ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1319/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1319/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara sub nr. 1576/59/2011 la data de 27 octombrie 2011, reclamanta A.J.V.P.S.

Arad a chemat în judecată pe pârâții M.M.P., D.G.P. din cadrul M.M.P.,

A.P.T.L.C.A., A.P.T.L.T., A.L.H. și A.V.L.T., solicitând anularea parțială a

procesului verbal din 16 februarie 2011, întocmit de Comisia de analiză a

contestațiilor, comunicat pe site-ul M.M.P. la data de 17 februarie 2011, prin

care s-au respins contestațiile formulate cu privire la acțiunea de atribuire a

dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice

din județul Arad, anume cele referitoare la fondurile cinegetice Miniș, Tăuț,

Chisindia și Frumușeni, anularea referatului de aprobare care are ca obiect

rezultatele finale privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice, emis de

D.G.P. din 24 februarie 2011 și din 25 februarie 2011, în partea referitoare la

fondurile cinegetice menționate, atribuite direct către pârâtele A.L.H. și A.V.L.T.,

suspendarea contractelor de atribuire directă a gestionării fondurilor

cinegetice menționate, anularea acestor contracte de atribuire directă și

obligarea pârâtului să încheie contractele privind gestionarea fondurilor

cinegetice menționate în conformitate cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 407/2006,

cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a

arătat că reclamanta este gestionar consacrat al fondurilor de vânătoare, în

sensul Legii nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, că prin

actele administrative contestate au fost atribuite direct în beneficiul

pârâtelor A.L.H. și A.V.L.T. fondurile cinegetice menționate în acțiune, fără a

fi îndeplinite condițiile legale, aceasta fiind direct prejudiciată, întrucât a

gestionat acele fonduri mai bine de 20 de ani, efectuând în acest scop

cheltuieli însemnate, atribuirea directă către pârâte a acestor fonduri fiind

de natură să excludă posibilitatea de a practica vânătoarea pentru membrii săi

vânători, care de-a lungul timpului au suportat prin contribuții cheltuielile

de întreținere și gestionare a fondurilor cinegetice.

Prin întâmpinările

depuse la dosar pârâții A.L.H., A.P.T.L.C.A., M.M.P., A.V.L.T. au solicitat

respingerea acțiunii, învederând, pe de o parte că reclamanta a promovat o

acțiune cu obiect, părți și cauză identice în Dosar nr. 394/59/2011 al Curții

de Apel Timișoara, renunțând însă la judecată, după cum rezultă din sentința

civilă nr. 228 din 18 mai 2011, invocând excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei, excepția lipsei interesului acesteia în promovarea

acțiunii și excepția de inadmisibilitate a cererii de suspendare a executării

contractelor de atribuire directă.

Prin sentința civilă nr.

388 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea astfel promovată,

în baza excepției de tardivitate, reținând că acțiunea a fost promovată cu

depășirea termenului de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea

prealabilă, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a promovat

recurs împotriva acestei hotărâri, admis de către Înalta Curte de Casație

și Justiție prin Decizia nr. 681 din 13 februarie 2014, reținându-se

că în speță a fost identificat un motiv temeinic dintre cele avute în vedere de

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care justifică promovarea acțiunii în

anularea actului administrativ individual după expirarea termenului de 6 luni

de la comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă, dar în interiorul

termenului de 1 an de la data luării la cunoștință. În consecință, a fost

casată sentința Curții de Apel Timișoara iar cauza a fost trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul a fost

reînregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 1576/59/2011*, iar la

termenul de judecată din 9 aprilie 2014, instanța a pus în discuția părților

excepțiile invocate prin întâmpinările depuse la dosar de către pârâți,

referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei, la lipsa

interesului acesteia în promovarea acțiunii, la lipsa calității procesuale pasive

a pârâtei A.P.T.L.T. și la inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării

contractelor de atribuire directă a gestionării fondurilor cinegetice către

asociațiile vânătorești pârâte.

