituționalității, relevante și din perspectiva admisibilității cererii de sesizare.

În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 57/200, a reținut că potrivit art. 12 alin. (2) din aceeași lege, orice sesizare trebuie motivată, altminteri ar însemna ca jurisdicția constituțională să se substituie părții în ceea ce privește invocarea motivului de neconstituționalitate, exercitând astfel sub acest aspect un control din oficiu, ceea ce este inadmisibil atâta timp cât controlul pe calea excepției de neconstituționalitate nu se poate exercita decât la sesizare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale, nefiind indicată norma constituțională aflată în contradicție cu normele procedurale civile privitoare la căile de atac ale hotărârilor judecătorești, având în vedere că excepția nu este susținută de argumente și/sau dovezi, așa cum se prevede la alin. (4) din textul anterior menționat, va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul G.M., ca inadmisibilă. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: În speță, prin decizia civilă nr. 629 din 06 iulie 2015, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.M.

împotriva sentinței civile nr. 31 din 12 ianuarie 2014 a Tribunalului Bacău, prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată având ca obiect drepturi salariale. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 - privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.

Cum obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu de muncă, față de cele sus menționate, decizia civilă nr. 629 din 06 iulie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă recursului pe niciuna din părțile hotărârii prevăzute de dispozițiile art. 461 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac nu pot exista în afara legii.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei nr. 629 din 06 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei nr. 629 din 6 iulie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2015.