ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1092/2016

Decizia nr. 1092/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 29 septembrie 2015, reclamanții A., B., C., D., E., F.,G., H., I., J., K., L.,M.,N., O., P., R., S., T., U.,V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F. au solicitat în contradictoriu cu Tribunalul București, Curtea de Apel București, G.G. și H.H. obligarea pârâților la reîncadrarea personalului conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 și la plata diferențelor salariale aferente perioadei 1 ianuarie 2011 și până la pronunțarea seminței, actualizate cu rata inflației, obligarea pârâtei Curtea de Apel București la emiterea deciziilor de reîncadrare conform dispozițiilor Legii nr. 284/2030 și obligarea pârâtului G.G.

la emiterea grilelor de salarizare conform noului salariu de încadrare. Prin sentința civilă nr, 242 pronunțată în data de 11 ianuarie 2016 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtul Tribunalul București prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. În motivate, s-a reținut aplicabilitatea în speță a art. 127 C. proc. civ. raportat la calitatea de personal auxiliar a reclamanților în cadrul Judecătoriei sectorului 2, instanță aflată în circumscripția Tribunalului București. Investit prin declinare, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 656 pronunțată în data de 21 aprilie 2016, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea primei instanțe învestite, Tribunalul București.

Totodată, constatând ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență. Instanța a reținut că, raportat la circumstanțele speței, art. 127 C. proc. civ. nu este aplicabil în considerarea caracterului de dispoziție de strictă interpretare a cărei aplicabilitate nu poate fi extinsă prin analogie ia alte ipoteze. Astfel, instanța a reținut că, în analiza competenței instanței judecătorești, trebuie avută în vedere exclusiv ipoteza reglementată de text, și anume calitatea de reclamanți a grefierilor într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, nu și ipoteza în care reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul altor instanțe de judecată aflate în raza teritorială a instanței competente.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. în considerarea argumentelor ce succed: Dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor In care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina cablații părții. Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

în cea dintâi situație, potrivit legii, reclamantul „va sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea". Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ea reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanțele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcționează pe lângă aceste instanțe. Se constată însă că în cauză nu este îndeplinită această condiție, având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamanții nu funcționează ca personal auxiliar în cadrul instanței competente a judeca cauza.

Tribunalul București, ci în cadrul Judecătoriei sector 2, instanța aflată în circumscripția teritorială a Tribunalului București. Prin urmare, Tribunalul București nu reprezintă instanța unde reclamanții „își desfășoară efectiv activitatea" potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., sens în care testul legal ce a stat la baza declinării de competență dispusă de Tribunalul București în favoarea Tribunalului Dâmbovița nu este aplicabil și nu poate justifica învestirea acestuia din urmă cu judecarea litigiului. Mai mult, instanța reține că, potrivit Deciziei nr. 7 din data de 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (3) și (4) C. proc.

civ., s-a stabilit că sintagma „instanța Ia care își desfășoară activitatea'" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță. În consecință, ținând seama deopotrivă de calitatea reclamanților de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei sector 2 și de interpretarea stabilită prin Decizia nr. 7/2016 pronunțată în interesul legii, competența de soluționare a cauzei va fi determinată în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2016.