ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2618/2015

Decizia nr. 2618/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Împotriva sentinței civile nr. 3210 din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Asociația Română pentru Artiști Interpreți sau Executanți A. solicitând casarea hotărârii și în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Motivele invocate se încadrează în cele prevăzute de art. 488 pct. 8

Noul

C. proc. civ.

Susține în cererea de recurs greșita soluționare a excepției de nelegalitate a deciziei ORDA nr. 4/1997 privind acordarea avizului de funcționare și exercitare a dreprurilor ca organism de gestiuni colective a drepturilor conexe a Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, prin admiterea excepției inadmisibilității.

Arată în acest sens că nu există niciun text de lege care să stipuleze obligativitatea invocării excepției de nelegalitate într-un anumit termen de la data emiterii actului administrativ care face obiectul excepției.

Dimpotrivă, art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede în mod expres că legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Prin urmare inadmisibilitatea excepției de nelegalitate raportat la data invocării, data emiterii actului și la așa-zisa aplicabilitate a legii contenciosului administrativ în vigoare în anul 1997 nu pot fi reținute de instanța de judecată.

Pe de altă parte admiterea excepției inadmisibilității duce la concluzia că niciun act administrativ emis anterior aparției Legii nr. 554/2004 nu mai poate fi atacat și pe cale de consecință nu mai poate fi constatat ca nelegal pe cale de excepție.

Dovada contrarie o fac instanțele de contencios administrativ prin soluțiile pronunțate asupra excepției de nelegalitate și invocă în acest sens sentința civilă nr. 1983 din 13 iunie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013 a Curții de Apel București.

În raport și de această jurisprudență singura condiție pe care instanța trebuie să o analizeze este aceea ca de actul administrativ cu caracter individual a cărui nelegalitate se invocă depinde soluționarea litigiului pe fond.

Soluționarea litigiului pe fond depinde fără echivoc de actul administrativ decizia ORDA nr. 4 din 24 martie 1997 întrucât admiterea excepției de nelegalitate conduce la încetarea calității de organism de gestiune colectivă a CREDIDAM cu consecința lipsei capacității procesuale de folosință în prezenta cauză; totodată, în lipsa unui aviz de funcționare CREDIDAM nu va mai avea dreptul de a exercita obiectul de activitate al organismului de gestiune colectiv respectiv colectarea și repartizarea drepturilor a căror gestiune îi este încredințată de către titular, funcționând numai ca asociație.

Pe cale de consecință, va înceta și calitatea colector al remunerației datorată de utilizatorii din domeniu radiodifuzare, radio artiștilor interpreți sau executanți, precum și pentru orice alte domenii, aceasta fiind legătura esențială cu fondul cauzei, decizia ORDA nr. 152/2012 nemaiputându-și produce efectele în raport de beneficiarul actului.

Mai susține că în mod greșit instanța de fond a înlăturat dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, pe considerentul respectării principiilor securității actelor juridice și a drepturilor la un proces echitabil consacrate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Din interpretarea art. 6 alin. (1) și a jurisprudenței C.E.D.O. reiese că dreptul la un proces echitabil așa cum este conținut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este aplicabil doar în cauze civile sau cauze penale însă nu și în cauzele de contencios administrativ. Ori, chiar dacă ridicarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ se poate face într-o cauză civilă, dispozițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ stabilesc în mod expres faptul că această excepție de nelegalitate se va judeca de către instanța de contencios administrativ.

Hotărârea C.E.D.O. din 28 octombrie 1999 pronunțată în cauza Brumărescu împotriva României publicată în M. Of nr. 414/31.08.2000 din care s-a stabilit că posibilitatea de a anula fără limite în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice a fost dată într-o cauză ce intră în domeniul de aplicare a C.E.D.O. și nu de contencios administrativ.

Nu se poate aplica o analogie între o hotărâre judecătorească și un act administrativ cu caracter individual rămas irevocabil deoarece nu există niciun element de asemănare între cele două în afară de cuvântul „irevocabil”. În plus pentru a opera o analogie trebuie mai întâi ca situația de fapt să intre în domeniul de aplicare a art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la domeniul de aplicare al art. 47 din Carta UE și deci a priori a domeniului de aplicare a dreptului UE, trebuie să fie îndeplinită atât condițiile ce țin de domeniul de aplicare rațione materiae dar și de domeniul de aplicare rațione personae condiții ce sunt cumulative.

