ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2058/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2058/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

După deliberare,

asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de revizuire

înregistrata pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 03 iulie 2015,

sub nr. 2684/1/12015,

petenta

P.M.E.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimații S.L.T., S.J.G. și Comuna

Bran, prin Primar,

revizuirea Deciziei nr. 825 din 19

martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

în dosarul nr. 134/62/2005**.

În motivare,

revizuenta a susținut că, în urma demersurilor făcute la Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității la data de 02 iunie 2015 și ulterior pronunțării

deciziei supuse revizuirii, a intrat în posesia unor înscrisuri noi, ce constau

în declarația dată de autorul său, S.I. (din care rezultă că acesta deținea în

proprietate o casă situată în comuna Bran și o parcelă de teren în suprafață de

5.755 mp), în adresele nr. 6698 din 17 septembrie 1947, nr. 7740 din 29

octombrie 1947 și nr. 7223 din 04 octombrie1947 emise de Legiunea Jandarmi

Brașov, în procesul-verbal din 25 octombrie 1947 privind executarea ordinului

de reținere a antecesorului său, precum și în notele informative nr. 6698 din

17 septembrie 1947 și nr. 215/1947, eliberate de aceeași Legiune.

Petenta a

susținut că din aceste înscrisuri rezultă că autorul său avea domiciliul în

localitatea Bran, jud. Brașov și că imobilul în care locuia a fost naționalizat

în baza Decretului nr. 50/1950. De asemenea, a arătat că aspectele relevate de

înscrisurile mai sus menționate se coroborează cu mențiunea de la poziția nr. 741

din Decretul de naționalizare (conform cărora antecesorul său deținea în proprietate,

în comuna Bran, un imobil compus din teren și construcție) și cu concluziile

raportului de expertiză în construcții efectuat în cauză, care a stabilit că

edificiul situat pe terenul cu nr. top- 1715/b/3/l, în suprafață de 1214,71 mp.

înscris în C.F. nr. 102808 Bran, a fost ridicat în perioada anilor 1920 și

completat cu alte încăperi, în jurul anului 1940.

Revizuenta a

menționat că imobilul a fost cumpărat de tatăl său după data de

01 decembrie 1920,

când, de ziua Marii

Uniri, Consiliul Orășenesc Brașov a donat Castelul Bran Reginei Măria a

României.

În drept,

cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ.

Prin Decizia nr.

825 din 19 martie 2015, pronunțată în dosarul nr. 134/62/2005**, Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civila,

a

respins recursurile declarate de reclamanții S.L.T. și S.J.G. și de

intervenienta P.M.E.M. împotriva Deciziei nr. 779/ Ap din 4 noiembrie 2014,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, și pentru cauze cu minori

și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a

dispune astfel, această instanță a reținut, în ceea ce privește construcția în

care își are sediul Primăria Comunei Bran, că denumirea acesteia de „Vila S.",

precum și mențiunile din adresa nr. 533/1948 emisă de Primăria Bran Poarta și

din alte adrese emise în anul 1948 nu pot

constitui dovezi ale

dreptului de proprietate al autorului recurenților asupra acesteia. Prin prisma

dispozițiilor art. 3

alin. (1)

lit. a)

și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și în lipsa unor prevederi speciale

în cuprinsul acestui act normativ incident în speță, instanța de recurs a

reținut că dovada dreptului de proprietate se face prin aplicarea regulilor de

drept comun specifice acțiunii în revendicare imobiliara. Prin urmare, a

apreciat că actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi orice

înscrisuri constatatoare ale unui act juridic

civil,

jurisdicțional sau administrativ, cu efect constitutiv sau translativ de

proprietate.

În ceea

ce privește efectele Sentinței civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a

Tribunalului Brașov în soluționarea

litigiului,

instanța de recurs a reținut că aceasta nu a constituit singurul argument avut

în vedere de instanța de apel la pronunțarea deciziei recurate. Ca atare, a apreciat

că împrejurarea că sentința nu are putere de lucru judecat în cauză nu poate

determina admiterea recursului și schimbarea soluției pronunțate.

