ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 535/2016

Decizia

nr. 535/2016

Asupra cau/.ei de față, constata

următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 decembrie 2014 pe

rolul Tribunalului București, secția a VIIl-a civilă, conflicte de muncă si asigurări

sociale, sub nr. unic x/3/2014, A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București au solicitai

obligarea acestora la plata de daune - interese moratorii sub forma dobânzii

legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având

ca obiect acordarea unor drepturi salariate personalului din sectorul bugetar

în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 7172009 privind plata unor sume

prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate

personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011,

cu modificările și completările ulterioare. respectiv a următoarelor titluri;

pronunțată la data de 16 iunie 2008 de Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2007, astfel cum a fost

modificată în parte prin Decizia civilă nr. 3941/R din 29 mai 2009, pronunțată

de Curtea de Ape! București, secția VlII-a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2/2009, irevocabilă.

la data de 22 ianuarie 2010 de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2009, irevocabilă prin Decizia

civilă nr. 2209/R din 13 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

VIIl-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

în Dosarul nr. x/3/2009.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 1084, 1088 C. civ. 1864. respectiv art. 1531 și art. 1535

N.C.C., O.G. nr. 9/2000, respectiv O.G. nr. 13/2011, Decizia Decizia nr. 2 din

17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -

Completul competent să judece recursul în interesul leali, în Dosarul nr. x/2013.

Prin sentința civilă nr. 9502 din 9

octombrie 2015 a Tribunalului București, secția a Vlll-a civilă conflicte de

muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a

instanței în soluționarea cauzei, invocată din oficiu și s-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița,

reținând, în esență, că reclamanții au calitatea de judecători fa Curtea de Apel

București, iar în temeiul art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. aveau

obligația de a alege între instanțele competente (tribunalul) din aria curților

de apel limitrofe Municipiului București, Tribunalul București ne fiind

instanța judecătoreasca competentă teritorial.

Prin sentința civilă nr. 78 din 14

ianuarie 2016, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a admis excepția

necompetenței teritoriale a acestei instanțe invocată din oficiu, a dispus

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București și, eonstatându-se ivit un conflict negativ de competență, a înaintat

dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a soluționa astfel, s-a reținut,

în raport de dispozițiile art. 127 C. proc. civ. incidente cauzei, că niciunul

dintre reclamanți nu este salariatul Tribunalului București, ci exercită funcția

de judecător la Curtea de Apel București, iar norma invocată se referă strict

la ipoteza în care actul de sesizare este înregistrat la instanța la care își

desfășoară activitatea reclamantul, ipoteză ce nu se regăsește în cauza dedusă

judecății, considerent pentru care Tribunalul Dâmbovița, nu este competent

teritorial în soluționarea cauzei, întrucât competența aparține instanței

inițial investite, motiv pentru care a sesizat Înalta Curte de Casație șt

Justiție pentru stabilirea competenței teritoriale.

Cu privire la conflictul negativ de

competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2

raportat la art 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 127 C. proc. civ. reglementează

un caz de competență facultativă pentru ipoteza in care judecătorul, procurorul,

asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând

sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară

activitatea.

Sintagma folosită de legiuitor în art.

127 C. proc. civ. „competența instanței la care își desfășoară

activitatea" nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a

cărui circumscripție își desfășoară activitatea judecătorul reclamant, ci are

înțelesul de instanța judecătorească ia care acesta funcționează efectiv.

În speță, având în vedere că

reclamanții își desflșoară activitatea la Curtea de Apel București și nu la

Tribunalul București nu sunt întrunite cerințele art. 127 C. proc. civ., astfel

încât soluționarea cererii este de competența Tribunalului București, ca instanță

în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul procesual ales și locul

de muncă reclamanții.

Pentru toate aceste considerente, având

în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea

Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalul București.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi,

10 martie 2016.