ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2111/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2013 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 57/15.02.2013 emisă de UNPIR și Decizia nr. 7/16.10.2010 emisă de Comisia de Disciplină a UNPIR Filiala Constanța;

- trimiterea cauzei la Comisia de Disciplină a UNPIR Filiala Constanța în vederea soluționării pe fond a sesizării formulate de Consiliul de Conducere al Filialei UNPIR Botoșani;

- în subsidiar, în situația respingerii cererii de restituirea a cauzei la Comisia de Disciplină a UNPIR Filiala Constanța, să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 57/15.02.2013 pentru necompetență materială a instanței superioare de disciplină;

- în situația respingerii excepției nulității absolute a Deciziei nr. 57/2013, anularea celor două decizii ca nelegale și netemeinice, în sensul respingerii sesizării formulate de Consiliul de conducere al Filialei UNPIR Botoșani.

Totodată, a solicitat suspendarea executării Deciziilor până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației ce formează obiectul prezentului dosar.

În cauză a fost introdusă în calitate de pârâtă și Comisia de Disciplină a UNPIR Constanța.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 2636 din 07 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență și Comisia de disciplină a UNPIR - Filiala Constanța.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Prin prisma motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă solicită în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, reținerea cauzei și în urma rejudecării, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Criticile subsumate motivelor de casare invocate sunt următoarele:

- Prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind suspendarea executării Deciziei nr. 7 din 16.10.2012 emisă de Comisia de Disciplină a Filialei UNPIR Constanța și a Deciziei nr. 57/15.02.2013 emisă de UNPIR - Instanța Superioară de Disciplină până la soluționarea definitivă a contestației formulată împotriva acelorași acte administrative. Din conținutul sentinței atacate rezultă că instanța de fond nu a analizat temeiurile de fapt și de drept ale cererii de suspendare a executării și nici susținerile părților, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

- Hotărârea atacată conține motive contradictorii sau motive străine de natura cauzei.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-reclamantă arată că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că nu i-a fost încălcat dreptul la apărare în procedura disciplinară, deoarece a beneficiat de mai multe termene prin care ar fi avut posibilitatea să își pregătească apărarea. Susține recurenta-reclamantă că această situație nu este reală, deoarece a formulat o singură cerere de amânare pentru pregătirea apărării în fața Comisiei de Disciplină, în data de 17.09.2012 pentru termenul din 18.09.2012, iar la termenul următor nu s-a putut prezenta din motive medicale, învederând acest lucru Comisiei și anexând documente medicale.

Consideră că, în mod nelegal, Comisia de Disciplină a trecut peste cererea de amânare și, fără a judeca pe fond sesizarea formulată de Consiliul de Conducere al Filialei UNPIR Botoșani, a admis-o și a dispus încetarea calității de practician în insolvență și excluderea definitivă din UNPIR lipsind recurenta de dreptul de a-și expune opinia în fața Comisiei.

Mai afirmă recurenta că instanța de fond nu a reținut situația, potrivit căreia, Comisia de Disciplină a Fililaei UNPIR Constanța nu avea cum să cerceteze fondul cauzei, cât timp singurul document atașat sesizării îl constituia un extras de pe portalul Curții de Apel Suceava, decizia penală nr. 171/23.11.2012 fiind atașată la dosar abia la data de 23.11.2012, odată cu întâmpinarea din prezentul dosar, după pronunțarea de către Comisia de Disciplină a Filialei UNPIR Constanța a Deciziei nr. 7 din 16.10.2012.

Susține recurenta că acesta este și motivul pentru care decizia Comisiei de Disciplină nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care faptele săvârșite sunt de natură să atragă nedemnitatea, respectiv să aducă atingere profesiei de practician în insolvență.

- Hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006, care stabilește cazurile de nedemnitate pentru profesia de practician în insolvență.

Astfel, arată recurenta, că pârâta Comisia de Disciplină nu a putut verifica dacă fapta a adus atingere prestigiului profesiei, nefiind în posesia hotărârii penale. Menționează că prin decizia penală, instanța judecătorească nu a dispus interzicerea exercitării profesiei, pentru ca excluderea din profesia de practician în insolvență să se facă fără a se analiza situația personală, existența unor alte abateri disciplinare, sau dacă fapta a fost sau nu savârșită în legătură cu profesia.

