ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1439/2016

Decizia nr. 1439/2016 Asupra conflictului de competență de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 octombrie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantele Filiala A. și Departamentul Caransebeș B., în numele și pentru membrii de sindicat: C., D., E. (...) K. și, respectiv, reclamanții C., D., L. (...) R. - în nume propriu, au solicitat în contradictoriu cu pârâta Societatea S., prin Administrator judiciar C. SPRL, să se constate nulitatea parțială a deciziilor emise de Societatea S., prin care s-a dispus reintegrarea reclamanților pe funcțiile și posturile deținute anterior concedierii, sub aspectul reînființării doar cu titlu temporar a respectivelor posturi; să se constate nulitatea deciziilor emise de Societatea S., prin care s-a dispus desfacerea contractelor de muncă ale reclamanților; obligarea pârâtei la reîncadrarea reclamanților, pe funcțiile deținute de fiecare dintre aceștia, anterior desfacerii contractelor individuale de muncă; obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și ale celorlalte drepturi indexate, majorate și reactualizate, de care ar fi beneficiat fiecare reclamant în parte, prevăzute în contractul individual de munca și în contractul colectiv, începând cu data concedierii și până la data reîncadrării efective pe post;

obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente tuturor drepturilor salariale datorate, ca urmare a emiterii deciziilor de concediere nelegale, de la data concedierii și până la data achitării efective a acestora, pentru fiecare reclamant în parte; obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru fiecare reclamant persoană fizică; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că deciziile emise de Societatea S., prin care s-a dispus reintegrarea reclamanților pe funcția și postul deținut anterior concedierii survenite în luna iulie 2013, sunt nelegale sub aspectul reînființării cu titlu temporar a posturilor reclamanților, întrucât încalcă dispozițiile art. 433 și 435 C. proc.

civ., coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) C. muncii, având în vedere Decizia civilă nr. 2488 din 22 iunie 2015 prin care Curtea de Apel București a dispus, definitiv, anularea deciziilor de concediere și reintegrarea salariaților pe postul și funcțiile deținute anterior concedierii. În cauză, reclamanții au apreciat că, prin emiterea deciziilor de reintegrare temporară, pârâta a încălcat dispozițiile art. 8 C. muncii, coroborat cu art. 14 C. civ., executând în mod incomplet obligațiile instituite prin hotărâre judecătorească, efectuând o aparentă repunere a părților în situația anterioară, ignorând cu rea-credință finalitatea obligațiilor ce îi reveneau și sancțiunea impusă în sarcina sa de instanța de judecată.

Reclamanții au arătat că deciziile de concediere sunt lovite de nulitate absolută, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 69 și ale art. 76 lit. c) C. muncii, în sensul ca nu a fost respectată procedura concedierii colective. În drept au fost invocate dispozițiile art. 6 alin. (2), art. 65, art. 69 - 72, art. 76, art. 78, art. 80, art. 253 C. muncii. La primul termen de judecată, în temeiul art. 131 alin. (2) C. proc. civ., având nevoie de lămuriri suplimentare pentru stabilirea competenței, tribunalul a acordat un termen de judecată, până la care a solicitat reclamantelor Filiala A. și Departamentul Caransebeș B. să lămurească calitatea procesuală în care acestea înțeleg să participe la proces, precum și interesul lor juridic având în vedere că acțiunea este formulată și de membrii de sindicat în nume propriu, față de dispozițiile art. 12 din Noul C. proc.

civ., potrivit cărora drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună credință, sub sancțiunea suspendării judecății. La data de 2 martie 2016, reclamantele Filiala A. și Departamentul Caransebeș B. au depus la dosar precizări, arătând că au formulat cererea în temeiul art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, având calitate procesuală activă, iar faptul participării în proces și în nume propriu a persoanelor membre de sindicat, nu determină înlăturarea posibilității de a formula cerere de chemare în judecată numai de către organizațiile sindicale, invocând jurisprudența Curții de Apel București. De asemenea, în cuprinsul precizărilor depuse la dosar, reclamantele au susținut că nu exista nicio normă juridică care să împiedice participarea organizației și a salariatului împreună în dosar, tot așa cum nu există nicio normă care să înlăture participarea organizației sindicale și a salariatului împreună, în fața oricărei autorități.

Prin Sentința nr. 2508 din 7 martie 2016 pronunțată de Tribunalul București, pentru o bună administrare a justiției, constatând că reclamanții C., D., (...), au domiciliul în județul Gorj, s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce privește pe aceștia, formându-se un nou dosar. De asemenea, prin aceeași sentință, cu privire la reclamanții L. (...) R., reclamantele Filiala A. și Departamentul Caransebeș B. - în numele și pentru C., D. (...), a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, instanța reținând că, în litigiile de muncă, competența teritorială este una exclusivă față de dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În ceea ce privește pe reclamanții L. (...) R., constatând că aceștia au domiciliul în circumscripția Tribunalului Mehedinți, față de caracterul exclusiv al competenței teritoriale în această materie, instanța a stabilit că revine acestuia competența soluționării cauzei.

