ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1621/2016

Decizia nr. 1621/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 4 august 2015, sub nr. x/1/2015, astfel cum a fost modificată ulterior, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. X din 8 iulie 2015 pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. Y din 19 mai 2015 a Secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe, în principal, cererea sa de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București și, în subsidiar, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Sărat sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, corelativ cu revocarea Hotărârii nr. Z din 29 septembrie 2015 a Secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost aprobat transferul contestatorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele.

În motivare, sub aspectul nelegalității Hotărârii nr. X/2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, contestatorul a arătat, în esență, că atât contestația, cât și cererea de transfer, au fost analizate doar prin prisma unui singur criteriu dintre cele prevăzute la art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, și nu a fost motivată, sau a fost motivată pe baza unor simple supoziții care nu au fost legiferate până în prezent.

Astfel, la adoptarea hotărârii contestate a fost avut în vedere numai criteriul legat de schema de personal, în condițiile în care cu ocazia primei cereri de transfer, acesta nu a constituit un impediment, iar la momentul judecării contestației, nu mai exista nici un post vacant la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș.

În ceea ce privește motivarea Hotărârii nr. X/2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, contestatorul a susținut că prin Hotărârea nr. Y/2015, Secția pentru Procurori i-a respins cererea de transfer pe baza unei situații ipotetice (respectiv, intenția prim-procurorului parchetului de a se pensiona), precum și a faptului că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș este ocupat un singur post de execuție (în schimb, în aceeași sesiune de transfer au fost efectuate nu mai puțin de 4 transferuri de la alte parchete, cu un singur post de execuție ocupat și un volum de muncă mai mare decât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș).

Anterior, cu ocazia respingerii primei cereri de transfer s-a reținut că alți procurori au prioritate, fapt pentru care nu se poate efectua transferul, ceea ce denotă, din punctul de vedere al contestatorului, faptul că postul vacant la acea dată nu a constituit un impediment.

Contestatorul a arătat că prin hotărârea atacată, deși s-a constatat că schema de personal la data judecării contestației este completă (ca urmare a ocupării între timp a locului vacant de către un procuror stagiar), fără a se analiza criteriile personale prevăzute de art. 3 din Regulament sau volumul de muncă concret, s-a respins contestația, reținându-se, printre altele, că există riscul ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș să rămână cu 0 posturi ocupate.

În acest sens, deși s-a menționat că prim-procurorul parchetului intenționează să se pensioneze, nu s-a indicat o dată certă în acest sens, nu există o cerere de pensionare depusă la Consiliul Superior al Magistraturii și nicio decizie de pensionare, postul nu este vacant și nu poate fi luat în considerare pentru a fi scos la concurs în vederea ocupării. În această situație, nu se poate vorbi de iminenta vacantare a postului de conducere sau de existența unui post de execuție vacant, iar la efectuarea transferului, legiuitorul nu a impus condiția iminentei vacantări a posturilor ci doar a posturilor vacante sau temporar vacante. Mai mult, celălalt post de execuție a fost ocupat în cursul lunii iunie 2015 de către un procuror stagiar, ceea ce denotă că Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș nu ar fi rămas cu 0 posturi ocupate.

Sub aspectul netemeiniciei Hotărârii nr. X/2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, contestatorul a susținut că, deși a fost evidențiată activitatea fiecărui parchet în parte, aceasta nu a fost analizată în mod concret, în condițiile în care, volumul de activitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș este net inferior față de volumul de activitate la nivel de țară și mai mic, de cel puțin două ori, în raport cu volumul de activitate înregistrat la trei dintre parchetele la care a solicitat transferul.

De asemenea, a arătat că la pronunțarea hotărârii contestate nu au fost reținute și motivele de ordin personal pe care le-a invocat, referitoare la domiciliul și locul de muncă al soției, posibilitățile reale de navetă și situația sa familială.

Contestatorul a mai precizat că trebuie avute în vedere și soluțiile adoptate anterior de către Secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, făcând referire la hotărâri prin care au fost admise cereri de transfer în situații similare.

În drept, a invocat dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Hotărârii Secției pentru Procurori nr. Z/2015, cu motivarea că aceasta nu face parte din categoria hotărârilor strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 27 alin. (7) coroborat cu alin. (5) al aceluiași articol din Legea nr. 317/2004, precum și excepția lipsei de interes, susținând că nu se justifică interesul în promovarea capătului de cerere menționat, întrucât potrivit cererii formulate la data de 13 august 2015, contestatorul a solicitat transferul la mai multe unități de parchet, inclusiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele.

Intimatul a invocat excepția lipsei de interes și în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. X/2015, arătând că în speță, nu mai există un interes în promovarea prezentei contestații, în condițiile în care contestatorul a solicitat transferul și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, cerere care a fost admisă.

Pe fondul contestației, intimatul a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, învederând că nu pot fi primite criticile de nelegalitate privind nerespectarea dispozițiilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, la emiterea hotărârii contestate, pe lângă criteriul bunei funcționări a parchetelor implicate în transfer, a fost avut în vedere și faptul că celălalt post de execuție de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș era la momentul respectiv ocupat de un procuror stagiar.

