ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1731/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1731/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

După

deliberare, asupra cauzei de față constată următoarele:

La data

de 28 ianuarie 2015 a fost înregistrat, pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, recursul declarat de reclamantul A.E. împotriva

încheierii din 13 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1489/30/2014.

În

baza raportului întocmit la data de 4 mai 2015, prin încheierea din data de 22

iunie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis în

principiu recursul declarat de reclamantul A.E. împotriva încheierii din 13

ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă

și asigurări sociale, fixând termen de judecată la data de 30 iunie 2015, cu

citarea părților.

În

cauză, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 februarie

2014 la Tribunalul Timiș, reclamantul A.E. a solicitat, în contradictoriu cu

intimatele Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și

Comisia de contestații din cadrul Ministerului Apărării Naționale, ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 19686 din 23

ianuarie 2014 a Comisiei de contestații din cadrul Casei de Pensii Sectoriale -

M.Ap.N., anularea deciziei de respingere nr. 126294 din 2 septembrie 2013 a

Casei de Pensii Sectoriale - M.Ap.N., anularea deciziei de respingere nr.

126294 din 31 ianuarie 2014 a Casei de Pensii Sectoriale - M.Ap.N, ca act

subsecvent Hotărârii nr. 19686 din 23 ianuarie 2014, admiterea cererii de

pensionare pentru limită de vârstă, obligarea pârâtei la plata drepturilor

bănești cu titlu de pensie pentru limita de vârstă de la data formulării

cererii de pensionare, penalități de întârziere reprezentând dobânda legală

calculată pentru suma datorată cu titlu de pensie la data introducerii

acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În

drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 263/2010.

Prin

Sentința civilă nr. 1852/PI din 3 iulie 2014, Tribunalul Timiș, secția I

civilă, a respins acțiunea.

Împotriva

acestei hotărâri reclamantul a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a

sentinței apelate, iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată,

conform capetelor de cerere expuse.

La

termenul din 13 ianuarie 2015, reclamantul a susținut excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 263/2010

raportat la anexa nr. 6 din această lege, vizând persoanele născute în luna

ianuarie 1958, pe care a formulat-o prin "notele de ședință" depuse

la data de 2 decembrie 2014.

Cererea

de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție a fost respinsă, ca

inadmisibilă, de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări

sociale în Dosarul nr. 1489/30/2014.

Pentru

a se pronunța astfel instanța a reținut că admiterea unei cereri de sesizare a

Curții Constituționale presupune verificarea condițiilor de admisibilitate,

astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr.

47/1992. Partea care pretinde încălcarea Constituției trebuie să argumenteze

legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza

existenței acestei legături neconstituționalitatea ar determina soluția ce

urmează a fi pronunțată de instanța de judecată.

S-a

mai reținut că reclamantul s-a limitat la indicarea neconstituționalității art.

55 alin. (2) coroborat cu anexa nr. 6 din Legea nr. 263/2010, fără a indica

prevederile constituționale cu care dispozițiile în cauză sunt contrare,

chestiunea de drept invocată fiind în realitate o problemă de interpretare și

aplicare a legii în speță.

Împotriva

acestei încheieri, în termen legal, cu respectarea dispozițiilor art. 29 alin.

(5) din Legea nr. 47/1992, reclamantul a formulat recurs, indicând ca temei

juridic art. 16 din Constituție și art. 483 și urm. coroborat cu art. 470 alin.

(5) C. proc. civ.

În

motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de apel a aplicat greșit

dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, reținând că nu s-a

făcut dovada legăturii excepției invocate raportat la cauza dedusă judecății.

În

realitate, în timpul judecății reclamantul a susținut atât în scris, cât și

verbal care este legătura excepției de neconstituționalitate de mai sus

raportat la pricină, constând în refuzul pârâtelor de a-i deschide dreptul la

pensie pentru limita de vârstă pentru neîndeplinirea condiției referitoare la

stagiul minim de cotizare în specialitate, condiție cuprinsă în anexa 6 din

Legea nr. 263/2010, pentru persoanele născute în luna ianuarie 1958.

Legătura

dintre excepția de neconstituționalitate și pricina supusă judecății, a

precizat recurentul, rezultă cu atât mai mult cu cât instanța de fond a respins

cererea de chemare în judecată pentru neîndeplinirea condiției referitoare la

stagiul minim de cotizare. În condițiile în care reclamantului i s-ar fi

aplicat aceeași unitate de măsură ca și în cazul civililor, a căror situație este

reglementată în anexa 5 a legii, cuantificând și perioadele asimilate, ar fi

atins și în opinia pârâtelor acel cuantum al stagiului minim de cotizare de 15

ani.

Reclamantul

a menționat că motivarea instanței de apel, cum că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, este nefondată, singura condiție de

admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale fiind impusă de

alin. (3) al acestui articol. Ca atare, trebuie a se observa că, în fapt, nu

există o motivare propriu-zisă a instanței de apel pentru respingerea cererii

de sesizare a Curții Constituționale a României.

A

mai susținut reclamantul că în mod greșit instanța de apel a reținut că acesta

a invocat neconstituționalitatea art. 55 alin. (2) coroborat cu anexa 6 din

Legea nr. 263/2010, fără a menționa prevederile constituționale încălcate.

Or,

în speță, prin aplicarea dispozițiilor cuprinse în anexa nr. 6 la care fac

trimitere art. 54 alin. (2) și art. 55 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 se

determină încălcarea art. 16 din Constituție, care instituie principiul

egalității între cetățeni, statuând că cetățenii sunt egali în fața legii și a

autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări și că nimeni nu

este mai presus de lege. Prin aplicarea cuantumului diferențiat al stagiului

minim de cotizare, în mod defavorabil pentru persoanele care se încadrează la

prevederile art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege, se determină

discriminarea acestora din urmă față de persoanele civile a căror situație este

reglementată de anexa nr. 5 la lege.

