ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1319/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 1576/59/2011 la data de 27 octombrie 2011, reclamanta A.J.V.P.S. Arad a chemat în judecată pe pârâții M.M.P., D.G.P. din cadrul M.M.P., A.P.T.L.C.A., A.P.T.L.T., A.L.H. și A.V.L.T., solicitând anularea parțială a procesului verbal din 16 februarie 2011, întocmit de Comisia de analiză a contestațiilor, comunicat pe site-ul M.M.P. la data de 17 februarie 2011, prin care s-au respins contestațiile formulate cu privire la acțiunea de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice din județul Arad, anume cele referitoare la fondurile cinegetice Miniș, Tăuț, Chisindia și Frumușeni, anularea referatului de aprobare care are ca obiect rezultatele finale privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice, emis de D.G.P.

din 24 februarie 2011 și din 25 februarie 2011, în partea referitoare la fondurile cinegetice menționate, atribuite direct către pârâtele A.L.H. și A.V.L.T., suspendarea contractelor de atribuire directă a gestionării fondurilor cinegetice menționate, anularea acestor contracte de atribuire directă și obligarea pârâtului să încheie contractele privind gestionarea fondurilor cinegetice menționate în conformitate cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, cu cheltuieli de judecată. În motivare s-a arătat că reclamanta este gestionar consacrat al fondurilor de vânătoare, în sensul Legii nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, că prin actele administrative contestate au fost atribuite direct în beneficiul pârâtelor A.L.H.

și A.V.L.T. fondurile cinegetice menționate în acțiune, fără a fi îndeplinite condițiile legale, aceasta fiind direct prejudiciată, întrucât a gestionat acele fonduri mai bine de 20 de ani, efectuând în acest scop cheltuieli însemnate, atribuirea directă către pârâte a acestor fonduri fiind de natură să excludă posibilitatea de a practica vânătoarea pentru membrii săi vânători, care de-a lungul timpului au suportat prin contribuții cheltuielile de întreținere și gestionare a fondurilor cinegetice. Prin întâmpinările depuse la dosar pârâții A.L.H., A.P.T.L.C.A., M.M.P., A.V.L.T.

au solicitat respingerea acțiunii, învederând, pe de o parte că reclamanta a promovat o acțiune cu obiect, părți și cauză identice în Dosar nr. 394/59/2011 al Curții de Apel Timișoara, renunțând însă la judecată, după cum rezultă din sentința civilă nr. 228 din 18 mai 2011, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei interesului acesteia în promovarea acțiunii și excepția de inadmisibilitate a cererii de suspendare a executării contractelor de atribuire directă. Prin sentința civilă nr. 388 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea astfel promovată, în baza excepției de tardivitate, reținând că acțiunea a fost promovată cu depășirea termenului de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a promovat recurs împotriva acestei hotărâri, admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 681 din 13 februarie 2014, reținându-se că în speță a fost identificat un motiv temeinic dintre cele avute în vedere de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care justifică promovarea acțiunii în anularea actului administrativ individual după expirarea termenului de 6 luni de la comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă, dar în interiorul termenului de 1 an de la data luării la cunoștință. În consecință, a fost casată sentința Curții de Apel Timișoara iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 1576/59/2011*, iar la termenul de judecată din 9 aprilie 2014, instanța a pus în discuția părților excepțiile invocate prin întâmpinările depuse la dosar de către pârâți, referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei, la lipsa interesului acesteia în promovarea acțiunii, la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.P.T.L.T. și la inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării contractelor de atribuire directă a gestionării fondurilor cinegetice către asociațiile vânătorești pârâte. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 115 din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea promovată de reclamanta A.J.V.P.S.

Arad, împotriva pârâților M.M.P., D.G.P. din cadrul M.M.P., A.P.T.L.C.A., A.P.T.L.T., A.L.H. și A.V.L.T. Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și cea a lipsei de interes în promovarea acțiunii, dat fiind că acestea vizează condițiile care trebuie îndeplinită de către reclamantă pentru exercitarea acțiunii, s-a constatat, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că reclamanta se pretinde vătămată într-un drept ori cel puțin într-un interes legitim prin actele atacate în speță, care au condus la atribuirea directă a dreptului de gestionare a fondurilor cinegetice în litigiu către asociațiile de vânători pârâte, astfel încât trebuie să îi fie recunoscută legitimarea de a acționa în contencios administrativ.

