ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3823/2018

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 97/S/2018, Tribunalul Brașov a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe existența unor înscrisuri noi, îndreptată împotriva Sentinței civile nr. 333/S/25.11.2005 a aceleiași instanțe, pronunțată în Dosar nr. x/1999, formulată de revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional prin D.G.R.F.P. Brașov, în contradictoriu cu intimații A., B. C. și D. E. F., Comuna Bran prin Primar și S.C. G. S.R.L și, pe cale de consecință, a respins cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea revizuentului de intervenientul Muzeul Național Bran.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Sentința civilă nr. 333/S din 25.11.2005, pronunțată în Dosar nr. x/1999 al Tribunalului Brașov, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Comuna Bran prin Primar și S.C. G. S.R.L., a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâții S.C. G. S.R.L. și A. în Dosarul conex nr. x/2001 al Tribunalului Brașov; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul D. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Comuna Bran prin Primar, S.C. G. S.R.L. și A. în Dosarul conex nr. x/2002 al Tribunalului Brașov, a fost respinsă cererea de intervenție principală formulată și precizată de intervenientul B., a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată și precizată de intervenientul D.; s-a constatat nulitatea cererii de intervenție principală formulată de terțul H., a fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de același terț, și, în consecință, s-a constatat că autorul reclamanților, I., decedat la data de 19.07.1972, cu ultimul domiciliu în București, face parte din categoriile exceptate de art. II din Decretul nr. 92/1950. S-a dispus radierea din c.f. x Poarta a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris sub nr. top. xb, 1712, 1713, 1714.

De asemenea, prin aceeași sentință, au fost respinse mai multe pretenții formulate de reclamanți în dosarul principal și în dosarele conexate, s-a luat act de renunțarea reclamantei A. la judecata în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a dispus cu privire la cheltuielile de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 62/Ap/28.03.2006 a Curții de Apel Brașov au fost respinse apelurile declarate de reclamanții B. și D. împotriva Sentinței civile nr. 333/2005 a Tribunalului Brașov și împotriva încheierilor din 13.06.2003 și 24.09.2004 pronunțate în Dosarul nr. x/1999 al Tribunalului Brașov, care au fost păstrate; a fost respins apelul declarat de apelantul Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe, care a fost păstrată.

Reținând că a fost învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire întemeiată pe existența de înscrisuri noi, în sensul disp. art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prima instanță a apreciat asupra caracterului inadmisibil al căii extraordinare de atac promovate întrucât aceasta vizează o hotărâre judecătorească nesusceptibilă de a fi atacată pe această cale. Aceasta întrucât Sentința civilă nr. 333/S/2005 a Tribunalului București nu îndeplinește condițiile expres și imperativ prevăzute de art. 322 teza inițială din C. proc. civ., în sensul că nu constituie nicio hotărâre rămasă definitivă prin neapelare și nicio hotărâre rămasă definitivă, prin anularea apelului, perimarea acestuia, sau respingerea apelului în temeiul unei excepții procesuale, hotărârea Curții de Apel Brașov fiind dată cu analizarea în fond a motivelor invocate.

Astfel fiind, Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire referitoare la categoriile de hotărâri judecătorești susceptibile de a fi atacate pe această cale extraordinară de retractare, apărarea invocată în acest sens de intimata A. fiind considerată întemeiată. Această concluzie a făcut de prisos analiza instanței asupra înscrisurilor invocate ca fiind noi în prezenta procedură în raport de condițiile prevăzute la art. 322 pct. 5 C. proc. civ., și cu atât mai mult referirile revizuentului la pretinsa existență a unei duble reparații în favoarea intimaților persoane fizice, care erau străine de obiectul cauzei, și anume cererea de revizuire întemeiată pe descoperirea unor înscrisuri noi.

