ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2194/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de

23 noiembrie 2011, astfel cum a fost precizată la data de 17 martie 2010,

reclamanții K.I. și K.A. au chemat în judecată pârâtul Statul Român reprezentat

de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o

va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor constând în

diferența între suma încasată, respectiv suma stabilită prin Dispoziția

Primarului Orașului Călan nr. 1242/2006, în baza căreia a fost emisă Decizia nr.

5264 din 30 iunie 2009 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.C.S.D.”),

și suma reactualizată, conform legislației în vigoare, precum și obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au

arătat că, prin Dispoziția nr. 1242/2006 emisă de Primarul Orașului Călan, s-a

propus ca, pentru imobilul care a fost proprietatea lor, situat în orașul Călan,

să li se acorde despăgubiri bănești în sumă de 45.359,80 lei, sumă care a fost

încasată de către procuratoarea lor, Ș.G.S., în temeiul procurii judiciare și

speciale, conform chitanței nr. 51364/1/13 09 2009.

Reclamanții au mai susținut că

procuratoarea lor, prezentă în fața C.C.S.D., a arătat că această sumă cuprinde

valoarea reactualizată a despăgubirilor în sumă de 66.871.375 lei, calculată la

data efectuării expertizei în dosarul civil nr. 5533/2001, în care a fost

pronunțată sentința nr. 1156 din 26 aprilie 2006 de către Tribunalul Hunedoara

și că, pentru perioada ulterioară, trebuia calculată suma actualizată, conform

standardelor legale la data plății efective, răspunsul comisiei fiind să se

adreseze instanței de judecată pentru obținerea unei hotărâri judecătorești de

obligare la plată.

Reclamanții consideră că, întrucât

potrivit art. 2 din titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, compensarea obligațiilor

reciproce de plată între stat și persoanele îndreptățite se face pe baza

sumelor reprezentând despăgubirea actualizată cu coeficientul de actualizare

stabilit conform legislației în vigoare, iar practica C.E.D.O. (cauza Ruttu și

Bărbulescu contra României) dispune majorarea despăgubirilor datorate cu o

dobândă simplă având rata egală cu cea a facilității de împrumut marginal a

Băncii Centrale Europene, majorat cu 3 puncte procentuale, C.C.S.D. trebuie să

le achite suma despăgubirilor datorate reactualizată conform legislației în

vigoare.

În drept, reclamanții au invocat

prevederile art. 201 și art. 22 din O.U.G. nr. 184/2002, ale art. 11 alin. (6)

din Legea nr. 10/2001 și ale Legii nr. 554/2004.

apel.

Prin sentința nr. 164/F/CA/2010 din

9 iunie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal a hotărât următoarele:

- a admis excepția lipsei procedurii

prealabile invocate de pârâtul Statul Român reprezentat de C.C.S.D. și, în

consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva Statului Român

reprezentat de C.C.S.D.;

- a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive invocate de pârâta A.N.R.P. și, în consecință, a respins

acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei A.N.R.P.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

2.1. Cu privire la excepția lipsei

procedurii prealabile

Curtea de apel a reținut că, prin

Decizia nr. 5264 din 30 iunie 2009 emisă de C.C.S.D., în temeiul art. 1 alin. (1),

art. 13 alin. (1) și art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, în favoarea

reclamanților a fost emis titlul de despăgubiri în cuantum de 45.359,80 lei,

reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinței civile nr.

1156 din 26 aprilie 2006 pronunțate de Tribunalul Hunedoara.

Având în vedere că reclamanții, prin

acțiunea astfel cum a fost precizată, au solicitat obligarea pârâtului Statul

Român la plata despăgubirilor constând în diferența între suma încasată,

stabilită prin Decizia C.C.S.D. nr. 5264 din 30 iunie 2009, și suma

reactualizată potrivit legislației în vigoare, instanța a reținut că a fost

învestită cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 19 alin. (1) din titlul VII

al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora deciziile emise de C.C.S.D. pot fi

atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel

că reclamanții aveau obligația de a îndeplini procedura prealabilă prevăzută de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Afirmațiile reclamanților în sensul

că procuratoarea lor a susținut cu prilejul reprezentării în fața C.C.S.D.

necesitatea actualizării sumei stabilite prin sentința pronunțată de Tribunalul

Hunedoara și prin Dispoziția nr. 1242/2006 emisă de Primarul Orașului Călan, nu

sunt de natură a considera îndeplinită procedura prevăzută de art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Instanța a înlăturat susținerile

reclamanților referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile prin adresele

către A.N.R.P. din 17 martie 2009, 15 mai 2009 și 06 octombrie 2009, reținând

că primele două adrese sunt anterioare emiterii Deciziei C.C.S.D. nr. 5264 din 30

iunie 2009, iar în ceea ce privește adresa din 06 octombrie 2009, reclamanții

nu au depus dovezi privind expedierea acestei adrese către pârât, iar C.C.S.D.,

prin adresa nr. RG 17871 din 30 martie 2010 (fila 74), și A.N.R.P., prin adresa

nr. RG 26713 din 10 mai 20010 (fila 87), au comunicat că în perioada respectivă

nu a fost înregistrată nicio plângere prealabilă și nici alte acte sau

înscrisuri provenind de la reclamanți.