Cu

privire la intabularea dreptului de proprietate al antecesorului reclamanților

în cartea funciară asupra imobilului care a făcut obiectul cauzei, prin Sentința

civilă

nr. 333 din 25 noiembrie 2005

a Tribunalului Brașov, instanța de recurs a arătat că, prin pronunțarea acestei

hotărâri, Tribunalul Brașov a dispus numai radierea din CF 557 Poarta a

dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris la nr. top.

1715/2/b. 1712, 1713 și 1714, cererea de intabulare a construcției

fiind

respinsă.

De asemenea,

Înalta Curte a reținut netemeinicia criticilor formulate în baza prevederilor art.

24

alin. (1)

din Legea nr. 10/2001,

raportate Ia împrejurarea că actul de expropriere din anul 1963 a vizat atât

imobilul teren în suprafață de

1214,71

mp, cât și construcția aferentă, față de mențiunea „imobil complet"

din

Decretul de naționalizare nr. 92/1950

și dispozițiile

art. III

din Decret,

apreciind că, în mod particular, în cazul imobilelor ce intră sub incidența

Legii nr. 10/2001, prin art. 24, legiuitorul a instituit o prezumție legală

relativă de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite la aplicarea

acestui act normativ. Astfel, legea prezumă că, în lipsa unor probe contrare,

existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate este cea

recunoscută in actul normativ sau de autoritate prîn care s-a dispus măsura

preluării abuzive sau s-a pus în executare această măsură.

În

cauză, în Decretul de naționalizare nr. 92/1950, la poziția nr. 741 figurează

autorul reclamanților și al intervenientei cu .imobil complet", situat în

Comuna Bran. Însă, s-a apreciat că prin interpretarea art. III și a criteriilor

prevăzute de art. I din Decretul nr. 92/1950, nu se poate concluziona eă

mențiunea „imobil complet" din actul de naționalizare poate avea doar

semnificația unui imobil constituit din teren și construcții. Or, potrivit art.

24 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după

caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în

actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive

sau s-a pus în executare această măsură. Astfel, s-a constatat că, în cauză,

există o probă prin care poate fi identificat imobilul menționat în actul de

naționalizare ca aparținând autorului recurenților, și anume CF nr. 557 Poarta,

unde la nr. top 1715/2/c, 1712, 1713 și 1714 figurează imobil constând în fanețe,

grădină și șură. în plus, s-a apreciat că, imobilul fiind supus regimului de

carte funciară reglementat de dispozițiile Decretului - Lege nr. 115/1938 sunt

aplicabile dispoziției acestui act normativ cu privire la efectul constitutiv

de drepturi reale al intabulării.

Instanța de

recurs a considerat că nu poate fi primită susținerea potrivit căreia, lipsa

unei autorizații a Primăriei Comunei Bran, care să-i legitimeze posesia, ar

trebui să determine admiterea pretențiilor recurenților, întrucât sarcina

probei ce vizează dreptul de proprietate al autorului lor revenea acestora,

conform

art. 1169

C. civ. și a

specificului probațiunii reglementat de Legea nr. 10/2001.

Referitor

la terenul în suprafață de

1214,71

mp,

înscris în CF nr. 102808 Bran sub nr. top 1715/2/b/3/l cu privire la care

Curtea de Apel a stabilit că nu poate fi restituit în natura, având în vedere

utilitatea publică și funcționalitatea sa, instanța de recurs a menținut

această soluție, apreciind, pe de o parte, că situația de fapt stabilită în

apel nu mai poate fi reapreciată în faza de judecată a recursului, față de

prevederile art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că imobilul este

afectat de amenajări de utilitate publică, în sensul

art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dată fiind folosința cu

caracter general pe care astfel de lucrări o asigură colectivității.

Instanța de

recurs a reținut, de asemenea, că motivele referitoare la ignorarea de către

curtea de apel a probelor administrate și a situației juridice a imobilului,

rezultată din probele administrate, nu pot fi primite față de împrejurarea că

acestea vizează netemeinicia hotărârii atacate. în ceea ce privește solicitarea

privind explicitarea dispozitivului deciziei recurate, a apreciat că acesta

este clar sub aspectul soluției adoptate de instanța de apel, aspectele

învederate prin motivele de recurs putând fi clarificate prin corelarea

măsurilor cuprinse în dispozitiv cu considerentele hotărârii.

