ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 169/2016

Decizia nr. 169/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B. pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

2.Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1007 din 26 martie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul B.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâtul B..

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate critici de nelegalitate ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul a depus la dosarul cauzei mai multe cereri în probațiune, cereri care ar fi putut duce la dezlegarea corectă a pricinii, însă aceste cereri nu au fost luate în considerare de instanța de fond, astfel soluționarea pricinii s-a realizat fără a permite administrarea oricărei probe, fiind încălcat dreptul la apărare garantat de art. 6 și implicit dreptul la un proces echitabil prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurentul consideră

că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în acest sens conform interpretării gramaticale, noțiunea de colaborator al securității se definește „colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor".

Raportat la textul de lege indicat legiuitorul a folosit cuvântul „informații”, fără a utiliza sau a preciza în norma juridică, faptul că și o singură informație furnizată poate duce la constatarea calității de colaborator al securității.

În această ordine de idei s-a procedat la o analogie, fapt expres interzis de prevederile art. 10 C. civ., care stabilesc în mod neîndoielnic faptul că orice restrângere a drepturilor civile este de strictă interpretare.

În speța de față există un singur raport, care a fost dat sub amenințarea organelor de cercetare penală și cu intenția clară de a nu se produce efecte juridice asupra vreunei persoane, din moment ce persoana vizată nu a existat.

A

ceastă notă informativă a fost dată la postul de miliție a com. Dorolț, în timpul cercetării de către organele de stat pentru săvârșirea unor infracțiuni contra regimului comunist, însă instanța de fond nu a solicit administrarea unor probe în acest, fapt ce putea fi realizat pe baza art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia recurentului instanța de fond s-a limitat în mod strict la analizarea actelor depuse la dosarul cauzei fără a depune diligențe de a analiza cu atenție starea de fapt descrisă în întâmpinare și să administreze probe care ar fi putut să ducă la aflarea adevărului.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 17 iunie 2015, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Conform art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 lit. a) lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului;

Lit. b) a aceluiași articol definește colaboratorul Securității prin persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.

Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.

Înalta Curte apreciază că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca o persoană să fie considerată ca fiind colaborator al Securității trebuia să furnizeze informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că în acest caz nu este îndeplinită prima condiție cerută de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G.nr. 24/2008.

Trebuie precizat că legiuitorul face referire în art. 2 alin. (1) lit. b) din.O.U.G.nr. 24/2003 și la relatările verbale consemnate de lucrătorii de Securitate, ca fiind acte probante ale colaborării cu securitatea.

Însă în analiza forței probante a unor astfel de relatări trebuie avut în vedere și modul în care ofițerii de securitate trebuiau să-și îndeplinească obligațiile de serviciu.

Din amplele materiale documentare publicate după anul 1989, care au căpătat forța unor documente istorice, cu notorietate, rezultă că ofițerii de securitate aveau un plan de racolări, un plan de informații etc., context în care informația putea să nu aparțină persoanei la care se face referire.

În aceste condiții relatările consemnate în rapoartele informative ale ofițerilor nu pot beneficia de o prezumție legală absolută de veridicitate, acestea urmând a fi analizate prin coroborare cu ansamblul probator al cauzei.

A considera că în mod cert relatările cuprinse în rapoartele lucrătorilor de Securitate reprezintă adevărul ar însemna că tocmai ceea ce se condamnă, securitatea ca poliție politică, să fie reabilitată printr-o credibilizare absolută.

În cauza de față, probele administrate în susținerea acțiunii pentru a se dovedi calitatea de colaborator al securității, așa cum au fost analizate în precedent demonstrează că recurentul-pârât nu și-a asumat calitatea de colaborator, că nu a furnizat informații prin care să fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Deci probatoriile aflate la dosar demonstrează că recurentul-pârât nu a furnizat informații de natura celor prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte a constatat că angajamentul dat de recurentul-pârât a fost scris la dictarea organelor de Securitate deoarece toate angajamentele conțineau formulări aproape identice, ceea ce denotă că în mod practic angajamentele erau dictate mai mult sau mai puțin de lucrătorii Securității.

Simplele furnizări ale informațiilor de natura celor din nota de la fila 31 (dosar fond) și anume că o persoană indicată cu nume, prenume și adresă dorește să treacă frontiera nu sunt suficiente pentru a dovedi colaborarea cu organele de Securitate.

Astfel fiind, instanța de control judiciar constată că instanța de fond în mod greșit a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În consecință, Înalta Curte constată că susținerile reclamantului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. procedură civilă.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 1007 din 26 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2016.