2.2. Cu privire la excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.R.P.

Întrucât acțiunea formulată de reclamanți

este în legătură cu suma stabilită de C.C.S.D. prin Decizia nr. 5264 din 30

iunie 2009, care, potrivit art. 19 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005,

poate fi atacată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 54/2004,

în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin C.C.S.D., A.N.R.P. nu are calitate

procesuală pasivă în cauză.

și K.A.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de apel au declarat recurs reclamanții K.I. și K.A.

Prin criticile din recurs

recurenții-reclamanți critică soluția instanței de fond în privința admiterii

excepției lipsei procedurii prealabile, arătând că prin acțiune nu au solicitat

anularea sau revocarea Deciziei C.C.S.D. nr. 5264/2009, ci obligarea pârâtei la

plata diferenței dintre suma stabilită prin decizia atacată și suma

reactualizată conform legislației în vigoare, astfel că dispozițiile art. 7 din

Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile. Totodată, recurenții arată că au depus

la dosar dovezi prin care au arătat că au solicitat pârâtei, în repetate

rânduri, actualizarea despăgubirilor conform legislației în vigoare.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului.

Examinând cauza prin criticilor din recurs,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate

în continuare.

relevante

Conform celor expuse anterior, prin

cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanții K.I.

și K.A. au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în

diferența dintre suma încasată, respectiv suma stabilită prin Dispoziția

Primarului Orașului Călan nr. 1242/2006, în baza căreia a fost emisă Decizia C.C.S.D.

nr. 5264 din 30 iunie 2009, și suma reactualizată, conform legislației în

vigoare.

În mod corect instanța de fond a

reținut că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl reprezintă Decizia C.C.S.D.

nr. 5264 din 30 iunie 2009, întrucât reclamanți sunt nemulțumiți de cuantumul

sumei stabilite și încasate cu titlu de despăgubire pentru imobilul în litigiu pentru

care, prin Dispoziția Primarului Orașului Călan nr. 1242/2006, s-a propus

acordarea de despăgubiri în limita sumei de 453.598.000 lei stabilită prin

sentința nr. 1156 din 26 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția

civilă.

Or, conform dispozițiilor art. 19 alin.

(1) din titlul VII, „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005: „Deciziile adoptate

de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în

condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor. Plângerea suspendă exercițiul dreptului de

opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului.”

Astfel fiind, rezultă că sunt

aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform

cărora: „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să

solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă

aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

În consecință, nu pot fi primite

susținerile recurenților în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Or, în cauză, întemeiat a constat

instanța de fond că adresele prin care reclamanții au solicitat pârâtei C.C.S.D.

actualizarea despăgubirilor acordate și încasate în baza Deciziei C.C.S.D. nr. 5264

din 30 iunie 2009, respectiv cele din datele de 17 martie 2009 și 15 mai 2009,

sunt anterioare actului administrativ ce formează obiectul acțiunii, astfel că

nu au valoarea unei proceduri prealabile în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, iar cu privire adresa din 06 octombrie 2009 reclamanții nu au făcut

dovada primirii acesteia de către autoritatea publică pârâtă, pentru a se putea

considera îndeplinită condiția respectivă de exercitare a acțiunii în

contencios administrativ.

De altfel, în faza de recurs,

recurenții-reclamanți nu au demonstrat netemeinicia aspectelor reținute de

instanța de fond în privința celor trei adrese, rezumându-se la simpla

afirmație, nesusținută de nicio probă, că „au solicitat pârâtei, în repetate

rânduri, actualizarea despăgubirilor conform legislației în vigoare”.

Soluția pronunțată de Curtea de apel

cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P.

este la adăpost de orice critică, având în vedere faptul că emitentul actului

contestat, Decizia nr. 5264 din 30 iunie 2009, este C.C.S.D., iar nu A.N.R.P..

adoptate în recurs.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proC. civ., Înalta Curte va respinge recursul,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de K.I.

și K.A. împotriva sentinței civile nr. 164/F/CA/2010 din 9 iunie 2010 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 mai 2012.