ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1160/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1160/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 1160/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2099 din 5 martie 2014 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de revizuenții A și B împotriva Deciziei civile nr. 9734 din 14 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. X/100/2013 al Curții de Apel Cluj pe care a menținut-o în întregime.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin Decizia civilă nr. 9734 din 14 octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. X/100/2013 al Curții de Apel Cluj a fost admisă excepția inadmisibilității și respins ca inadmisibil recursul declarat împotriva Deciziei nr. 654 pronunțate la data de 14 iunie 2013 în Dosar nr. X/100/2013 al Tribunalului Maramureș.
Întrucât Decizia nr. 9734 din 14 octombrie 2013, a fost pronunțată de o instanță de recurs, Curtea de Apel a reținut că se impune a se analiza doar cea de-a treia ipoteză a normei legale, prima referindu-se la o hotărâre a instanței de apel („hotărâri ramase definitivă în instanța de apel”) iar cea de-a doua la o hotărâre de primă instanță („prin neapelare”).
Curtea de Apel a mai reținut că o cerere de revizuire a unei hotărâri dată de către o instanță de recurs este susceptibilă de revizuire numai în măsura în care prin ea se „ evoca fondul”.
Evocarea fondului, în căile de atac, spre deosebire de prima instanță, impune schimbarea situației de fapt în urma analizării materialului probator existent în cauză.
Prin hotărârile prin care se resping căile de atac sau se constată nulitatea/inadmisibilitatea, ca urmare a păstrării situației de fapt reținută de către instanța anterioară, nu se evocă fondul și deci nu sunt susceptibile de revizuire.
Împotriva Deciziei nr. 2099/2014 recurenții B și A au declarat recurs.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil.
Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, recurenții nu s-au conformat condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională".
Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că hotărârile judecătorești care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs.
Cum Decizia nr. 2099 din 5 martie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca inadmisibil.
În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 299 alin. (1) și C. proc. civ., recursul va fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B și A împotriva Deciziei civile nr. 2099/2014 din 5 martie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2015.
Procesat de GGC - LM