ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3295/2015

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A -  ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT și CENTRUL REGIONAL DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT 6 SATU MARE, a solicitat anularea notificării nr. 947 din 28 martie 2013, prin care autoritatea emitentă a refuzat, în mod nejustificat, decontarea sumei menționate în cererea de plată în cuantum de 455.183,58 lei; anularea adresei nr.E 10540 din 22 aprilie 2013, prin care Agenția de Plați Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a respins integral plângerea prealabilă nr.5400 din 04 aprilie 2013, formulată împotriva notificării nr. 947 din 28 martie 2013 și, pe cale de consecință, obligarea pârâților la decontarea sumei menționate în cererea de plată, în cuantum total de 455.183.58 lei

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr.23 din 07 februarie 2014, Curtea de Apel Târgu Oradea  – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul A -  ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, în contradictoriu cu pârâții  AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT și CENTRUL REGIONAL DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT 6 SATU MARE,  a anulat în parte Notificarea nr.947/28.03.2013 și adresa nr. E 10540/22.04.2013 și, în consecință, a obligat pârâții să procedeze la decontarea sumei refuzate în mod nejustificat la plată de 206.693 lei, în favoarea reclamantului.

Totodată, a obligat pârâții la plata sumei de 2.830 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr.23 din 07 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ.

În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 2 alin.(2) lit. l) din Hotărârea nr.224/2008, privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurală prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, precum și a dispozițiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR.

Recurenta a susținut că experții Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Satu Mare au stabilit că finanțarea achiziționării  utilajului reprezentat de remorca marca „X” reprezintă o cheltuială neeligibilă dat fiind faptul că, acesta nu reprezintă un mijloc de transport specializat în condițiile în care aceasta este în fapt un mijloc de transport rutier care are o funcționalitate multiplă.

Astfel, remorca marca „X”  nu contribuie direct și exclusiv la activitatea specifică finanțată prin proiect, deoarece aceasta poate deservi și altor activități. Utilajul achiziționat are funcționalitate multiplă, existând posibilitatea ca acesta să fie utilizat și în activități neîncadrate în măsura 312  din Ghidul solicitantului sau nespecifice activității propuse prin proiect.

Prin urmare, utilajul propus și achiziționat nu deservește în mod direct, exclusiv și nemijlocit activitatea specificată de reclamantă, or, potrivit Ghidului solicitantului și fișei măsurii 312, achiziționarea de mijloace de transport specializate și utilaje reprezintă o cheltuială eligibilă, atât timp cât acestea deservesc în mod direct activitățile specifice desfășurate propuse prin proiect.

I.4 Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata – reclamantă A – Întreprindere Individuală a solicitat respingerea recursului, arătând că utilajul achiziționat în cadrul proiectului ce face obiectul contractului de finanțare nerambursabilă încheiat cu pârâta este special adaptat pentru transportul pământului.

I.5. Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză conform prevederilor art. 493 alin. (1) – (3) Cod procedură civilă, a fost comunicat părților în temeiul alin. (4) din același articol, potrivit dispozițiilor încheierii din data de 20 martie 2015.

Prin încheierea din 23 iulie 2015, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea  acestuia, cu dezbateri contradictorii, potrivit art. 493 alin. (7) Cod procedură civilă, la data de 23 octombrie 2015.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de casare și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că nu pot fi identificate argumente pentru reformarea acesteia în temeiul  art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

II.1.Argumente relevante

Intimata – reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ, după îndeplinirea procedurii prealabile administrative, notificarea privind respingerea cererii de plată a sumei corespunzătoare achiziționării unei remorci marca „X”  R 146 PT în cadrul proiectului finanțat în baza contractului nr. C 312 M011060500080 din 12 aprilie 2011, pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile Programului pentru Dezvoltare Rurală.

În esență, autoritatea recurentă a reținut  neeligibilitatea cheltuielii pe motiv că remorca achiziționată nu este un mijloc de transport specializat care deservește în mod direct activitățile specifice propuse prin proiect, așa cum impun Fișa Măsurii 312 și Ghidul solicitantului și cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. l) din H.G. nr. 224/2008, privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013.

În aprecierea recurentei – pârâte, remorca nu este un mijloc specializat pentru transportul pământului rezultat din lucrările de pregătire a terenului, pentru că are o funcționalitate multiplă, permițând și folosirea ei în activități neîncadrate în Măsura 312 și înspecificul proiectului.

Faptul că remorca - pentru care furnizorul B a comunicat, prin înscrisul aflat în copie la fila 227 a dosarului de fond, că a fost configurată pentru transportul materialului inert  tip pământ – ar fi susceptibilă și de alte utilizări nu atrage însă neeligibilitatea cheltuielilor efectuate cu achiziționarea ei, pentru că Ghidul solicitantului pentru accesarea Măsurii 312 instituie doar condiția ca mijlocul de transport specializat

să deservească în mod direct

activitățile specifice propuse prin proiect.

Aceeași concluzie se desprinde și din conținutul art. 2 alin. (1) lit. l) din H.G. nr. 224/2008:  „mijloace de transport specializate - reprezintă autovehiculele adaptate la cerințele de transport în cont propriu al materiei prime și/sau al producției obținute și care sunt prevăzute în studiul de fezabilitate sau în memoriul justificativ, anexate cererii de finanțare, vehiculele care îndeplinesc aceleași cerințe și au o funcție specifică ce necesită adaptări ale caroseriei și/sau echipamente speciale, precum și mijloacele de transport prevăzute ca eligibile în fișele măsurilor din cadrul PNDR”.

În consecință, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei – pârâte, că prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile legale citate mai sus și, în egală măsură, nefiind reținută o culpă a beneficiarului în includerea unei sume neeligibile, a înlăturat corect și penalitatea de 100% aplicată în temeiul art. 30 din Regulamentul CE nr. 65/2011.

Așa fiind, în temeiul art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, recurenta – pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata – reclamantă, cu reducerea din oficiu a onorariului de avocat, în raport cu complexitatea activității aferente fazei procesuale a  recursului, potrivit art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 23 din 7 februarie 2014 a Curții de Apel Oradea – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de  300 lei către intimata reclamantă A - Întreprindere Individuală,  cu aplicarea art. 451 alin.(2) din Codul de procedură civilă , în privința onorariului de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2015.