Astfel potrivit art. 51 „domeniul de aplicare” din carta UE prevede: (1) Dispozițiile prezentei carte se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, acestea respectă drepturile și principiile și promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuțiile pe care le au în acest sens și cu respectarea limitelor competențelor conferite Uniunii de tratate. (2) Prezenta cartă nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii în afara competențelor Uniunii, nu creează nicio competență sau sarcină nouă pentru Uniune și nu modifică competențele și sarcinile stabilite de tratate."

În speță aceste condiții nu sunt îndeplinite, situația de fapt reglementată prin H.G. nr. 562/2002 nu prezintă niciun element de legătură dreptul Uniunii și astfel condițiile domeniului de aplicare rațione materiae nu sunt îndeplinite.

Se invocă cu titlu de jurisprudență a Curții de Justiție cu privire la art. 51 alin. (1) din Carta UE cauza Vincko, C-27/11 din 7 iunie 2012 și cauza N.S. C-411/10 din 21 decembrie 2011.

Face trimitere și la art. 52 din Carta UE în sensul că art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se aplică doar cu privire la cauzele ce privesc drepturile și obligațiile cu caracter civil și la cauzele de natură penală.

Cu privire la fondul cauzei invocă nelegalitatea deciziei nr. 152/2012 prin care a fost desemnat CREDIDAM ca organism de gestiune unic colector în domeniul radiodifuzare TV, fonograme de comerț sau reproducerile acestora, susținând lipsa de fundament juridic.

Se arată că adresele emise de CREDIDAM, A., B. care au stat la baza emiterii deciziei nu pot fi luate în considerare întrucât nu se raportează la numărul de membrii ai organismului de gestiune colectivă. De altfel, numărul de membrii nu a fost verificat de ORDA la emiterea deciziei, deși acesta este criteriul pe care se fundamentează actul administrativ în cauză.

Nu s-a făcut dovada existenței și verificării contractelor de mandat care să statueze numărul real de membrii ai CREDIDAM dacă se ia în considerare criteriul reprezentativității prin extinderea art. 133 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, atunci ORDA nu a respectat procedura impusă de acest text legal.

Face o descriere a procedurii prevăzută de acest text legal „în situația în care există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru același domeniu de creație, iar drepturile gestionate sunt din categoria celor prevăzute la art. 123

2

, organismele beneficiare stabilesc, printr-un protocol care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în vederea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala acestora, următoarele:

a) criteriile repartizării între organisme a remunerației;

b) organismul de gestiune colectivă care urmează să fie numit dintre acestea, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, drept colector în domeniul titularilor de drepturi în cauză;

c) modalitatea de evidențiere și justificare a cheltuielilor privind acoperirea reală a costurilor de colectare ale organismului de gestiune colector."

În conformitate cu prevederile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, pe cale de excepție, în cazul domeniilor în care gestiunea colectivă este facultativă (art. 123

2

): "dacă organismele de gestiune colectivă beneficiare nu depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor protocolul menționat, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a metodologiilor Oficiul Român pentru Drepturile de Autor desemnează dintre acestea colectorul în domeniul titularilor de drepturi în cauză, pe baza reprezentativității, prin decizie a directorului general."

Susține în continuare încălcarea prevederilor art. 138 lit. a) și h) din Legea nr. 8/1996 și a Ordinului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național nr. 2263 din 14 aprilie 2011 care aprobă regulamentul de organizare și funcționare precum și structura organizatorică a ORDA, dar și a deciziei ORDA nr. 121 din 25 iunie 2008 privind emiterea, aprobarea, înregistrarea și comunicarea deciziilor directorului general, deoarece potrivit regulamentului de organizare și funcționare al ORDA, direcția de specialitate cu atribuții de reglementare în domeniul organismelor de gestiune colectivă este Direcția Registre și Gestiune Colectivă, cea care a întocmit și propus toate referatele deciziilor ORDA privind activitatea ONG-urilor anterioare și ulterioare deciziei nr. 152 din 19 septembrie 2012.

Pentru emiterea deciziei nr. 152 din 19 septembrie 2012 referatul a fost întocmit de Serviciul Juridic Afaceri Europene și Relații Internaționale la 19 februarie 2012 în condițiile în care acest referat se impunea a fi întocmit de Compartimentul Direcția Registre și Gestiune Colectivă.

