ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1873/2015

Decizia nr. 1873/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 17 mai 2011 și precizată la data de 20 ianuarie 2012, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, îndreptându-se împotriva Deciziei nr. 9263 din 8 decembrie 2010 emisă de CCSD și solicitând:

Printr-o ultimă precizare adusă cererii la data de 17 februarie 2012, reclamanta a înțeles să cheme în judecată și pe Ministerul Afacerilor Externe - Instituția Agentului Guvernamental de pe lângă CEDO, în considerația faptului că acest pârât a efectuat o serie de acte în legătură cu revendicarea drepturilor care se cuvin reclamantei în temeiul Legii nr. 10/2001, chemarea lui în judecată fiind utilă aflării adevărului și soluționării litigiului.

Prin Sentința civilă nr. 2537 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe capătul de cerere privitor la plata despăgubirilor și în consecință a respins acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu Statul Român prin CCSD, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.

A respins capătul de cerere îndreptat împotriva Deciziei nr. 9263 din 8 decembrie 2010, formulat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiat.

Împotriva sentinței civile mai sus indicate a formulat recurs reclamanta, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Prin Decizia civilă nr. 1212 din 17 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de A., în contradictoriu cu intimații-pârâți Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Ministerul Afacerilor Externe prin Instituția Agentului Guvernamental de pe lângă CEDO, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

- Astfel după cum, în mod corect, a reținut prima instanță, reclamanta nu aduce critici concrete actului premergător emiterii Deciziei contestate, prin care se stabilește valoarea despăgubirilor (datând din octombrie 2010). Reclamanta solicită instanței să valideze, practic, valoarea despăgubirilor indicate în raportul de expertiză evaluatoare a aceluiași bun imobil întocmit la data de 17 martie 2010 - teren în suprafață de 359,92 mp situat în sector 1 depus de M.A.E. prin Agentul Guvernamental în fața CEDO, în cauza nr. 39829/07 Rădulescu c. României (și anume, 373.134 euro).

Astfel după cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 20 ianuarie 2012, reclamanta a arătat că la dosar există două rapoarte de evaluare - unul întocmit de pârâta CCSD și celălalt întocmit de Guvernul României.

La judecata litigiului în fond instanța, în mod corect, exercitând rolul activ, a pus în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică judiciară evaluatoare a imobilului a cărui restituire s-a dispus prin echivalent, având ca scop și lămurirea diferenței de valoare între cele două rapoarte (cel efectuat de CCSD și cel efectuat de Guvernul României în procedura în fața CEDO).

Reclamanta a arătat inițial că este de acord cu administrarea acestei probe, urmând a propune și obiective proprii, însă, prin notele de ședință depuse la dosar, reclamanta a arătat că nu a solicitat în cadrul ședinței de admitere a mijloacelor de probă, proba cu expertiză, că nu înțelege să achite onorariul, că nu exista nici un motiv de suspiciune cu privire la raportul de expertiză efectuat de Guvernul României, trebuind, în opinia reclamantei, să se țină seama de raportul de evaluare depus de Agentul Guvernamental la CEDO.

Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță, în motivare, faptul că reclamanta s-a declarat în mod explicit împotriva administrării probei cu expertiză tehnică judiciară.

În ceea ce privește raportul de expertiză depus de Guvernul României în cauza CEDO pendinte, Curtea de apel a reținut faptul că reclamanta nu se poate prevala în fața instanței naționale de raportul depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în procedura prevăzută de art. 41 din Convenție, întrucât cele două proceduri - cea internă și cea din fața instanței europene sunt distincte.

Revenind la decizia CCSD contestată, instanța de recurs a remarcat faptul că, pe baza raportului de evaluare întocmit în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, așa cum prevede art. 3 lit. d) și e) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în favoarea reclamantei, Decizia nr. 9263 din 8 decembrie 2010 prin care s-au acordat despăgubiri în valoare de 695.523,84 RON pentru imobilul teren în suprafață de 359,92 mp, situat în București, str. A.P.

În plus, Curtea a mai remarcat faptul că, în temeiul aceleiași decizii contestate și având în vedere opțiunea formulată de reclamantă și înregistrată la ANRP sub nr. 23259 din 5 aprilie 2011, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 s-a emis în favoarea reclamantei titlul de conversie în cuantum de 195.523,84 RON reprezentând un număr de 337.634 acțiuni calculate la prețul mediu de 0,5791 RON/acțiune.