Hotărârea instanței

de fond

Prin

sentința

nr.

115 din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, s-a respins cererea promovată de reclamanta A.J.V.P.S.

Arad, împotriva pârâților M.M.P., D.G.P. din cadrul M.M.P., A.P.T.L.C.A.,

A.P.T.L.T., A.L.H. și A.V.L.T.

Analizând cu prioritate

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și cea a lipsei de

interes în promovarea acțiunii, dat fiind că acestea vizează condițiile care

trebuie îndeplinită de către reclamantă pentru exercitarea acțiunii, s-a

constatat, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

că reclamanta se pretinde vătămată într-un drept ori cel puțin într-un interes

legitim prin actele atacate în speță, care au condus la atribuirea directă a

dreptului de gestionare a fondurilor cinegetice în litigiu către asociațiile de

vânători pârâte, astfel încât trebuie să îi fie recunoscută legitimarea de a

acționa în contencios administrativ.

In schimb, s-a

constatat a fi întemeiată excepția invocată în apărare referitoare la lipsa

interesului reclamantei în promovarea acțiunii.

Astfel, s-a reținut

că reclamanta se prevalează de calitatea sa de gestionar consacrat al

fondurilor cinegetice atribuite către pârâtele A.V.L.T. și A.L.H. prin actele

administrative contestate în speță, calitate apreciată ca fiind insuficientă

pentru a se reține interesul de exercitare a acțiunii în contencios

administrativ de față.

A constatat prima

instanță că potrivit art. 8 alin. (2) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 407/2006

fondurile cinegetice nu pot fi atribuite direct spre gestionare gestionarilor

consacrați decât atunci când aceștia formulează solicitări în acest sens.

S-a reținut că

aceștia au reglementat prin lege un drept de atribuire directă a dreptului de

gestionare a fondurilor cinegetice, în măsura în care acesta nu este atribuit

direct gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, individual sau

într-o asociație legal constituită și dacă au înțeles să își exercite dreptul

de atribuire directă, formulând o cerere în acest sens.

Au fost interpretate

coroborat în acest sens dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 2 lit.

b) din Ordinul emis de M.M.P. sub nr. 1221/2010, astfel cum a fost modificat

prin Ordinul nr. 2265/2010 și art. art. 2 alin. (1) lit. a) din același ordin in

care se precizează că „atribuirea directă prevăzută la art. 1 alin. (1) nu se

realizează în următoarele cazuri: a) categoriile de gestionari care au dreptul

la acest tip de atribuire, potrivit legii, nu solicită acest drept”.

Instanța a tras

aceeași concluzie și din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 3 alin.

(1) lit. b), art. 6 alin. (1) și art. 7 și urm. din Ordinul emis de M.M.P. sub nr.

1221/2010, modificat prin Ordinul nr. 2265/2010, apreciind că legiuitorul a

înțeles să impună și gestionarilor consacrați obligația de a formula o cerere

în scopul atribuirii directe a dreptului de gestionare a fondurilor cinegetice,

în temeiul art. 8 alin. (2) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 407/2006.

S-a arătat că, din dispozițiile

art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006 și art. 7 alin. (2) și (3) din

ordinul menționat rezultă că, în lipsa unor solicitări exprese de atribuire

directă a dreptului de gestionare, acesta se atribuie, prin licitație publică,

oricărui participant la o astfel de procedură.

A constatat Curtea de

apel că reclamanta nu a formulat vreo solicitare de atribuire directă a

drepturilor de gestionare a fondurilor cinegetice în litigiu, astfel de

solicitări fiind formulate doar de către asociațiile de vânători pârâte, astfel

cum rezultă din Anexa nr. 1 la Referatul de aprobare nr. 216566 din 24

februarie 2011, cuprinzând rezultatele finale privind atribuirea directă a

fondurilor de vânătoare, depus la filele 29-38 din Dosar nr. 1576/59/2011 al

Curții de Apel Timișoara.

