ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 612/2016

Decizia nr. 612/2016

Deliberând, asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 564/A/2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1505 din 28 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

A schimbat sentința și a admis în parte acțiunea. A modificat în parte Hotărârea nr. 1927 din 30 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din com. Moara Vlăsiei, Județ Ilfov, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului A. pentru terenul expropriat de 2.034 mp. situat în com. Moara Vlăsiei, Județ Ilfov, tarla 12, parcela A 38, la suma de 27.459 euro, care va fi plătită în lei, la cursul Băncii Naționale a Romîniei de la data plății.

A respins celelalte pretenții ale reclamantului, ca neîntemeiate.

A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1.451,70 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu experți.

A admis cererea de reexaminare formulata de experții B., C., și D., împotriva încheierii din 27 februarie 2012 și a înlăturat sancțiunea amenzii în sumă de 500 lei stabilită prin această încheiere în sarcina fiecărui expert.

A dispus reținerea de către experții G., H. și I., din onorariul total de 3.000 lei achitat cu chitanța din 06 iunie 2015 eliberată de SC D. SA Unitatea Lipscani, drept onorariu cuvenit pentru activitatea depusă de ei, suma de 350 lei pentru fiecare expert și a dispusefectuarea unei adrese către Biroul Local de Expertize Tehnice București în sensul plății către acești trei experți a acestei sume.

A dispus restituirea către deponentul F. a sumei de 1.950 lei achitată drept onorariu pentru Comisia de experți cu chitanța din 06 iunie 2015 eliberată de SC D. SA Unitatea Lipscani.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că p

otrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

Totodată, prin Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 s-a tranșat că sintagma ”la data întocmirii raportului de expertiză” este neconstituțională și că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită la data transferului dreptului de proprietate.

În cauză, transferul dreptului de proprietate a avut loc în aprilie 2009, prin urmare aceasta trebuie să fie data care să fie luată în calcul pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat.

Curtea a constatat că Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 este ulterioară Deciziei de casare nr. 2786/2013 și, prin urmare, lasă fără efecte dezlegarea dată prin această decizie de casare, în sensul că valoarea ce trebuie luată în considerare este cea de la data efectuării raportului de expertiză.

Așadar, Curtea, în soluționarea apelului, în acord cu decizia Curții Constituționale, a avut în considerare valoarea terenului expropriat la data transferului dreptului de proprietate, aprilie 2009.

Sub aspectul modului de stabilire a acestei valori, Curtea a constatat că prin raportul de expertiză refăcut, întocmit de experții B., C. și D. în apel, în primul ciclu procesual, a fost evaluat terenul expropriat la nivelul lunii aprilie 2009 la valoarea de 13,5 euro/mp, rezultând o valoare totală pentru suprafața expropriată de 2.034 mp de 27.459 euro.

Curtea a constatat că această evaluare a fost făcută de experți prin raportare la alte trei contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare extravilane situate în aceeași localitate, contracte încheiate în februarie, martie și, respectiv mai 2008, experții aplicând indici de corecție în raport de situațiile particulare ale fiecărui teren și aplicând un indice de corecție inclusiv pentru evoluția pieței imobiliare de la data încheierii acestor contracte de vânzare-cumpărare care au servit drept comparabile până la data transferului dreptului de proprietate, aprilie 2009.

Evaluarea astfel făcută respectă condiția instituită de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de a ține cont de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială.

Curtea a constatat că nu s-au făcut obiecțiuni de către nici una dintre părți la acest raport de expertiză nici la momentul depunerii lui, în apelul judecat în primul ciclu procesual, și nici în rejudecarea apelului.

Intimata pârâtă a apreciat că se impune refacerea expertizei, însă motivul invocat pentru această solicitare a fost acela că instanta de recurs a casat hotărârea instanței de apel tocmai pentru refacerea expertizei. Curtea a constatat însă ca acest punct de vedere nu ține cont de faptul că întreagasoluție a instanței supreme în cadrul deciziei de casare a avut drept fundament esențial contestarea luării în considerare de către instanta de apel în primul ciclu procesual a valorii de la data exproprierii, în condițiile în care la acel moment dispozitiile legale prevedeau că trebuie luata in calcul valoarea de la data expertizei.

Așadar, motivul esențial al soluției de casare a fost exclusiv acela că valoarea ce trebuia luată în considerare era cea de la data raportului de expertiză. Instanta de casare nu a luat spre analiza nici un moment modalitatea de evaluare a terenului la nivelul aprilie 2009, nu a făcut vreo apreciere critică referitor la aceasta modalitate de evaluare la data exproprierii - aprilie 2009, ci a înlăturat-o de plano, fara vreo analiză concreta a ei, doar pentru motivul ca nu poate fi luata in considerare acel moment temporal.

