ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2772/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 606 din 3 decembrie 2002, Tribunalul Constanța, secția penală, a respins contestația la executare formulată de condamnatul P.A., în executarea pedepsei de 7 ani închisoare. S-a reținut că prin sentința penală nr. 182 din 18 octombrie 1999 a Tribunalului Militar Teritorial, inculpatul P.A. a fost condamnat pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (2) lit. a), e) și i) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., constând în aceea că la 28 noiembrie 1998, împreună cu inculpații C.M. I. și O.D. au sustras autoturismul Daewo Cielo, proprietatea numitului P.F.

Sentința a rămas definitivă prin decizia nr. 740 din 31 martie 2000 a secției penale de la Curtea Supremă de Justiție. Condamnatul a solicitat ca prin aplicarea art. 15 C. pen., să fie redusă pedeapsa deoarece prin O.U. nr. 207/2000 aprobată și modificată prin Legea nr. 456/2001 au fost modificate dispozițiile art. 146 C. pen., în sensul că prin „consecințe deosebit de grave” se înțelege o pagubă materială mai mare de 2 miliarde lei cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori alte persoane juridice sau fizice. Prima instanță a motivat că nu este posibil ca pe calea contestației la executare să dispună schimbarea încadrării juridice a unei infracțiuni în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă.

Apelul declarat de contestator, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 55 din 28 februarie 2003, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Constanța. La comunicarea copiei de pe dispozitivul sentinței în 6 martie 2003, contestatorul a declarat recurs pe care însă nu l-a motivat. Prin apărător a criticat sentința și decizia, socotindu-le nelegale și netemeinice a cerut casarea lor și reducerea pedepsei, deoarece a intervenit o lege penală mai favorabilă. Examinând hotărârile atacate, în raport cu motivele invocate, Curtea constată în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins. Condamnatul și-a motivat cererea pe împrejurarea că după condamnarea sa definitivă a fost adoptată O.U.G.

nr. 207/2000 care a modificat la un miliard de lei valoarea pagubelor materiale ce atrage încadrarea juridică în alin. ultim al art. 209 C. pen., paguba produsă prin fapta sa fiind sub această valoare. Aplicarea dispozițiilor art. 15 C. proc. pen., poate fi făcută cu îndeplinirea unor condiții, sancțiunea aplicată să fie mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă.

Având în vedere că instanțele au reținut circumstanțe atenuante și au aplicat o pedeapsă sub minimul special prevăzut de art. 208 – art. 209 alin. (1) și alin. (3) C. pen., iar pe de altă parte fapta săvârșită prezintă un pericol deosebit atât prin modalitatea săvârșirii, cât și prin valoarea materială ridicată, Curtea apreciază că nu sunt motive de reducere a pedepsei de 7 ani închisoare situată sub jumătatea maximului special prevăzut pentru fapta săvârșită după adoptarea O.U.G. nr. 207/2000. Hotărârile pronunțate fiind legale și temeinice, recursul urmează a fi respins în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat. Recurentul condamnat va fi obligat să plătească cheltuieli de judecată statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.A., împotriva deciziei penale nr. 55/ P din 28 februarie 2003 a Curții de Apel Constanța. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2003.