In schimb, s-a constatat a fi întemeiată excepția invocată în apărare referitoare la lipsa interesului reclamantei în promovarea acțiunii. Astfel, s-a reținut că reclamanta se prevalează de calitatea sa de gestionar consacrat al fondurilor cinegetice atribuite către pârâtele A.V.L.T. și A.L.H. prin actele administrative contestate în speță, calitate apreciată ca fiind insuficientă pentru a se reține interesul de exercitare a acțiunii în contencios administrativ de față. A constatat prima instanță că potrivit art. 8 alin. (2) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 407/2006 fondurile cinegetice nu pot fi atribuite direct spre gestionare gestionarilor consacrați decât atunci când aceștia formulează solicitări în acest sens.

S-a reținut că aceștia au reglementat prin lege un drept de atribuire directă a dreptului de gestionare a fondurilor cinegetice, în măsura în care acesta nu este atribuit direct gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, individual sau într-o asociație legal constituită și dacă au înțeles să își exercite dreptul de atribuire directă, formulând o cerere în acest sens. Au fost interpretate coroborat în acest sens dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 2 lit. b) din Ordinul emis de M.M.P. sub nr. 1221/2010, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 2265/2010 și art. art. 2 alin. (1) lit. a) din același ordin in care se precizează că „atribuirea directă prevăzută la art. 1 alin. (1) nu se realizează în următoarele cazuri: a) categoriile de gestionari care au dreptul la acest tip de atribuire, potrivit legii, nu solicită acest drept”.

Instanța a tras aceeași concluzie și din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1) și art. 7 și urm. din Ordinul emis de M.M.P. sub nr. 1221/2010, modificat prin Ordinul nr. 2265/2010, apreciind că legiuitorul a înțeles să impună și gestionarilor consacrați obligația de a formula o cerere în scopul atribuirii directe a dreptului de gestionare a fondurilor cinegetice, în temeiul art. 8 alin. (2) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 407/2006. S-a arătat că, din dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 și art. 7 alin. (2) și (3) din ordinul menționat rezultă că, în lipsa unor solicitări exprese de atribuire directă a dreptului de gestionare, acesta se atribuie, prin licitație publică, oricărui participant la o astfel de procedură.

A constatat Curtea de apel că reclamanta nu a formulat vreo solicitare de atribuire directă a drepturilor de gestionare a fondurilor cinegetice în litigiu, astfel de solicitări fiind formulate doar de către asociațiile de vânători pârâte, astfel cum rezultă din Anexa nr. 1 la Referatul de aprobare nr. 216566 din 24 februarie 2011, cuprinzând rezultatele finale privind atribuirea directă a fondurilor de vânătoare, depus la filele 29-38 din Dosar nr. 1576/59/2011 al Curții de Apel Timișoara. De asemenea, instanța a reținut că reclamanta nu a contestat afirmațiile din întâmpinarea prin care pârâta A.L.H. a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, potrivit cărora reclamanta nu ar fi formulat o cerere de atribuire directă a drepturilor de gestionare a fondurilor cinegetice în litigiu.

Conchizând că o astfel de cerere nu a fost formulată de reclamantă, Curtea de apel a reținut că nu se justifică în speță interesul de promovare a acțiunii, căci în eventualitatea admiterii cererii de chemare în judecată și anulării actelor administrative de atribuire a drepturilor de gestionare către asociațiile vânătorești pârâte, reclamanta nu ar obține vreun folos practic, întrucât nu ar fi îndreptățită la atribuirea directă a dreptului de gestionare a acelorași fonduri cinegetice, datorită omisiunii de a formula o solicitare în acest scop.

În fine, s-a reținut că admiterea excepției lipsei de interes a acțiunii o dispensează de obligația de a mai analiza excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.P.T.L.T., precum și admisibilitatea cererii de suspendare a executării contractelor de atribuire directă a dreptului de gestionare a fondurilor cinegetice, probleme ce au fost puse în discuția părților în ședința publică din 9 aprilie 2014. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A.J.V.P.S. Arad, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a susținut prin ambele cereri de recurs, depuse in termen, respectiv din data de 15 mai 2014 și data de 19 mai 2014, că prima instanță a constatat in mod greșit lipsa de interes a reclamantei in formularea acțiunii motivat de împrejurarea că nu a solicitat atribuirea directă a dreptului de gestionare pentru toate cele 43 de fonduri cinegetice avute in gestiune.

În acest sens s-a depus adresa din 23 noiembrie 2010 adresată Comisiei de atribuire directă, adresă la care a fost formulat răspuns de către D.G.P., din cadrul M.M.P. - din 16 decembrie 2010 - atașat, de asemenea cererii de recurs. A apreciat recurenta - reclamantă că justifică astfel interes procesual in promovarea acțiunii, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului și a acțiunii formulate. În drept a fost indicată incidenta motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu referire la art. 304 1 C. proc. civ.: Procedura în fața instanței de recurs Recurentul a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs, respectiv adresa din 23 noiembrie 2010 și răspunsul D.G.P.