Pentru aceste motive cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, iar pe cale de consecință, a fost respinsă și cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea revizuentului de intervenientul Muzeul Național Bran.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel revizuentul Statul Român prin MFP prin DGRFP Brașov și intervenientul Muzeul Național Bran, ce au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 1111/Ap/3.07.2018 a Curții de Apel Brașov, care a obligat pe revizuenți și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7140 RON, în beneficiul intimaților D. și B.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat, în mod opus celei de primă instanță, că hotărârea împotriva căreia este îndreptată prezenta cale extraordinară de atac, face parte din categoria hotărârilor judecătorești susceptibile de a fi atacate cu o cerere de revizuire. Obiectul revizuirii nu îl poate constitui decât o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății. Or, fondul cauzei de față a fost rezolvat prin Hotărârea nr. 333/S/25.11.2005 a Tribunalului Brașov și nu prin hotărârea dată în apel, care nu a adus nicio dezlegare nouă asupra fondului cauzei, nici măcar la nivel de considerente. Apelurile formulate au vizat aspecte care nu au condus la o reevaluare a constatării instanței de fond cu privire la incidența Decretului nr. 92/1950 în cazul antecesorului reclamanților. Apelul Statului Român a vizat cheltuielile de judecată, renunțarea la judecată a numitei A. și lipsa calității procesuale pasive. Apelul reclamanților a vizat respingerea petitelor privind radierea din cartea funciară a dreptului Statului Român și constatarea nulității absolute a încheierilor de carte funciară. Deși nu a primit apărarea apelantului-revizuent Statul Român, potrivit căreia hotărârea ar fi rămas definitivă prin neapelare, întrucât textul legal nu face distincție în această privință raportat la părți din hotărâre care au fost sau nu apelate, Curtea a reținut că fondul pricinii a fost rezolvat în fața Tribunalului Brașov, astfel că această hotărâre este susceptibilă de revizuire.

Procedând la analiza celorlalte condiții de admisibilitate ale cererii de revizuire formulate, raportat la motivul descoperirii unor înscrisuri noi, instanța de apel a apreciat că înscrisurile prezentate ca apte să fundamenteze o cerere de retractare nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Aceasta întrucât s-a observat că înscrisurile de care s-a prevalat revizuentul, respectiv extrasul certificat de naștere, o foaie de proprietate și un certificat de naștere, nu sunt noi, ele fiind depuse și administrate ca probe în fața instanței de fond ce a pronunțat hotărârea atacată. Astfel, extrasul certificat de naștere care conține mențiunea "bancher " se află la dosar fond, certificatul de naștere se află la dosar fond, iar extrasul de carte funduară care conține mențiunea "director" se află la dosarul instanței de fond, volumul I.

Astfel fiind, s-a apreciat că în speță nu se pune problema descoperirii unor înscrisuri doveditoare după darea hotărârii, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, așa cum prevede art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru motivul de revizuire invocat este cea care justifică respingerea cererii ca inadmisibilă, iar nu argumentele reținute de către prima instanță, condiții în care hotărârea primei instanțe, de respingere a cererii de retractare pe criterii de inadmisibilitate, a fost păstrată, cu substituirea considerentelor.

În considerarea caracterului accesoriu al intervenției, s-a apreciat că apelul declarat de recurentul-intervenient nu poate primi o soluționare diferită de soluția adoptată în cazul apelului părții pentru care s-a intervenit, cu atât mai mult cu cât motivele formulate sunt aceleași cu cele formulate de revizuentul Statul Român prin MFP prin DGRFP Brașov.

Prin urmare, apelurile declarate au fost respinse ca nefondate, iar părțile căzute în pretenții au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în sumă de 7140 RON.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs revizuenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în numele Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și intervenientul accesoriu Muzeul Național Bran.

1). Prin recursul declarat de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Brașov s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de revizuire și anularea Sentinței civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov.

În motivarea recursului declarat, au fost formulate următoarele critici de nelegalitate a hotărârii atacate:

- hotărârea instanței de apel este neîntemeiată în drept și nemotivată în fapt, deoarece la pronunțarea acesteia nu s-au avut în vedere toate înscrisurile care au fost depuse la dosarul cauzei în probațiune și a căror administrare a fost încuviințată de către Tribunalul Brașov prin Sentința civilă nr. 97/S din 11 mai 2018.

În susținerea acestei critici, recurentul a arătat că la momentul judecării în fond a cererii de revizuire a fost transmisă o notă ședință de către terțul intervenient Muzeul Național Bran, la care au fost atașate o serie de înscrisuri în susținerea cererii de intervenție accesorie și a cererii formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, înscrisuri constând în fotocopii ale registrelor inventar ale J., ale jurnalului privind operațiuni diverse din anii 1917 - 1926 și 1921 - 1931, și din care reiese faptul că numitul I. a fost fondator al acestei bănci.

