- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 17 martie 2016
Decizia nr. 616/2016 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 699/2014 a Judecătoriei NegreștiOaș
Decizia nr. 616/2016 Asupra cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 699 din data de 11 iunie 2014, Judecătoria NegreștiOaș a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de instanță din oficiu și în consecință a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A., împotriva pârâților B. și C., prin care s-a solicitat să se stabilească linia de hotar și față de proprietatea pârâtului C., să i se atribuie în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren înscrisă în C.F. vechi în suprafață de 13.304 mp, C.F. nou., fără cheltuieli de judecată. Prin Decizia civilă nr. 375/R din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în Dosar nr. x/266/2012, s-a respins ca nefondat recursul recurentei împotriva sentinței civile nr. 699/2014, pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, în Dosar nr. x/266/2012.
Prin Decizia nr. 146/R din 22 aprilie 2015 a Curții de Apel Oradea a fost declinată competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatoare împotriva Deciziei civile nr. 375/R din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în favoarea Tribunalului Satu Mare, irevocabilă. Împotriva acestei ultime decizii contestatoarea A. a formulat contestație în anulare, în cuprinsul căreia a arătat că instanțele au reținut greșit situația de fapt, iar pârâții îi încalcă dreptul de proprietate. Analizând excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ. „contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă”.
Or, în speță, în cuprinsul contestației în anulare, A. a solicitat anularea Deciziei nr. 146/R din 22 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor legale mai sus citate, instanța competentă a soluționa contestația în anulare este Curții de Apel Oradea, în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Declină competența de soluționarea a contestației în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei civile nr. 146/R din 22 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Oradea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2016.