ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6151/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 13 martie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, anularea Deciziei ORDA nr. 399/2006 pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Metodologiei privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți ori executanți și producătorilor de fonograme.

Pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

Prin Încheierea din ședința publică din 2 iunie 2015, instanța a dispus introducerea în cauză, la cererea pârâtului, față de prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu prevederile art. 78 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a intervenienților forțați Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM) și Uniunea Producătorilor de Fonograme Din România (UPFR).

Intervenientul CREDIDAM a invocat, prin întâmpinarea formulată în cauză, excepția lipsei de interes în anularea întregii decizii ORDA nr. 399/2006, arătând că în justificarea interesului pentru formularea acțiunii în anularea Deciziei ORDA nr. 399/2006, A. invocă faptul că i se pretinde "plata a trei remunerații distincte, către două organisme de gestiune colectivă distincte". Or, aceste remunerații sunt prevăzute doar în anexa Deciziei ORDA nr. 399/2006, respectiv în Tabelul cuprinzând valoarea remunerațiilor cuvenite din utilizarea muzicii în regim ambiental (aparatură sau instalații de sonorizare de putere mică), Capitolul:

"Spații închise sau deschise situate în orașe, stațiuni turistice, comune și sate", lit. B). Unități Comerciale sau Prestatoare de Servicii. Show Room. Supermarket. Hipermarket. Cabinete Medicale, Stomatologice, Saloane de Înfrumusețare și Altele Asimilate, etc.*)**), iar din acest tabel i se vor aplica doar remunerațiile aferente suprafeței magazinelor sale, respectiv doar coloana nr. 12, aplicabilă unităților comerciale cu suprafață mai mare de 1000 mp. Celelalte prevederi din tabel, după cum rezultă din cuprinsul acestuia, privesc alte categorii de utilizatori, categorii în care A. nu se încadrează.

În ședința publică din 10 noiembrie 2015, intervenientul CREDIDAM a arătat că excepția lipsei de interes poate fi calificată ca o apărare de fond.

Intervenientul UPFR a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, în principiu, ca inadmisibila, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a formulat în cauză cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene prin intermediul procedurii întrebării preliminare prevăzute de art. 267 din TFUE, cu o solicitare de emitere a unei Hotărâri prin care să clarifice următoarele aspecte, în conformitate cu actele de drept al Uniunii Europene și jurisprudența Curții:

"1. Având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (2) din Directiva nr. 2006/115/CE (versiunea codificată a Directivei nr. 92/100/CEE din 19 noiembrie 1992) privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale, constituie o încălcare a acestor dispoziții existența unei prevederi de drept național care reglementează obligația de plată a două remunerații distincte, una pentru artiștii interpreți sau executanți ai fonogramelor, iar una pentru producătorii de fonograme?

Prin Sentința civilă nr. 3360 din 15 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității pentru tardivitatea plângerii prealabile, a tardivității acțiunii și a inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiate.

S-a respins cererea de sesizare a CJUE.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Oficiul Român pentru Drepturi de Autor și intervenienții Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți.

S-a anulat în parte Decizia nr. 399 din 16 noiembrie 2006, și anume art. 2 și 3.

S-a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul la plata sumei de 700 RON către intervenientul Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și la plata sumei de 2.500 RON către Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți, reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte.

Împotriva Sentinței civile nr. 3360 din 15 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs intervenienții Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs privesc atât soluționarea excepțiilor invocate cât și soluția dispusă pe fond de admitere în parte a acțiunii având ca obiect anularea Decizia ORDA nr. 399/2006.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. se invocă contradictorialitatea considerentelor primei instanțe în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate, a inadmisibilității acțiunii în raport de tardivitatea formulării plângerii prealabile a tardivității formulării acțiunii în raport de caracterul actului administrativ contestat și a inadmisibilității acțiunii în raport de obiect și greșita interpretare și aplicare a legii în ceea ce privește atât soluționarea excepțiilor cât și în ceea ce privește soluția dispusă pe fondul cauzei.

În ceea ce privește soluția dispusă asupra excepțiilor respectiv respingerea acestora.

În ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile pe motivul tardivității acestuia în raport de natura actului contestat, corelată cu respingerea tardivității formulării acțiunii recurenții-intervenienți invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și art. 11 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004.

Se arată că în mod nelegal prima instanță plecând de la premisa caracterului normativ al Deciziei ORDA nr. 399/2006 a respins nelegal excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și excepția tardivității formulării acțiunii.

Se arată că Decizia ORDA nr. 399/2006 este un act administrativ cu caracter individual în special în ceea ce privește măsurile administrative de la art. 2 și 3 din decizie, iar publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României prin intermediul ORDA nu poate determina natura deciziei în sensul de a fi considerat act administrativ cu caracter normativ, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.

