ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1431/2016

Decizia nr. 1431/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele;

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 9

ianuarie 2016 sub nr. 775121212016 reclamanta A. SA, cu sediul în

București, a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 723 C. proc.

civ., în contradictoriu cu pârâtul B., domiciliat în județul

Călărași, cerere de întoarcere a executării silite, solicitând

obligarea acestuia la plata sumei de 288 RON constând în diferența de

impozit datorat la bugetul de stat, care a rezultat din cumularea veniturilor

salariale lunare cu cele din sentința civilă executată, cumulare

care a condus la o deducere personală mai mică, decât un impozit mai

mare.

Prin

Sentința nr. 3291 din 14 martie 2016 pronunțată în Dosar nr.

x/212/2016 Judecătoria Constanța a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector I

București, reținând că prin decizia Curții

Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 publicată în M. Of. al

României nr. 529 din 16 iulie 2014, dispozițiile art. 650 alin. (1) C.

proc. civ. au fost declarate neconstituționale, iar prin Legea nr.

138/2014 publicată în M. Of. al României nr. 753 din 16 octombrie 2014,

aceste dispoziții au fost modificate, în sensul că instanța de

executare este judecătoria în a cărei circumscripție se

află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau

după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune

altfel.

Având în

vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, aceste

dispoziții sunt pe deplin aplicabile, iar raportat la făptui că,

la dala sesizării organului de executare, sediul debitorului se afla în

circumscripția Judecătoriei Sector 1 București, competența

de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.

Prin

Sentința nr. 9526 din 26 mai 2016 Judecătoria Sector 1 București

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

judecătoriei Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de

competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, reținând că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în vigoare la

data înregistrării cererii de executare silită - 30 octombrie 2013.

Instanța

de judecată a apreciat că se impune o distincție între

executările silite în cazul cărora instanța de executare a fost

sesizată înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348 din

17 iunie 2014, respectiv după această dată, urmând a se

ține cont de următoarele aspecte: deciziile Curții

Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor,

respectiv de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României; ceea ce

rezolvă instanța de executare reprezintă incidente apărute

în cursul executării silite, astfel că momentul determinant în

stabilirea competenței instanței de executare îl reprezintă data

sesizării instanței eu cererea de încuviințare a executării

silite; trebuie păstrat principiul esențial al unicității

instanței de executare, aceeași instanță fiind

competentă să încuviințeze executarea silită și

să soluționeze orice alt incident în legătură cu aceasta.

În

speță, întrucât instanța de executare a fost sesizată

anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art.

650 alin. (1) din C. proc. civ. competența de soluționare a cererii

de întoarcere a executării aparține instanței de la sediul

organului de executare.

Înalta Curte,

competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2

raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1

București, pentru următoarele argumente:

Potrivit art.

650 alin. (1) C. proc. civ. în forma inițială „instanța de

executare este judecătoria în circumscripția căreia se află

biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor

în care legea dispune altfel".

Dispozițiile

textului legal anterior citat au fost declarate neconstituționale prin

Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale,

publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, dată de la care

statuarea conținută în respectiva decizie a devenit obligatorie

pentru instanțe, iar tot de la aceeași dată norma legală a

art. 650 alin. (1) din NCPC și-a încetat efectele. Punând de acord norma

procedurală cu statuările Curții Constituționale, prin

Legea nr. 138/2014 s-a prevăzut că art. 650 alin. (1) C. proc. civ.

va avea următorul conținut: "Instanța de executare este

judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării

organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în

afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau,

după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este

competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află,

la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz,

sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară,

judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul

biroului executorului judecătoresc învestit de creditor".

Cum atât

Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 7 iunie 2014 cât și

Legea nr. 138/2014 ce a modificat textul declarat neconstituțional au fost

publicate în M. Of. anterior sesizării Judecătoriei Constanța cu

soluționarea prezentei cereri, respectiv 19 ianuarie 2016, producându-și

efectele general obligatorii anterior înregistrării cererii de chemare în

judecată, se constată că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 650 alin. (1) astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 138/2014.

Aceasta,

întrucât o normă declarată neconstituțională nu mai poate

constitui temei pentru stabilirea competenței instanței,

față de efectele general obligatorii pe care le produce publicarea

deciziilor Curții Constituționale în M. Of., conform art. 147 alin.

(4) din Constituția României.

De aceea, în

stabilirea competenței interesează nu data înregistrării cererii

de executare silită la biroul executorului judecătoresc (în

speță 30 octombrie 2013), ci data învestirii instanței de

judecată cu o atare solicitare, când verificarea competenței de

judecată se va face în raport de cadrul normativ în vigoare la data

sesizării sale (care nu-și poate avea temei într-o normă

declarată neconstituțională).

La stabilirea

competenței urmează să fie avute în vedere și cele statuate

prin decizia în interesul legii nr. 5/2012 în sensul că instanța de

executare în această materie, în virtutea principiului simetriei juridice,

este aceeași cu cea care a încuviințat anterior executarea „fiind

singura care cunoaște în detaliu modul de săvârșire a procesului

de executare silită", respectiv, judecătoria.

Cum sediul

debitoarei reclamante se află în circumscripția teritorială a

Judecătoriei Sector 1 București, competența de soluționare

a cauzei aparține acestei instanțe, potrivit celor mai sus precizate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sector 1 București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 iunie 2016.

Procesat de

GGC - LM