ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1091/2015

Decizia nr. 1091/2015

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Prin încheierea din 16 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost suspendată judecata apelului formulat de apelantul pârât A. în contradictoriu cu intimata reclamantă B. și cu intimata pârâtă SC C. SRL împotriva sentinței nr. 569/COM din 12 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. x/111/C/2012, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva încheierii sus-menționate recurentul A. a declarat recurs, în argumentarea căruia a susținut, în esență:

La data de 21 februarie 2013 recurentul a înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea în Dosarul nr. x/271/2013, contestația la executare prin care a solicitat, în principal, să se constatate că măsurile de executare silită sunt suspendate de drept în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insoivenței, iar în subsidiar să se dispună anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. x/E/2013 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc E., precum și anularea încheierii nr. 533 din 07 februarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/272/2013 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a sentinței comerciale nr. 569/COM/2012 pronunțată în Dosarul nr. x/111/2012. Având în vedere cele dispuse de Curtea de Apel Oradea prin încheierea de ședință din 16 mai 2013, în sensul suspendării de drept a cererii de apel, ca efect al intrării în stare de insolvență a intimatei pârâte SC C. SRL și văzând dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, consideră că este îndreptățit să solicite, de asemenea, ca și cursul judecății contestației la executare să fie întrerupt, formulând cerere de suspendare.

Prin sentința civilă nr. 10243 din 18 septembrie 2013 Judecătoria Oradea respinge ca nefondată contestația la executare, arătând că „măsura Curții de Apel Oradea, instanță superioară Judecătoriei Oradea, poate fi atacată cu recurs care ar urma să fie judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță superioară ambelor instanțe menționate mai sus, care ar putea avea o opinie contrară Curții de Apel Oradea cu privire la măsura suspendării, asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat”.

În opinia recurentului, măsura suspendării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței este nelegală, măsura legală ce trebuia a fi dispusă de Curtea de Apel Oradea fiind disjungerea cauzei în privința debitorului SC C. SRL, formarea unui nou dosar și luarea măsurilor care se impuneau în acel dosar, judecata apelului formulat de el, persoană fizică - urmând a fi continuată.

Conform doctrinei, efectul principal al solidarității pasive în raporturile dintre creditor și debitorii solidari constă în obligația oricărui debitor de a plăti datoria în întregime; deși există o pluralitate de debitori, datoria este unică.

Așadar, creditorul are dreptul să ceară oricăruia dintre debitori întreaga datorie, fără ca debitorul urmărit să poată opune excepția beneficiului de discuție sau a beneficiului de diviziune [art. 1443 și 1447 alin. (1) noul C. civ.].

De asemenea, urmărirea unuia dintre codebitori nu împiedică urmărirea și a celorlalți debitori solidari, în măsura în care creditorul nu și-a realizat în întregime creanța [art. 1447 alin. (2) noul C. civ.]. Totodată, plata făcută de un codebitor solidar are ca efect liberarea de datorie a tuturor codebitorilor (art. 1443 noul C. civ.); în situația de față, atât recurentul A., cât și SC C. SRL sunt debitori solidari ai aceluiași creditor -B., iar în măsura în care, ipotetic, s-ar dispune admiterea apelului declarat de subsemnatul, implicit s-ar dispune respingerea acțiunii introductive, situația creată ar profita ambilor debitori solidari - A. și SC C. SRL - prin liberarea de la plata datoriei a amândurora.

Din contră, în situația în care soluția pronunțată de Curtea de Apel Oradea ar fi cea de respingere a apelului, reclamanta B. s-ar putea îndrepta cu o cerere de executare silită chiar și numai împotriva recurentului pentru recuperarea întregii sume de bani, ca efect al solidarității pasive, constând în obligația oricărui debitor de a plăti datoria în întregime.

De altfel, prin aceeași încheiere de ședință din 16 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/111/2012 al Curții de Apel Oradea prin care s-a dispus suspendarea de drept a cauzei în baza dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, Curtea de Apel Oradea a respins și solicitarea de disjungere a cauzei și de suspendare doar în prinvința SC C. SRL, iar nu în întregul ei, așa cum în mod greșit a procedat Curtea în prezenta cauză.