Invocă de asemenea lipsa motivării actului administrativ contestat, susținând că din cuprinsul deciziei nu rezultă împrejurările care au determinat adoptarea deciziei, simpla precizare în preambul a referatului întocmit de un compartiment incompetent nu acoperă condiția motivării actului.

Mai susține și o prejudiciere a drepturilor Artiștilor Interpreți sau Executanți reprezentați de A. raportat la desemnarea CREDIDAM drept colector al domeniului în cauză precizând că începând din decembrie 2011 și până în prezent A. și B. au făcut numeroase încercării în scopul încheierii unui protocol de partajare al remunerației, al cotei de administrare aferentă pentru toate domeniile de colectare a remunerației cuvenită artiștilor interpreți, însă aceste demersuri nu au fost rezolvate în mod favorabil, astfel că artiștii care nu sunt membrii CREDIDAM nu vor beneficia corect de drepturile cuvenite nici de remunerația datorată de utilizatorii prin radiodifuzare TV a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora.

Criteriile vizând capacitatea ridicată de colectare, experiența în domeniu a CREDIDAM și eligibilitatea acestui OGC nu poate fi reținută întrucât prin inspecțiile fiscale efectuate la nivelul acestui organism s-a stabilit o fraudare a Statului Român prin declararea necorespunzătoare a taxelor și impozitelor datorate.

Intimata CREDIDAM a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală.

Susține legalitatea interpretării dată de instanța de fond dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că „în măsura în care art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 permite cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile sus-menționate încalcă dreptul la un proces echitabil și principiul securității juridice”.

Această interpretare este în acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Criticile recurentei în sensul că instanța de fond a aplicat greșit art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pe motiv că ne aflăm în materia contenciosului administrativ și nu a unei cauze având ca obiect încălcarea drepturilor și obligațiilor cu caracter civil ale unei persoane sau temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa, sunt de asemenea nefondate.

Interpretarea recurentei fiind eronată și face trimitere la numeroase spețe chiar și în materie de contencios administrativ în care Curtea s-a pronunțat în sensul aplicării art. 6 alin. (1). Se dă cu titlu de exemplu Decizia C.E.D.O., Konig v. Germania, 28.06.1978, parag. 89-90, publicată pe pagina web www.echr.coe.int. și C.E.D.O., Benthem V. Țările de Jos, 23.10.1985, parag. 37, publicată pe pagina web www.echr.coe.int.

În susținerea legalității soluției pronunțate pe excepția de nelegalitate mai invocă și inexistența unei strânse legături între cele două acte administrative și apreciază că sunt două acte administrative de sine stătătoare.

Pe fond se arată că decizia ORDA nr. 152/2012 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 129

1

din Legea nr. 8/1996 și în virtutea atribuțiilor de reglementare a activității în domeniu în conformitate cu art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.

Susține în acest sens, că în speță, CREDIDAM a demonstrat că este organismul de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membrii din domeniu și așa a fost mereu. Susținerile recurentei-reclamante referitoare la numărul de 50 de membrii sunt nereale, acest număr reprezentând numărul membrilor fondatori, verificat de instanțele de judecată până în prezent în peste 50 de dosare.

În privința demonstrării numărului de membrii ai CREDIDAM face trimitere la listele depuse la ORDA și prezentate în fața instanței precum și la procesul-verbal de control din 22 septembrie 2014 întocmit pentru controlul aferent anului 2012 în care se precizează numărul membrilor CREDIDAM ca fiind de 10.995 la începutul anului 2012 și 11.034 la sfârșitul anului 2012. Acest raport a fost depus conform prevederilor art. 135 din Legea nr. 8/1996 și respectă formatul aprobat din oficiu prin decizia nr. 78/2005.

Susține în continuare temeinicia deciziei ORDA prin raportare și la celelalte criterii avute în vedere la momentul desemnării și arată că, CREDIDAM a demonstrat că are o capacitate economică de gestionare colectivă a drepturilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți, resurse umane și materiale necesare gestionării repertoriului artiștilor interpreți sau executanți de care dispune organismul dar și că deține un sistem informativ complex care asigură eficient și în timp optim repartizarea remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi.

În privința condițiilor de formă se arată că decizia ORDA nr. 152/2012 emisă de Directorul general al acestei instituții a avut la bază referatul din 19 septembrie 2012, referat întocmit și semnat de Direcția de specialitate avizat spre aprobare și semnat de Directorul D.R.G.C. și Șeful serviciului juridic.

