ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1092/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1092/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1092/2016
Asupra cauzei de
față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
București, secția a VIII-a conflicte de muncă și
asigurări sociale, la data de 29 septembrie 2015, reclamanții A., B.,
C., D., E., F.,G., H., I., J., K., L.,M.,N., O., P., R., S., T., U.,V., X., Z.,
Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F. au solicitat în contradictoriu cu Tribunalul
București, Curtea de Apel București, G.G. și H.H. obligarea
pârâților la reîncadrarea personalului conform dispozițiilor Legii
nr. 284/2010 și la plata diferențelor salariale aferente perioadei 1
ianuarie 2011 și până la pronunțarea seminței, actualizate
cu rata inflației, obligarea pârâtei Curtea de Apel București la
emiterea deciziilor de reîncadrare conform dispozițiilor Legii nr. 284/2030
și obligarea pârâtului G.G. la emiterea grilelor de salarizare conform
noului salariu de încadrare.
Prin sentința civilă
nr, 242 pronunțată în data de 11 ianuarie 2016 Tribunalul
București, secția a VIII-a conflicte de muncă și
asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată
de pârâtul Tribunalul București prin întâmpinare și a declinat competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
În motivate, s-a reținut
aplicabilitatea în speță a art. 127 C. proc. civ. raportat la
calitatea de personal auxiliar a reclamanților în cadrul Judecătoriei
sectorului 2, instanță aflată în circumscripția
Tribunalului București.
Investit prin declinare,
Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, prin sentința
civilă nr. 656 pronunțată în data de 21 aprilie 2016, a admis
excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea primei
instanțe învestite, Tribunalul București. Totodată, constatând
ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de
Casație și Justiție în vederea soluționării
conflictului de competență.
Instanța a reținut
că, raportat la circumstanțele speței, art. 127 C. proc. civ. nu
este aplicabil în considerarea caracterului de dispoziție de strictă
interpretare a cărei aplicabilitate nu poate fi extinsă prin analogie
ia alte ipoteze. Astfel, instanța a reținut că, în analiza
competenței instanței judecătorești, trebuie avută în
vedere exclusiv ipoteza reglementată de text, și anume calitatea de
reclamanți a grefierilor într-o cerere de competența instanței
la care își desfășoară activitatea, nu și ipoteza în
care reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul
altor instanțe de judecată aflate în raza teritorială a
instanței competente.
Înalta Curte, competentă
să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art.
135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. în
considerarea argumentelor ce succed:
Dispozițiile art. 127 din
C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor In
care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât,
rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de
soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina cablații
părții.
Textul de lege se aplică
întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și
grefierilor și vizează două situații, respectiv când una
din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant)
și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).
în cea dintâi situație,
potrivit legii, reclamantul „va sesiza una din instanțele
judecătorești de același grad aflate în circumscripția
oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a
cărei circumscripție se află instanța la care își
desfășoară activitatea".
Ca atare, pentru a opera
prorogarea legală de competență teritorială specială
în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția
unei curți de apel învecinate, este necesar ea reclamantul să aibă
calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanțele
competente, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la
parchetul care funcționează pe lângă aceste instanțe.
Se constată însă
că în cauză nu este îndeplinită această condiție,
având în vedere că din actele dosarului rezultă că
reclamanții nu funcționează ca personal auxiliar în cadrul
instanței competente a judeca cauza. Tribunalul București, ci în
cadrul Judecătoriei sector 2, instanța aflată în
circumscripția teritorială a Tribunalului București.
Prin urmare, Tribunalul
București nu reprezintă instanța unde reclamanții „își
desfășoară efectiv activitatea" potrivit dispozițiilor
art. 127 C. proc. civ., sens în care testul legal ce a stat la baza
declinării de competență dispusă de Tribunalul
București în favoarea Tribunalului Dâmbovița nu este aplicabil și
nu poate justifica învestirea acestuia din urmă cu judecarea litigiului.
Mai mult, instanța reține
că, potrivit Deciziei nr. 7 din data de 16 mai 2016 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, în
interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (3) și
(4) C. proc. civ., s-a stabilit că sintagma „instanța Ia care
își desfășoară activitatea'" din cuprinsul art. 127 alin.
(1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se
referă la situația în care judecătorul își
desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței
competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată
în prima instanță.
În consecință,
ținând seama deopotrivă de calitatea reclamanților de personal
auxiliar în cadrul Judecătoriei sector 2 și de interpretarea stabilită
prin Decizia nr. 7/2016 pronunțată în interesul legii,
competența de soluționare a cauzei va fi determinată în favoarea
Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
București, secția a VIII-a conflicte de muncă și
asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică astăzi, 17 mai 2016.