Mai arată recurenta-reclamantă că, în mod greșit, a reținut prima instanță că există o strânsă legătură cu profesia de practician în insolvență întrucât infracțiunile săvârșite au fost de înșelăciune și fals în declarații. Afirmă că sentința de condamnare nu este legată de o faptă săvârșită în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, ci a reprezentat soluționarea unui litigiu personal, iar fapta pentru care a fost condamnată a fost săvârșită în anul 2008, calitatea de practician în insolvență dobândind-o în anul 2010.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în continuare.

Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta a solicitat anularea actelor administrative emise de autoritățile pârâte prin care s-a dispus, respectiv s-a confirmat, măsura excluderii definitive din UNPIR însoțită de încetarea calității de practician în insolvență, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, raportate la dispozițiile art. 99 din același act normativ și la art. 92 pct. 13 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență.

Instanța de fond, prin sentința recurată, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Prin motivele de casare invocate, recurenta-reclamantă a reluat, în mare parte, criticile de nelegalitate și netemeinicie privind actele administrative atacate, dezvoltate prin cererea de chemare în judecată, susținând că instanța de fond a reținut greșit situația de fapt și, în consecință, a aplicat greșit legea, considerând că măsura excluderii din UNPIR este temeinică și legală.

În ceea ce privește critica vizând încălcarea dreptului la apărare de către Comisia de Disciplină a Filialei UNPIR și nelegala înlăturare a acesteia de către instanța de fond, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Din actele dosarului rezultă situația, potrivit căreia, Comisia de Disciplină Filiala UNPIR Constanța a procedat la convocarea pârâtei, iar aceasta a înțeles să formuleze pentru trei termene succesive cerere de amânare atât în vedere pregătirii apărării, precum și din cauza unor probleme de sănătate. În acest context, potrivit înscrisurilor aflate la filele 159 și 169 din dosarul de fond, Comisia de Disciplină a admis primele două cereri de amânare a soluționării sesizării, respectiv aceea pentru termenul din 18.09.2012 și aceea formulată pentru termenul din 03.10.2012, fiind respinsă a treia cerere formulată în același sens, pentru termenul din 16.10.2012.

Prin urmare, în mod temeinic și în acord cu situația concretă reieșită din actele dosarului, instanța de fond a reținut că dreptul la apărare al reclamantei nu a fost încălcat, aceasta beneficiind de mai multe termene pentru a-și pregăti apărarea și chiar dacă a fost în imposibilitate de a se prezenta efectiv în fața Comisiei, putea să își exprime în scris punctul de vedere și argumentele pe care se întemeia opoziția sa la sesizarea Consiliului de conducere al Filialei UNPIR Botoșani privind excluderea din UNPIR și încetarea calității de practician în insolvență.

Critica vizând neluarea în considerare de către prima instanță a faptului că în luarea Deciziei nr. 7 din 16.10.2012, Comisia de Disciplină nu a analizat pe fond sesizarea privind excluderea reclamantei din UNPIR, este, de asemenea, neîntemeiată, având în vedere că instanța de fond a analizat acest aspect de nelegalitate invocat prin cererea de chemare în judecată, constatând că nu este susținut de conținutul celor două acte administrative atacate.

Astfel, Decizia nr. 7/2012 a Comisiei de Disciplină menționează atât situația de fapt în care se afla recurenta-reclamantă, respectiv aceea de a fi condamnată definitiv printr-o hotărâre penală pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații, precum și textele legale și statutare ce reprezintă temeiul juridic al excluderii definitive din UNPIR pentru intervenirea uneia dintre situațiile de nedemnitate.

Având în vedere și faptul că recurenta-reclamantă nu a înțeles să formuleze în scris apărări la sesizarea Consiliului de Conducere, pentru a fi avute în vedere de Comisia de Disciplină, hotărârea acestui organism respectă exigențele motivării unui act administrativ, care s-a încadrat în limitele impuse de argumentele și probatoriul administrat în susținerea sesizării de către Consiliul de Conducere Filiala UNPIR Botoșani.