Măsura dispusă este nelegală, iar motivarea prin care se arată că „cei doi pârâți au fost obligați în solidar”, este neîntemeiată și fără suport legal, fiind de esența raporturilor de solidaritate ca îndestularea creditorului să aibă loc de la oricare dintre codebitorii solidari în privința întregii datorii (invocă jurisprudență, încheierea din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galați pronunțată în Dosarul nr. x/111/2011, prin care, într-o speță similară, s-a dispus disjungerea față de persoana fizică și alcătuirea unui nou dosar, în care judecata să continue, în vreme ce judecata față de persoana juridică aflată în insolvență va fi suspendată).

Măsura suspendării, în opinia recurentului, nu are nici un efect asupra unui codebitor, ținut alături de debitorul insolvent. Așadar, codebitorul poate fi urmărit silit de creditor, fără ca acestuia să i se poată opune efectul suspensiv. Tocmai prin aceasta se conturează eficiența măsurii disjungerii cauzei față de SC C. SRL și dispunerea continuării judecății în privința recurentului și a intimatei reclamante B.

Conchide recurentul că, în esență, prin dispunerea acestei măsuri nelegale de suspendare a apelului - și nu doar față de SC C. SRL -, consideră că accesul la justiție i-a fost îngrădit, având în vedere că nu se poate proceda la judecarea cauzei față de părțile pentru care măsura suspendării nu este incidență.

Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la motivele de recurs învederate și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata recursul ca fiind nefondat având în vedere următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”.

Înalta Curte reține că prin aceste dispoziții speciale, legiuitorul a avut în vedere ca toate acțiunile prin care creditorii falitei urmăresc realizarea creanțelor împotriva acesteia să fie suspendate de drept, urmând ca, ulterior, creditorii să-și realizeze creanța în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolvenței.

Astfel, măsura stabilită prin art. 36 se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență.

Soluția legislativă a suspendării de drept reglementată de art. 36 nu vizează însă toate acțiunile, indiferent de natura lor pe care debitorul falit le are, ci doar a celor personale vizând realizarea creanțelor împotriva falitului ca o necesitate a asigurării unei egalități de tratament juridic dintre debitor și alte persoane neimplicate în procedura insolvenței, urmărindu-se astfel evitarea instituirii unui tratament juridic privilegiat debitorului aflat în insolvență, în afara celui prevăzut de legea specială.

În speță, acțiunea în pretenții care face obiectul prezentei cauze, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții A. și SC C. SRL pentru a fi obligați în solidar la plata sumei de 210.000 euro ÎN ECHIVALENT LA DATA PLĂȚII EFECTIVE -, este o acțiune în realizarea creanței împotriva averii debitorului de natura celor vizate de art. 36 din Legea nr. 85/2006, fiind o acțiune prin care se urmărește valorificarea unui drept de creanță asupra pârâtei SC C. SRL împreună cu pârâtul A.; în privința pârâtei persoane juridice s-a declanșat procedura insolvenței.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 și s-a dispus suspendarea judecării cauzei pe parcursul procedurii insolvenței atât timp cât obiectul prezentei acțiuni urmărește realizarea unei creanțe asupra societății pârâte față de care s-a deschis procedura insolvenței.

Criticile recurentei referitoare la efectul principal al solidarității pasive în raporturile dintre creditor și debitorii solidari, nu pot fi examinate în cadrul acestui recurs, întrucât excede cadrului procesual, art. 36 din Legea nr. 85/2006 se aplică strict pentru persoanele juridice care se află în procedura insolvenței, potrivit căruia la data deschiderii procedurii de insolvență se suspendă de drept toate acțiunile - este vorba de acțiunile prin care se cere un drept de creanță așa cum s-a arătat mai sus - judiciare, extrajudiciare sau măsuriel de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Criticile recurentei cu privire la nelegalitatea măsurii suspendării judecății numai față de pârâta SC C. SRL - în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 - și respingerea ca neîntemeiată a cererii de disjungere cerută, Înalta Curte urmează să le înlăture ca neîntemeiate, întrucât în mod corect instanța de apel a respins cererea de disjungere formulată de recurent având în vedere că pârâții au fost obligați în solidar și în mod just a apreciat că operează suspendarea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 36/2006, dat fiind că pârâta SC C. SRL a intrat în procedura insolvenței, ceea ce impune suspendarea judecății.

Susținerile recurentului cu privire la dosarul execuțional invocat de recurent - nr. x/E/2012, Înalta Curte constată că acestea reprezintă nemulțumirea recurentului sub aspectul demarării executării silite, însă nu formează obiectul prezentului recurs.

Drept urmare, pentru considerentele expuse, reținând că instanța de apel a efectuat o interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, ceea ce impune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 16 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 16 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2015.