De asemenea, au fost analizate și criteriile subiective prevăzute de art. 3 din Regulament, care au fost coroborate cu datele referitoare la situația posturilor de procuror din cadrul acestei unități de parchet, în vederea asigurării bunei funcționări a parchetului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., republicat, analizând cu prioritate excepțiile invocate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte reține următoarele:

Excepția inadmisibilității invocată de intimat în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. Z din 29 septembrie 2015 pronunțată de Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (7) cu referire la alin. (5) al aceluiași articol, din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, hotărârile Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Conform prevederilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor.

Contestația reglementată de dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, are caracterul unei proceduri prealabile și este obligatorie.

Cum în cauză, Hotărârea nr. Z din 29 septembrie 2015, deși vizează cariera unui procuror, a fost pronunțată de Secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar contestatorul nu a urmat procedura reglementată de prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și va respinge capătul de cerere având ca obiect anularea acestei hotărâri, ca inadmisibil.

În acest sens, a fost adoptată soluția de unificare a practicii judiciare de către judecătorii Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din 16 martie 2009, în vederea interpretării și aplicării unitare a legii, în raport cu dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituție, republicată și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes invocată de intimat, se reține că interesul constituie una din condițiile esențiale ale oricărei acțiuni civile, care trebuie să fie îndeplinită în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii.

Interesul este definit ca fiind folosul practic, material sau moral, pe care-l urmărește cel care promovează o acțiune și trebuie să fie legitim și personal.

De asemenea, interesul trebuie să fie născut și actual, să existe în momentul în care este formulată cererea, deoarece un interes eventual nu poate fi luat în considerare.

În speță, excepția lipsei de interes invocată de intimat în privința capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. Z din 29 septembrie 2015 a Secției pentru Procurori, nu se mai impune a fi analizată în raport de soluția dată acestui capăt de cerere.

Înalta Curte apreciază însă că subzistă interesul contestatorului în promovarea prezentei contestații împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. X din 8 iulie 2015.

Împrejurarea că prin cererea formulată la data de 13 august 2015, contestatorul a solicitat transferul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, cerere care a fost admisă, nu echivalează cu satisfacerea în întregime a solicitării sale, având în vedere că primele opțiuni exprimate de magistrat au vizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, în raport cu motivele de ordin personal invocate de către acesta, care se mențin și în prezent.

De altfel, și prin cererea de transfer formulată inițial, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, primele solicitări formulate de contestator au vizat unitățile de parchet de pe lângă judecătoriile din București.

Pentru motivele arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, excepția lipsei de interes invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Pe fondul contestației, examinând Hotărârea nr. X din 8 iulie 2015 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. X din 8 iulie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de domnul procuror A. împotriva Hotărârii Secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. Y din 19 mai 2015.

Prin Hotărârea nr. Y din 19 mai 2015 a Secției pentru Procurori, a fost respinsă cererea de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Sărat sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, formulată de contestator.

Înalta Curte reține că instituția transferului judecătorilor și procurorilor este prevăzută de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător (denumit în continuare Regulament), aprobat prin Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, transferul judecătorilor și procurorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, reglementează criteriile care se au în vedere la aprobarea cererii de transfer.

Conform art. 3 din Regulament, la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită și la care se solicită transferul; numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soțului sau soției; distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială.

Susținerile contestatorului referitoare la soluționarea cererii de transfer cu nerespectarea prevederilor regulamentare mai sus-menționate, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reține că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În speță, soluționarea cererii de transfer formulată de contestator s-a făcut prin prisma tuturor criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, și nu a fost una formală, în mod corect Secția pentru Procurori având în vedere la adoptarea soluției, în primul rând, situația Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș la data formulării și analizării respectivei cereri, comparativ cu a unităților de parchet la care s-a solicitat transferul, în vederea asigurării activității la parchetele implicate în această procedură, în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulament.

Criteriul bunei funcționări a parchetelor a fost coroborat cu criteriile care au vizat volumul de activitate al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș și al unităților de parchet la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la aceste parchete, vechimea solicitantului în funcția de procuror și avizele exprimate de unitățile de parchet implicate, cu analizarea motivelor de ordin personal invocate de magistrat.

Astfel, la baza adoptării hotărârii contestate au stat înscrisurile emise de către Direcția Resurse Umane și Organizare din care au rezultat, pentru fiecare unitate de parchet în parte, aspecte legate de încărcătura dosarelor/procuror și de schemele de personal, constatându-se că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș, în cursul anului 2014, volumul de activitate s-a situat sub media națională, iar la data formulării cererii de transfer, la acest parchet, dintre cele 3 posturi de procuror prevăzute în schemă (1 post de conducere și 2 posturi de execuție), erau ocupate postul de conducere și 1 post de execuție, respectiv, postul contestatorului.