Mai mult decât atât, astfel cum a reținut corect și instanța de fond, recurenta-reclamantă a beneficiat de toate garanțiile oferite de procedura administrativă, având dreptul la contestarea Deciziei Comisiei de Disciplină și acces la Comisia Superioară din cadrul UNPIR în fața căreia și-a susținut argumentele referitoare la netemeinicia cererii de sesizare privind excluderea din UNPIR.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că recurenta nu a înțeles să îl dezvolte separat, în sensul de a arăta concret care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii reținute de instanța de fond în raționamentul juridic expus în susținerea soluției pronunțate.

În ceea ce privește critica vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 25 din O.U.G. nr. 86/2006, Înalta Curte constată că și aceasta este nefondată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, astfel cum erau în vigoare la data emiterii deciziei de excludere din UNPIR a recurentei: alin. (1) lit. a) "Este nedemn de a fi practician în insolvență persoana condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, inclusiv orice infracțiune de corupție, precum și pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată cu modificările și completările ulterioare, care determină incapacitatea legală de a dobândi sau deține calitatea de fondator, administrator, membru în consiliul de supraveghere, membru al directoratului ori director al unei societăți comerciale și de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

(2)Existența nedemnității împiedică accesul persoanei în cauză în profesie. Survenirea nedemnității determină încetarea calității de practician în insolvență".

Acest text legal trebuie coroborat însă cu art. 37 și art. 99 din O.U.G. nr. 86/2006.

Potrivit art. 37:

"Calitatea de practician în insolvență încetează:

(...)

d) în cazul survenirii unei cauze de nedemnitate."

Art. 99 - "Se sancționează cu excluderea definitivă din Uniune, însoțită de pierderea calității de practician în insolvență, faptele prevăzute la art. 92 pct. 4,10,13,14,15,17 și 18".

Art. 92 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență:

"constituie abateri următoarele fapte:

Raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt în care s-a aflat recurenta-reclamantă rezultă că autoritățile pârâte au constatat cazul de nedemnitate, în mod temeinici și cu respectarea criteriilor impuse de legiuitor.

Contrar celor susținute prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că ipoteza legală în care a fost încadrată recurenta-reclamantă nu condiționează ca infracțiunea intenționată săvârșită de persoana constatată nedemnă să fie în legătură cu exercitarea profesiei de practician în insolvență ci doar să aducă atingere prestigiului profesiei.

Or, din considerentele deciziei penale definitive de condamnare a recurentei-reclamante rezultă săvârșirea intenționată a infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații, iar contextul factual și juridic în care s-au produs, conduc, fără putință de tăgadă la o neîncredere de ordin obiectiv că persoana condamnată mai poate fi demnă în a-și păstra calitatea de practician în insolvență, având în vedere natura profesiei și activitățile care pot fi desfășurate în virtutea dobândirii acesteia.

Prin urmare, în mod evident, cele două infracțiuni intenționate pentru care recurenta-reclamantă a fost condamnată definitiv sunt de natură a aduce atingere prestigiului profesiei de practician în insolvență, chiar dacă nu au fost săvârșite în legătură cu profesia, iar, în considerarea acestor constatări, Înalta Curte reține că atât autoritățile pârâte, cât și prima instanță au analizat pe fond sesizarea privind excluderea din UNPIR și încetarea calității de practician în insolvență, precum și apărările și susținerile reclamantei formulate în combaterea sesizării Consiliului de Conducere Filiala UNPIR Botoșani.

În ceea ce privește critica formulată cu referire la nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de suspendare a executării a celor două acte administrative, Înalta Curte reține că din actele dosarului rezultă că prin sentința civilă nr. 3477 din 16.12.2014, pronunțată în prezentul dosar, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus admiterea cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2636 din 07.10.2014 formulată de reclamanta A. și a dispus completarea dispozitivului în sensul că "respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată".

În concluzie invocarea acestui motiv de casare, în condițiile în care, recurenta-reclamantă nu a înțeles să atace cu recurs și decizia de completare a dispozitivului și în raport de stadiul de soluționare a dosarului și soluția prefigurată mai sus de respingere a recursului ca nefondat, este lipsită de eficacitate juridică.

În consecință, reținându-se că motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2636 din 07 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 iunie 2017.