ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3164/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3164/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 3164/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Inspectoratul General al Poliției Române, anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 282 din 21 mai 2014, iar în subsidiar, reținerea cazului de discriminare prevăzut de art. 6 C. muncii, raportat la prevederile art. 1, lit. (i) și art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; obligarea inspectoratului General al Poliției Române, la plata sporului în cuantum de 25% pentru condiții de pericol deosebit pentru perioada 01 noiembrie 2008 până în prezent.
În motivarea acțiunii reclamantul A. a arătat, în esență, că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 282 din 21 mai 2014, este netemeinică și nelegală având în vedere următoarele considerente: membrii Colegiului Director, care au dat Hotărârea nr. 282 din 21 mai 2014, au reținut și interpretat eronat probele aflate la dosar; Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 282 din 21 mai 2014, este netemeinică și nelegală, având în vedere refuzul Colegiului Director de a se pronunța cu privire admisibilitatea probei cu martori și proba cu interogatoriu reclamatului; Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 282/2014, este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 77 alin. (1), ultima teză, din Ordinul C.N.C.D. nr. 144 din 11 aprilie 2008, care prevede că hotărârea se adoptă în termen de 90 de zile de la sesizare și cuprinde: "calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercită". Hotărârea nr. 282 din 21 mai 2014, nu cuprinde termenul în care calea de atac se poate exercita.
La data de 8 iunie 2015, reclamantul A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și ale art. 14 alin. (4) din Anexa VII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Prin încheierea din data de 23 iunie 2015, Curtea de Apel București a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și ale art. 14 alin. (4) din Anexa VII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Curtea a constatat că, având în vedere că obiectul litigiului se referă la un act al C.N.C.D., prevederile criticate de reclamant nu au nicio înrâurire asupra existenței sau inexistenței unei discriminări din partea I.G.P.R., astfel că a respins cererea de sesizare.
Calea de atac exercitată împotriva încheierii din 23 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, prin care i-a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, a formulat recurs reclamantul A.
În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a prevederilor art. 14 alin. (4) Anexa VII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, este admisibilă întrucât se referă la neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții ale acestora care au legătură cu soluționarea cauzei.
De asemenea, Curtea Constituțională nu a constatat printr-o decizia anterioară neconstituționalitatea prevederilor menționate, obiect al cererii de sesizare.
Soluția instanței de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În mod corect instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamant, ca inadmisibilă.
Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant îl constituie, în principal, anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 282/2014, iar în subsidiar, reținerea cazului de discriminare prevăzut de art. 6 C. muncii, raportat la prevederile art. 1 lit. (i) și art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; obligarea Inspectoratului General al Poliției Române, la plata sporului în cuantum de 25% pentru condiții de pericol deosebit, pentru perioada 01 noiembrie 2008 până în prezent.
Se reține că obiect al cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 și prevederile art. 14 alin. (4) Anexa VII din Legea nr. 284/2010.
Dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevăd: „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile”.
Conform dispozițiile legale citate anterior, cererile de sesizare cu excepțiile de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești trebuie să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare.
Prevederile art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 nu mai sunt în vigoare, acestea fiind abrogate prin Legea nr. 330/2009, astfel că cerința impusă de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu este îndeplinită, iar cererea de sesizare formulată de reclamant a fost respinsă în mod corect de instanța de fond, ca inadmisibilă, potrivit art. 29 alin. (5) din aceeași lege.
Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate vizând dispozițiile art. 14 alin. (4) Anexa VII din Legea nr. 284/2010, în mod corect s-a dispus respingerea acestei cereri ca inadmisibilă de instanța de fond.
În raport de obiectul litigiului și de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care impun ca prevederile art. 14 alin. (4) Anexa VII din Legea nr. 284/2010, obiect al cererii de sesizare, să aibă legătură cu soluționarea cauzei, cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește această cerință.
Prevederile indicate/menționate de recurentul-reclamant nu au nicio înrâurire asupra existenței sau inexistenței unei discriminări, respectiv în ceea ce privește anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 282/2014.
Mai mult, aceste dispoziții nu au stat nici la baza notelor-raport la care a făcut referire în acțiunea principală recurentul-reclamant, menționând că-i îngrădesc dreptul de a beneficia de sporul prevăzut la art. 21 din O.G. nr. 38/2003.
Astfel, cerința ca prevederile Legii nr. 284/2010 invocate de recurentul-reclamant să aibă legătură cu soluționarea cauzei nu este îndeplinită.
Față de considerente expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 23 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2015.