De asemenea, instanța

a reținut că reclamanta nu a contestat afirmațiile din întâmpinarea prin care

pârâta A.L.H. a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii,

potrivit cărora reclamanta nu ar fi formulat o cerere de atribuire directă a

drepturilor de gestionare a fondurilor cinegetice în litigiu.

Conchizând că o

astfel de cerere nu a fost formulată de reclamantă, Curtea de apel a reținut că

nu se justifică în speță interesul de promovare a acțiunii, căci în eventualitatea

admiterii cererii de chemare în judecată și anulării actelor administrative de

atribuire a drepturilor de gestionare către asociațiile vânătorești pârâte,

reclamanta nu ar obține vreun folos practic, întrucât nu ar fi îndreptățită la

atribuirea directă a dreptului de gestionare a acelorași fonduri cinegetice,

datorită omisiunii de a formula o solicitare în acest scop.

În fine, s-a reținut

că admiterea excepției lipsei de interes a acțiunii o dispensează de obligația

de a mai analiza excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

A.P.T.L.T., precum și admisibilitatea cererii de suspendare a executării

contractelor de atribuire directă a dreptului de gestionare a fondurilor

cinegetice, probleme ce au fost puse în discuția părților în ședința publică

din 9 aprilie 2014.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta A.J.V.P.S. Arad, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut prin

ambele cereri de recurs, depuse in termen, respectiv din data de 15 mai 2014 și

data de 19 mai 2014, că prima instanță a constatat in mod greșit lipsa de

interes a reclamantei in formularea acțiunii motivat de împrejurarea că nu a

solicitat atribuirea directă a dreptului de gestionare pentru toate cele 43 de

fonduri cinegetice avute in gestiune.

În acest sens s-a

depus adresa din 23 noiembrie 2010 adresată Comisiei de atribuire directă,

adresă la care a fost formulat răspuns de către D.G.P., din cadrul M.M.P. - din

16 decembrie 2010 - atașat, de asemenea cererii de recurs.

A apreciat recurenta

- reclamantă că justifică astfel interes procesual in promovarea acțiunii,

motiv pentru care a solicitat admiterea recursului și a acțiunii formulate.

În drept a fost

indicată incidenta motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., cu referire la art. 304

1

C. proc. civ.:

Procedura în

fața instanței de recurs

Recurentul a depus în

conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea

cererii de recurs, respectiv adresa din 23 noiembrie 2010 și răspunsul D.G.P.

Intimații -

pârâți M.M.A.P. (fost M.M.S.C.), A.L.H. și A.P.T.L.C.A., A.V.L.T. au

formulat întâmpinări și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele

și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin prezenta

acțiune, reclamanta a contestat procedura de atribuire directă a fondurilor

cinegetice menționate in procesul verbal din 16 martie 2011, pentru încălcarea

condițiilor prevăzute de lege, invocând calitatea sa de gestionar consacrat al

fondurilor de vânătoare, in sensul art. 1 alin. (1) alin. (1) lit l) din Legea nr.

407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic.

Înalta Curte,

observând dispozițiile art. 8 din Legea nr. 407/2006 care prevăd că „atribuirea

directă prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează pentru următoarele

categorii de fonduri cinegetice: a) fondurile cinegetice pentru care

proprietarii, persoane fizice și/sau juridice, inclusiv unitățile

administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociație legal constituită în

scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în

proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond

cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului

propus de către proprietarii terenurilor, pentru o perioadă de 10 ani; b)

fondurile cinegetice neatribuite în condițiile prevăzute la lit. a) se

atribuie, în condițiile legii, după cum urmează: 1. organizațiilor vânătorești

care la data atribuirii gestionează cel puțin 5 fonduri cinegetice li se

atribuie, în calitate de gestionari consacrați, la cerere, câte 5 fonduri

cinegetice dintre cele pe care le gestionează și au rămas neatribuite. După

atribuirea celor 5 fonduri cinegetice, li se mai atribuie direct încă 50% din

numărul fondurilor cinegetice pe care le-au gestionat și au rămas neatribuite”,

reține că gestionarul consacrat are reglementat prin lege un drept de atribuire

directă a gestionării fondurilor cinegetice, doar pentru cele rămase

neatribuite potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. a) din aceeași lege, gestionarului

propus de către proprietarii terenurilor.