Examinând,

cu prioritate, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de

revizuire, Înalta Curte constată următoarele:

Dispozițiile

art. 322

alin. (1)

pct. 5 C. proc.

civ. stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de

apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de

recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii,

s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care

mi au putut fi înfățișate dinir-o împrejurare mai presus de voința părților,

ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care se

întemeiază hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin urmare,

revizuirea unei decizii întemeiate pe dispozițiile legale mai sus menționate

este condiționată de evocarea fondului litigiului dedus judecății.

Pentru ca

hotărârea atacată cu revizuire să îndeplinească condiția de a evoca fondul,

este necesar ca instanța care a pronunțat această hotărâre să stabilească o

altă situație de fapt decât cea reținută în etapele procesuale anterioare sau

să aplice alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce au fost deja

determinate, și, în oricare dintre aceste ipoteze, să dea o altă dezlegare

raportului juridic dedus judecății. În acest context, s-a statuat că nu pot

forma obiect al revizuirii, hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a

respins recursul ori, deși acesta a fost admis, s-a dispus casarea cu

trimitere, spre rejudecare, a cauzei, și nici hotărârile instanțelor de recurs

prin care s-a soluționat o excepție, fără a se evoca fondul.

Prin Decizia nr.

825 din 19 martie 2015, pronunțată în dosarul nr. 134/62/2005**, obiect al cererii

de revizuire pendinte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția 1 civilă, a

respins recursurile declarate de reclamanții S.L.T. și S.J.G. și de intervenienta

P.M.E.M. împotriva Deciziei nr.779/ Ap din 4 noiembrie 2014 a Curții de Apei

Brașov, secția civila, și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale.

În

considerentele hotărârii Înalta Curte a arătat că nu poate examina aspectele de

netemeinicie ale deciziei atacate, referitoare la restituirea in natură a

terenului în suprafață de 1214,71 mp pe care este amplasat sediul Primăriei

Comunei Bran și cele ce vizează ignorarea de către instanța de apel a probelor

administrate în cauză, întrucât acestea nu pot fi supuse controlului de

nelegalitate pe calea recursului, față de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

(fila 56 dosar nr. 134/62/2005** al ICCJ).

Prin urmare,

în decizia atacată cu revizuire, instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei

și nu a schimbat situația de fapt reținută de instanța de apel în urma

aprecierii probatoriului administrat în cauză,

În

raport de aspectele mai sus menționate, susținerile rezizuentei și ale

intimaților S.L.T. și S.J.G. cu privire la faptul că instanța de recurs a făcut

ample aprecieri asupra fondului cauzei deduse judecății nu sunt justificate.

întrucât se constată că aceasta a examinai criticile formulate în recurs față

de dispozițiile legale incidente, menținând soluția adoptată de instanța de

apel.

Astfel,

limitându-se la a respinge recursul reclamanților și al intervenientei, cu

menținerea în totalitate a stării de fapt stabilite de instanța de apel,

instanța de recurs nu a evocat fondul litigiului în decizia supusă revizuirii.

Prin raportare

la aspectele mai sus menționate, precum și la dispozițiile art. 326

alin. (3)

C. proc. civ., care stipulează că

la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea

acestei căi de atac și la faptele pe care se întemeiază, se reține că decizia a

cărei revizuire se solicită, prin care recursul a fost respins, nu poate forma

obiectul acestei căi extraordinare de atac, întrucât nu evocă fondul.

Prin

urmare, neîndeplinind condițiile edictate de dispozițiile art. 322 alin. (1) C.

proc. civ., hotărârea ce face obiectul analizei în cauză nu este susceptibilă

de revizuire.

În

consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta P.M.E.M.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta P.M.E.M.

împotriva Deciziei nr. 825 din 19 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

6 octombrie 2015.