ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 124/2015

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 446/ R din 18 februarie 2014, a respins,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva sentinței civile nr.

15881 din 11 octombrie 2013 a Judecătoriei sectorului 2 București pronunțată în

contradictoriu cu pârâții S.V. și S.J.

Ulterior, la data de

14 martie 2013, intimații-pârâți S.V. și S.J. au formulat cerere de completare

a dispozitivului deciziei sus menționate, în sensul ca instanța de recurs să se

pronunțe și asupra cheltuielilor de judecată, întrucât demersul judiciar al

reclamantei i-a determinat să angajeze unui avocat, iar în recurs, instanța de

control judiciar, a omis a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată pe care

aceștia le-au solicitat.

Cererea

intimaților-pârâți a fost motivată în drept, în temeiul art. 281

2

C.

proc. civ., de la 1865.

Prin decizia nr. 1188/

R din 15 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

cererea formulată de intimații-pârâți S.V. și S.J. în contradictoriu cu

recurenta-reclamantă C.M. A dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 446/

R din 18 februarie 2014 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în

sensul că a obligat-o pe recurentă să plătească intimaților suma de 700 lei,

cheltuieli de judecată, cu aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) din

același cod.

Împotriva deciziei nr.

1188/ R din 15 aprilie 2014 a Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

declarat inițial „contestație” reclamanta C.M., cale de atac pe care, ulterior,

aceasta a precizat-o, în ședința publică de la 14 octombrie 2014, ca fiind

recurs.

Prin decizia civilă nr.

2700 din 14 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de C.M. împotriva deciziei

nr. 1188/ R din 15 aprilie 2014 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

La data

de 15 octombrie 2014, împotriva deciziei menționate mai sus, a formulat

contestație în anulare C.M. în care a arătat următoarele:

Președinta

completului de judecată a indus-o în eroare pe contestatoare, dându-i impresia

că va câștiga procesul, pentru ca apoi să o oblige la plata cheltuielilor de

judecată.

Frații

săi încearcă să o înlăture de la moștenire. Prin cererea de chemare în

judecată, frații săi au mințit când au spus că aceasta dorește să vândă

apartamentul care i-a fost atribuit de către instanță și au făcut o evaluare

supraestimată, astfel ca aceasta să nu poată plăti, iar apartamentul în cauză

să revină, prin licitație, vecinului mamei sale, martor la proces, dar și la

împărțirea inegală a locului de veci de care nu a avut cunoștință (deci a fost

implicat si notariatul unde s-a încheiat actul).

În actul

de concesiune se vede clar defavorizarea contestatoarei, fratele mai mare având

aceeași cotă, ceea ce denotă că totul a fost premeditat, au furat actele

apartamentului și au întocmit împreună cu notărița și martori; la notar a fost

prezenta si contestatoarea dar totul a fost ca aceasta să creadă (și a crezut

în acel moment) că acești martori au fost chemați să confirme că sunt trei

frați și nu unul singur, așa cum apărea în acte, S.V. s-a declarat unic

moștenitor în 1989.

La data

de 20 octombrie 2014, contestatoarea a depus la dosarul cauzei completare la

contestație, arătând că s-a prezentat a doua zi după ședință, și că a

formulat recurs gândindu-se la repunere pe rol a acțiunii, așa cum a arătat și

în pledoaria sa scrisă, care nu a fost luată în seamă.

Analizând

contestația în anulare formulată, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația

în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate

fi formulată numai pentru ipotezele menționate în mod limitativ în art. 317

(când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a

fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de

judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență, adică au fost încălcate normele de competență generală, materială

și teritorială exclusivă) și în art. 318 C. proc. civ. (când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare).

Contestatoarea

invocă aspecte legate de situația de fapt care a generat procesul purtat între

părți, iar din toată argumentarea pe care a adus-o contestației formulate

împotriva deciziei nr. 2700 din 14 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, nu se poate desprinde nici o critică de

nelegalitate care să vizeze soluția instanței de recurs, de respingere a

acestei căi de atac ca inadmisibilă, și care să poată fi încadrată în

prevederile art. 317 și 318 C. proc. civ.

Se

observă că motivele invocate în contestația formulată exced cazurilor limitativ

prevăzute de lege pentru care o hotărâre poate fi anulată, ceea ce face ca

prezenta cale de atac să fie privită ca inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca

atare.

Văzând prevederile art.

274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe contestatoare la câte 750 lei

cheltuieli de judecată către intimații S.V. și S.J., la solicitarea acestora,

potrivit chitanțelor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea C.M. împotriva

deciziei nr. 2700 din 14 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă pe

contestatoare la câte 750 lei cheltuieli de judecată către intimații S.V. și S.J.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi,16 ianuarie 2015.