Despre depunerea la dosarul cauzei a Notei de ședință din 11 mai 2018, formulată de Muzeul Național Bran, se menționează în preambulul hotărârii de primă instanță și tot acolo se consemnează faptul că, în temeiul art. 167 C. proc. civ., a fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru toate părțile care au solicitat-o.

În mod eronat instanța de apel nu a avut în vedere aceste înscrisuri și nu a analizat cererea de revizuire și cererea de intervenție accesorie și prin prisma lor întrucât ele demonstrează că numitul I. a avut calitatea de bancher, în sensul de deținător al capitalului social și nu de funcționar al unei băncii, respectiv director, cum în mod eronat a fost indus în eroare judecătorul fondului când a pronunțat Sentința civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov, supusă revizuirii.

Mai mult decât înscrisurile existente la dosarul de fond - respectiv certificatul de naștere care conține mențiunea bancher, certificatul de naștere și extrasul de carte funciară, care conține mențiunea director - care dovedesc că numitul I. era director de bancă, în sensul de funcționar al acesteia, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei prin Nota de ședință a Muzeului Național Bran, pentru termenul de judecată din data de 11 mai 2018, rezultă că acesta deținea calitatea de bancher în sensul de întemeietor al J.

Tot în dezvoltarea acestei critici, recurentul a mai arătat că prin promovarea prezentei cereri de revizuire s-a urmărit și înlăturarea dublei reparații de care beneficiază intimații - persoane fizice pentru aceleași bunuri imobile, cea în baza dreptului comun, acordată prin hotărârea supusă revizuirii, și cea în baza Legii speciale de reparație nr. 10/2001, acordată prin Decizia civilă nr. 779Ap/4.11.2014 a Curții de Apel Brașov (ce a recunoscut dreptul intimaților A. și K. la acordarea de despăgubiri prin echivalent).

Prin retractarea hotărârii atacate cu revizuire se asigură și protejarea dreptului de proprietate al Statului român și, implicit, cel de administrare al Muzeului Național Bran.

- Pentru cazul menținerii hotărârii atacate, recurentul a criticat și soluția instanței de apel privitoare la plata cheltuielilor de judecată, în privința cărora a solicitat cenzurarea lor în considerarea cuantumului foarte ridicat al acestora, nejustificat de mare raportat la activitatea desfășurată de avocat.

Recurentul a solicitat ca în aprecierea proporționalității onorariului de avocat să se aibă în vedere volumul de muncă, pregătirea apărării în cauză, complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

Astfel apreciate, cheltuielile de judecată acordate de instanța de apel sunt nejustificate deoarece prestația avocatului a constat în scurte concluzii orale asupra chestiunii admisibilității cererii de revizuire, iar în faza procesuală a apelului intimații K. nu au formulat nici întâmpinare și nu au realizat nici un alt act procedural, motiv pentru care cheltuielile în cauză apar ca fiind stabilite în considerarea solvabilității notorii a statului român, iar acestuia nu-i pot fi imputate aspecte precum reaua-credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.

În fața primei instanțe, intimații K. și-au exprimat intenția de a-și recupera cheltuielile de judecată pe cale separată. Recurentul cere să fie avută în vedere și durata litigiului în aprecierea întinderii cheltuielilor, în cauză fiind acordat un singur termen de judecată în apel.

În plus, partea care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Pentru cheltuielile ce vor fi solicitate în recurs, solicită, de asemenea, aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și respingerea acestora ori, subsidiar, cenzurarea lor pe aceleași criterii.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 304 pct. 9 cu referire la art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul solicitând judecarea cauzei și în lipsă.

2.) Prin recursul declarat de intervenientul Muzeul Național Bran a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie hotărârea instanței de apel, pretinzându-se că instanța ar fi încălcat și aplicat greșit legea întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire.

În motivarea recursului său, intervenientul a expus din nou istoricul cauzei și a subliniat că intimații-persoane fizice au beneficiat atât de dispozițiile Legii nr. 10/2001 (prin recunoașterea dreptului de a primi despăgubiri prin echivalent), cât și de dreptul comun, în legătură cu imobilele în privința cărora le-a fost recunoscut dreptul la restituite prin hotărârea judecătorească supusă revizuirii. A precizat că, în urma diligențelor depuse și a înscrisurilor noi ce s-au găsit s-a constatat că, la momentul pronunțării acestei sentinței supuse revizuirii, nu s-a avut în vedere că numitul I. era de fapt bancher și director de bancă și că, din acest motiv, nu se impunea excluderea sa din categoriile sociale ce intrau sub aplicarea Decretului nr. 92/1950.

