ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 457/2015

Decizia nr. 457/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul recursului, declarat în termen legal de reclamanta SC A. SRL Oradea, îl constituie sentința nr. 145/CA/2013 din data de 25 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de SC A. SRL Oradea în contradictoriu cu pârâtul B.

Recurenta reclamantă SC A. SRL a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., și a apreciat că sentința atacată a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. proc. civ. și a art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului, care prevăd că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil și într-un termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege.

Cu privire la constatarea primei instanțe în sensul că adeverința eliberată de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci ”atestă doar demararea procedurii complexe având ca finalitate eliberarea certificatului de înregistrare a mărcii” s-a învederat că societatea recurentă a fost înregistrată cu aceeași marcă, aceleași culori și însemne nefiind necesară o procedură complexă de verificare a unei mărci existente deja (pentru aceiași societate), și că problema care s-a pus a fost neplata la timp a taxelor de publicitate și examinare a cererii constatată de actuala conducere a societății care a procedat de urgență la achitarea acestora.

Or, la data de 5 martie 2013 Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a eliberat notificarea privind constituirea unui depozit reglementar prin care s-a atribuit data de depozit și a fost înscrisă în Registrul cererilor de mărci din data de 25 februarie 2013 pentru clasa de produse 45 servicii de securitate pentru protecția bunurilor și persoanelor, iar în urma verificării depozitului cererii de marcă nu au fost identificate aceleași însemne la o altă societate.

A fost considerată inexactă arătarea din considerentele instanței de fond în sensul că ”procedura de examinare în fond (de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci) nu garantează automat eliberarea certificatului de înregistrare a mărcii la finalul procedurii, fiind posibil ca din diverse motive de formă sau de fond o astfel de cerere să fie respinsă”, în condițiile în care marca a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci de către reclamantă încă din anul 2010 de la înființare, păstrându-și în continuare aceleași însemne și culori fără a modifica nimic.

S-a mai relevat că atât ministerul de interne cât și prima instanță nu au luat în considerare nici Raportul cu privire la acordarea reînnoirii Licenței de funcționare din data de 30 iunie 2010 atribuită SC A. SRL, raport întocmit de Inspectoratul de Poliție al județului Bihor cu ocazia depunerii actelor privind reînnoirea licenței în care, urmare efectuării verificărilor necesare, s-a precizat că ”Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile legale, propun acordarea reînnoirii Licenței de funcționare din data de 30 iunie 2010 atribuită SC A. SRL pentru a desfășura activități în domeniul pazei, cu mențiunea obținerii certificatului de înregistrare a mărcii eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci”.

A considerat recurenta reclamantă că firmele de pază, care sunt societăți comerciale cu unic obiect de activitate, sunt defavorizate prin raportare la alte societăți comerciale unde obiectele de activitate sunt multiple, și că, având în vedere și aspectul că raportul juridic născut între autorități - persoane de drept public, și particulari - persoane juridice private, nu este unul echilibrat, din start particularul se află într-o poziție inferioară față de autoritatea publică, ceea ce impune obligația pentru instanța de judecată de a asigura particularului, în temeiul art. 6 alin. (1) C. proc. civ. și a art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului, un proces echitabil.

Pentru toate cele mai sus arătate, recurenta SC A. SRL

a solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentinței nr. 145/CA/2013 din data de 25 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii atacate, și pe fond admiterea acțiunii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată, cu consecința anulării măsurii dispuse prin adresa/Decizia nr. 1.308.176 din 13 iunie 2013 emisă de C. - B. - D., și a obligării pârâtei la eliberarea unui alt înscris privind reînnoirea licenței de funcționare a societății.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 mai 2014, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) din același cod.

Prin încheierea din 10 iulie 2014 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 145/CA/2013 din data de 25 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și a fixat termen de judecată pe fondul recursului la data de 5 februarie 2015.

Înalta Curte reține, în cauză, că nu este fondat motivul de casare invocat de recurenta reclamantă SC A. SRL, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind respectate de către instanța de fond, la pronunțarea hotărârii atacate, toate exigențele procesului echitabil, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 6 C. proc. civ. din anul 2010.

Judecătorul fondului a făcut, prin sentința atacată, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material, și a reținut judicios că actul administrativ contestat de reclamanta recurentă pe calea contenciosului administrativ nu a fost emis cu exces de putere, nu constituie expresia unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, și nici nu are un conținut neconform cu legea, prin raportare la momentul emiterii sale.

Prima instanță a statuat în mod just că reclamanta nu a îndeplinit, în vederea reînnoirii licenței de funcționare, condiția prevăzută la art. 28 alin. (2) lit. e) din Anexa la H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, anume cea referitoare la depunerea - cu cel puțin 90 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a licenței valabile - a certificatului de înregistrare a mărcii la oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci eliberat societății pentru clasele corespondente activităților licențiate, aflat în perioada de valabilitate, astfel că în mod legal și cu respectarea legii a reținut pârâtul că reclamanta nu face dovada întrunirii cumulative a condițiile prevăzute de lege pentru reînnoirea licenței de funcționare ca firmă de pază.

Adeverinței din 21 iunie 2013 emisă de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, care atestă că se afla la această instituție, la data emiterii adeverinței, în procedură de examinare de fond cererea de înregistrare cu număr de depozit depusă la 25 februarie 2013 pentru marca individuală combinată constând în denumirea E. de către SC A. SRL pentru clasa de servicii 45, nu îi poate fi recunoscută o valoare juridică similară înscrisului prevăzut de lege - certificatul de înregistrare a mărcii - pentru reînnoirea licenței de funcționare, neavând prin urmare relevanță juridică - prin raportare la exprimarea clară a legiuitorului, din textul art. 28 alin. (2) lit. e) din Anexa la H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor - împrejurarea că ulterior emiterii actului administrativ contestat, a fost emis de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci certificatul de înregistrare a mărcii nr. 125360, care prevede o durată de protecție a mărcii de zece ani cu începere de la data de 25 februarie 2013, certificat având însă aviz de publicare la data de 19 august 2013 (dată ulterioară emiterii de către C.- B. - D. a Deciziei nr. 1.308.176 din 13 iunie 2013).

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este legală hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 145/CA/2013 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 145/CA/2013 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2015