Această evaluare la nivelul lunii aprilie 2009 nu a făcut obiectul analizei instanței de recurs și nu s-a stabilit de către instanța de recurs că modalitatea concretă de evaluare la nivelul lunii aprilie 2009 nu ar fi corectă pentru vreun motiv sau altul.

Chiar și penultimul alineat al considerentelor deciziei de casare vizează tot evaluarea făcută la data raportului de expertiză, cu privire la aceasta dezvoltându-se de către instanța de recurs în sensul că au fost folosite drept comparabile trei contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2008, deci ”cu mult timp înainte de data efectuării raportului de expertiză”, care era aprilie 2012, și că nu s-au aplicat corecții pentru această durată scursă din 2008 până în 2012.

Mai departe, Curtea a constatat că intimatul pârât nu a solicitat nici în prezentul apel vreo contraprobă față de această expertiză efectuată în primul ciclu procesul și nu a criticat această expertiză sub raportul modalității de evaluare la nivelul lunii aprilie 2009.

În ce privește solicitarea reprezentantului Parchetului de a se reface evaluarea la nivelul lunii aprilie 2009 prin luarea în considerare a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru perioada ulterioara, deci din 2009 - până în prezent Curtea a constatat că deja excede și dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, dar și logicii, atât juridică, cât și comună, pentru că, în logică juridică, evaluarea pe baza unor comparabile nu poate fi făcută decât pe baza unor tranzacții anterioare momentului evaluării, iar în logică comună, o astfel de evaluare ar conduce la prelungirea perpetuă a duratei procesului, pentru ca odată cu trecerea timpului să se mai facă încă o evaluare, pe baza unor contracte nou încheiate.

Evident că un asemenea punct de vedere este inacceptabil, în condițiile în care părțile au dreptul la judecata într-un termen rezonabil a pricinilor, cu atât mai mult raportat la specificul cauzei în care se pune în discuție pierderea de către reclamant a proprietății, fără a-și vedea acoperită paguba printr-o despăgubire.

Procesul prezent trenează pe rolul instanțelor de judecată din anul 2009, iar prelungirea duratei acestui proces nu poate fi legal asumată decât prin existența unor cauze care să aibă un fundament legal. In acest context este absolut inacceptabilă și, de altfel, total neîntemeiată legal solicitarea reprezentantului Parchetului, de a fi făcută o nouă evaluare pe baza unor contracte ulterioare momentului transferului dreptului de proprietate.

Și de data aceasta, nici reprezentantul Parchetului nu a fost în măsură să critice în mod fundamentat evaluarea propriu-zisă făcută în primul ciclu procesual.

În concluzie, Curtea a constatat că nici intimatul pârât și nici reprezentantul Parchetului nu au combătut propriu-zis modalitatea de evaluare făcută în primul ciclu procesual, ci s-au mulțumit a solicita refacerea acelei evaluări, cerere de refacere motivata pe argumente care nu sunt întemeiate si care nu privesc, sub nici un aspect, o contestație împotriva concluziilor sau aprecierilor tehnice ale experților.

Curtea, analizând ea însăși această evaluare, a constatat că experții au aplicat indici de corecție corespunzător elementelor particulare care individualizează terenurile, referitoare la suprafața acestora, data contractelor și evoluția pieței imobiliare, localizarea terenurilor, iar acești indici nu au fost combătuți în cauză și nici Curtea, la rândul ei, nu poate aprecia că folosirea acestora ar fi în vreun fel nejustificată.

Curtea a constatat că s-au făcut demersuri în acest al doilea ciclu procesual să se identifice alte tranzacții pentru terenuri comparabile cu cel obiect al prezentei cauze, respectiv extravilan, care să fi fost încheiate mai aproape de data transferului dreptului de proprietate, în anul 2009, iar aceste demersuri au relevat că nu există evidențiate astfel de tranzacții care să poată servi drept comparabile. In acest sens, adresele de răspuns de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Primăria Moara Vlăsiei depuse la filele 121-122 sunt în sensul că nu s-au încheiat astfel de contracte în anul 2009.

Curtea a observat și că datele comunicate anterior în cauză au fost referitoare la terenuri intravilane, terenuri care nu erau similare celui obiect al prezentei cauze, care este extravilan, acesta fiind si motivul pentru care Curtea, la termenul din data de 12 noiembrie 2015 a revenit asupra expertizei dispusa anterior, constatând că nu exista date care sa justifice efectuarea unei noi expertize fata de cea deja efectuata in primul ciclu procesual, singurele comparabile pentru terenuri similare care au fost identificate fiind cele trei contracte avute în vedere de experți la data judecării apelului în primul ciclu procesual.

