ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.06.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2558/2015

HOTĂRÂRE
18.06.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2558/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2558/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Întreprindere Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și pentru opozabilitate cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Oficiul Județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Bihor, Oficiul Județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Satu Mare, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 23 ianuarie 2014 și a Notificării nr. 3504 din 31 ianuarie 2014 privind constituirea unui debit.

Curtea de Apel Alba Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 89 din 25 aprilie 2014, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca nefondată, fără cheltuieli de judecată, reținând că neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, iar lipsa acestei condiții face inutilă verificarea celei de-a doua cerințe privind paguba iminentă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Întreprindere Individuală A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat împrejurările de fapt ale cauzei și a criticat sentința atacată pentru încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta a susținut, contrar celor reținute de prima instanță, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

În argumentarea cazului bine justificat, recurenta a arătat, în esență, că motivele motivele de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă asupra legalității actului atacat sunt cele enumerate de către echipa de control în cadrul procesului-verbal contestat, pe baza cărora intimatul constatată retroactiv neeligibilitatea proiectului declarat, motive preluate de altfel în hotărârea recurată, iar prin soluția dată, în opinia sa, prima instanță s-a pronunțat deja și asupra fondului cauzei. Astfel, a făcut referire la contractele de consultanță încheiate, la sediul social și administratorul întreprinderii și la codul CAEN pentru care s-a solicitat finanțare apreciind că acesta reflectă cel mai bine tipul de servicii prestate pentru a fructifica oportunitățile de piață descrise în memoriul justificativ.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta a invocat contractele de prestări servicii încheiate cu diverși beneficiari aflate în derulare și care trebuie onorate.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar a cerut admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de suspendare.

4.Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

Intimatul-pârât a arătat că recurenta nu dovedește un caz bine justificat, respectiv existența vreunei împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natura să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, cum corect a reținut și prima instanță care a apreciat că neîndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat face inutilă verificarea celei de-a doua cerințe privind paguba iminentă.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 25 februarie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 1 aprilie 2015.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimate și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 23 ianuarie 2014 și a Notificării nr. 3504 din 31 ianuarie 2014 privind constituirea unui debit.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, pentru că s-a apreciat corect că necesitatea continuării activității pentru executarea de către reclamantă a obligațiilor asumate prin contractele de lucrări agricole pe care le are încheiate cu diverși beneficiari nu poate constitui un indiciu de nelegalitate a actului administrativ atacat.

De asemenea, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Contrar celor afirmate de recurentă, se constată că prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare.

Înalta Curte mai reține că, prin Sentința nr. 313 din 3 februarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/35/2014*, Tribunalul Bihor a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Întreprindere Individuală A. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Oficiul Județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Bihor, Oficiul Județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Satu Mare, privind anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 23 ianuarie 2014, (nr. 2974 din 28 ianuarie 2014), a Notificării nr. 3504 din 31 ianuarie 2014 și a Deciziei nr. 8595 din 13 martie 3014, ceea ce reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actele administrativ a căror suspendare se solicită.

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Totodată, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință diminuarea patrimoniului întreprinderii recurente, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Prin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Întreprindere Individuală A. împotriva Sentinței nr. 89 din 25 aprilie 2014 a Curții de Apel Alba Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-06-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1988/2016
Decizia nr. 1988/2016 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a I
ÎCCJ 2015-04-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1554/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2013, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecat
ÎCCJ 2015-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2848/2015
Decizia nr. 2848/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
ÎCCJ 2015-11-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3449/2015
Decizie nr. 3449/2015 Deliberând, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în co
ÎCCJ 2016-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1832/2016
Decizia nr. 1832/2016 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Sentința civilă nr. 114/CA/2014 - P.I. din 26 mai 2014, Curtea de Apel Oradea, secț
Sursă