ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 971/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 971/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 4905/2/2012, reclamanta Agenția Națională pentru Romi a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU), solicitând declararea ca eligibile a cheltuielilor în sumă totală de 625.389,11 RON (356.782,76 RON pentru CRC nr. 1 268.089,35 RON pentru CRC nr. 2 și 500 RON pentru CRC nr. 3), reprezentând onorariile și contribuțiile aferente acestora pentru echipa de management a proiectului, onorariile și contribuțiile pentru serviciile de expertiză și asistență de specialitate, contravaloarea contractelor de consultanță, onorariile aferente contractelor de prestări civile, precum și cheltuielile cu diurna, cazarea și transportul, aferente participanților.
2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 512 din 4 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Romi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că Proiectul „Împreună, pentru o societate mai bună”, aferent Contractului de finanțare POSDRU/14/6.1/S/3, ID 4279, este implementat de către Agenția Națională pentru Romi, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, ce este organizată și funcționează în subordinea Guvernului în conformitate cu prevederile H.G.
nr. 1703/2004 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Romi. Raportând prevederile art. 9 alin. (5) din H.G. nr. 1703/2004 la situația de fapt din prezenta cauză, instanța de fond a reținut că susținerile reclamantei, potrivit cărora structura organizatorică a proiectului a fost aprobată de către Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale - AMPOSDRU, sunt neîntemeiate, întrucât, potrivit art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 1703/2004, structura organizatorică a Agenției Naționale pentru Romi este prevăzută în anexa hotărârii de Guvern, fapt pentru care, aprobarea unei eventuale modificări a structurii organizatorice putea fi efectuată numai de către Guvernul României, acesta fiind autoritatea publică centrală în subordinea căruia este organizată și funcționează Agenția Națională pentru Romi.
Prin Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. E 353 din 5 noiembrie 2010, AMPOSDRU a validat suma de 1.708.627,16 RON, reprezentând cheltuieli declarate eligibile aferente Cererii de rambursare nr. 1 din 4 ianuarie 2010 și a dispus diminuarea valorii cererii de rambursare cu suma de 356.782,76 RON. Raportând prevederile legale incidente în cauză la conținutul Scrisorii Standard de Informare a Beneficiarului, Curtea a constatat că în mod legal și temeinic AMPOSDRU a dispus diminuarea valorii cererii de rambursare cu suma de 356.782,76 RON, întrucât nu a fost validată suma de 316.837 RON de la capitolul „Total cheltuieli cu personalul”. Astfel, din conținutul Scrisorii Standard de Informare a Beneficiarului rezultă că nu a fost validată suma reprezentând onorariul domnului N.M.
primit în urma Contractului de prestări serviri nr. 60 din 29 ianuarie 2009, pe perioada 12 ianuarie 2009 - 31 mai 2009; nu a fost validată suma reprezentând onorariul doamnei M.N., primit în urma Contractului de prestări servicii nr. 17 din 12 ianuarie 2009, pe perioada 12 ianuarie 2009 - 31 mai 2009; nu au fost validate salariile brute ale domnului N.M. și al doamnei M.N., primite în baza contractelor de muncă cu timp parțial încheiat cu beneficiarul, (întrucât tariful de 96,38 RON pe oră, respectiv, de 244,76 RON pe oră, nu respectă prevederile anexei 1 din O.G. nr. 10/2008 și prevederile art. 17 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 281/1993, depășind salariul de bază maxim prevăzut pentru funcțiile de execuție din administrația publică centrală de specialitate); nu a fost validată suma aferentă salariilor brute ale domnilor B.E., G.M., S.I., G.M.
pentru luna iulie 2009, întrucât sumele au fost plătite în baza unor contracte de muncă cu timp parțial și nu au fost respectate prevederile art. 17 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 261/1993 și O.G. nr. 10/2008, referitoare la calculul tarifului orar, care ar fi trebuit să se facă luându-se în considerare salariul de bază prevăzut în O.G. nr. 10/2008. În ceea ce privește Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. E 353 din 5 noiembrie 2010, instanța a reținut că în mod legal și temeinic AMPOSDRU a dispus diminuarea valorii cererii de rambursare cu suma de 39.945,76 RON din totalul cheltuielilor cu cazarea, transportul și diurna aferente personalului, întrucât nu au fost validate cheltuielile reprezentând diurna pentru P.C., B.I., D.I., P.M., P.C., M.A., S.M., A.C., I.C., B.N., C.N., M.C., G.I., M.L., M.E., N.G., C.A., P.C., B.L., E.A.