Intimații - pârâți M.M.A.P. (fost M.M.S.C.), A.L.H. și A.P.T.L.C.A., A.V.L.T. au formulat întâmpinări și au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Prin prezenta acțiune, reclamanta a contestat procedura de atribuire directă a fondurilor cinegetice menționate in procesul verbal din 16 martie 2011, pentru încălcarea condițiilor prevăzute de lege, invocând calitatea sa de gestionar consacrat al fondurilor de vânătoare, in sensul art. 1 alin. (1) alin. (1) lit l) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic.

Înalta Curte, observând dispozițiile art. 8 din Legea nr. 407/2006 care prevăd că „atribuirea directă prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează pentru următoarele categorii de fonduri cinegetice: a) fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice și/sau juridice, inclusiv unitățile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociație legal constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic.

Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, pentru o perioadă de 10 ani; b) fondurile cinegetice neatribuite în condițiile prevăzute la lit. a) se atribuie, în condițiile legii, după cum urmează: 1. organizațiilor vânătorești care la data atribuirii gestionează cel puțin 5 fonduri cinegetice li se atribuie, în calitate de gestionari consacrați, la cerere, câte 5 fonduri cinegetice dintre cele pe care le gestionează și au rămas neatribuite. După atribuirea celor 5 fonduri cinegetice, li se mai atribuie direct încă 50% din numărul fondurilor cinegetice pe care le-au gestionat și au rămas neatribuite”, reține că gestionarul consacrat are reglementat prin lege un drept de atribuire directă a gestionării fondurilor cinegetice, doar pentru cele rămase neatribuite potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. a) din aceeași lege, gestionarului propus de către proprietarii terenurilor.

Or, in speță, in mod corect prima instanță a constatat că recurenta - reclamantă nu justifică un interes practic in contestarea procedurii de atribuire a dreptului de gestionare in condițiile in care aceasta nu a participat la Acțiunea de atribuire in gestiune a faunei din fondurile cinegetice care au făcut obiectul Anunțului publicat in data de 29 decembrie 2010, in cotidianul Adevărul, pe site și la sediile inspectoratelor teritoriale de regim silvic și de vânătoare, ci cel mult unul eventual.

În fața instanței de recurs recurenta - reclamantă a depus Adresa din data de 23 noiembrie 2010 adresată Autorității publice centrale care răspunde de silvicultură - Comisia de atribuire directă prin care a solicitat atribuirea directă a dreptului de gestionare pentru un număr de 43 de fonduri cinegetice, ale căror contracte expirau la data de 24 noiembrie 2010, însă prin răspunsul formulat i s-a răspuns că atribuirea acestora se va realiza in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 407/2006. Or, potrivit Ordinului nr. 1221 din 11 august 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice emis de M.M.P., gestionarul consacrat putea solicita atribuirea directă, doar prin depunerea înscrisurilor prevăzute de art. 3 alin. (2) lit c), art. 6 și art. 7 in conformitate cu art. 8 și 9 din același Ordin, respectiv, in urma demarării procedurii de atribuire de către administratorul - autoritate publică centrală.

În acord cu hotărârea primei instanțe, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă nu și-a exercitat dreptul de a solicita atribuirea directă in condițiile prevăzute de lege, împrejurare față de care cererea reclamantei apare și ca lipsită de interes. Astfel, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții, interesul reprezintă o cerință esențială și obligatorie care să justifice dreptul la acțiune. Interesul trebuie să fie născut și actual, să existe în momentul în care este formulată cererea de chemare în judecată și să subziste pe întreg parcursul procesual, întrucât un interes eventual, ca și un interes care a trecut, a fost depășit, nu poate fi luat în considerare. În raport de această soluție, Înalta Curte apreciază inutil a mai analiza criticile intimatelor A.L.H.

și A.P.T.L.C.A. cu privire la împrejurarea că recurenta - reclamantă nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a avea calitatea de „gestionar consacrat”. În ceea ce privește cererea intimatelor - pârâte A.P.T.L.C.A. și A.L.H. de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța o va respinge ca nedovedită, raportat la extrasul de cont depus la filele 80-81 dosar. Astfel, onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume.

Acest raționament se justifică prin faptul că instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței reprezintă înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli. În speță, justificarea onorariului avocatului a fost făcută cu un extras de cont, care nu este nici măcar emis de către instituția bancară, iar semnătura de confomitare cu originalul nu are nicio relevanță in raport de cele mai sus arătate. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.J.V.P.S. Arad împotriva sentinței nr. 115 din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea intimatelor - pârâte A.P.T.L.C.A. și A.L.H. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nedovedită. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2015.