În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii în raport de obiectul Deciziei ORDA nr. 399/2006 se arată faptul că metodologia se stabilește printr-o procedură specială conform art. 131 - 1312 din Legea nr. 8/1996 astfel încât nu poate face obiectul unei acțiunii în contencios administrativ, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește fondul cauzei se invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1065 din Legea nr. 8/1996 și a dispozițiilor art. 1065 alin. (2) coroborat cu art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 de către instanța de fond care a apreciat că prin indicarea drept colectori a două organisme de gestiune colectivă s-ar încălca principiu legal al existenței unei remunerații "unice și echitabile".

În cauză caracterul unic al remunerației se analizează în raport cu categoria de titulari beneficiara, drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți fiind distincte de drepturile patrimoniale ale producătorilor de fonograme, chiar daca ambele drepturi au același izvor juridic, respectiv comunicarea publica a fonogramelor. În acest sens sunt dispozițiile art. 98 alin. (1), lit. g1) (privind dreptul la remunerație al artiștilor interpreți) și art. 105 alin. (1), lit. f) (privind dreptul la remunerație al producătorilor de fonograme) din legea nr. 8/1996.

Textul art. 1065 din Legea nr. 8/1996 are în vedere deopotrivă atât drepturile producătorilor de fonograme cat și cele alte artiștilor interpreți la o remunerație echitabila unica, concluzie dedusa din formularea "artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme au dreptul la o remunerație unica echitabila ", vorbind astfel despre o remunerație unica pentru producătorii de fonograme și de o remunerație unica pentru artiștii interpreți sau executanți. Textul legal nu se poate interpreta în sensul ca remunerația "unica" se cuvine artiștilor interpreți împreuna cu producătorii de fonograme, dat fiind ca remunerația reflecta drepturile patrimoniale ale fiecărei categorii de titulari de drepturi, astfel cum se și precizează în metodologiei.

În ce privește colectarea remunerației, textul art. 1065 alin. (2) prevede ca "colectarea remunerației unice se efectuează în condițiile prevăzute de art. 133.

Potrivii art. 133 alin. (1), indicat și-n referatul ce sta la baza emiterii deciziei contestate, "colectarea sumelor datorate de utilizatori sau de alți plătitori se face de organismul de gestiune colectiva al cărui repertoriu se utilizează."

Se invocă și dispozițiile art. 12 din Convenția de la Roma ratificată prin Legea nr. 76/1998.

Se solicită admiterea recursurilor, casarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii în principal în raport de natura actului contestat pentru lipsa procedurii prealabile efectuată tardiv în raport de natura actului a tardivității acțiunii față de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și în subsidiar a inadmisibilității acțiunii în raport de obiectul reglementat în raport de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul acțiunii, în cazul respingerii excepțiilor se solicită casarea în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate Decizia ORDA nr. 399/2006 fiind legală în raport de dispozițiile legale care au impus emiterea sa .

La dosar intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare în care a invocat excepția inadmisibilității recursurilor acestea în lipsa formulării recursului de către intimata ORDA fiind neavenite conform art. 67 alin. (4) C. proc. civ.. Se arată că recurenții au calitatea de intervenienți în interesul intimatei-pârâte ORDA parte care nu a declarat recurs.

În subsidiar se solicită pe fond respingerea recursurilor ca nefondate apreciindu-se că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La dosar intimata-pârâtă ORDA a formulat întâmpinare în care a solicitat admiterea recursurilor declarate de recurenții-intervenienți și răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-intimată.

Motivat ÎCCJ prin Încheierea din 4 iunie 2019 a respins cererea de sesizare a CJUE formulată de reclamantei-intimate apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 267 din TFUE.

În termenul de amânare a pronunțării părților au depus la dosar concluzii scrise pe excepția inadmisibilității recursurilor declarate de recurenții-intervenienți și pe fondul recursurilor declarate.

Curtea analizând excepția inadmisibilității recursurilor declarate de recurenții-intervenienți excepție invocată de reclamanta-intimată în raport de art. 67 alin. (4) C. proc. civ. o va respinge pentru următoarele motive.

Conform art. 67 alin. (4) C. proc. civ., "Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac".

Excepția a fost invocată apreciindu-se că lipsa exercitării căii de atac de către intimatul ORDA, calea de atac respectiv recursurile exercitate de recurenții-intervenienți nu pot fi primite, fiind neavenite (inadmisibile).