și B.A., deoarece aceste persoane au fost angajate cu contracte civile de prestări servicii în care nu se stipulează că au dreptul la acordarea diurnei; nu a fost validată plata diurnei pentru domnul I.R., deoarece nu exista niciun contract care să ateste implicarea directă a acestuia în proiect; nu a fost validată suma de 149,72 RON reprezentând diferența dintre diurna solicitată și cea permisă pentru instituțiile publice, pentru domnii E.B. și S.I. Prin Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. E 453 din 7 martie 2011, AMPOSDRU a validat pentru Agenția Națională pentru Romi suma de 2.476.432,11 RON, reprezentând cheltuieli declarate eligibile aferente Cererii de rambursare nr. 2 din 20 iulie 2010 și a dispus diminuarea valorii cererii de rambursare cu suma de 512.698,45 RON.
Raportând prevederile legale incidente în cauză la conținutul Scrisorii Standard de Informare a Beneficiarului nr. 453 din 7 martie 2011, Curtea a reținut că în mod legal și temeinic AMPOSDRU a dispus diminuarea valorii cererii de rambursare cu suma de 512.698,45 RON, întrucât nu a fost validată suma de 244.609,10 reprezentând servicii cazare și transport asigurate de E.T., deoarece solicitantul nu a pus la dispoziție, în urma clarificărilor solicitate, un contract încheiat cu această agenție; nu a fost validată suma de 2.051 RON, reprezentând servicii cazare, conform facturii nr. 2705 din data 12 noiembrie 2009 plătite către Hotel P. Alba Iulia, întrucât suma nu corespunde celei din contract pentru aceste servicii, serviciile de cazare nu sunt prevăzute în contract; nu a fost validată suma de 727,35 RON, aferentă facturii nr. 4001693 din data de 25 noiembrie 2009, deoarece suma și serviciile trecute în evidența cheltuielilor nu coincid cu cele din documentele justificative; nu a fost validată suma de 3.640 RON reprezentând contravaloarea facturilor nr. 1563 din 21 aprilie 2010 și nr. 1566 din 23 aprilie 2010 ale SC I.T.
SRL, întrucât solicitantul nu a pus la dispoziție, în urma clarificărilor solicitate, un contract încheiat cu această agenție; nu a fost validată suma de 261.671 RON reprezentând salarii și contribuții pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie și martie pentru M.N., N.M., P.A., B.E. și S.I., întrucât tarifele pe oră nu respectă prevederile legislației în vigoare, depășind salariul de bază maxim prevăzut pentru funcțiile de execuție din administrația publică centrală de specialitate. În urma verificării Cererii de rambursare nr. 2 din 20 iulie 2010, a fost validată suma de 2.476.432,11 RON și a fost declarată neeligibilă suma de 244.609,10 RON cheltuieli atribuibile unei cheltuieli realizate de partenerul transnațional Fundația G.B.