Mai mult, în cartea L. autorul M. menționează aceeași persoană ca fiind, alături de prințul N., cofondator al J., devenind directorul acesteia.

Aceste referiri la datele din biografia lui I. sunt susținute de propria declarație dată în fața autorităților franceze "Orașul Paris - Primăria Arondismentului 16", cu ocazia eliberării unui "Extras certificat naștere" întocmit la data de 04 iunie 1930.

Toate aceste înscrisuri probatorii dovedesc faptul că autorul intimaților-persoane fizice nu se înscria în categoria celor exceptați de la aplicarea Decretului nr. 92/1950, după cum s-a reținut de către instanța ce a pronunțat Sentința civilă nr. 333 S/2005 a Tribunalului Brașov.

Recurentul-intervenient a mai precizat că înțelege să solicite și cenzurarea cheltuielilor de judecată, raportat la cuantumul acestora și la munca efectiv depusă de apărătorul părților adverse.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

La data de 21.09.2018 s-a depus la dosar întâmpinare de către recurentul-intervenient, la recursul recurentului-revizuent, solicitându-se pentru aceleași motive redate și în cererea proprie de recurs, admiterea acestuia.

La data de 25.09.2018 a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de intimații D. și B. C. la recursurile formulate, solicitându-se respingerea acestora și acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, constând în onorariul avocatului.

În esență, intimații au arătat că încă din fața tribunalului au formulat apărări prin care au arătat că înscrisurile indicate prin cererea de revizuire nu sunt noi, ci ele se regăsesc în dosarul de fond, în care a fost pronunțată hotărârea atacată. Deși instanța de apel a reținut apărarea lor și a constatat realitatea situației învederate, recurenții au insistat în exercitarea căii de atac a recursului, prin care au încercat să se prevaleze și de alte înscrisuri din dosar, uitând că, din punct de vedere procedural, acest lucru nu este posibil. Consideră că se află în fața unui exercițiu abuziv al dreptului de a se adresa instanțelor.

Cât privește cheltuielile de judecată, arată că apărătorul lor a fost nevoit să consulte întregul proces în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii, că valoarea procesului este una însemnată, iar consecințele unei apărări pripite ar fi putut produce consecințe negative pentru ei. Deși au semnalat revizuentului caracterul vădit nefondat al cererii formulate, acesta a persistat în procedura inițiată, exercitând toate căile procesuale prevăzute de lege, deși argumentele sale nu au fost validate în nicio instanță. Consideră că revizuentul a purtat acest proces cu rea credință, astfel încât nu sunt nejustificate ori disproporționate cheltuielile de judecată acordate.

La data de 11.10.2018 a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de S.C. G. S.R.L. care a arătat că nu se opune admiterii recursului.

La data de 19.10.2018, recurentul-revizuent a depus la dosar note ședință și întâmpinare la recursul declarat de intervenient.

La data de 25.20.2018 a fost depusă la dosar întâmpinare formulată de intimata Comuna Bran.

În recurs, față de soluția supusă cenzurii în această etapă procesuală și de cadrul procesual determinat prin cererea introductivă, Înalta Curte a respins cererea recurentului-intervenient, de încuviințare a probei cu înscrisuri noi, descoperite după data pronunțării hotărârii atacate.

Analizând recursurile formulate, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestora.

Se reține în acest sens că soluția de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă pentru argumentul neîntrunirii condițiilor legale a înscrisurilor de care revizuentul s-a prevalat, de a fi "noi", în sensul art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a fost criticată de ambii recurenți pe tărâmul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-revizuent pretinzând nelegalitatea deciziei atacate pentru omisiunea instanței de apel de a avea în vedere toate înscrisurile depuse la dosar și încuviințate ca probe, iar recurentul-intervenient în considerarea conținutului probator al înscrisurilor noi care ar demonstra, în opinia acestuia, că la pronunțarea Sentinței nr. 333S/25.11.2005 a Tribunalului Brașov nu s-ar fi avut în vedere faptul că numitul I. era bancher și director de bancă, împrejurări în care acesta intra sub incidența art. I din Decretul nr. 92/1950, nemaiputându-se reține exceptarea sa pe tărâmul art. II din același act normativ.