Curtea apreciază că recursurile sunt admisibile, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 67 alin. (4) C. proc. civ.. Aceasta deoarece recurenții-intervenienți nu au avut la fond calitatea de intervenienți accesorii în interesul ORDA ci au avut calitatea de părți-intervenienți forțați introduși în cauză prin încheierea din ședința publică din 2 iunie 2015 la cererea pârâtului ORDA, în calitate de beneficiari ai deciziei ORDA, respectiv a anexei a cărei anulare se solicită.

Introducerea lor în cauză a fost dispusă de prima instanță în raport de dispozițiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispozițiile art. 78 alin. (2) și (3) C. proc. civ., recurenții-intervenienți forțați dobândind calitatea de părți în dosar, cu independență procesuală proprie, aceasta presupunând și exercitarea căii de atac a recursului în condițiile în care sunt părți căzute în pretenții în raport de soluția dispusă de prima instanță cu privire la soluționarea excepțiilor și soluționarea fondului cauzei.

În consecință, Curtea va respinge excepția inadmisibilității recursurilor, excepție invocată de reclamanta-intimată A., în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursurile declarate, în raport de motivele de recurs invocate, Curtea le apreciază pentru considerente comune ambelor recursuri ca nefondate, sentința atacată fiind în parte dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate de recurenții-intervenienți.

În cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pe soluționarea excepției inadmisibilității și a excepției tardivității în raport de natura actului administrativ contestat Curtea nu va analiza aspectele de nelegalitate din recursuri care privesc soluția pe fond dispusă prin sentința atacată care urmează a fi casată pentru următoarele considerente.

Prin sentința atacată prima instanță a dispus următoarele.

Pe excepții:

S-au respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru tardivitatea formulării plângerii prealabile a tardivității acțiunii și a inadmisibilității acțiunii.

S-a respins cererea de sesizare CJUE formulată de reclamanta-intimată.

Pe fond s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta-intimată A. s-a anulat în parte Decizia nr. 399 din 16 noiembrie 2006 și anume pct. 2 și 3.

În cauză nu poate fi reținut motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. respectiv contradictorialitatea considerentelor pe soluționarea excepțiilor.

Verificând acest aspect de nelegalitate Curtea constată că excepția inadmisibilității acțiunii și a tardivității au fost soluționate prin respingere plecând de la premisa calificării deciziei ORDA nr. 399/2006 ca fiind un act administrativ cu caracter normativ și fiind aplicate de instanța de fond dispozițiile art. 7 alin. (11) privind efectuarea procedurii prealabile coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004 cu privire la termenul de formulare a acțiunii.

Pe de altă parte admisibilitatea acțiunii a fost analizată și din punct de vedere al obiectului și al efectelor, prima instanță apreciind că acțiunea având ca obiect anularea Deciziei ORDA nr. 399/2006 este admisibilă în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Curtea apreciază că soluționarea excepției inadmisibilității sub aspectul calificării naturii actului administrativ contestat și respectiv a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 7 alin. (11) C. proc. civ. pe procedura prealabilă coroborat cu aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 este nelegală în cauză fiind îndeplinite condițiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază contrar primei instanțe că Decizia ORDA nr. 399/2006 este un act administrativ cu caracter individual și nu normativ și plecând de la această premisă în cauză acțiunea este inadmisibilă fiind aplicate greșit dispozițiile art. 7 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Iar inadmisibilitatea acțiunii privește faptul că decizia contestată nefiind un act administrativ cu caracter normativ atât plângerea prealabilă este formulată tardiv la data de 13 februarie 2015 cât și acțiunea în contencios având ca obiect anularea Deciziei ORDA nr. 399/2006 formulată la data de 13 mai 2015 este depusă tardiv în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Iar în cauză tardivitatea formulării plângerii prealabile, plângere prealabilă care reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii formulate în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004, determină inadmisibilitatea acțiunii având ca obiect anularea Deciziei ORDA nr. 399/2006.

Curtea apreciază pentru următoarele motive că Decizia ORDA nr. 399/2006 este un act administrativ cu caracter individual fiind calificată în mod greșit de prima instanță ca fiind un act administrativ cu caracter normativ pe motiv că odată publicată în Monitorul Oficial al României conform art. 1312 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 Metodologia privind comunicarea publică a fonogramelor își produce efecte pentru subiecte de drept nederminate.