În data de 4 aprilie 2011, reclamanta a depus o contestație înregistrată la AMPOSDRU cu nr. 6.948, iar în urma soluționării contestației, a fost reconsiderată decizia de neeligibilitate a sumei de 230.133,8 RON și a fost menținută decizia de neeligibilitate pentru suma de 4.825,34 RON, reprezentând cheltuielile cu cazarea și transportul în cadrul vizitei de studiu aferentă unei persoane care nu era angajată în proiect. S-a dispus rambursarea către beneficiar a sumei de 239.783,76 RON și nu au fost deduse procentele de 2% aferent cofinanțării, conform acordului de parteneriat) și procentul de 35%, conform acordului de parteneriat semnat de Fundația G.B.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că proiectul „Împreună, pentru o societate mai bună" implementat de Agenția Națională pentru Romi, este cofinanțat de la Bugetul Național și din Fondul Social European, motiv pentru care, sunt aplicabile dispozițiile art. 30 C. muncii și prevederile O.G. nr. 10/2008. A constatat prima instanță că în mod legal și temeinic pârâtul a reținut incidența dispozițiilor art. 9 alin. (5) din H.G. nr. 1.703/2004 și a prevederilor O.G. nr. 10/2008 cu privire la cheltuielile efectuate de către Agenția Națională pentru Romi în cadrul proiectului „Împreună, pentru o societate mai bună”, neexistând pentru reclamantă, în calitate de autoritate publică centrală, o dispoziție derogatorie de la dreptul comun în ceea ce privește salarizarea personalului.
Pe de altă parte, Curtea a reținut că prevederile Ghidului Solicitantului „Pentru o viată mai bună”, aprobat prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 100/2008, nu pot constitui o derogare de la aplicarea nivelului de salarizare aplicabil tuturor instituțiilor publice, inclusiv Agenției Naționale pentru Romi. Cu privire la susținerile reclamantei, potrivit cărora Agenția Națională pentru Romi implementează proiectul în baza unei organigrame distincte care funcționează în regim extrabugetar, instanța de fond a reținut că sunt neîntemeiate, având în vedere că organigrama cu numărul de posturi alocat Agenției Naționale pentru Romi este prevăzută și aprobată prin H.G. nr. 1.703/2004, precum și faptul că implementarea proiectului se realizează prin utilizarea unor sume alocate de la bugetul național cu titlul de contribuție a beneficiarului, astfel cum rezultă din conținutul art. 3 din Contractul de finanțare POSDRU/14/6.1/S/3.
Agenția Națională pentru Romi putea angaja personal în limita posturilor alocate prin organigrama instituției, cu respectarea prevederilor art. 30 C. muncii, coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 34/2009, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009 și respectiv, Legea-cadru nr. 284/2010 sau putea externaliza activitățile din cadrul proiectului prin procedura de achiziție publică, fiind incidente în aceste cazuri și prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 759/2007. În raport de situația de fapt și de drept expusă, Curtea a constatat că încadrarea de personal în afara posturilor aprobate în finanțare pentru Agenția Națională pentru Romi contravine prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, astfel că, personalul angajat devine în mod obligatoriu angajat în sectorul bugetar, iar salarizarea este reglementată de O.G.
nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009 și respectiv, Legea-cadru nr. 284/2010. Cu privire la eligibilitatea cheltuielilor reprezentând cazarea și transportul președintelui Agenției Naționale pentru Romi, Curtea a reținut că aceste cheltuieli nu pot fi declarate eligibile, deoarece reprezentantul legal al autorității publice pârâte nu a făcut parte din echipa de implementare a proiectului aferent Contractului de finanțare POSDRU/14/6.1/S/3, ID 4279. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 512 din 4 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Agenția Națională pentru Romi, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul declarat de reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii și declarării ca eligibile a cheltuielilor în sumă totală de 869.998, 21 RON (356.782,76 RON pentru CRC nr. 1, 512.698,45 RON pentru CRC nr. 2 și 500 RON pentru CRC nr. 3), reprezentând onorariile și contribuțiile aferente acestora pentru echipa de management a proiectului, onorariile și contribuțiile pentru serviciile de expertiză și asistență de specialitate, contravaloarea contractelor de consultanță, onorariile aferente contractelor de prestări civile precum și cheltuielile cu diurna, cazarea și transportul, aferente participanților.
Recurenta-reclamantă a reluat, în fapt, susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată, învederând, în esență, următoarele aspecte: Salarizarea personalului a fost realizată în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului „Împreună, pentru o societate mai bună", aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 100/2008 și ale Ordinului comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și ministrului economiei și finanțelor nr. 3/185 din 21 ianuarie 2008. Structura organizatorică a proiectului și bugetul acestuia au fost aprobate de către MMFPS/AMPOSDRU odată cu Cererea de finanțare și Anexa nr. 1 la Contractul de finanțare, fără a afecta numărul de posturi al beneficiarului, finanțat pentru activitatea de bază de la bugetul de stat.
