ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3/2016
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Asupra contestației de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 33 din 20 octombrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, în baza art. 459 alin. 2, 5 C. pr. pen, cererea de revizuire formulată de petentul S.T. privind Dosarul penal nr. 192/43/2014 al Curții de Apel Târgu-Mureș în care a fost pronunțata sentința penală nr. 16/CC din 02 iunie 2014. Împotriva acestei hotărâri, petentul S.T.
a exercitat calea de atac a contestației, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23 noiembrie 2015. Examinând prioritar excepția inadmisibilității căii de atac declarate, se rețin următoarele: Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală. Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces. Potrivit dispozițiilor C. proc. pen. admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. în cauză, se constată că petentul S.T., a formulat contestație împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea prin care a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 16/CC din 02 iunie 2014 pronunțată în Dosarul penal nr. 192/43/2014 al Curții de Apel Târgu-Mureș.
Din interpretarea dispozițiilor art. 459 alin. (5) și (7) C. proc. pen., rezultă că sentința prin care instanța respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă, nu este supusă unei căi de atac. Prin urmare, revizuentul a exercitat contestație împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu o cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, revizuentul S.T. a formulat contestație împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de împotriva sentinței penale nr. 33 din 20 octombrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de revizuentul S.T. împotriva sentinței penale nr. 33 din 20 octombrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă contestatorul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 ianuarie 2016.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.