ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 477/2018

Decizia nr. 477/2018

Deliberând asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 844 din 8 octombrie

2015, Judecătoria Zărnești a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei A.; a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. și C.; a

admis excepția inadmisibilității capetelor unu, doi și

nouă ale cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A.,

în contradictoriu cu pârâții D., E., F., G., B., H., I. Bran, prin primar,

RA J. SA Cetatea Râșnov, K. Brașov, L. și M. și a respins

aceste capete ale cererii, ca inadmisibile. A respins celelalte capete ale

cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei

sentințe și a încheierii din data de 8 mai 2015, pronunțată

de aceeași instanță, în Dosarul nr. x/338/2014 a declarat apel

reclamanta A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului

Brașov, secția I a civilă, la data de 5 iulie 2016, sub

același număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 1517/A

din 19 octombrie 20.17, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a

admis apelul formulat de apelanta - reclamanta A., în contradictoriu cu

intimații D., E., F., G., B., H., I. Bran, prin primar, RA J. SA Cetatea

Râșnov, K. Brașov, Statul Român, prin N., L. și M., împotriva

încheierii interlocutorii din data de 08 mai 2015 și a sentinței

civile nr. 844 din 08 octombrie 2015, pronunțate de Judecătoria

Zărnești, și în consecință, a schimbat, în tot,

încheierea din data de 08 mai 2017 a Judecătoriei Zărnești, în

sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului Statul Român, prin N.. A anulat în parte sentința civilă

menționată, și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în

ceea ce privește soluționarea petitului 1 al acțiunii, având ca

obiect solicitarea reclamantei de a se dispune rectificarea înscrierilor din

cartea funciară privitoare la componența imobilului, în sensul cuprinderii

componenței reale a imobilului, cu includerea tuturor încăperilor cu

suprafață aferentă și a dependințelor exterioare,

potrivit cu destinația descrisă în cele șase contracte de

vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 cu foștii

chiriași, pârâții D., E., F., G., B., H., L. și M., precum

și a petitelor 2-11 ale cererii de chemare în judecată. A

păstrat soluția primei instanțe în ceea ce privește

respingerea părții din petitul 1 al acțiunii, având ca obiect

„constatarea realei componențe a imobilului situat în com. Bran, județul

Brașov, care a fost înregistrat doar parțial în C.F. Poarta, ca fiind

inadmisibil.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs recurentul-pârât Statul Român, prin N., prin O., prin P.

Brașov. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Tribunalul

Brașov, secția I civilă.

La data de 11 decembrie 2017,

această instanță a înaintat cererea de recurs, împreună cu

dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, în vederea soluționării

căii de atac.

Cauza a fost repartizată,

aleatoriu, spre soluționare, Completului C12 N.C.P.C.

Prin rezoluția

completului din data de 18 decembrie 2017, s-a fixat termen de judecată Ia

16 februarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii

de recurs.

La acest termen de

judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra

excepției necompetenței materiale în soluționarea căii de

atac formulate.

Examinând competența

materială de soluționare a cererii de recurs, conform

dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta. Curte de

Casație și Justiție reține următoarele:

Hotărârea atacată cu

recurs a fost pronunțată de către tribunal într-un litigiu

înregistrat pe rolul Judecătoriei Zărnești la data de 12 august

2014, având ca obiect rectificare carte funciară.

Potrivit dispozițiilor art.

97 pct. 1 C. proc. civ., „Înalta Curte de Casație și Justiție

judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de

apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de

lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are

competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la

deciziile curților de apei, pentru hotărârile altor instanțe

fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să

atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Art. 483 alin. (3) C. proc.

civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct.

1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă,

competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva

hotărârilor curților de apel și numai prin excepție

competența de soluționare a recursurilor împotriva altor

hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această

premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu

este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de

Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate

împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel

De asemenea, o asemenea

competență nu este prevăzută, de principiu, nici în

favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în

conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă

recursuri doar „în cazurile anume prevăzute de lege".

Astfel cum rezultă din

dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că

„recursul urmărește să supună Înaltei Curți de

Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a

conformității hotărârii atacate cu regulile de drept

aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului

și scopului recursului.

Această verificare a

legalității se realizează, însă, în cazurile în care

instanța supremă este competentă potrivit legii, adică conform

art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (4) C.

proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a

hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe

(tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia

recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum, în speță,

reclamanta a învestit, în primă instanță judecătoria, iar

soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă

că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care

reglementează competența în materia recursului a instanței

supreme.

Aceasta întrucât nu este

supusă cenzurii o decizie a curții de apel și nu este vorba

despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale

instanțelor), care să atragă competența de judecată în

recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care

să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în

materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar

însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme

noi de competență, în contradicție cu dispozițiile

constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție

„competența instanțelor judecătorești și procedura de

judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art.

122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai

prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte constată că nu este legal învestită, astfel că,

văzând dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va decima

competența de soluționare în favoarea Curții de Apel

Brașov, ca instanță ierarhic superioară celei care a

pronunțat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Brașov, secția

I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența

de soluționare a recursului formulat de recurentul-pârât Statul Român,

prin N., prin O., prin P. Brașov, împotriva Deciziei civile nr. 1517 din

19 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I

civilă, în favoarea Curții de Apel Brașov.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.