ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1259/2015

Asupra cauzei de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., constată următoarele:

Prin

cererea introductivă de instanță, reclamantul O.F. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiș, obligarea acesteia la

emiterea unei decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, în care

la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de

cotizare de 20 de ani. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la emiterea

unei decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă conform

dispozițiilor art. 1 pct. 6 din Legea nr. 250/2007, art. 165 alin. (1) și (2)

și art. 166 din Legea nr. 263/2010, precum și obligarea pârâtei la plata

diferențelor cuvenite, în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani,

conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Tribunalul Timiș, secția I civilă, prin sentința nr. 852/PI

din 24 aprilie 2014 a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul O.F. în

contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiș, având ca obiect obligația de a face.

Prin sentința nr. 1967/PI din 19 august 2014, Tribunalul

Timiș, secția I civilă, a respins cererea formulată de reclamant, având ca

obiect îndreptarea, lămurirea și completarea sentinței civile nr. 852/PI/2014.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de

Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă

nr. 45/A din 15 ianuarie 2015, prin care s-au respins apelurile declarate de

reclamant împotriva sentințelor pronunțate de tribunal.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamantul O.F.,

înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 17 februarie 2015 și

înaintat de această instanță, Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre

soluționare.

Învestită cu

soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a procedat, la data de 30 martie 2015, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3,

la data de 30 martie 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493

alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea

punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

La data de 9 aprilie

2015, recurentul - reclamant O.F. a depus punct de vedere asupra raportului.

Constatându-se

încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 4 mai 2015,

s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 13 mai 2015, în

temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce

succed:

În speță, prin Decizia nr. 45/A din 15 ianuarie 2015,

Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a

respins apelurile declarate de reclamantul O.F. împotriva sentințelor civile nr.

852 din 24 aprilie 2014 și nr. 1967 din 19 august 2014 pronunțate de Tribunalul

Timiș.

Potrivit art. 634 alin.

(1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel,

fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, „în

procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până

la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate

în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și

activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în

materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate

prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de

până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse

recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea

prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Or, obiectul

prezentului dosar îl reprezintă un conflict de asigurări sociale.

În ceea ce privește sentința nr. 1967/PI din 19 august

2014 a Tribunalului Timiș, secția I civilă, atacată, de asemenea, cu recurs, se

reține incidența prevederilor art. 446 C. proc. civ., potrivit cărora

încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea

pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile

în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau

înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea.

Ca atare, în raport de prevederile legale menționate, se

constată că atât Decizia civilă nr. 45/A/2015 cât și sentința civilă nr. 1967/PI/2014,

sunt hotărâri definitive, nesusceptibile a fi recurate.

Se reține că prin

dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina

părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele

stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte

condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C.

proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei

hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului

judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului

constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția

României.

În consecință, Înalta

Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul O.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat reclamantul O.F. împotriva Deciziei civile nr. 45/A

din 15 ianuarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și

asigurări sociale, precum și a sentințelor nr. 852/PI din 24 aprilie 2014 și nr.

1967/PI din 19 august 2014 ale Tribunalului Timiș, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2015.