Constatările pârâtei referitoare la „posturi vacante existente în statul de funcții al instituției”, sunt inexacte, întrucât Agenția Națională pentru Romi nu se regăsește în această situație, posturile din proiecte nefiind incluse în structura organizatorică, în statul de funcții sau în statul de personal, aprobate pentru activitatea de bază a Agenției Naționale pentru Romi, finanțată de la bugetul de stat. Referitor la salarizarea personalului din proiectele finanțate din Fondul Social European, se constată că, în ceea ce privește posturile din organigrama proiectului, acestea nu au corespondent în prevederile O.G. nr. 10/2008.
Pe de altă parte, proiectul „Împreună, pentru o societate mai bună” a fost aprobat în cursul anului 2008. Conform Contractului de finanțare POSDRU/14/6.1/S/3, încheiat între Agenția Națională pentru Romi și AMPOSDRU, proiectul se supune clauzelor din Contractul de finanțare și prevederilor Ghidului solicitantului emis în anul 2008, precum și instrucțiunilor AMPOSDRU emise ulterior. Având în vedere posturile din organigrama proiectului pentru care au fost încheiate contractele individuale de muncă, contracte încheiate strict în scopul derulării și implementării activităților din proiect, respectiv, experți regionali, personal tehnic, membri ai echipei de management, se constată că atribuțiile din fișele de post pentru funcții nu corespund atribuțiilor specifice ale Agenției Naționale pentru Romi, potrivit H.G.
nr. 1703/2004, cu modificările și completările ulterioare, și pe cale de consecință, aceste funcții nu ar fi putut fi incluse în statul de personal al instituției. Astfel, structura organizatorică a proiectului și bugetul acestuia au fost aprobate de către MMFPS/AMPOSDRU odată cu Cererea de finanțare, fără a afecta numărul de posturi al beneficiarului, finanțat pentru activitatea de bază de la bugetul de stat. Cererea de finanțare la momentul evaluării și aprobării ei de către AMPOSDRU a fost însoțită de actul normativ de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Romi (H.G. nr. 1.703/2004), care prevedea un număr de maximum 48 de posturi, exclusiv președintele, număr de posturi insuficient pentru implementarea Proiectului „Împreună, pentru o societate mai bună'" și a celorlalte 5 proiecte aprobate de AMPOSDRU, pe care Agenția Națională pentru Romi le implementează.
Prin H.G. nr. 1.395/2009, în contextul reducerii cheltuielilor bugetare, numărul maxim de posturi al Agenției Naționale pentru Romi, finanțat de la bugetul de stat, a fost diminuat de la 48 la 30 de posturi. În mod evident, nu putea fi aprobat un număr suplimentar de posturi pentru Agenția Națională pentru Romi, în primul rând, pentru că pozițiile din cadrul proiectelor sunt prevăzute în Cererea de finanțare, în Graficul experților pe termen lung și în anexa nr. 17 la Contractul de finanțare, în care sunt cuprinse CV-urile membrilor echipelor de management și ale unor experți pe termen lung, acestea neafectând activitatea de bază a Agenției Naționale pentru Romi, finanțată de la bugetul de stat.
Prin Ghidul solicitantului „Împreună, pentru o societate mai bună", emis în februarie 2008 și amendat în martie 2008, au fost stabilite „plafoanele maxime de referință pentru stabilirea eligibilității cheltuielilor cu personalul implicat în implementarea proiectului”, iar prin contractele de finanțare semnate între MMFPS/DG AMPOSDRU și Agenția Națională pentru Romi, proiectele în general și proiectul în speță, au avut consimțământul AMPOSDRU privind tarifele orare în funcție de tipul de expert, prin aprobarea bugetului proiectului - Anexa la Contractul de finanțare. Până în prezent, AMPOSDRU nu a emis nicio instrucțiune prin care să stabilească un alt nivel de salarizare pentru personalul din proiectele implementate de instituțiile publice.