În cuprinsul acestui referat sunt indicate toate criteriile care au fost avute în vedere de ORDA pentru desemnarea colectorului.

În privința prejudiciului invocat de A. susține că acesta nu există, deoarece CREDIDAM și-a îndeplinit atribuțiile de colectare și repartizare a remunerațiilor către toți membrii.

Impedimentele la care face referire recurenta și pentru care CREDIDAM nu ar justifica atribuirea calității de colector (lipsa capacității de colectare și experienței în domeniu, presupuse fraude prin declararea necorespunzătoare a taxelor și impozitelor datorate statului) nu pot fi avute în vedere la soluționarea recursului pentru că nu au fost invocate în fața instanței de fond dar și pentru că aceste impedimente nu există.

Examinând sentința recurată în raport de motivele invocate se constată că recursul este nefondat.

Soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a deciziei ORDA nr. 4 din 24 martie 1997 este temeinică și legală.

Excepția de nelegalitate este reglementată ca un mijloc procesual de apărare ce poate fi invocat în cadrul unui proces deja început, indiferent de obiectul acestuia, fiind o formă de control judecătoresc al legalității actului administrativ diferită de acțiunea directă în contencios administrativ, prin care se tinde la anularea actului emis de o autoritate publică.

Este adevărat că prin Decizia nr. 874 din 10 iulie 2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 și a art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007, făcând trimitere la mai multe decizii anterioare, cu nr. 404, 425 și 354/2008, prin care a reținut că textele de lege criticate sunt în acord cu principiul stabilității raporturilor juridice, care, deși nu este consacrat expres în Constituția României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu principiul neretroactivității legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, și cu dispozițiile art. 126 alin. (6) care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.

Fără a ignora sau nega consistența argumentelor reținute în contenciosul constituțional, Înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul național este chemat în mod direct și nemijlocit să facă efective drepturile și libertățile consacrate de Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, așa cum au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta constituind o garanție a aplicării blocului de convenționalitate în dreptul intern atât în privința calității legii naționale, cât și în interpretarea și aplicarea acesteia.

Cu privire la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituția României instituie, pentru situația în care există un conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu prioritate a tratatelor internaționale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepției de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă și actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securității raporturilor juridice, element - fundamental al preeminenței dreptului, enunțată în preambulul Convenției ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părți și în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești (cauza Brumărescu contra României, hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată în M. Of. nr. 414/31.08.2000, cauza Sovtransavto Holding contra Ucrainei. cererea nr. 48553/1999, hotărârea din 25 iulie 2002, cauza Prodan contra României, hotărâre din 11 decembrie 2008, www.echr.coe.int).

Deși se referă la repunerea în discuție, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, argumentele Curții de la Strasbourg pot fi reținute și în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele și condițiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu și executoriu din oficiu.

Este adevărat că admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței. văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.

De aceea, Înalta Curte constată că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepției fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securității raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, interpretat în lumina preambulului Convenției.

(...) Cenzurarea fără limită în timp a unui act administrativ individual care dă naștere unui drept de proprietate, pe calea incidentă a excepției de nelegalitate, ar rupe echilibrul procesual, pentru că în dreptul administrativ nu există distincție de regim juridic între nulitatea absolută și nulitatea relativă, corespunzător regimului nulităților din dreptul civil. În acest sens s-a mai pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3298 din 12 iunie 2009.

Sunt așadar nefondate criticile recurentei, Înalta Curte potrivit jurisprudenței sale cristalizată în această materie apreciază în acord cu cele arătate și de instanța de fond că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de nelegalitate asupra actului în cadrul litigiului și care a fost invocată mai cu seamă prin posibilitatea invocării fără limită în timp chiar și cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 art. 4 din acest act normativ, contravine principiului securității raporturilor juridice.

Pe fond rezultă din actele și lucrările dosarul că prin decizia nr. 152 din 19 septembrie 2012 CREDIDAM a fost desemnat drept colector al remunerațiilor datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestor prin gestiune colectivă obligatorie.

Din cuprinsul acestei decizii rezultă că desemnarea CREDIDAM ca și colector al remunerațiilor datorate artiștilor din acest domeniu s-a făcut în temeiul dispozițiilor art. 129

1

din Legea nr. 8/1996, s-a avut în vedere împrejurările din raportul din 19 septembrie 2012 și care fac referire la artiștii titulari de drepturi care nu sunt asociați la niciun organism.