Această calificare este greșită și nelegală în opinia Curți deoarece aspectul ce determină calificarea actului ca fiind normativ sau nu este determinat de obiect și părțile implicate și nu de aspectul publicării sau nu în Monitorul Oficial al României Decizia ORDA nr. 399/2006 este un act administrativ cu caracter individual prin care prin care s-a concretizat și reglementat o înțelegere a părților nominalizate prin decizia de constituire a comisiei de negociere cu privire la metodologiile negociate, înțelegere care se consemnează într-un protocol care se depune la ORDA în scopul publicării prin decizie a ORDA. Iar metodologia aprobată nu are aplicabilitate generală, ea este opozabilă numai utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat. Iar aspectul publicării în Monitorul Oficial nu este de natură a determina caracterul normativ al Deciziei ORDA - Decizi ORDA prin obiect, conținut și părți, conținut care este reprezentat prin normele prevăzute în Anexa Deciziei ORDA nr. 399/2006 este un act administrativ cu caracter individual față de care sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) coroborat cu art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în cauză acțiunea fiind formulată de reclamantă în calitate de terț, plângerea trebuia formulată în 30 de zile de când a luat la cunoștință, dar nu mai târziu de 6 luni de a luat la cunoștință pe orice cale de conținutul acestuia. În cauză reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 13 februarie 2015 și respectiv acțiune la 13 februarie 2015 cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni pentru formularea plângerii și de decădere de 1 an de la data de la care partea putea să ia cunoștință de conținutul actului individual contestat.

Curtea constată că între părți a existat din 2010 un litigiu, cauză înregistrată sub nr. x/2010 pe aplicarea în concret a Metodologiei aprobată prin Decizia ORDA nr. 399/2006 cauza în care la data de 4 februarie 2015 reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a deciziei plecând de la premisa că deși au caracter normativ decizia poate fi contestată conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/204.

În raport de această cauză înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2010 în care s-a pronunțat și sentința civilă 19 septembrie 2012 Curtea apreciază că reclamanta în perioada 2010 - 2012 avea posibilitatea să cunoască conținutul ORDA nr. 399/2006 aplicabilă în perioada litigioasă și putea să o conteste în termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, dar nu mai târziu de 1 an de la data luării la cunoștință.

Faptul că prin încheierea din 4 februarie 2015 pronunțată de instanța civilă a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată pe motiv că decizia este un act administrativ cu caracter normativ, această dezlegare greșită nu leagă instanța de recurs care poate face propria calificare a naturii actului contestat. Aceasta deoarece de această chestiune litigioasă depinde modul de aplicare al dispozițiilor art. 7 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și (4) din același act normativ.

În opinia Curții Decizia ORDA nr. 399/2006 este un act administrativ cu caracter individual și nu normativ și în consecință plângerea prealabilă și acțiunea nu pot fi formulate oricând în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 și dispozițiile art. 11 alin. (4) din același act normativ.

În consecință în cauză plângerea prealabilă formulată tardiv la 13 februarie 2015 echivalează cu lipsa acestuia, fapt care determină inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa acesteia prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece procedura prealabilă reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii. În subsidiar acțiunea formulată la data de 13 martie 2015 este și tardivă în cauză fiind greșit aplicate de prima instanță dispozițiile art. 7 alin. (11) coroborat cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 plecând de la stabilirea greșită a naturii actului contestat ca fiind normativ.

În ceea ce privește stabilirea naturii juridice a deciziilor ORDA contestate în diferite cauze soluționate de ÎCCJ, secția contencios administrativ și fiscal ca instanță de recurs, Curtea constată că nu există o decizie definitivă obligatorie și aplicabilă prezentei cauze prin care să se stabilească caracterul de act administrativ cu caracter normativ al Deciziei ORDA nr. 399/2006.

În ceea ce privește ordinea soluționării excepțiilor, Curtea va aprecia ca aplicabilă cu prioritate excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile în raport cu excepția tardivității formulării acțiunii. În cauză acțiunea este inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, procedură prealabilă efectuată cu nerespectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Față de considerentele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite recursurile declarate și va caca în parte sentința recurată în sensul că va admite excepția inadimisibilității și va respinge ca atare acțiunea formulată de reclamanta-intimată pentru lipsa procedurii prealabile.

Va menține dispozițiile sentinței privind respingerea cererii de sesizare CJUE și cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Dat fiind soluția dată acțiunii pe admiterea excepției inadmisibilității Curtea apreciază ca inutilă verificarea aspectelor de nelegalitate care privesc soluția de fond dispusă care urmează a fi casată în sensul considerentelor menționate.

Se va face aplicarea dispozițiilor art. 451 C. proc. civ. respectiv obligarea reclamantei-intimate la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursurilor invocată de intimata-reclamantă A.

Admite recursurile declarate de recurenții-intervenienți Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM) împotriva Sentinței civile nr. 3360 din 15 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată, în sensul că:

Admite excepția inadmisibilității invocată de recurenții-intervenienți Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți și respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

Menține dispozițiile sentinței recurate privind respingerea cererii de sesizare a CJUE și obligarea reclamantei A. la plata cheltuielilor de judecată.

Obligă intimata-reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON către recurenta-intervenientă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și 100 RON către recurentul-intervenient Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2019.

GGC - LM