Mai mult, din noiembrie 2008 și până în luna mai 2010, AMPOSDRU nu a emis niciun fel de corespondență, de înștiințare sau de atenționare a instituțiilor publice implicate în implementarea proiectelor în legătură cu faptul că va declara neeligibile cheltuielile cu personalul care nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 10/2008. Cât privește declararea sumelor rezultate ca obligație de plată în baza contractelor de muncă, plata s-a realizat cu respectarea prevederilor din Anexa 6 a Ordinului comun al MMFSS și MFP nr. 3/185 din 21 ianuarie 2008, în care sunt prevăzute și considerate eligibile cheltuielile de personal, inclusiv, contribuțiile salariale suportate de către angajator și angajat, ale personalului încadrat cu contract de muncă pe durată determinată sau nedeterminată, cu normă parțială sau întreagă de lucru, pentru activitățile adiacente de natură tehnică, financiară, contabilă, juridică sau audit.
Prevederile art. 17 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 281/1993 au fost interpretate în mod eronat, întrucât nu a fost realizată o interpretare sistematică a întregii legislații. Ipoteza la care se referă art. 17 alin. (1) este aceea a utilizării plății cu ora pentru un angajat care substituie, temporar, lipsa unui alt angajat 8 ore pe zi, în timp ce art. 17 alin. (2) permite ca plata cu ora să poată fi utilizată „și pentru îndeplinirea unor activități pentru care volumul de muncă este sub jumătate din cel al unui post cu norma întreagă”. În al doilea rând, H.G. nr. 281/1993 a fost emisă în aplicarea primei legi a salarizării emise după anul 1989 (Legea nr. 14/1991). Această lege a fost abrogată prin Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care reglementează posibilitatea încheierii de contracte individuale de muncă cu timp parțial, fără a limita numărul acestora.
Cheltuielile efectuate cu contractele d-lui N. și d-nei N., sunt eligibile, întrucât situația din speță, în care atribuțiile financiare în cadrul proiectului au fost exercitate de către șeful compartimentului contabilitate este legală și este prevăzută de excepția prevăzută în Manualul Beneficiarului pct. 5.8. Contabilitatea proiectului.
Referitor la eligibilitatea cheltuielilor reprezentând cazarea și transportul președintelui Agenției Naționale pentru Romi, d-nul I.R.L., se constată că acesta a fost reprezentantul legal al beneficiarului în perioada 3 februarie 2009 - 8 octombrie 2009. Președintele Agenției Naționale pentru Romi a semnat Contractul de finanțare cu AMPOSDRU, celelalte documente conexe, toate contractele încheiate în scopul implementării proiectului, ordinele de plată și documentele financiare, a participat la toate întâlnirile, conferințele sau alte evenimente organizate în cadrul proiectului și s-a implicat activ în eficientizarea managementului proiectului în scopul atingerii indicatorilor și obiectivelor proiectului.
Schimbarea reprezentantului legal al beneficiarului face obiectul Notificării către AM/OI, în temeiul Contractului de finanțare. Totodată, pentru a organiza misiunea care îi revine în cadrul Comitetului de monitorizare a proiectului, respectiv, de a se asigura permanent desfășurarea în grafic a activităților, precum și de a se asigura că sumele alocate proiectului sunt cheltuite eficient, sunt generate costuri. Aceste costuri, mai ales cele care se referă la deplasarea externă și internă, în vederea realizării responsabilităților, nu pot fi asigurate din bugetul de stat, atât timp cât, sunt efectuate pentru proiect și nu se solicită plata diurnei. În aceste condiții și având în vedere faptul că acestea reprezintă cheltuieli de transport și de cazare aferente activităților proiectului, trebuie suportate din bugetul proiectului și sunt eligibile.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare în cauză. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc.
civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie declararea ca eligibile a cheltuielilor în sumă totală de 625.389,11 RON, prevăzute în Scrisorile Standard de Informare a Beneficiarului aferente CRC nr. 1 (356.782,76 RON) CRC nr. 2 (268.089,35 RON) și CRC nr. 3 (500 RON), emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - AMPOSDRU, cu privire la proiectul „Împreună, pentru o societate mai bună”, aferent Contractului de finanțare POSDRU/14/6.1/S/3 din 25 septembrie 2008, reprezentând onorariile și contribuțiile pentru serviciile de expertiză și asistență de specialitate, contravaloarea contractelor de consultanță, onorariile aferente contractelor de prestări civile, precum și cheltuielile cu diurna, cazarea și transportul, aferente participanților.