O primă observație care se impune a fi făcută este aceea că niciunul dintre recurenți nu a combătut ori contestat în vreun fel cele reținute de instanța de apel în legătură cu cele trei înscrisuri ce au fundamentat cererea de revizuire, anume faptul de a se regăsi toate trei în dosarul de fond în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 333S/25.11.2005 a Tribunalului Brașov.

Pe de o parte, recurentul-revizuent a susținut că în analiza sa, instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere și înscrisurile depuse la dosar de către intervenient cu nota de ședință pentru termenul de 11 mai 2018 (în fața primei instanțe), în susținerea aceleiași teze probatorii, respectiv calitatea de bancher iar nu doar de funcționar al unei bănci, a autorului intimaților - persoane fizice.

Pe de altă parte, ceea ce se susține prin recursul intervenientului (cu referire la conținutul probator al înscrisurilor pretins noi), nu corespunde soluției din decizia atacată, astfel cum a fost ea explicată prin considerente, dovedindu-se că instanța de apel a avut în vedere lipsa caracteristicii de a fi noi a înscrisurilor, iar nu o eventuală lipsă a caracteristicii acestora de a fi relevante ori hotărâtoare în economia litigiului supus procedurii revizuirii, condiție de legalitate necesar a fi întrunită deopotrivă de înscrisurile ce fundamentează o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar care, în cazul dedus judecății, nu a mai fost cenzurată de instanța de apel ca urmare a neîntrunirii unei alte condiții anterioare.

În mod greșit critică recurentul-revizuent omisiunea instanței de apel de a se raporta, în verificarea condițiilor legale ale revizuirii, și la alte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, depuse de o altă parte, fie aceasta și intervenientul în favoarea sa.

Calea de atac a revizuirii are statutul legal de cale extraordinară de retractare, a cărei posibilitate de promovare și ale cărei condiții de admisibilitate sunt strict determinate prin lege.

Tot astfel, admiterea cererii de revizuire nu se poate realiza decât pentru cazurile și în limita strictă a motivelor admise de legiuitor.

Astfel fiind, promovarea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. civ. nu se poate realiza decât prin indicarea exactă și concretă a înscrisurilor doveditoare noi întrucât prin raportare individuală la fiecare dintre acestea are loc verificarea respectării condițiilor procedurale relative la termenul introducerii căii extraordinare de atac (art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.) ori la admisibilitatea cererii.

Dimpotrivă, judecarea cererii de revizuire pe alte înscrisuri decât cele indicate nominal de revizuent în cererea sa - astfel după cum pretinde și recurentul-revizuent că ar fi trebuit să procedeze instanța de apel - nu poate conduce decât la înfăptuirea unei judecăți nelegale, în afara condițiilor procedurale prescrise de legiuitor pentru exercițiul acestei căi extraordinare de atac. O astfel de pretenție contravine înseși rațiunii care a stat la baza consacrării legislative a acestui caz particular de retractare a hotărârii judecătorești, respectiv descoperirea de către parte a unor înscrisuri noi, dar preexistente pronunțării hotărârii ce a tranșat litigiul, care sunt hotărâtoare asupra rezolvării raportului juridic litigios și care nu au putut fi înfățișate instanței dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. O atare situație premisă, ce deschide calea retractării hotărârii judecătorești de către partea aflată în posesia unor atare înscrisuri, exclude orice posibilitate ca, într-o astfel de procedură, instanța învestită cu o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. civ. să poată înfăptui o judecată pe baza unor alte înscrisuri decât cele arătate de revizuent, prin cererea de revizuire.

Înalta Curte reține că ceea ce se reproșează instanței de apel este faptul de a nu fi avut în vedere, în analiza sa, și înscrisurile furnizate de intervenientul accesoriu Muzeul Național Bran, în susținerea aceleiași teze probatorii, a calității de persoană neexceptată de la aplicarea art. I din Decretul nr. 92/1950, a autorului intimaților, înscrisuri depuse la dosarul primei instanțe la data de 11 mai 2018 și mai apoi încuviințate ca probe de Tribunalul Brașov.

