ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 124/2015

Asupra cauzei de față constată următoarele: Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 446/ R din 18 februarie 2014, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva sentinței civile nr. 15881 din 11 octombrie 2013 a Judecătoriei sectorului 2 București pronunțată în contradictoriu cu pârâții S.V. și S.J. Ulterior, la data de 14 martie 2013, intimații-pârâți S.V. și S.J. au formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei sus menționate, în sensul ca instanța de recurs să se pronunțe și asupra cheltuielilor de judecată, întrucât demersul judiciar al reclamantei i-a determinat să angajeze unui avocat, iar în recurs, instanța de control judiciar, a omis a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată pe care aceștia le-au solicitat.

Cererea intimaților-pârâți a fost motivată în drept, în temeiul art. 281 2 C. proc. civ., de la 1865. Prin decizia nr. 1188/ R din 15 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea formulată de intimații-pârâți S.V. și S.J. în contradictoriu cu recurenta-reclamantă C.M. A dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 446/ R din 18 februarie 2014 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în sensul că a obligat-o pe recurentă să plătească intimaților suma de 700 lei, cheltuieli de judecată, cu aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) din același cod. Împotriva deciziei nr. 1188/ R din 15 aprilie 2014 a Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a declarat inițial „contestație” reclamanta C.M., cale de atac pe care, ulterior, aceasta a precizat-o, în ședința publică de la 14 octombrie 2014, ca fiind recurs.

Prin decizia civilă nr. 2700 din 14 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de C.M. împotriva deciziei nr. 1188/ R din 15 aprilie 2014 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. La data de 15 octombrie 2014, împotriva deciziei menționate mai sus, a formulat contestație în anulare C.M. în care a arătat următoarele: Președinta completului de judecată a indus-o în eroare pe contestatoare, dându-i impresia că va câștiga procesul, pentru ca apoi să o oblige la plata cheltuielilor de judecată. Frații săi încearcă să o înlăture de la moștenire.

Prin cererea de chemare în judecată, frații săi au mințit când au spus că aceasta dorește să vândă apartamentul care i-a fost atribuit de către instanță și au făcut o evaluare supraestimată, astfel ca aceasta să nu poată plăti, iar apartamentul în cauză să revină, prin licitație, vecinului mamei sale, martor la proces, dar și la împărțirea inegală a locului de veci de care nu a avut cunoștință (deci a fost implicat si notariatul unde s-a încheiat actul). În actul de concesiune se vede clar defavorizarea contestatoarei, fratele mai mare având aceeași cotă, ceea ce denotă că totul a fost premeditat, au furat actele apartamentului și au întocmit împreună cu notărița și martori; la notar a fost prezenta si contestatoarea dar totul a fost ca aceasta să creadă (și a crezut în acel moment) că acești martori au fost chemați să confirme că sunt trei frați și nu unul singur, așa cum apărea în acte, S.V.

s-a declarat unic moștenitor în 1989. La data de 20 octombrie 2014, contestatoarea a depus la dosarul cauzei completare la contestație, arătând că s-a prezentat a doua zi după ședință, și că a formulat recurs gândindu-se la repunere pe rol a acțiunii, așa cum a arătat și în pledoaria sa scrisă, care nu a fost luată în seamă. Analizând contestația în anulare formulată, Înalta Curte constată următoarele: Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi formulată numai pentru ipotezele menționate în mod limitativ în art. 317 (când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, adică au fost încălcate normele de competență generală, materială și teritorială exclusivă) și în art. 318 C. proc.

civ. (când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare). Contestatoarea invocă aspecte legate de situația de fapt care a generat procesul purtat între părți, iar din toată argumentarea pe care a adus-o contestației formulate împotriva deciziei nr. 2700 din 14 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, nu se poate desprinde nici o critică de nelegalitate care să vizeze soluția instanței de recurs, de respingere a acestei căi de atac ca inadmisibilă, și care să poată fi încadrată în prevederile art. 317 și 318 C. proc.

civ. Se observă că motivele invocate în contestația formulată exced cazurilor limitativ prevăzute de lege pentru care o hotărâre poate fi anulată, ceea ce face ca prezenta cale de atac să fie privită ca inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare. Văzând prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe contestatoare la câte 750 lei cheltuieli de judecată către intimații S.V. și S.J., la solicitarea acestora, potrivit chitanțelor depuse la dosar. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea C.M. împotriva deciziei nr. 2700 din 14 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă pe contestatoare la câte 750 lei cheltuieli de judecată către intimații S.V. și S.J. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi,16 ianuarie 2015.