ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 477/2018

Decizia nr. 477/2018 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 844 din 8 octombrie 2015, Judecătoria Zărnești a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A.; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. și C.; a admis excepția inadmisibilității capetelor unu, doi și nouă ale cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții D., E., F., G., B., H., I. Bran, prin primar, RA J. SA Cetatea Râșnov, K. Brașov, L. și M. și a respins aceste capete ale cererii, ca inadmisibile. A respins celelalte capete ale cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate. Împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 8 mai 2015, pronunțată de aceeași instanță, în Dosarul nr. x/338/2014 a declarat apel reclamanta A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I a civilă, la data de 5 iulie 2016, sub același număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 1517/A din 19 octombrie 20.17, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis apelul formulat de apelanta - reclamanta A., în contradictoriu cu intimații D., E., F., G., B., H., I. Bran, prin primar, RA J. SA Cetatea Râșnov, K. Brașov, Statul Român, prin N., L. și M., împotriva încheierii interlocutorii din data de 08 mai 2015 și a sentinței civile nr. 844 din 08 octombrie 2015, pronunțate de Judecătoria Zărnești, și în consecință, a schimbat, în tot, încheierea din data de 08 mai 2017 a Judecătoriei Zărnești, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin N.. A anulat în parte sentința civilă menționată, și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în ceea ce privește soluționarea petitului 1 al acțiunii, având ca obiect solicitarea reclamantei de a se dispune rectificarea înscrierilor din cartea funciară privitoare la componența imobilului, în sensul cuprinderii componenței reale a imobilului, cu includerea tuturor încăperilor cu suprafață aferentă și a dependințelor exterioare, potrivit cu destinația descrisă în cele șase contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 cu foștii chiriași, pârâții D., E., F., G., B., H., L. și M., precum și a petitelor 2-11 ale cererii de chemare în judecată.

A păstrat soluția primei instanțe în ceea ce privește respingerea părții din petitul 1 al acțiunii, având ca obiect „constatarea realei componențe a imobilului situat în com. Bran, județul Brașov, care a fost înregistrat doar parțial în C.F. Poarta, ca fiind inadmisibil. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-pârât Statul Român, prin N., prin O., prin P. Brașov. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Brașov, secția I civilă. La data de 11 decembrie 2017, această instanță a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în vederea soluționării căii de atac. Cauza a fost repartizată, aleatoriu, spre soluționare, Completului C12 N.C.P.C.

Prin rezoluția completului din data de 18 decembrie 2017, s-a fixat termen de judecată Ia 16 februarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs. La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale în soluționarea căii de atac formulate. Examinând competența materială de soluționare a cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta. Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de către tribunal într-un litigiu înregistrat pe rolul Judecătoriei Zărnești la data de 12 august 2014, având ca obiect rectificare carte funciară.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apei, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă. Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel De asemenea, o asemenea competență nu este prevăzută, de principiu, nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar „în cazurile anume prevăzute de lege". Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că „recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează, însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.). Cum, în speță, reclamanta a învestit, în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme. Aceasta întrucât nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod"). Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este legal învestită, astfel că, văzând dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc.

civ., va decima competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Brașov, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Brașov, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului formulat de recurentul-pârât Statul Român, prin N., prin O., prin P. Brașov, împotriva Deciziei civile nr. 1517 din 19 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Brașov. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.