Or, in speță, in mod

corect prima instanță a constatat că recurenta - reclamantă nu justifică un

interes practic in contestarea procedurii de atribuire a dreptului de

gestionare in condițiile in care aceasta nu a participat la Acțiunea de

atribuire in gestiune a faunei din fondurile cinegetice care au făcut obiectul

Anunțului publicat in data de 29 decembrie 2010, in cotidianul Adevărul, pe

site și la sediile inspectoratelor teritoriale de regim silvic și de vânătoare,

ci cel mult unul eventual.

În fața instanței de

recurs recurenta - reclamantă a depus Adresa din data de 23 noiembrie 2010

adresată Autorității publice centrale care răspunde de silvicultură - Comisia

de atribuire directă prin care a solicitat atribuirea directă a dreptului de

gestionare pentru un număr de 43 de fonduri cinegetice, ale căror contracte

expirau la data de 24 noiembrie 2010, însă prin răspunsul formulat i s-a

răspuns că atribuirea acestora se va realiza in conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 407/2006.

Or, potrivit Ordinului

nr. 1221 din 11 august 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind atribuirea

dreptului de gestionare a faunei cinegetice emis de M.M.P., gestionarul

consacrat putea solicita atribuirea directă, doar prin depunerea înscrisurilor

prevăzute de art. 3 alin. (2) lit c), art. 6 și art. 7 in conformitate cu art. 8

și 9 din același Ordin, respectiv, in urma demarării procedurii de atribuire de

către administratorul - autoritate publică centrală.

În acord cu hotărârea

primei instanțe, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă nu și-a

exercitat dreptul de a solicita atribuirea directă in condițiile prevăzute de

lege, împrejurare față de care cererea reclamantei apare și ca lipsită de

interes.

Astfel, sub rezerva

îndeplinirii anumitor condiții, interesul reprezintă o cerință esențială și

obligatorie care să justifice dreptul la acțiune. Interesul trebuie să fie

născut și actual, să existe în momentul în care este formulată cererea de

chemare în judecată și să subziste pe întreg parcursul procesual, întrucât un

interes eventual, ca și un interes care a trecut, a fost depășit, nu poate fi

luat în considerare.

În raport de această

soluție, Înalta Curte apreciază inutil a mai analiza criticile intimatelor

A.L.H. și A.P.T.L.C.A. cu privire la împrejurarea că recurenta - reclamantă nu

îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a avea calitatea de

„gestionar consacrat”.

În ceea ce privește cererea

intimatelor - pârâte A.P.T.L.C.A. și A.L.H. de acordare a cheltuielilor de

judecată, instanța o va respinge ca nedovedită, raportat la extrasul de cont

depus la filele 80-81 dosar.

Astfel, onorariile de

avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței

reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite

de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de

asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste

sume.

Acest raționament se

justifică prin faptul că instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în

raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței reprezintă

înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care

a avansat aceste cheltuieli.

În speță,

justificarea onorariului avocatului a fost făcută cu un extras de cont, care nu

este nici măcar emis de către instituția bancară, iar semnătura de confomitare

cu originalul nu are nicio relevanță in raport de cele mai sus arătate.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Constatând că

sentința recurată este legală și temeinică și că nu există

motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.J.V.P.S. Arad împotriva sentinței nr. 115 din 16 aprilie 2014 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Respinge cererea

intimatelor - pârâte A.P.T.L.C.A. și A.L.H. de acordare a cheltuielilor de

judecată, ca nedovedită.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 martie 2015.