Prin Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. E 353 din 5 noiembrie 2010, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - AMPOSDRU a comunicat reclamantei diminuarea valorii cererii de rambursare cu suma de 356.782,76 RON, compusă din suma de 316.837 RON de la Capitolul „Total cheltuieli cu personalul” și suma de 39.945,76 RON de la Capitolul „Total cheltuieli cu cazarea, transportul și diurna aferente personalului”.
În ceea ce privește motivele pentru care nu a fost validată suma de 316.837 RON, din conținutul Scrisorii Standard de Informare a Beneficiarului rezultă că nu au fost validate sumele reprezentând onorariile plătite în baza Contractelor de prestări servicii nr. 17 din 12 ianuarie 2009 și nr. 60 din 29 ianuarie 2009, pentru perioada 12 ianuarie 2009 - 31 mai 2009, deoarece serviciile de expertiză și asistență de specialitate au fost prestate conform Anexei la convenția civilă de prestări servicii, iar Agenția Națională pentru Romi este autoritate contractantă în sensul O.U.G. nr. 34/2006, fiind necesară aplicarea prevederilor acestei ordonanțe. De asemenea, în cadrul Capitolului „Total cheltuieli cu personalul”, nu au fost validate sumele aferente salariilor brute plătite persoanelor care desfășoară activități în cadrul proiectului, în baza contractelor individuale de muncă cu timp parțial încheiate cu beneficiarul, întrucât nu au fost respectate prevederile O.G.
nr. 10/2008 și art. 17 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 281/1993. În legătură cu sumele solicitate la rambursare reprezentând onorariile plătite în baza Contractelor de prestări servicii nr. 17 din 12 ianuarie 2009 și nr. 60 din 29 ianuarie 2009, pentru perioada 12 ianuarie 2009 - 31 mai 2009, Înalta Curte constată că în mod greșit intimatul-pârât a declarat neeligibile aceste cheltuieli. Astfel, dispozițiile cuprinse în Ghidul Solicitantului aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 100/2008, prevăd posibilitatea angajării experților în cadrul unor raporturi de muncă generate de încheierea unui contract individual de muncă/raport de serviciu sau în afara unor raporturi de muncă, respectiv, contract de prestări servicii încheiat în baza Codului civil, între beneficiar și o persoană fizică.
În cazul în care beneficiarul rambursării este o instituție publică, cum este cazul în speță, Ghidul Solicitantului nu impune drept singură modalitate de formare a echipei de implementare a proiectului, încadrarea acesteia cu contract de muncă sau raport de serviciu. Având în vedere prevederile Ghidului Solicitantului, reclamanta a stabilit dimensionarea numerică a echipei de implementare a proiectului și o anumită sumă pentru plata acestei echipe iar cererea de finanțare a cuprins și componența echipei de implementare, diferită de structura organizatorică a reclamantei, ce cuprinde personalul încadrat cu contract de muncă sau în baza unui raport de serviciu. Contractele de prestări servicii încheiate de reclamantă sunt distincte de contractele de muncă și sunt caracterizate prin lipsa relației de subordonare între prestator și beneficiar, încadrându-se în prevederile Ghidului Solicitantului referitoare la angajarea experților.