Tribunalul București a interpretat că, din considerentele Deciziei nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, reiese că disputa juridică privind stabilirea legitimării procesuale active a organizațiilor sindicale și, ca urmare, cea privind determinarea instanței competente teritorial să judece aceste cereri, tranșată definitiv, a privit situația în care organizațiile sindicale introduc acțiune în numele membrilor lor, chiar și în lipsa unui mandat expres din partea acestora, cu păstrarea însă a drepturilor de dispoziție procesuală din partea titularilor drepturilor subiective, nu și situația în care reclamanții salariați/foști salariați introduc acțiunea în nume propriu.

De asemenea, tribunalul a arătat că, în situația introducerii unei acțiuni prin același avocat ales, atât de către salariați în nume propriu, cât și prin sindicat pentru aceiași salariați, dreptul procedural al organizației sindicale de a promova acțiune în justiție, deși aparent se încadrează în limitele externe, este dirijat spre alt scop decât cel acordat de lege, urmărindu-se prin aceasta exclusiv sesizarea instanței de la sediul sindicatului, cu încălcarea normelor de ordine publică. Învestit prin declinare, Tribunalul Mehedinți a pronunțat Sentința nr. 375 din 26 mai 2016, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru competentă soluționare.

În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv, constatarea nulității deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă ale salariaților pârâtei, face parte din categoria conflictelor de muncă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii și ale art. 210 din Legea nr. 62/2012, judecarea acestora este de competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Acțiunea a fost formulată de Filiala A. și Departamentul Caransebeș B., în numele și pentru membrii săi: C., D. (...), motiv pentru care, față de temeiul de drept invocat și de sintagma "în numele și pentru membrii săi", organizația sindicală nu este un reprezentant convențional al reclamanților, ci are calitatea de reclamant.

În exercitarea atribuțiilor prevăzute de dispozițiile art. 28 din Legea 62/2011, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă și au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres. Așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

De asemenea, în considerentele sentinței pronunțate, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor referitoare al coparticiparea procesuală activă, întrucât acțiunea a fost formulată de Filiala A. și Departamentul Caransebeș B., obiectul pricinii având aceeași cauză și, drept urmare, în conformitate cu art. 269 alin. (3) C. muncii, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți. Cum reclamanții au ales să depună acțiunea la Tribunalul București, instanță în a cărei circumscripție reclamanta Filiala A. își are sediul, rezultă că acesteia îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei. Analizând conflictul de competență dedus judecății, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul cererii deduse judecății, respectiv, constatarea nulității deciziilor prin care s-a dispus desfacerea contractelor individuale de muncă ale reclamanților în calitate de salariați ai pârâtei și, respectiv, constatarea nulității parțiale a deciziilor prin care s-a dispus reintegrarea reclamanților pe funcțiile și posturile deținute anterior, face parte din categoria conflictelor de muncă, motiv pentru care, în speță devin incidente dispozițiile art. 269 C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este în competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Înalta Curte constată că, în cauză, acțiunea introductivă a fost formulată de Filiala A. și Departamentul Caransebeș B., în numele și pentru membrii săi: C., D. (...) - în valorificarea unor drepturi salariale aparținând acestora și, respectiv, de către C., (...) - în nume propriu. De asemenea, se reține că, la solicitarea instanței inițial învestite, respectiv a Tribunalului București, reclamantele Filiala A. și Departamentul Caransebeș B. au depus la dosar precizări, arătând că au formulat cererea în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, având calitate procesuală activă, iar faptul participării în proces și în nume propriu a persoanelor membre de sindicat, nu determină înlăturarea posibilității de a formula cerere de chemare în judecată numai de către organizațiile sindicale.

Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierea diferită dată de către instanțele aflate în conflict în legătură cu legitimarea ca reclamant și/sau ca reprezentant al reclamanților în cauză a Filialei A., respectiv, dacă această calitate de reclamant trebuie recunoscută organizației sindicale sau numai membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la sediul sau domiciliul acestora, să se stabilească și competența teritorială în soluționarea cauzei, conform dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) C. muncii. Această dispută jurisdicțională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor sindicale posibilitatea de a formula acțiuni în justiție în numele și interesul membrilor lor (în valorificarea, așadar, a drepturilor acestora), dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.

Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a fost tranșată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în M. Of. nr. 118/1 martie 2013, prin care s-au admis recursurile în interesul legii declarate de prim adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, statuându-se că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, republicat, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant." În concluzie, instanța supremă a statuat că raportat la acțiunile reglementate expres de lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], se va ține seama de sediul sindicatului-reclamant.

În speța dedusă judecății, sindicatului i se recunoaște legitimarea procesuală activă de reclamant, acesta promovând acțiunea nu doar pentru membrii săi de sindicat, ci și în numele acestora, motiv pentru care în determinarea competenței teritoriale urmează a se avea în vedere sediul sindicatului-reclamant, iar nu domiciliul membrilor de sindicat în interesul cărora organizația sindicală acționează. Față de considerentele expuse, având în vedere că sediul sindicatului-reclamant se află în București, Înalta Curte constată că instanța competentă să judece prezenta acțiune este instanța inițial învestită, în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul, respectiv, Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2016. Procesat de GGC - GV