ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 858/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 858/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu intimații S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. și D. a contestat Hotărârea nr. 210 din 4 iulie 2011 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării solicitând:
- modificarea în tot a acesteia, constatându-se faptele de discriminare în munca, hărțuire și victimizare reclamate și să fie aplicate sancțiunile legale;
- obligarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la plata unor despăgubiri de 55.000 RON ca daune pentru soluționarea cu întârziere a plângerii mele, în termen real de 10 luni de la data sesizării, cu încălcarea prevederilor exprese ale O.G. nr. 137/2000 care reglementează un termen limita de 3 luni pentru soluționarea sesizărilor privind discriminarea, suma reprezentând salariul nerealizat în urma concedierii și pe care, în eventualitatea soluționării corecte și la timp a cererii sale de către C.N.C.D. l-ar fi realizat în acest răstimp.
În motivare, reclamanta a învederat următoarele:
În fapt, s-a adresat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la data de 24 octombrie 2011 cu o plângere împotriva d-lui D., la vremea respectivă Director Servicii Comune al S.C. B. S.A., unde lucra ca și Consilier Juridic privind fapte de discriminare în activitatea profesională, bazate în primul rând pe criteriul respingerii de către persoana discriminată a unui comportament de hărțuire sexuală, fapta reglementată și sancționată de către art. 6 alin. (4) al Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse dintre femei și bărbați. Plângerea a făcut obiectul Dosarului C.N.C.D. nr. x/2011.
Prin întâmpinare, calificată ca fiind concluzii scrise intimata C.N.C.D. pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată apreciind ca legală și temeinică hotărârea C.N.C.D. prin care se respinsese sesizarea formulată de reclamantă având ca obiect faptele de discriminare pe baza criteriului de sex, hărțuire și de victimizarea reclamantei.
Prin Sentința civilă nr. 3564 din 22 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:
A respins cererea formulată de reclamanta A. de anulare a măsurii de respingere a probei cu interogatoriul reprezentanților persoanelor juridice, ca neîntemeiată.
A admis excepția tardivității formulării cererii modificatoare din data de 20 octombrie 2014 și a respins în rest acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
A luat act că părțile își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a apreciat în raport de probatoriul administrat - acte, martori și interogatoriul persoanelor fizice și în raport de susținerile părților că Hotărârea C.N.C.D. este legală și temeinică atât sub aspect procedural cât și pe fond în sensul inexistenței faptelor de discriminare la locul de muncă reclamante de către contestatoare prin plângerea formulată în fața autorității jurisdicționale și în fața primei instanțe.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs în termen reclamanta pentru nelegalitate și netemeinicie invocând motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.
În raport de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta invocă încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. criticând următoarele aspecte de nelegalitate.
Primul privește refuzul instanței de a încuviința proba cu interogatoriul reprezentanților intimaților persoane fizice, probă apreciată de recurentă ca utilă și concludentă de natură a proba faptele de discriminare reclamate.
Alte Aspecte privesc necomunicarea unor acte depuse de intimata C.N.C.D. care au determinat încălcarea dreptului la apărări și faptul că instanța a admis excepția tardivității completării acțiunii la data de 20 octombrie 2014 pe aspecte contestate care priveau însăși legalitatea procedurii administrativ-jurisdicționale desfășurate în fața C.N.C.D., aspecte care priveau încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil.
În raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta arată că motivarea soluției de respingere a acțiunii este contradictorie și contrară probatoriului administrat, din care rezultă în opinia recurentei existența unor fapte de discriminare pe criteriul de sex reclamate la autoritatea competentă.
Recurenta arată că instanța de fond s-a limitat a prelua susținerile intimatelor privitor la schimbarea atribuțiilor de serviciu fără a verifica coroborat cu probele administrate, în special declarațiile martorilor și răspunsurile la interogatoriu din care rezultă faptele de hărțuire sexuală reclamate. Se arată că faptele de hărțuire reclamate sunt anterioare aplicării sancțiunii disciplinare.
În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă aplicarea greșită a legii în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor pentru ca faptele reclamante să fie apreciate ca fapte de discriminare de hărțuire sexuală și de victimizare, în condițiile în care probele administrate conduceau către infirmarea legalității și temeinicie hotărârii atacate.
