ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 699/2018

Decizia nr. 699/2018

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 325 din 15 martie 2016

Judecătoria Negreșit Oaș a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E.,

F., G. Negrești Oaș și H. Satu Mare; a constatat nulitatea

absolută parțială a Titlului de proprietate din 03 iulie 1995 cu

privire la suprafața de 825 mp din parcela 788/b, a Titlului de

proprietate din 11 august 1995 cu privire la suprafața de 241 mp din

parcela 788/2b, a Titlului de proprietate din 2 noiembrie 1998 cu privire la

suprafața de 694 mp din parcelele 788/1f și 788/1/e; a dispus

reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, în

natură, pentru suprafața de 1.760 mp din parcelele nr. 788/b, 788/2b,

788/1f și 788/1e și înscrierea suprafeței de 1.760 mp în Titlul

de proprietate din 13 august 1998 emis pe numele reclamantului; a obligat

pârâții și intimatele la plata cheltuielilor de judecată în

favoarea reclamantului, în cuantum de 1900 de lei, reprezentând onorariu

expert; a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu

cu pârâții I., J., K. și L. având ca obiect constatarea

nulității absolute parțiale a Titlului de proprietate din 1997.

Prin Decizia nr. 386/Ap din 13

iulie 2017 Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, a admis apelurile

reclamantului A. și pârâților C., E., F., H. Satu Mare împotriva

sentinței menționate; a respins excepția autorității

de lucru judecat prin raportare la Dosar nr. x/266/2011 al Judecătoriei

Negrești Oaș; a admis excepția lipsei de interes invocată

de pârâții F., E. și a respins cererea principală, ca fiind

formulată de o persoană fără interes legitim; a respins

cererea apelantului - reclamant A. privind plata cheltuielilor de judecată

efectuate în prima instanță și în apei, ca neîntemeiată; a

obligat apelantul-reclamant A. sa plătească intimatului - pârât F.

suma de 1.250 lei, intimatului - pârât C. suma de 250 lei și

intimatului-pârât E. suma de 250 lei cu titlul de cheltuieli de judecată

în prima instanță și în apel.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamantul A. înregistrat la Tribunalul Satu Mare la data de

12 septembrie 2017.

Prin adresa nr. x/266/2014 din

22 septembrie 2017, Tribunalul Satu Mare a înaintat cererea de recurs,

împreună cu dosarul, spre soluționare, Curții de Apel Oradea.

Prin Decizia nr. 18/R din 1

februarie 2018 Curtea de Apel Oradea a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație

șt Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, la data de 9 februarie 2018.

Prin rezoluția din 13

februarie 2018, s-a fixat termen la 7 martie 2018, în vederea discutării

competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte

a rămas în pronunțare asupra excepției de

necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor

argumente:

Decizia supusă recursului

a fost pronunțată de către tribunal, în apel.

Prin Decizia nr. 369 din 30

mai 2017, publicată în M. Of. la data de 20 iulie 2017, Curtea

Constituțională a constatat că sintagma „precum și în alte

cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei

inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Decizia Curții

Constituționale nr. 369/2017 nu este incidență cauzei, având în

vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel și

data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. (nr. 582

din 20 iulie 2017) raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din

Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general

obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în M. Of.).

Dispozițiile art. 483 alin.

(3) și (4) C. proc. civ., invocate în decizia de declinare, nu sunt în

măsură să fundamenteze soluția curții de apel și

legala învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 483 alin. (3) C.

proc. civ., „recursul urmărește să supună Înaltei

Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile

legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept

aplicabile", fiind vorba așadar de reglementarea obiectului și

scopului recursului.

Această verificare a

legalității se realizează însă, în cazurile în care

instanța supremă este competentă potrivit legii, adică

potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 97 pct. 1

C. proc. civ., „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă

recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum

și a altor hotărâri. în cazurile prevăzute de lege", ceea

ce înseamnă că instanța supremă are competență de

drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților

de apei, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o

prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în

recurs de către instanța supremă.

Conform art. 483 alin. (4) C.

proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a

hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe

(tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia

recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum în speță,

acțiunea a învestit în primă instanță judecătoria, iar

soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă

că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care

reglementează competența în materia recursului a instanței

supreme.

Aceasta întrucât, pe de o

parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apei și, pe

de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu

privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă

competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

O altfel de interpretare care

să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în

materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar

însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme

noi de competență, în contradicție cu dispozițiile

constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție

„competența instanțelor judecătorești și procedura de

judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art.

122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai

prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru aceste considerente,

stabilind că a avut loc o nelegală dezinvestire a Curții de Apel

Oradea, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în

favoarea acesteia, ca instanță ierarhic superioară celei care a

realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența

de soluționare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr.

386/Ap din 13 iulie 2017 a Tribunalului Satu Mare, secția I civilă,

în favoarea Curții de Apel Oradea.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 7 martie 2018.