ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3123/2015

Decizia nr. 3123/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. unic x/2/2013, la data de 23.12.2013, reclamanta A. IPURL, în contradictoriu cu pârâta Instanța Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, a formulat cerere de suspendare a deciziei nr. 73 din 21 iunie 2013 pronunțată de către Instanță Superioară de Disciplină din cadrul UNPIR, pană la soluționarea pe fond a contestației formulate asupra acestei decizii solicitând ca, prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să fie admisă acțiunea formulată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 500 din 12 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. IPURL, în contradictoriu cu pârâta Instanța Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România UNPIR.

Recursul.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. IPURL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, a arătat că in mod nelegal și netemeinic instanța de fond a reținut faptul că nu a făcut dovada existenței contractelor de muncă pentru 7 salariați, contracte de colaborare, deși a depus la dosar robe in acest sens și situații statistice care dovedesc amploarea activității societății și prejudiciul suferit, preconizat la 300.000 euro.

Totodată s-a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 7 mai 2015, s-a admis in principiu recursul declarat de reclamanta A. IPURL împotriva sentinței nr. 500 din 12 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Apărările intimatului.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care in temeiul art. 425 coroborat cu art. 483 C. proc. civ. s-a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al recurentei, susținând că domnul B. nu este parte a procesului, astfel că nu poate formula direct recurs.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, la data de 21.06.2011, prin hotărârea nr. 1, Comisia de disciplină a filialei UNPIR Bacău a dispus sancționarea practicianului B., cu suspendarea din profesie pe o perioadă de 3 luni.

Sancțiunea a fost aplicată ca urmare a practicilor anticoncurențiale exercitate de practicianul în insolvență prin depunerea în selecțiile organizate de A.N.A.F., de oferte de onorariu de 1.00 RON/lună și onorariu variabil de 0,001% din sumele recuperate.

La aplicarea sancțiunilor disciplinare au fost avute în vedere hotărârile nr. 38 și 39 ale D.G.F.P. Harghita prin care A. IPURL a fost declarată câștigătoare cu ofertele mai sus amintite.

La data de 04.11.2011, Comisia superioară de disciplină, prin decizia nr. 35 respinge, ca nefondată, contestația formulată de practicianul în insolvență împotriva hotărârii nr. 1/2011.

În drept, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

În ceea ce privește invocarea excepției inadmisibilității recursului formulat de recurentul B., motivat de împrejurarea că acesta nu a fost parte in procesul dedus judecății primei instanțe, pe care Înalta Curte o califică ca fiind excepția lipsei calității de reprezentant, se reține netemeinicia acesteia, atât acțiunea introductivă de instanță cât și recursul fiind formulate de A. IPURL prin reprezentantul legal practician in insolvență avocat B.

În ceea ce privește cererea de suspendare, constată Înalta Curte că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Nu pot fi subsumate condiției cazului bine justificat aprecierile referitoare la nelegalitatea unui act administrativ, a cărui suspendare se cere, întrucât acceptarea unui asemenea raționament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului, care privește examinarea legalității.

În prezenta cauză, însă, cum în mod corect a reținut și prima instanță, recurenta reclamantă nu a motivat care sunt elementele pe care le apreciază ca fiind circumscrise „cazului bine justificat”, ci a criticat modalitatea în care actul administrativ a fost comunicat terților, cu consecințe juridice negative asupra societății (înlăturarea din calitatea de administrator judiciar in cauze aflate pe rolul Tribunalului Comercial Mureș).

Or, cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ, instanța de control judiciar observând că nici în calea de atac a recursului recurenta-reclamantă nu a formulat critici in susținerea cererii de suspendare, sau critici de nelegalitate ale sentinței atacate.

Formal recursul a fost întemeiat in drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Verificând din oficiu sentința atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că aceasta îndeplinește exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, nu se poate reține incidența acestui motiv de nelegalitate.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., vizând încălcarea autorității de lucru judecat se constată că nu este susținut de niciun act din dosar.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, deși punerea în executare a unui act administrativ are drept consecință diminuarea bugetului societății, câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității de reprezentant.

Respinge recursul declarat de A. IPURL împotriva sentinței nr. 500 din 12 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2015.