Aceasta deoarece în opinia recurentei-reclamante rezultă din probe aspectele de hărțuire sexuală din partea pârâtului D., iar din declarațiile martorilor ar rezulta discriminarea la locul de muncă constând în modificarea autorităților de serviciu și volumul de muncă prestat în concret de către recurentă.
Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și completată și pe fond anularea Hotărârii C.N.C.D. și constatarea faptelor de discriminare în muncă, hărțuire și victimizare reclamate.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză neputându-se reține încălcarea de către instanța de fond a unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității de natură a produce recurentei o vătămare în drepturile sale și care nu poate fi înlăturată direct prin admiterea prezentei căi de atac.
Faptul că instanța de fond nun a încuviințat în integralitate probatoriul pretins de către recurentă respingând motivat admiterea probei cu interogatoriu reprezentanților legali ai societăților reclamante nu se poate încadra în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta motivând un drept absolut în acest sens.
În fața instanței de fond s-a administrat un probatoriu amplu inclusiv interogatoriul pârâtului persoană fizică și proba cu martori, probe apreciate de prima instanță ca fiind utile, pe situația de fapt reclamată, în dovedirea pretinselor fapte de discriminare hărțuire și victimizare reclamate.
Faptul că din probele administrate, instanța de fond a concluzionat în mod corect asupra temeiniciei hotărârii C.N.C.D.-ului contestate nu poate determina îndeplinirea condițiilor prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În cauză nu a fost încălcat dreptul la apărare al recurentei, deoarece actele depuse de C.N.C.D. au fost depuse anterior termenului la care s-a judecat cauza 15 decembrie 2014, nefiind acte noi de care recurenta nu a putut lua la cunoștință și care au determinat în concret soluția recurată.
Soluția de respingere a acțiunii a fost rezultatul aprecierii întregului material probator administrat în cauză.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării cererii modificatoare din data de 20 octombrie 2014, Curtea apreciază că aceasta în mod legal a fost apreciată ca tardivă în raport de dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. și respinsă ca atare. Aceasta deoarece cererea modificatoare cuprindea un nou motiv de anulare a hotărârii C.N.C.D., invocat cu depășirea cu mult a primei zile de întârziere prevăzută de art. 132 alin. (1) C. proc. civ., după administrarea în mare măsură a probelor solicitate pe acțiunea inițială formulată de către recurentă.
Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. nu sunt fondate prima instanță argumentând motivat, într-un mod clar și contradictoriu soluția de respingere recurată.
În mod corect cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. prima instanță în raport de probatoriu administrat a apreciat că nu există în cauze fapte de discriminare prin modificarea atribuțiilor de serviciu, raportat la volumul de muncă sau nivelul de salarizare.
Sentința recurată este dată cu aplicarea corectă a legii, în raport de complexul material probator și în raport de faptele de hărțuire sexuală din partea intimatului D., instanța concluzionând în mod corect că probele administrate - acte, martori și interogatorii nu rezultă ca probe pretinsele acuze de hărțuire sexuală sesizate de recurentă conducerii societăților în luna februarie 2011.
Din probele administrate nu rezultă indicii care să ateste fapte de hărțuire sexuală din partea intimatului D., martorii și răspunsurile la interogatorii inclusiv rezultatul investigației interne fiind în sensul concluziilor primei instanțe în sensul că nu există o hărțuire de către persoanele reclamate prin crearea unui cadru intimidant ostil, degradant sau ofensator în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000. Pe cale de consecință neexistând probată fapta de hărțuire sexuală s-a constatat că nu a existat fapta de discriminare reglementată de art. 6 alin. (2), (3) și 4 din Legea nr. 202/2002 referitoare la deciziile privind discriminarea bazată pe criteriul sex și discriminarea unei persoane care a respins un comportament ce ține de hărțuirea sexuală a acestuia.
În mod corect prima instanță a înlăturat criticile vizând pretinse acte de victimizare a recurentei neexistând raport de cauzalitate între aplicarea sancțiunilor de concediere disciplinară și controlul efectuat de ITM la sesizarea recurentei.
În cadrul motivelor de recurs recurenta nu invocă aspecte noi care nu au făcut obiectul analizei primei instanțe, iar actul depus în ședința publică din 8 martie 2016 nu are legătură cu persoana recurentei ci cu sora acesteia.
Față de cele expuse mai sus, curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 3564 din 22 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 martie 2016.
Procesaz de GGC - MM