În aceste condiții, deși din datele statistice comunicate de către direcția de resort a rezultat că volumul de activitate al unităților de parchet la care s-a solicitat transferul era superior celui înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș, prin prisma definiției dată sintagmei "posturi ce urmează a se vacanta" de art. 2 alin. (1

1

) din Regulament și în raport cu situația acestei unități de parchet la data formulării cererii de transfer, în mod întemeiat s-a reținut că vacantarea singurului post de execuție ocupat ar conduce la perturbarea gravă a activității parchetului, care ar fi trebuit să funcționeze pentru o perioadă de timp numai cu un singur post de conducere.

Pe de altă parte, toate posturile de execuție de la unitățile de parchet la care s-a solicitat transferul erau ocupate, trebuind în mod evident făcută diferența între posturile de execuție și cele de conducere, pornind de la condițiile care trebuiesc îndeplinite de către un magistrat pentru ocuparea unui post de conducere și până la atribuțiile specifice acestei funcții.

De asemenea, manifestarea intenției prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș de a se pensiona, a fost un argument suplimentar avut în vedere la formularea concluziei reținute anterior, constatându-se că în situația admiterii cererii de transfer, în cadrul acestei unități de parchet nu ar mai fi ocupat niciun post, situație în care parchetul nu poate funcționa.

Totodată, din cuprinsul hotărârii contestate și a înscrisurilor care au stat la baza adoptării acesteia, rezultă că la soluționarea cererii de transfer au fost analizate în mod efectiv și criteriile subiective prevăzute la art. 3 din Regulament, care au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor de procuror din cadrul respectivei unități de parchet.

Sub acest aspect, este de menționat faptul că motivele de ordin personal și familial reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie prin ele însele motive determinante în admiterea transferului, fiind supuse cerinței coroborării și cu alte criterii, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, desfășurarea activității la instanțele și parchetele implicate în procedura transferului.

În cauză, deși motivele personale invocate de magistrat nu se regăsesc în cuprinsul hotărârii contestate, acestea au fost analizate la soluționarea cererii de transfer, după cum rezultă din Nota întocmită la 6 iulie 2015 de către Direcția Resurse Umane și Organizare.

La pronunțarea soluției de respingere a contestației formulate împotriva hotărârii secției pentru procurori, au fost luate în considerare și aspectele învederate de contestator prin notele scrise depuse la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 6 iulie 2015, reținându-se că la momentul soluționării cererii de transfer, postul de execuție la care acesta a făcut trimitere era ocupat începând cu 1 iulie 2015, prin numirea în funcție a unui procuror stagiar, care are atribuții restrânse, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, aspect relevant în ceea ce privește asigurarea activității în cadrul parchetului.

Referirea din cuprinsul Hotărârii nr. Y/2015 a Secției pentru Procurori la avizele instanțelor implicate în procedura transferului, a avut în vedere prevederile art. 2 alin. (3) și alin. (4) din Regulament, pentru a se aprecia asupra oportunității cererii de transfer, fără însă ca aceste avize să fie considerate determinante în adoptarea soluției.

Motivele de nelegalitate formulate de contestator prin prisma soluției pronunțate de Secția pentru Procurori prin Hotărârea nr. Z din 29 septembrie 2015, sunt neîntemeiate.

Astfel, fără a proceda la analiza legalității și temeiniciei hotărârii menționate, prin care, la cererea contestatorului, s-a dispus transferul său de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, începând cu data de 15 octombrie 2015, Înalta Curte constată că la adoptarea acestei hotărâri au fost avute în vedere concursul cererilor de transfer formulate pentru parchetele de pe lângă judecătoriile din București, unde nu existau dificultăți de ocupare a posturilor vacante, precum și situația Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, care, la data analizării respectivei solicitări, funcționa cu un singur post de execuție.

Prin urmare, soluția de admitere a cererii de transfer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, nu este de natură a impieta asupra legalității Hotărârii nr. X din 8 iulie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât la data emiterii acestei din urmă hotărâri, situația unităților de parchet implicate în procedura transferului a fost diferită față de situația reținută mai sus, și Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele nu a constituit una dintre opțiunile exprimate de contestator.

În contextul arătat, Hotărârea nr. X din 8 iulie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este motivată cu respectarea criteriilor legale și nu poate fi apreciată ca fiind discreționară.

Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa constituțională de garant al independenței justiției, are prerogativa de a soluționa cererile de transfer ale judecătorilor și procurorilor, cu respectarea criteriilor prevăzute în Regulament, iar în cauză, după cum s-a arătat, motivele invocate de intimat în respingerea cererii de transfer au o justificare obiectivă, astfel încât, nu se poate reține existența unor elemente de exces de putere, care să conducă la afectarea legalității hotărârii ce formează obiectul prezentei contestații.

Soluțiile pronunțate de Secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer, invocate de către contestator, nu sunt de natură a infirma legalitatea hotărârii contestate, deoarece fiecare solicitare este analizată în funcție de circumstanțele concrete ale respectivei cauze, neputându-se vorbi de persoane aflate în situații identice.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația formulată împotriva Hotărârii nr. X din 8 iulie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Hotărârii din 29 septembrie 2015 a Secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Respinge ca nefondată excepția lipsei de interes, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii din 8 iulie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârii din 29 septembrie 2015 a Secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2016.

Procesat de GGC - MI