În concluzie, în lipsa unui motiv de nelegalitate a Deciziei CCSD, în lipsa unui raport de expertiză judiciară care să probeze realitatea susținerilor reclamantei în ceea ce privește cuantumul eronat al despăgubirilor, soluția pronunțată de prima instanță este temeinică și legală.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Agentului Guvernamental, Curtea de apel a reținut că, în mod corect, prima instanță a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În ceea ce privește atribuțiile Agentului Guvernamental pentru CEDO (DAG) de reprezentare a Statului român în fața Curții europene, acesta redactează observații asupra admisibilității și fondului cauzelor împotriva României aflate pe rolul Curții europene, precum și observații asupra fondului cererilor de satisfacție echitabilă formulate în cadrul acestor cauze.

În contextul celei de-a doua categorii de observații, DAG verifică dacă pretențiile reclamanților privind daunele materiale, morale și cheltuielile judiciare solicitate sunt întemeiate.

Împotriva acestei decizii, recurenta A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale și pe cea a tardivității, Înalta Curte constată că sunt întemeiate pentru următoarele considerente.

În ceea ce privește cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este competentă material să o soluționeze.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere”.

Prin urmare, instanța competentă material să soluționeze cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 9 C. proc. civ., îndreptată împotriva Deciziei nr. 1212 din 17 februarie 2014 este Curtea de Apel București, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca instanță care a pronunțat decizia menționată.

În ceea ce privește motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că revizuenta susține ipoteza contrarietății de hotărâri, solicitând desființarea Deciziei nr. 1212 din 17 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind potrivnică Hotărârii CEDO din 13 mai 2014, astfel cum a fost rectificată la data de 14 octombrie 2014, dată în cauza Rotescu și alte 440 de cauze împotriva României, printre care și Cauza nr. 39829/07 Rădulescu contra României, prin care reclamanții au fost obligați să utilizeze procedura oferită de Legea nr. 165/2013.

Intimatul Ministerul Afacerilor Externe a invocat, prin întâmpinare, excepția tardivității formulării cererii de revizuire, pe care Înalta Curte o va cerceta, în limitele competenței sale, respectiv în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este tardiv formulată, în raport de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 din același cod.

Astfel, revizuenta A. a înregistrat cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1212 din 17 februarie 2014, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 17 aprilie 2014, conform ștampilei aplicată de serviciul registratură al acestei instanțe.

În conformitate cu dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., „termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: (…) pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri ”.

Așa fiind, termenul de o lună prevăzut pentru formularea cererii de revizuire de către A., a început să curgă din data de 17 februarie 2014 - data pronunțării Deciziei nr. 1212/2014, a cărei revizuire se solicită.

Susținerea revizuentei în combaterea excepției tardivității, în sensul că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ. curge de la data pronunțării Hotărârii CEDO (13 mai 2014, rectificată la 30 octombrie 2014), în raport de care se invocă motivul contrarietății, nu poate fi primit, neavând temei legal în dispozițiile procedurale aplicabile speței.

Astfel, singura hotărâre de care trebuie să se țină cont în calcularea termenului de revizuire și care poate face obiectul unei cereri de revizuire, raportat la competența generală a instanțelor judecătorești, este aceea pronunțată de o instanță din România, în speță, Decizia nr. 1212 din 17 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

De altfel, situația expusă de reclamantă în cadrul motivului de revizuire prevăzut de 322 pct. 7, are acoperire juridică în ipoteza reglementată de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., pe care revizuenta l-a și invocat, în mod distinct.

În acest context, față de data pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită (17 februarie 2014) și data înregistrării cererii de revizuire, (17 aprilie 2014), Înalta Curte apreciază întemeiată excepția tardivității, urmând să respingă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca tardiv formulată.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca tardivă, iar în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 9 C. proc. civ., va declina competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe motivele prevăzute de art. 322 pct. 2, 5 și 9 C. proc. civ.

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe motivele prevăzute de art. 322 pct. 2, 5 și 9 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 1212 din 17 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2015.

Procesat de GGC - LM