Or, argumentele arătate anterior, care țin de condițiile excepționale în care poate fi formulată și încuviințată o cerere de revizuire întemeiată pe descoperirea unor înscrisuri doveditoare noi și pentru care judecata instanței este limitată la înscrisurile indicate de revizuent ca fundament al cererii sale, se mențin chiar și în circumstanțele cauzei, în care înscrisurile neexaminate au fost procurate de intervenientul în favoarea revizuentului și chiar dacă acestea vizau aceeași teză probatorie cu cea susținută de revizuent.

Nici faptul încuviințării înscrisurilor în discuție, ca probe, de către tribunal nu poate schimba această concluzie, întrucât ar însemna să se pună semnul egalității între încuviințarea probelor și admiterea unei acțiuni, pentru o atare echivalare lipsind orice fundament legal.

Cel mult, înscrisurile furnizate de intervenientul accesoriu ar fi putut fundamenta formularea unei alte cereri de revizuire a aceleiași hotărâri judecătorești, ale cărei condiții procedurale de introducere și admisibilitate s-ar fi putut verifica prin raportare la acestea, însă pentru niciun argument de ordin procedural instanța învestită cu o cerere de revizuire întemeiată pe anume trei înscrisuri nu și-ar fi putut extinde cercetarea la orice alt înscris chiar aflat în dosarul cauzei în urma încuviințării sale ca probă.

În considerarea acestor motive, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate criticile aduse de recurenți activității instanței de apel, motiv pentru care, menținând soluția adoptată raportului juridic litigios, va lua aspre analiză și criticile aduse în privința acordării cheltuielilor de judecată.

În raport cu această dispoziție a hotărârii atacate, recurenții au solicitat cenzurarea cuantumului onorariului de avocat, ca singur element component al cheltuielilor de judecată la plata cărora au fost obligați, arătând că este nejustificat de mare în raport cu munca depusă, cu actele procedurale îndeplinite, cu durata procesului, cu complexitatea, dificultatea sau noutatea dosarului.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Văzând criticile recurentului-revizuent, instanța de recurs reține că recurgerea la puterile conferite judecătorilor prin norma art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. este una excepțională și aflată, în primul rând, în puterea de apreciere a instanței ce judecă etapa procesuală pentru care s-au cerut și s-au acordat cheltuielile de judecată, ca cea mai în măsură să evalueze munca și eforturile depuse de avocat (în fața sa se poartă dezbaterile).

Pe de altă parte, niciunul dintre cele două criterii, la care face trimitere norma art. 274 alin. (3) și în raport de care este permisă exercitarea puterii judecătorilor de a mări ori micșora onorariile avocaților, nu justifică în prezenta cauză cenzurarea onorariului avocațial acordat intimaților K. pentru faza judecății de apel.

Aceasta întrucât nu se poate reține că munca depusă de avocat pentru a susține caracterul inadmisibil al cererii de revizuire fundamentată pe trei înscrisuri noi (despre care instanța de apel a reținut că se regăseau în dosarul de fond) ar fi cumva inferioară aceleia depusă de însuși revizuent în a convinge asupra caracterului justificat și întemeiat al cererii sale.

Nici criteriul valorii pricinii nu justifică exercitarea de către judecător a prerogativelor excepționale conferite prin dispozițiile art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., reținându-se că cererea de revizuire de față se constituie într-o veritabilă contestație a însuși dreptului de proprietate recunoscut intimaților-persoane fizice asupra bunului imobil situat pe raza Comunei Bran, de o valoare considerabilă. Este de importanță, în circumstanțele cauzei, și faptul că această contestație a fost formulată la un interval relativ mare de timp de la data când hotărârea atacată a devenit definitivă, aspect de natură să influențeze atât factorul "munca avocatului" (investigarea unei cauze mai vechi este mult mai anevoioasă și dificilă), cât și pe cel al "valorii" pricinii aflate în joc.

Astfel fiind, Înalta Curte nu găsește întemeiate nici criticile ce au vizat soluția instanței de apel de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în proces de intimații K.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate, și, în considerarea acelorași elemente, ca și a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., îi va obliga pe recurenți să plătească intimaților K. cheltuieli de judecată în cuantum de 7140 RON constând în onorariu de avocat, achitat de aceștia cu ordinul de plată depus în copie la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în numele Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de intervenientul Muzeul Național Bran împotriva Deciziei nr. 1111/Ap din 3 iulie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Obligă pe recurenți la plata sumei de 7140 RON cheltuieli de judecată către intimații D. și B. C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN