ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1044/2015

Decizia nr. 1044/2015

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 19649 din 18 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, prima instanță a hotărât următoarele: a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A. SA.; a respins cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta SC A. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă; a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. și R. ; a luat act de tranzacții și a consfințit învoiala părților, așa cum a fost redată în dispozitivul hotărârii, în cazul reclamanților: S., T. și U.; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanți și a constatat caracterul abuziv al pct. 3 lit. d) Condiții speciale, prin care banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară și cele referitoare la obligația împrumutatului de a achita eventualele sume datorate ca urmare a ajustării dobânzii de către SC A. SA și modificarea automată a graficului de rambursare ca urmare a ajustării ratei dobânzii -pct. 6 alin. (2) și (3), pct. 6 lit. b)

c

alin. (2) și (3); clauzelor referitoare la comisionul de risc - pct. 5 lit. a) Condiții speciale și art. 3.5 Condiții generale; clauzelor referitoare la comision administrare garanții - pct. 5 lit. c)/d) Condițiile speciale și art. 3.10 Condiții Generale, comision de rezervă minimă obligatorie, pct. 5 lit. e)-f), Condițiile speciale ale Convenției art. 3.11

3

.12 comision monitorizare polițe de asigurare și de la pct. 11, mențiune a valorii comisionului monitorizare polițe de asigurare, pct. 5 lit. f)/g) Condițiile speciale și art. 3.9 Condiții Generale, comision de neutilizare -art. 3.8 din Condițiile Generale ale Convenției; clauzelor referitoare la alegerea societății de asigurări - art. 7.1 lit. d) din Condiții Generale și art. 7 lit. b) din Condiții Speciale, declararea scadenței anticipate a creditului în situația în care reclamanții nu își achită obligațiile din alte contracte de credit - art. 8.1 lit. a) liniuța a doua și liniuța a treia Condiții generale, declararea scadenței anticipate a creditului în cazul încălcării oricărei alte obligații din convenția de credit în afara celei de rambursare a creditului - art. 8.1 lit. b) Condiții generale, declararea scadenței anticipate a creditului în cazul apariției unor evenimente care, în opinia băncii, ar putea afecta capacitatea de rambursare a reclamanților sau garantarea creditului - art. 8.1 lit. c) și d Condiții generale, modificarea costurilor creditului potrivit Secțiunii 10 din Condițiile Generale ale Convențiilor de credit; a constatat nulitatea absolută a clauzelor menționate și, în consecință, a clauzelor din actele adiționale la convențiile de credit, inclusiv din notificări sau din comunicări emise în lipsa acordului împrumutatului; a obligat pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc, redenumit, după caz, comision de administrare credit, de dobândă majorată și de comision rezervă minimă obligatorie, de la data încheierii convenției de credit la zi; a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate; a obligat pârâta la plata către fiecare reclamant fată de care s-a admis cererea, a sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 175 din 5 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanții reclamanți V., X., Z. și Y. împotriva sentinței civile nr. 19649 din 18 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, în contradictoriu cu apelanta pârâtă SC A. SA; a fost schimbată, în parte, sentința apelată în sensul că s-a luat act că reclamanții V., X., Z. și Y. au precizat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată; a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă SC A. SA, împotriva sentinței civile nr. 19649 din 18 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011; a fost schimbată, în parte, sentința apelată în sensul că s-a luat act de tranzacția încheiată între reclamanții A.A. și B.B. și pârâta SC A. SA.

A fost consfințită tranzacția încheiată prin înscrisul intitulat "contract de tranzacție" încheiat la 21 mai 2013.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3661 din 20 noiembrie 2014 a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SA București, împotriva Deciziei civile nr. 175 din 5 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă; a obligat recurenta-pârâtă SC A. SA București la plata cheltuielilor de judecată către intimații - pârâți, astfel: 2.586 lei către C.C., 1.500 lei către D.D., 2.601,74 lei către E.E., 4.200 lei către F.F., 3.245 lei către G.G., 4.073,21 lei către H.H., 884,92 lei către I.I., 940,93 lei către J.J., 894,17 lei către K.K., 5.081,10 lei către L.L., 4.486 lei către M.M., 8.588 lei către N.N., 4764,47 lei către O.O., 4.900 lei către P.P., 2.561 lei către R.R., 3.128,12 lei către S.S., 5.215 lei către T.T., 3.932,49 lei către U.U. și 2.187 lei către V.V.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a analizat decizia recurată prin raportare la criticile formulate de către recurenta-pârâtă, reținând în esență următoarele:

Criticile recurentei cu privire la insuficienta motivare și insuficienta cercetare a fondului cauzei nu au fost apreciate fondate.

S-a constatat că instanța de apel nu a analizat fiecare motiv de apel în parte, însă Ie-a grupat în trei categorii, și anume critici referitoare la nepronunțarea primei instanțe asupra excepției inadmisibilității invocată prin întâmpinare, sub aspectul faptului că acele clauze contractuale referitoare la dobânzi și comisioane fac parte din prețul total al contractului și sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv și critici referitoare la neanalizarea condițiilor ce trebuie îndeplinite simultan, prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

S-a reținut că motivarea succintă nu satisface cerința nemotivării hotărârii, instanța de apel răspunzând criticilor formulate de apelanta pârâtă.

În ceea ce privește a doua critică întemeiată pe interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, instanța de recurs, verificând tranzacțiile depuse la dosarul cauzei a constatat că în afară de reclamanții A.A., B.B., C.C. și X.X., toți ceilalți reclamanți figurează ca părți în Dosarul nr. x/3/2010 și nu în Dosarul nr. x/3/2011.

Cu privire la critica care a vizat respingerea excepției de inadmisibilitate, Înalta Curte a reținut că excepția a fost în mod corect soluționată, aceasta fiind calificată ca o apărare de fond, nefiind invocată ca o excepție procesuală.

Față de aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, Înalta Curte a analizat caracterul abuziv al clauzelor care țin de caracterul adecvat al prețului, făcând trimitere la practica judiciară constantă a Înaltei Curți, cu privire la faptul că o instanță poate analiza o clauză ce se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, cât timp acestea nu au fost redactate în mod clar și inteligibil.

De asemenea a reținut că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în ce privește comisionul de risc, prevăzut la art. 5 (a) din Condițiile speciale. Aceleași considerente au fost reținute și în ceea ce privește corecta aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în ce privește clauzele referitoare la revizuirea dobânzii, privind scadența anticipată și referitor la caracterul negociat al contractelor.

Nu a fost reținută nici critica privind greșita interpretare a prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000.

De asemenea, instanța de recurs a analizat și critica privind greșita aplicare a anulării actelor subsecvente și cele privind acordarea cheltuielilor de judecată.

La data de 5 februarie 2015, SC A. SA a formulat contestație în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

Contestatoarea a solicitat admiterea acesteia, desființarea hotărârii atacate și rejudecarea recursului formulat în cauză.

Contestatoarea a precizat că motivele contestației în anulare au în vedere numai motivul de recurs subsumat problemei tranzacțiilor încheiate de SC A. SA și solicitării de a se lua act în ceea ce privește acestea.

Contestația în anulare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 26 martie 2015, contestatoarea s-a conformat dispozițiilor instanței luate prin încheierea de ședință din data de 5 martie 2015 și a procedat la precizarea contestației în anulare, în sensul indicării temeiului de drept aplicabil și dezvoltării în mod clar a motivelor subsumate acestuia.

În susținerea motivului contestației în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., s-a arătat că prin sentința nr. 19241 din 26 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2010 Tribunalul București a declinat cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 2 București cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții arătați în lista din cadrul hotărârii, a disjuns cererea de chemare în judecată cu privire la reclamanții arătați în listă în dreptul cărora nu apare nicio mențiune privind declinarea competenței, a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea cauzei în listă în dreptul cărora apare mențiunea,,renunțare la judecată" și a luat act de tranzacțiile încheiate între părți cu privire la reclamanții arătați în listă în dreptul cărora apare mențiunea „tranzacție" și numai cu referire la acei reclamanți în privința cărora nu s-a declinat competența către Judecătoria sectorului 2. Dosarul disjuns a fost reînregistrat sub nr. x/3/2011.

Contestatoarea susține că prin sentința de fond s-a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, inclusiv pentru cei 30 de reclamanți care au figurat în categoria celor a căror cerere de chemare în judecată s-a disjuns.

În faza apelului au fost prezentate o serie de tranzacții suplimentare cu solicitarea de a se lua act de acestea, iar instanța de apel a luat act doar de tranzacțiile încheiate între SC A. SA și reclamanții A.A., B.B., C.C. și X.X. Acesta a reprezentat unul dintre motivele de recurs.

În cadrul judecății în recurs în cauză s-a depus o cerere de probe prin care SC A. SA a prezentat printre altele, două tranzacții suplimentare încheiate între reclamanții Z.Z., Y.Y. și A.A.A., B.B.B. în legătură cu care a arătat că se impune a se lua act în recurs.

În privința motivului de recurs subsumat problemei tranzacțiilor, s-a reținut că toți ceilalți reclamanți enumerați în cadrul considerentelor, figurează ca părți în Dosarul nr. x/3/2010 și nu în Dosarul nr. x/3/2011.

Cu privire la cele două tranzacții suplimentare depuse în recurs care vizau pe reclamanții Stanciu și Băltățeanu, instanța a omis să se pronunțe.

Pentru aceste considerente, contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare, desființarea hotărârii atacate, rejudecarea parțială a recursului formulat în cauză și prin aplicarea dispozițiilor art. 271-273 C. proc. civ. să se ia act de tranzacțiile încheiate, și în consecință să se dispună admiterea recursului, modificarea atât a deciziei din apel cât și a sentinței în ceea ce îi privește pe intimații-reclamanți C.C.C., D.D.D., E.E.E., F.F.F., G.G.G., H.H.H., I.I.I., J.J.J., K.K.K., L.L.L., M.M.M., N.N.N., O.O.O., P.P.P., R.R.R., S.S.S., T.T.T., U.U.U., V.V.V., X.X.X., Z.Z.Z., Y.Y.Y., A.A.A.A., B.B.B.B., N.N.N., C.C.C.C., A.A.A., B.B.B., Z.Z., Y.Y. și să se pronunțe o hotărâre de expedient care să consfințească învoiala părților.

Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., dezvoltat de contestatoare vizează următoarea situație: a) când dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.

Rezumând susținerile contestatoarei, în raport de motivul de contestație prevăzut de teza I a art. 318 C. proc. civ. se va lua în examinare susținerea potrivit căreia hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, raportat la tranzacțiile depuse atât anterior cât și în faza recursului.

Această greșeală materială, susține contestatoarea, vizează chiar cadrul procesual în care s-a purtat litigiul, în sensul că s-a reținut că reclamanții pe care i-a indicat în cerere, cu care au fost încheiate tranzacții, nu ar fi parte în Dosarul nr. x/3/2011, însă din actele procedurale ale dosarului, arată contestaoarea, rezultă cu evidență că cei 26 de reclamanți figurează în calitate de părți în acest dosar.

Contestația în anulare se înfățișează, în cazul analizat, ca o cale de atac extraordinară de retractare, creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale, iar nu și pentru reformarea unor greșeli de fond.

În realitate, prin argumentele aduse în susținerea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestatoarea urmărește examinarea recursului, solicitând în alte cuvinte să se reformeze soluția pronunțată cu privire la acest motiv de recurs.

În sensul textului art. 318 C. proc. civ., „greșeală materială" înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța de recurs prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Așadar, legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. în această categorie intră greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli grave de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În cauza de față, contestatoarea SC A. SA a invocat, în susținerea contestației în anulare, motivul constând în aceea că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale (art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.), arătând, sub acest aspect, că rezultatul greșelii materiale a constat în neobservarea cu atenție a cadrului procesual, ceea ce a condus la înlăturarea criticii recurentei sub aspectul faptului că instanța de apel nu a luat act de tranzacțiile încheiate cu reclamanții în discuție.

Un asemenea motiv de contestație în anulare nu poate fi primit, fiind neîntemeiat.

Astfel, prin acest motiv formulat, așa cum a fost dezvoltat în scris, contestatoarea nu invocă o greșeală materială, adică, o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății în recurs, ci critică soluția în ceea ce privește acest motiv de recurs.

Or, faptul că instanța de recurs, în motivarea soluției sale, a reținut că nu poate fi vorba despre interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, bazat pe faptul că instanța de apel nu ar fi luat act de toate tranzacțiile încheiate între părți, iar pe de altă parte verificând tranzacțiile depuse la dosarul instanței de apel, a constatat că cei 26 de reclamanți figurează ca părți în Dosarul nr. x/3/2010, nu reprezintă o eroare materială, ci ar putea constitui, eventual, una de judecată, a cărei analizare și remediere nu este posibilă pe calea de atac de retractare a contestației în anulare, prevăzută de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul contestației în anulare care a vizat cea de a doua greșeală materială săvârșită de instanța de recurs, legat de neobservarea a două tranzacții suplimentare depuse în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Analizând înscrisurile aflate în dosarul de recurs, se constată că, susținerile contestatoarei nu pot fi reținute, întrucât din cererea de probe depusă la dosar, rezultă că actele procedurale care se referă la tranzacțiile suplimentare depuse în recurs, care au fost încheiate de SC A. SA cu reclamanții Z.Z., Y.Y., A.A.A. și B.B.B., vizează contracte de tranzacție încheiate la nivelul anului 2011, deci anterior pronunțării deciziei instanței de apel.

În raport de aceste considerente, se constată că aceste tranzacții suplimentare, care nu au fost depuse în cadrul judecății în apel, nu pot constitui temei pentru invocarea unei greșeli involuntare din partea instanței de recurs.

Așa fiind, contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SA împotriva Deciziei nr. 3661 din 20 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.