Curtea a avut în vedere evaluareafăcută prin raportul de expertizărefăcutîntocmit în apel in primul ciclu procesual și a constatat că valoarea reieșită din acest raport de expertiză este superioară celei stabilită de expropriator prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 192/2009.

În raport de această valoare și de puterea probatorie a acestei expertize, necombătuta în niciun fel de vreo probă contrară, Curtea a constatat că, în acord cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, argumentele primei instanțe pentru respingerea cererii reclamantului nu subzistă, in cauza făcând-se proba ca valoarea stabilita de expropriator pentru terenul expropriat nu este cea reala. Toate argumentele dezvoltate in acest sens de către tribunal prin sentința apelată sunt simple aprecieri ale judecătorului, nesusținute de probe, dimpotrivă, sunt infirmate de expertiza menționată, care reprezintă o proba științifica cu valoare probatorie ca atare.

În baza art. 296 C. proc. civ. Curtea a admis apelul și a schimbat sentința apelată, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului și stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului A. pentru terenul expropriat de 2.034 mp, situat în com. Moara Vlăsiei, Județ Ilfov, tarla 12, parcela A 38, la suma de 27.459 euro, care va fi plătită în lei, la cursul Băncii Naționale a României de la data plății.

Curtea a constatat că reclamantul a mai solicitat prin cererea formulată și despăgubiri pentru pierderea de valoare a restului suprafeței rămasă neexpropriată de 900 mp. Prin sentința tribunalului a fost respinsă și această pretenție, la fel prin decizia pronunțată în apel, în primul ciclu procesual, iar împotriva acestei soluții au formulat recurs doar Ministerul Public și pârâta, iar aceste recursuri au vizat doar capătul de cerere privind cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, astfel că această soluție dată cererii de acordare de despăgubiri și pentru suprafața de teren rămasă neexpropriată a rămas irevocabilă, Curtea urmând să reia această dispoziție pentru soluționarea unitară a cauzei.

Curtea a constatat, totodată, că în apel, în primul ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 366/A/2012 a fost completat dispozitivul Deciziei civile nr. 277/2012, în sensul admiterii cererii de reexaminare formulată de experți cu privire la sancțiunea amenzii aplicată lor prin încheierea din 27 februarie 2012, însă, atâta timp cât această decizie era dată în completarea unei decizii care a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și această decizie de completare trebuie casată, rămânând practic fara suport.

Pe de alta parte, sub aspectul soluției propriu-zise dată cererii de reexaminare formulata de experți prin aceasta decizie de completare, Curtea a apreciat cămăsura de admitere a cererii de reexaminare a rămas și ea irevocabila, așa cum prevede 108

5

alin. (3) C. proc. civ., impunând-se numai reluarea formală a acestei dispoziții în cuprinsul deciziei care urmează a fi pronunțată la acest moment, pentru soluționarea unitara și completa a cauzei.

2.1. Motive;

Pârâtul a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât prin Decizia nr. 2786/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a casat Decizia nr. 277A/2012 a Curții de Apel București și a trimis cauza spre rejudecare.

Prin această decizie Înalta Curte a constatat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate de curtea de apel, iar prin rejudecare implicit nulitatea raportului de expertiză efectuat în cauză.

Curtea de Apel București a dispus refacerea probatoriului prin efectuarea unui nou raport de expertiză.

Faptul că pe parcursul rejudecării a fost pronunțată Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale nu este de natură a interpreta soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție într-un sens sau altul, în condițiile în care Înalta Curte nu știa și nu avea posibilitatea să cunoască conținutul unei decizii de neconstituționalitate viitoare.

Curtea de apel a procedat greșit în momentul în care a reactivat un raport de evaluare nul, fiind lipsit de relevanță faptul că potrivit noului raport de expertiză valoarea despăgubirilor ar fi fost aceeași. În concret, instanța trebuia să solicite efectuarea raportului de către noua comisie de experți.

2.2. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 2786 din 22 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a casat Decizia nr. 277/A din 29 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a trimis cauza spre rejudecare.

În considerentele deciziei de casare s-a reținut că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,întrucât nu a ținut cont de prețul cu care se vindeau imobilele la data întocmirii raportului de expertiză, ci a validat un raport de expertiză care stabilise cuantumul despăgubirilor în funcție de prețul terenurilor de la nivelul anului 2009.