Prin urmare, se constată că prin declararea ca neeligibile a cheltuielilor reprezentând onorariile plătite în baza Contractelor de prestări servicii nr. 17/2009 și nr. 60/2009, pentru perioada 12 ianuarie 2009 - 31 mai 2009, au fost încălcate prevederile cuprinse în Ghidul Solicitantului, potrivit cărora, chiar în situația în care beneficiarul finanțării este o instituție publică, experții își pot desfășura activitatea fără a face parte din schema de personal încadrat în structura respectivă, numai pe baza unor contracte de prestări servicii. Existând atât posibilitatea angajării cu contract civil, cât și externalizarea pe baza unui contract de prestări servicii și având în vedere valoarea sumelor plătite în baza contractelor de prestări servicii încheiate de către reclamantă, instanța de control judiciar apreciază că nu este necesară îndeplinirea altei formalități suplimentare din perspectiva O.U.G.
nr. 34/2006, fiind suficientă existența unor documente justificative pentru contractarea serviciilor respective, care există, în speță. Referitor la remunerarea persoanelor care desfășoară activități în cadrul proiectului în baza contractelor individuale de muncă cu timp parțial, în acord cu judecătorul fondului, se reține că acestea trebuie să încaseze sumele prevăzute de O.G. nr. 10/2008, având în vedere că reclamanta este organ de specialitate al administrației publice centrale, care este organizat și funcționează în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1.703/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar salarizarea personalului din cadrul instituției se face potrivit reglementărilor în vigoare referitoare la acordarea drepturilor de natură salarială pentru funcționarii publici și pentru personalul contractual, conform art. 9 alin. (5) din hotărârea de Guvern.
De asemenea, în mod legal intimatul-pârât nu a validat suma de 39.945,76 RON de la Capitolul „Total cheltuieli cu cazarea, transportul și diurna aferente personalului”, deoarece în contractele de prestări servicii ale persoanelor respective nu este prevăzut dreptul la acordarea diurnei iar cheltuielile reprezentând cazarea și transportul președintelui Agenției Naționale pentru Romi nu sunt considerate eligibile, având în vedere că reprezentantul legal al reclamantei nu a făcut parte din echipa de implementare a proiectului. În ceea ce privește măsurile dispuse prin Scrisorile Standard de Informare a Beneficiarului nr. E 453 din 7 martie 2011 și nr. E 546 din 17 martie 2011, instanța de control judiciar constată că în mod judicios au fost diminuate valorile aferente Cererilor de rambursare nr. 2 din 20 iulie 2010 și nr. 3 din 10 ianuarie 2011, cu suma de 268.089,35 RON și respectiv, cu suma de 500 RON, în cauză fiind incidente prevederile art. 2 alin. (1) din H.G.
nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale. În acord cu opinia exprimată de prima instanță, din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, rezultă că sumele aprobate la capitolul resurse umane din cadrul bugetului proiectului, reprezintă valorile maxime ce pot fi acceptate spre decontare în limitele prevăzute de legislația națională, referitoare la modalitatea de salarizare și angajare a personalului bugetar. Susținerile recurentei-reclamante în sensul că proiectul „Împreună, pentru o societate mai bună” este finanțat integral din Fondul Social European, sunt nefondate, din cuprinsul art. 3 al Contractului de finanțare POSDRU/14/6.1/S/3 din 25 septembrie 2008, rezultând că proiectul este cofinanțat, atât de la bugetul național, cât și din Fondul Social European.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta Agenția Națională pentru Romi și va modifica sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii și recunoașterii caracterului eligibil al cheltuielilor prevăzute în Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. E 353 din 5 noiembrie 2010, la Capitolul „Total cheltuieli cu personalul”, reprezentând onorariile plătite în baza Contractelor de prestări servicii nr. 17/2009 și nr. 60/2009, pentru perioada 12 ianuarie 2009 - 31 mai 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională pentru Romi împotriva Sentinței civile nr. 512 din 4 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Romi. Recunoaște reclamantei caracterul eligibil al cheltuielilor prevăzute în Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. E 353 din 5 noiembrie 2010, la Capitolul „Total cheltuieli cu personalul”, reprezentând onorariile plătite în baza Contractelor de prestări servicii nr. 17/2009 și nr. 60/2009, pentru perioada 12 ianuarie 2009 - 31 mai 2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2015. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.