Se pune așadar problema de drept cea a competenței directorului general al ORDA de a desemna un colector pentru artiștii titulari de drepturi care nu sunt asociați la niciun organism pentru situația ce vizează domeniul în care operează gestiunea colectivă obligatorie.

Deci în cauză nu se pune problema desemnării colectorului unic în situația existenței mai multor organisme de gestiune pentru același domeniu așa cum înțelege să susțină reclamanta.

Examinând legalitatea deciziei în limitele acestui cadru procesul se reține că potrivit dispozițiilor art. 129

1

din Legea nr. 8/1996 „în cazul gestiunii colective obligatorii dacă un titular nu este asociat la niciun organism competența revine organismului din domeniul cu cel mai mare număr de membrii”.

Decizia contestată a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 401/2006 privind organizarea funcționarea structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor oficiului român pentru drepturile de autor cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 ORDA „reglementează activitatea din domeniu prin decizii ale Directorului general potrivit legii” iar art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 401/2006 prevede „în exercitarea atribuțiilor sale Directorul general emite decizii”.

În speță, decizia a fost emisă de Directorul ORDA în limitele acestor competențe și cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 129

1

din Legea nr. 8/1996 întrucât CREDIDAM este organismul cu cel mai mare număr de membrii, acesta fiind 11.024 așa cum rezultă din actele depuse la dosar (listele membrilor și procesul verbal de control din 22 septembrie 2014).

Recurenta-reclamantă contestă desemnarea acestui organism pentru colectarea drepturilor artiștilor din acest domeniu care nu s-au asociat la niciun organism dar nu este în măsură să demonstreze că există un organism în domeniu vizat cu un număr mai mare de membrii decât cel deținut de CREDIDAM sau că i-au fost lezate într-un fel drepturile și interesele din moment ce prin decizia contestată sunt vizați numai artiștii titulari de drepturi neasociați.

În privința criticilor ce vizează îndeplinirea condițiilor de formă sub aspectul motivării instanța de control reține că motivarea actului administrativ constituie într-adevăr o veritabilă condiție de valabilitate a acestuia, o garanție împotriva conduitei arbitrare a autorităților publice menite să asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii lor discreționare.

Așadar pentru legalitate actul administrativ trebuie să cuprindă expunerea elementelor de fapt și de drept care au stat la baza adoptării lui și pentru ca părțile să cunoască condițiile în care a fost emis, condiții ce pot rezulta și prin trimitere la alte elemente ale actului.

În speță, nu poate fi vorba de o nemotivare a actului din moment ce temeiul de fapt și de drept poate fi determinat.

Temeiul de drept este indicat în mod expres în cuprinsul hotărârii iar împrejurările de fapt care au determinat emiterea actului sunt descrise în raportul din 19 septembrie 2012 întocmit de Compartimentul cu atribuții în domeniu și care a fost semnat de Directorul Direcției Registre și Gestiune Colective și avizat de Șeful serviciului juridic.

Îndeplinirea cerinței de motivare trebuie apreciată nu numai prin referire la formularea măsurii ci și la contextul în care a fost adoptată la întregul corp de reguli de drept ce reglementează problema în discuție astfel încât dacă actul indică în mod clar obiectul ar fi excesiv să se impună o motivare specifică pentru fiecare dintre opțiunile tehnice realizate.

Criticile ce vizează celelalte elemente despre care reclamanta-recurentă susține că nu erau îndeplinite pentru desemnarea CREDIDAM ca organism de gestiune și anume (capacitatea de colectare, experiență în domeniu) nu se impun a fi analizate în prezenta cale de atac din moment ce nu au fost invocate în fața instanței de fond și nici nu sunt cerute ca și criterii în desemnare prin dispozițiile cuprinse în art. 129

1

din Legea nr. 8/1996.

Toate aceste aspecte de fapt și de drept conduc la concluzia că decizia ORDA respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată iar măsurile dispuse sunt amplu și adecvat motivate neexistând elemente pe baza căruia să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sau producerea unor consecințe vătămătoare.

Pentru toate aceste considerente Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din

Noul

C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat și menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.

În temeiul dispozițiilor art. 415 și urm

Noul

C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 4960 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial justificat cu documentele depuse la file.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Asociația Română pentru Artiști Interpreți sau Executanți împotriva sentinței civile nr. 3210 din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 4.960 RON către intimata - pârâtă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2015.