ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2058/2015

După deliberare, asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrata pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 03 iulie 2015, sub nr. 2684/1/12015, petenta P.M.E.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimații S.L.T., S.J.G. și Comuna Bran, prin Primar, revizuirea Deciziei nr. 825 din 19 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. 134/62/2005**. În motivare, revizuenta a susținut că, în urma demersurilor făcute la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității la data de 02 iunie 2015 și ulterior pronunțării deciziei supuse revizuirii, a intrat în posesia unor înscrisuri noi, ce constau în declarația dată de autorul său, S.I.

(din care rezultă că acesta deținea în proprietate o casă situată în comuna Bran și o parcelă de teren în suprafață de 5.755 mp), în adresele nr. 6698 din 17 septembrie 1947, nr. 7740 din 29 octombrie 1947 și nr. 7223 din 04 octombrie1947 emise de Legiunea Jandarmi Brașov, în procesul-verbal din 25 octombrie 1947 privind executarea ordinului de reținere a antecesorului său, precum și în notele informative nr. 6698 din 17 septembrie 1947 și nr. 215/1947, eliberate de aceeași Legiune. Petenta a susținut că din aceste înscrisuri rezultă că autorul său avea domiciliul în localitatea Bran, jud. Brașov și că imobilul în care locuia a fost naționalizat în baza Decretului nr. 50/1950.

De asemenea, a arătat că aspectele relevate de înscrisurile mai sus menționate se coroborează cu mențiunea de la poziția nr. 741 din Decretul de naționalizare (conform cărora antecesorul său deținea în proprietate, în comuna Bran, un imobil compus din teren și construcție) și cu concluziile raportului de expertiză în construcții efectuat în cauză, care a stabilit că edificiul situat pe terenul cu nr. top- 1715/b/3/l, în suprafață de 1214,71 mp. înscris în C.F. nr. 102808 Bran, a fost ridicat în perioada anilor 1920 și completat cu alte încăperi, în jurul anului 1940. Revizuenta a menționat că imobilul a fost cumpărat de tatăl său după data de 01 decembrie 1920, când, de ziua Marii Uniri, Consiliul Orășenesc Brașov a donat Castelul Bran Reginei Măria a României.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 825 din 19 martie 2015, pronunțată în dosarul nr. 134/62/2005**, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civila, a respins recursurile declarate de reclamanții S.L.T. și S.J.G. și de intervenienta P.M.E.M. împotriva Deciziei nr. 779/ Ap din 4 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Pentru a dispune astfel, această instanță a reținut, în ceea ce privește construcția în care își are sediul Primăria Comunei Bran, că denumirea acesteia de „Vila S.", precum și mențiunile din adresa nr. 533/1948 emisă de Primăria Bran Poarta și din alte adrese emise în anul 1948 nu pot constitui dovezi ale dreptului de proprietate al autorului recurenților asupra acesteia.

Prin prisma dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și în lipsa unor prevederi speciale în cuprinsul acestui act normativ incident în speță, instanța de recurs a reținut că dovada dreptului de proprietate se face prin aplicarea regulilor de drept comun specifice acțiunii în revendicare imobiliara. Prin urmare, a apreciat că actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi orice înscrisuri constatatoare ale unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect constitutiv sau translativ de proprietate. În ceea ce privește efectele Sentinței civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov în soluționarea litigiului, instanța de recurs a reținut că aceasta nu a constituit singurul argument avut în vedere de instanța de apel la pronunțarea deciziei recurate.

Ca atare, a apreciat că împrejurarea că sentința nu are putere de lucru judecat în cauză nu poate determina admiterea recursului și schimbarea soluției pronunțate. Cu privire la intabularea dreptului de proprietate al antecesorului reclamanților în cartea funciară asupra imobilului care a făcut obiectul cauzei, prin Sentința civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov, instanța de recurs a arătat că, prin pronunțarea acestei hotărâri, Tribunalul Brașov a dispus numai radierea din CF 557 Poarta a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris la nr. top. 1715/2/b. 1712, 1713 și 1714, cererea de intabulare a construcției fiind respinsă.

De asemenea, Înalta Curte a reținut netemeinicia criticilor formulate în baza prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportate Ia împrejurarea că actul de expropriere din anul 1963 a vizat atât imobilul teren în suprafață de 1214,71 mp, cât și construcția aferentă, față de mențiunea „imobil complet" din Decretul de naționalizare nr. 92/1950 și dispozițiile art. III din Decret, apreciind că, în mod particular, în cazul imobilelor ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001, prin art. 24, legiuitorul a instituit o prezumție legală relativă de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite la aplicarea acestui act normativ. Astfel, legea prezumă că, în lipsa unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută in actul normativ sau de autoritate prîn care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare această măsură.

În cauză, în Decretul de naționalizare nr. 92/1950, la poziția nr. 741 figurează autorul reclamanților și al intervenientei cu .imobil complet", situat în Comuna Bran. Însă, s-a apreciat că prin interpretarea art. III și a criteriilor prevăzute de art. I din Decretul nr. 92/1950, nu se poate concluziona eă mențiunea „imobil complet" din actul de naționalizare poate avea doar semnificația unui imobil constituit din teren și construcții. Or, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare această măsură.