De asemenea, s-a arătat că experții nu au luat în considerare contracte de vânzare-cumpărare de la data întocmirii raportului, ci contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2008, cu mult înaintea efectuării expertizei.

După trimiterea spre rejudecare, la 4 noiembrie 2013 instanța de a apel a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză având ca obiectiv evaluarea imobilului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză, cu luarea în considerare a prețului real de tranzacționare de la data exproprierii, în raport de contractele de vânzare-cumpărare ale unor imobile aflate în aceeași unitate administrativ-teritorială, contracte de dată actuală.

Pe parcursul judecării după casarea cu trimitere, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 prin care a

constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale.

Curtea Constituțională a arătat că legea specială, respectiv Legea nr. 198/2004, cuprinde o dispoziție derogatorie față de cea generală - Legea nr. 33/1994 - în materia exproprierii pentru lucrări de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în privința momentului realizării transferului de proprietate. Astfel, spre deosebire de legea generală - Legea nr. 33/1994 - unde transferul dreptului de proprietate se realizează la momentul plății despăgubirii impuse prin hotărârea judecătorească de expropriere, cu consecința stabilirii cuantumului despăgubirii prin raportare la un moment temporal cât mai apropiat de realizarea transferului, legea specială prevede că transferul dreptului de proprietate operează fie la momentul plății despăgubirii stabilite pe cale administrativă, ceea ce echivalează cu recunoașterea faptului că stabilirea cuantumului acestei despăgubiri se raportează la momentul transferului dreptului, fie la momentul consemnării despăgubirii menționate, ipoteză în care stabilirea cuantumului despăgubirii pe cale judiciară nu se mai raportează la momentul transferului dreptului, ci la un moment ulterior, respectiv cel al pronunțării hotărârii judecătorești prin care se stabilește întinderea despăgubirii, și nu la cel al transferului dreptului de proprietate. Având în vedere soluția normativă a legii speciale în privința momentului de la care operează transferului dreptului de proprietate, aspect asupra căruia legiuitorul este liber să aprecieze, beneficiind de o anumită marjă de apreciere în considerarea obiectului propriu de reglementare a Legii nr. 198/2004, respectiv construcția de autostrăzi și drumuri naționale, Curtea a constatat că o atare măsură trebuie corelată, în mod logic, cu stabilirea despăgubirilor la valoarea imobilului de la data exproprierii. Așadar, stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naște între expropriat și expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu.

Cum de la data de 3 martie 2015, când a fost publicată în M. Of. al României, decizia a devenit obligatorie pentru instanțe, în mod corect instanța superioară de fond a făcut aplicarea acesteia.

Pe de altă parte, nu se poate reproșa instanței de apel că a luat în considerare valoarea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în apel în primul ciclu procesual, în condițiile în care după casarea cu trimitere nu s-au putut obține contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2009 pentru terenuri extravilane.

Apoi, din considerentele deciziei de casare se reține că motivul pentru care au fost admise recursurile l-a constituit faptul că s-a acordat valoarea stabilită de experți la momentul transferului dreptului de proprietate, în loc de valoarea de la data expertizei. Alte neregularități ale raportului de expertiză, privitoare, eventual, la criteriile folosite de experți pentru determinarea acestor valori, nu au fost evidențiate și, de altfel, nici nu au făcut obiect de cercetare în recurs. În consecință, instanța de recurs nu a stabilit că raportul de expertiză ar fi nul cât privește valoarea terenului stabilită la momentul transferului dreptului de proprietate.

Prin urmare, față de tot parcursul procesului după casarea cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a respectat cerințele art. 315 C. proc. civ., atât prin dispunerea unui nou raport de expertiză cu obiectivele impuse prin decizia de casare, cât și, ulterior, prin revenirea asupra măsurii dispuse anteriorși acordarea valorii terenului de la momentul transferului dreptului de proprietate, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat înainte de casare.

În aceste condiții, instanța de recurs nu a împărtășit opinia recurentului în sensul că „nici nu contează dacă valoarea despăgubirilor ar fi fost aceeași”, ci raportul de expertiză trebuia refăcut oricum. Față de dispozițiile art. 129 alin. (1) teza finală C. proc. civ., pârâtul avea obligația să-și probeze pretențiile, respectiv să depună toate diligențele necesare pentru a prezenta contracte de vânzare-cumpărare care să îndeplinească cerințele art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce nu s-a întâmplat. Drept consecință, se poate face aplicarea art. 129 alin. (5)

1

C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, instanța de recurs a apreciat că motivele de recurs nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CN J. SA împotriva Deciziei civile nr. 564/A din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2016.