ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 535/2016

Decizia nr. 535/2016 Asupra cau/.ei de față, constata următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 decembrie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a VIIl-a civilă, conflicte de muncă si asigurări sociale, sub nr. unic x/3/2014, A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București au solicitai obligarea acestora la plata de daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariate personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 7172009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.

respectiv a următoarelor titluri; 1. Sentința civilă nr. 4929, pronunțată la data de 16 iunie 2008 de Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2007, astfel cum a fost modificată în parte prin Decizia civilă nr. 3941/R din 29 mai 2009, pronunțată de Curtea de Ape! București, secția VlII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2/2009, irevocabilă. 2. Sentința civilă nr. 561, pronunțată la data de 22 ianuarie 2010 de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2009, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2209/R din 13 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția VIIl-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2009.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1084, 1088 C. civ. 1864. respectiv art. 1531 și art. 1535 N.C.C., O.G. nr. 9/2000, respectiv O.G. nr. 13/2011, Decizia Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul leali, în Dosarul nr. x/2013. Prin sentința civilă nr. 9502 din 9 octombrie 2015 a Tribunalului București, secția a Vlll-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței în soluționarea cauzei, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, reținând, în esență, că reclamanții au calitatea de judecători fa Curtea de Apel București, iar în temeiul art. 127 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. aveau obligația de a alege între instanțele competente (tribunalul) din aria curților de apel limitrofe Municipiului București, Tribunalul București ne fiind instanța judecătoreasca competentă teritorial. Prin sentința civilă nr. 78 din 14 ianuarie 2016, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe invocată din oficiu, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, eonstatându-se ivit un conflict negativ de competență, a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență. Pentru a soluționa astfel, s-a reținut, în raport de dispozițiile art. 127 C. proc.

civ. incidente cauzei, că niciunul dintre reclamanți nu este salariatul Tribunalului București, ci exercită funcția de judecător la Curtea de Apel București, iar norma invocată se referă strict la ipoteza în care actul de sesizare este înregistrat la instanța la care își desfășoară activitatea reclamantul, ipoteză ce nu se regăsește în cauza dedusă judecății, considerent pentru care Tribunalul Dâmbovița, nu este competent teritorial în soluționarea cauzei, întrucât competența aparține instanței inițial investite, motiv pentru care a sesizat Înalta Curte de Casație șt Justiție pentru stabilirea competenței teritoriale. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza in care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea. Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „competența instanței la care își desfășoară activitatea" nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărui circumscripție își desfășoară activitatea judecătorul reclamant, ci are înțelesul de instanța judecătorească ia care acesta funcționează efectiv. În speță, având în vedere că reclamanții își desflșoară activitatea la Curtea de Apel București și nu la Tribunalul București nu sunt întrunite cerințele art. 127 C. proc.

civ., astfel încât soluționarea cererii este de competența Tribunalului București, ca instanță în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul procesual ales și locul de muncă reclamanții. Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 10 martie 2016.