Astfel, s-a constatat că, în cauză, există o probă prin care poate fi identificat imobilul menționat în actul de naționalizare ca aparținând autorului recurenților, și anume CF nr. 557 Poarta, unde la nr. top 1715/2/c, 1712, 1713 și 1714 figurează imobil constând în fanețe, grădină și șură. în plus, s-a apreciat că, imobilul fiind supus regimului de carte funciară reglementat de dispozițiile Decretului - Lege nr. 115/1938 sunt aplicabile dispoziției acestui act normativ cu privire la efectul constitutiv de drepturi reale al intabulării. Instanța de recurs a considerat că nu poate fi primită susținerea potrivit căreia, lipsa unei autorizații a Primăriei Comunei Bran, care să-i legitimeze posesia, ar trebui să determine admiterea pretențiilor recurenților, întrucât sarcina probei ce vizează dreptul de proprietate al autorului lor revenea acestora, conform art. 1169 C. civ.

și a specificului probațiunii reglementat de Legea nr. 10/2001. Referitor la terenul în suprafață de 1214,71 mp, înscris în CF nr. 102808 Bran sub nr. top 1715/2/b/3/l cu privire la care Curtea de Apel a stabilit că nu poate fi restituit în natura, având în vedere utilitatea publică și funcționalitatea sa, instanța de recurs a menținut această soluție, apreciind, pe de o parte, că situația de fapt stabilită în apel nu mai poate fi reapreciată în faza de judecată a recursului, față de prevederile art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că imobilul este afectat de amenajări de utilitate publică, în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dată fiind folosința cu caracter general pe care astfel de lucrări o asigură colectivității.

Instanța de recurs a reținut, de asemenea, că motivele referitoare la ignorarea de către curtea de apel a probelor administrate și a situației juridice a imobilului, rezultată din probele administrate, nu pot fi primite față de împrejurarea că acestea vizează netemeinicia hotărârii atacate. în ceea ce privește solicitarea privind explicitarea dispozitivului deciziei recurate, a apreciat că acesta este clar sub aspectul soluției adoptate de instanța de apel, aspectele învederate prin motivele de recurs putând fi clarificate prin corelarea măsurilor cuprinse în dispozitiv cu considerentele hotărârii. Examinând, cu prioritate, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele: Dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care mi au putut fi înfățișate dinir-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care se întemeiază hotărârea a cărei revizuire se cere. Prin urmare, revizuirea unei decizii întemeiate pe dispozițiile legale mai sus menționate este condiționată de evocarea fondului litigiului dedus judecății.

Pentru ca hotărârea atacată cu revizuire să îndeplinească condiția de a evoca fondul, este necesar ca instanța care a pronunțat această hotărâre să stabilească o altă situație de fapt decât cea reținută în etapele procesuale anterioare sau să aplice alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce au fost deja determinate, și, în oricare dintre aceste ipoteze, să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. În acest context, s-a statuat că nu pot forma obiect al revizuirii, hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul ori, deși acesta a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere, spre rejudecare, a cauzei, și nici hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a soluționat o excepție, fără a se evoca fondul.

Prin Decizia nr. 825 din 19 martie 2015, pronunțată în dosarul nr. 134/62/2005**, obiect al cererii de revizuire pendinte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția 1 civilă, a respins recursurile declarate de reclamanții S.L.T. și S.J.G. și de intervenienta P.M.E.M. împotriva Deciziei nr.779/ Ap din 4 noiembrie 2014 a Curții de Apei Brașov, secția civila, și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. În considerentele hotărârii Înalta Curte a arătat că nu poate examina aspectele de netemeinicie ale deciziei atacate, referitoare la restituirea in natură a terenului în suprafață de 1214,71 mp pe care este amplasat sediul Primăriei Comunei Bran și cele ce vizează ignorarea de către instanța de apel a probelor administrate în cauză, întrucât acestea nu pot fi supuse controlului de nelegalitate pe calea recursului, față de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. (fila 56 dosar nr. 134/62/2005** al ICCJ). Prin urmare, în decizia atacată cu revizuire, instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei și nu a schimbat situația de fapt reținută de instanța de apel în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, În raport de aspectele mai sus menționate, susținerile rezizuentei și ale intimaților S.L.T. și S.J.G. cu privire la faptul că instanța de recurs a făcut ample aprecieri asupra fondului cauzei deduse judecății nu sunt justificate. întrucât se constată că aceasta a examinai criticile formulate în recurs față de dispozițiile legale incidente, menținând soluția adoptată de instanța de apel. Astfel, limitându-se la a respinge recursul reclamanților și al intervenientei, cu menținerea în totalitate a stării de fapt stabilite de instanța de apel, instanța de recurs nu a evocat fondul litigiului în decizia supusă revizuirii.

Prin raportare la aspectele mai sus menționate, precum și la dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac și la faptele pe care se întemeiază, se reține că decizia a cărei revizuire se solicită, prin care recursul a fost respins, nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de atac, întrucât nu evocă fondul. Prin urmare, neîndeplinind condițiile edictate de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea ce face obiectul analizei în cauză nu este susceptibilă de revizuire. În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta P.M.E.M.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta P.M.E.M. împotriva Deciziei nr. 825 din 19 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2015.