Raportat

la cerințele impuse de dispozițiile art. 55 alin. (1) și (2) din Legea nr.

263/2010 și potrivit dispozițiilor cuprinse în anexele 5 și 6 din aceeași lege,

regimul juridic aplicabil persoanelor civile și celor din domeniul apărării

naționale născute în anul 1958, luna ianuarie, este diferit, discriminatoriu

pentru acestea din urmă din punct de vedere al stagiului minim de cotizare,

recurentul fiind prejudiciat.

În

fine, recurentul a mai arătat că în timp ce persoanele civile sunt obligate să

îndeplinească un stagiu minim de cotizare în cuantum de 15 ani, cadrele

militare sunt ținute la efectuarea unui stagiu minim de cotizare de 15 ani și 8

luni, în ciuda expunerii la riscurile majore ale profesiei de cadru militar.

Această chestiune este cu atât mai important de lămurit cu cât recurentul a

executat o perioadă de 11 ani, 3 luni și 15 zile în condiții speciale de muncă

în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar în condiții

deosebite de muncă o perioadă de 6 luni și 2 zile, în același sistem.

Or,

aplicând anexa 6 la lege, vizând persoanele născute în luna ianuarie a anului

1958, la care cuantumul stagiului minim de cotizare în specialitate este de 15

ani și 8 luni, iar, față de anexa 5 la lege, care reglementează situația

civililor, unde stagiul minim este de 15 ani, legiuitorul îl îndepărtează pe

recurent în mod discriminatoriu de la acordarea dreptului de pensie pentru

limită de vârstă.

Recursul

va fi admis pentru următoarele considerente:

În

speță, se impune a se reține că instanța de judecată era competentă să verifice

exclusiv îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29

alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, și anume dacă

excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o

dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă

prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pentru

aceasta, instanța de apel era obligată să rețină că atât din cuprinsul cererii

formulate, cât și din concluziile orale prezentate de avocatul părții

reclamante la termenul de judecată din 13 ianuarie 2015 reiese că reclamantul

A.E. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în

anexa nr. 6, la care fac trimitere art. 54 alin. (2) și 55 alin. (2) din Legea

nr. 263/2010, în considerarea existenței unei discriminări a persoanelor aflate

în aceeași situație juridică cu reclamantul în raport cu persoanele cărora li

se aplică dispozițiile cuprinse în anexa 5 a Legii nr. 263/2010, ceea ce

înseamnă că s-au avut în vedere dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din

Constituția României, care reglementează principiul egalității în fața legii,

respectiv principiul nediscriminării, statuând că "cetățenii sunt egali în

fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără

discriminări" și că "nimeni nu este mai presus de lege". S-a

arătat astfel de către reclamant că există o discriminare între persoanele

civile și cele care au desfășurat activitate în domeniul apărării naționale,

raportat la anul de referință, în sensul că stagiul minim de cotizare pe care

persoanele civile sunt ținute să-l îndeplinească este de 15 ani, iar cadrele

militare trebuie să efectueze un stagiu minim de cotizare de 15 ani și 8 luni.

Or,

observă Înalta Curte, în cauză, instanța învestită cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate, printr-o motivare confuză și sumară, nu a făcut decât să

constate că "reclamantul-apelant s-a rezumat să indice

neconstituționalitatea art. 55 alin. (2) coroborat cu anexa nr. 6 din Legea nr.

263/2010, fără a menționa că acestea sunt pretins contrare unor prevederi

constituționale, chestiunea de drept invocată fiind o problemă de interpretare

și aplicare a legii la cazul concret al speței", fără a verifica dacă sunt

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.

47/1992, republicată, astfel cum impuneau dispozițiile legale citate.

În

speță, se constată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ.

Motivul

de casare prevăzut de textul indicat anterior se referă la situația în care

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive

contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.Fundamentul acestui

motiv de recurs rezidă în nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b)

C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "considerentele, în

care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților,

expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate,

motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât

motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților".

În

accepțiunea acestei norme juridice, motivarea unei hotărâri trebuie să fie

clară, precisă, să răspundă în fapt și în drept la pretențiile formulate de

părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai

o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva

arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element

necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

În

speță, este de observat că încheierea din 13 ianuarie 2015 a Curții de Apel

Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a prevederilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 raportat la anexa nr. 6

din această lege, nu întrunește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ., ceea ce face operant cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.

6 C. proc. civ.

Cum

absența motivelor avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției recurate

face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității acestei

soluții, nemotivarea încheierii atacate echivalând în fapt cu o necercetare a

fondului cererii de sesizare a Curții Constituționale, se impune soluția

casării cu trimitere, potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ.

În

consecință, recursul va fi admis, iar cauza va fi trimisă la aceeași instanță,

pentru a se analiza îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 29

alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale relativ la invocarea excepției de neconstituționalitate

a art. 55 alin. (2) coroborat cu anexa nr. 6 din Legea nr. 263/2010 în raport

de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamantul A.E., domiciliat în Timișoara, jud.Timiș și cu

domiciliul ales la SCPA T.A., în Timișoara, Str. P.C., nr. 7, ap. 1, jud.Timiș,

împotriva încheierii din 13 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr.

1489/30/2014, în contradictoriu cu pârâtele Comisia de contestații din cadrul

Ministerului Apărării Naționale, cu sediul în București, Str. Drumul Taberei,

nr. 7 - 9, sector 6 și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării

Naționale, cu sediul în București, Str. Drumul Taberei, nr. 7 - 9, sector 6.

Casează

încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 30 iunie 2015.

Procesat

de GGC - GV