ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 33/2016

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2153 din 17 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Neamț

în Dosarul nr. 3161/103/2014, s-a admis contestația formulată de C.F. și, în

consecință, a fost anulată Decizia de respingere a pensionării anticipate nr. 301325/3

din 9 mai 2014, emisă de C.J.P. Neamț și a fost obligată, intimata să emită o

nouă decizie de pensionare cu valorificarea adeverinței din 28 noiembrie 2003,

emisă de SC P. SA Roman, depusă la dosarul de pensionare și a înregistrărilor

din carnetul de muncă.

Prin Decizia nr. 420 din 3 iunie 2015

a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, s-a admis apelui declarat de pârâta

C.J.P. Neamț și a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că s-a

respins, ca nefondată, contestația formulată de C.F.

În considerentele deciziei, curtea de

apel a reținut următoarele:

Litigiul dedus judecății vizează

valorificarea activității desfășurată de intimata-reclamantă în perioada

precizată în adeverința din 28 noiembrie 2003, emisă de SC P. SA Roman,

respectiv 2 septembrie 1993-1 aprilie 2001, ca fiind lucrată în grupa a II-a de

muncă, pentru a avea vocație la înscrierea la pensie anticipată.

Din adeverința din 28 noiembrie 2003

rezultă că în perioada reclamata în petitul acțiunii intimata-recl amantă a

lucrat ca desenator tehnic, activitate ce a fost încadrată în grupa a Il-a de

muncă în procent de 100%, temeiul juridic indicat fiind Ordinul nr. 50/1990,

anexa 2, pct. 143 nominalizarea conform Ordinului fiind efectuată prin

hotărârea Consiliului de Administrație a unității 45512/1990.

Astfel cum menționează art lai Hotărârii

C.A. nr. 45512 din 26 noiembrie 1990 (fila 23 dosar fond), personalul din cadrul

Î.Ț.R. a fost încadrat în grupa a Il-a de muncă.

În speță, se reține că, pentru a beneficia

de încadrare în grupa a II-a de muncă a activității desfășurate ca desenator

tehnic, trebuie analizată respectarea dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990.

Din înscrisurile depuse la fond și în

apel, instanța a reținut că nu rezultă îndeplinirea procedurii prevăzută de pct.

6 din Ordinul nr. 50/1990, conform căruia „Nominalizarea persoanelor care se

încadrează în grupele I și II de munca se tace de către conducerea unităților

împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile

deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele

respective".

Astfel, se reține că cele precizate în

adeverința invocată nu au fost probate prin înscrisurile depuse la dosar, în

fond și în apel, în sensul respectării prevederilor Ordinului nr. 50/9190.

Împotriva acestei decizii a formulat

cerere de revizuire C.F., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ.

Revizuenta invocă existența unor

decizii contrare definitive pronunțate în spețe similare de Curtea de Apel

Bacău și Tribunalul Neamț.

Astfel, revizuenta invocă hotărârile

pronunțate în Dosarul nr. 2247/103/2010 al Tribunalului Neamț, în care

figurează ca parte comestatoarea l.F. și Dosarul nr. 3161/103/2014, care o

vizează pe revizuenta C.F. Revizuenta arată faptul că, în ambele dosare, intimata

C.J.P. Neamț a susținut că sentințele Tribunalului Neamț sunt nelegale și au

fost analizate de către instanță aceleași documente, însă Curtea de Apel Bacău

a pronunțat două soluții diferite, fund date, astfel, hotărâri potrivnice.

De asemenea, arată revizuenta, sunt

mulți salariați care, în baza aceluiași temei juridic (Ordinul nr. 50/1990) și

a Hotărârii C.A. nr. 45512/1990, au ieșit la pensie fără să fie nevoie de

hotărâri ale instanțelor de judecată sau care au ajuns în instanță și au

câștigat, dovadă fiind mai multe decizii ale Curții de Apel Bacău.

Examinând cererea de revizuire, în

raport de excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu, a cărei analiză

este prioritară în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art 509 alin.

(1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: „Revizuirea unei

hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă

(...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad

sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei

hotărâri."

Pentru admisibilitatea căii

extraordinare de atac, textul impune, așadar, îndeplinirea cumulativă a

următoarelor condiții: existența unor hotărâri definitive potrivnice,

pronunțarea acestor hotărâri de instanțe de același grad sau de grade diferite,

precum și încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri.

Printre condițiile ce se cer a fi îndeplinite,

în mod cumulativ, se află și aceea să existe identitate de părți, de cauză și

de obiect, mai precis elementele caracteristice lucrului judecat (art. 431 alin.

(1) C. proc. civ.), hotărârile să fie pronunțate în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate. Astfel, norma amintită conferă

părților dreptul de a uza de calea extraordinară de atac, de retractare, a

revizuirii, în situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de

instanțe de același grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de

lucru judecat a primei hotărâri și care face imposibilă punerea în executare

concomitentă.

În cauza de față, revizuenta a

solicitat instanței anularea Deciziei nr. 420 din 8 iunie 2015 a Curții de Apei

Bacău, secția I civilă, arătând că aceasta este contrară unor alte decizii ale

aceleiași instanțe, pronunțate în spețe similare, în privința altor persoane,

cauze soluționate în contradictoriu cu aceeași intimată - C.J.P. Neamț.

Revizuenta a arătat că decizia a cărei anulare o solicită este contrară

celorlalte hotărâri invocate întrucât, în cazul său, s-a respins contestația,

iar în celelalte cazuri contestațiile au fost admise, deși a fost vorba de

același temei juridic.

În aplicarea dispozițiilor art. 513 alin.

(3) C. proc. civ., Înalta Curte constata că cererea de revizuire este

inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile expres

cerute de lege.

Revizuenta arată că există o pretinsă

contrarietate între hotărâri definitive ale aceleiași instanțe - Curtea de Apel

Bacău, pronunțate în spețe similare, în privința altor persoane, cauze

soluționate în contradictoriu cu aceeași intimată.

Din examinarea conținutului cererii de

revizuire, se reține că revizuenta invocă faptul că, la nivelul Curții de Apel

Bacău, există practică judiciară neunitară, pronunțându-se hotărâri

judecătorești contradictorii în pricini având ca obiect contestație promovată

în baza aceluiași temei juridic.

Or, practica neunitară a instanțelor

datorată aplicării și interpretării greșite a unor norme de drept material nu

poate constitui motiv de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8. C.

proc. civ., această cale de atac neavând menirea de a remedia astfel de

situații.

Remediul practicii neunitare rămâne

pronunțarea unei decizii în interesul legii, însă, date fiind efectele unei

astfel de decizii, chiar și aceasta ar fi lipsită de orice finalitate în

privința situației revizuentei, întrucât art. 517 alin. (2) C. proc. civ.

prevede că soluțiile care se pronunță în interesul legii nu au efect asupra

hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din

acele procese.

Scopul reglementării cazului de

revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al

îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora,

ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea

situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în

speță.

Înalta Curte constată că demersul

judiciar al revizuentei nu a fost determinat de existența unei hotărâri

judecătorești potrivnice în sensul dispoziției legale mai sus amintite, ci de

nemulțumirea acesteia față de soluția nefavorabilă pronunțată de Curtea de Apel

Bacău, spre deosebire de soluțiile pronunțate de aceeași instanță în cauze

similare.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, cererea de revizuire formulată de revizuenta C.F. urmează a fi

respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuenta C.F. împotriva Deciziei nr. 420 din 8 iunie

2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 ianuarie 2016.