ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1228/2015

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 14 aprilie 2015, petentul M.A.N., reprezentat de D.R.P.A.J. a solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 944 din 31 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. În motivarea cererii sale, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ., petentul arată că, prin decizia mai sus menționată, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra cererii recurentului M.A.N., formulată oral de reprezentantul acestuia, de acordare a cheltuielilor de judecată. Verificând susținerile petentului, Înalta Curte constată că cererea este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 281 2 alin. (1) C. proc.

civ. ,,dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”. Prin Decizia nr. 944 din 31 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a cărei completare se solicită, a fost admis recursul declarat de reclamantul M.A.N., reprezentat de D.R.P.A.J. împotriva Deciziei nr. 165 din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a casat decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Așadar, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, astfel că partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, în mod justificat, de partea câștigătoare. Prin urmare, textul de lege invocat constituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces. Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.

În cauza de față, prin Decizia nr. 944 din 31 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de reclamantul M.A.N., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Prin casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, acțiunea reclamantului nu a fost soluționată și, cum la baza solicitării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, iar poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului, se constată că prin trimiterea cauzei spre rejudecare nu s-a stabilit partea câștigătoare, astfel încât, în mod corect instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată, acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de trimitere odată cu soluționarea fondului.

Prin urmare, susținerea petentului, în sensul că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra cererii recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată, este neîntemeiată. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că, în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., cererea formulată de petent urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 944 din 31 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petentul M.A.N., reprezentat de D.R.P.A.J. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2015.