ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 86/2017

HOTĂRÂRE

17.01.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 86/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 86/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/3/2016

la data de 28 ianuarie 2016, reclamanții A. și Departamentul Caransebeș „B.", în numele și pentru membrul de sindicat C. și C. personal au chemat în judecată pârâta D., reprezentată prin administrator judiciar SC E. SPRL, solicitând Instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: constatarea nulității parțiale a Deciziei nr. 1984 din 15 decembrie 2015, emisă de D., prin care s-a dispus reintegrarea membrului de sindicat C. pe funcția si postul deținut anterior concedierii survenite prin Decizia nr. 942/2013, sub aspectul reînființării doar cu titlu temporar a postului de referent de specialitate (studii superioare), exclusiv pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 3187/2015 și modificării temporare a structurii organizatorice a F. precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5663 din 03 iunie 2016, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a admis excepția

necompetenței teritoriale și a decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, competența reglementată de art. 210 fiind una teritorială exclusivă.

În considerentele hotărârii s-a arătat că reclamanta are atât domiciliul, cât și locul de muncă în județul Gorj, fiind astfel obligată să introducă acțiunea la instanța din raza acestui județ, competența reglementată de Legea nr. 62/2011 fiind imperativă, neputând fi înlăturată nici de părți și nici de instanță.

Decizia nr. 1/2013 privind judecarea recursului în interesul legii, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin s-a statuat că „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant", nu privește situația în care salariații introduc acțiunea în nume propriu.

Prin sentința civilă nr. 1890 din 3 noiembrie 2016, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale,

a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că acțiunea este formulată de A. și Departamentul Caransebeș "B." în numele și pentru membrul său de sindicat C., în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011.

S-a menționat că, față de temeiul de drept invocat și de sintagma în numele și pentru membrul său, organizația sindicală nu este un reprezentant convențional al reclamantei ci are calitatea de reclamant.

A fost avuta în vedere Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin. care s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de munca în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Acțiunea de față este formulată și de A. și Departamentul Caransebeș "B.", aflându-ne în situația unei coparticipări procesuale active, întrucât obiectul pricinii are aceeași cauză și, în conformitate cu art. 269 alin. (3) C. muncii, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Cum reclamanții au ales Tribunalul București, unde A. își are sediul, acestei instanțe îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei.

Înalta Curte, competentă sa soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, prin care se urmărește constatarea nulității parțiale a unei decizii de reintegrare, a fost promovată de C., precum și de A. și Departamentul Caransebeș „B.", în numele acestei membre de sindicat.

Prin Decizia nr. 1 din data de 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Totodată, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prin aceeași decizie s-a statuat în sensul că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Având în vedere că acțiunea cu care instanța a fost învestită a fost promovată și de A., al cărei sediu se află în circumscripția Tribunalului București, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (3) C. muncii, care prevăd că în cazul coparticipării procesuale active. cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.