ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 452/2015

HOTĂRÂRE

11.02.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 452/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia

nr.

452/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 07 august 2013, sub nr. x/245/2013, reclamanta SC A. SA, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună evacuarea acesteia din incinta șantierului organizat la Stația de Epurare a mun. Iași din localitatea Dâncu, jud. Iași, până la soluționarea acțiunii de drept comun, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a arătat că a participat la licitația publică organizată de SC C. SA Iași, în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea unui contract de lucrări privind proiectarea și executarea treptei terțiare de epurare a apei uzate la stația de epurare a mun. Iași, jud. Iași, fiind desemnată ofertă câștigătoare, pentru ca ulterior să încheie acordul contractual din 15 februarie 2012, ce i-a permis organizarea șantierului la locul executării lucrărilor în localitatea Dâncu, jud. Iași.

Ulterior, a fost încheiat cu pârâta contractul din 02 aprilie 2012, având ca obiect subcontractarea unei părți din lucrarea pe care o avea de executat în beneficiul SC C. SA, însă, ca urmare a constatării unor deficiențe în modalitatea de efectuare a lucrărilor și a nerespectării termenelor fixate prin contract, a trimis pârâtei o serie de comunicări în vederea remedierii acestora.

Reclamanta a susținut că pârâta SC B. SA nu a luat măsurile ce se impuneau, astfel că i-a fost transmisă o notificare de reziliere a contractului la data de 26 noiembrie 2012, în conformitate cu dispozițiile art. 21 din contractul de subcontractare, prin care a fost invitată să finalizeze lucrările aliate în derulare și să demobilizeze șantierul pană la 22 decembrie 2012, menționând că, la data de 11 decembrie 2012, părțile au convenit încetarea contractului după plata unei sume de bani, sumă ce i-a fost plătită pârâtei în contul SC D. SA, indicat de aceasta, în baza unor contracte de cesiune pe care SC B. SA le încheiase.

Reclamanta a susținut că a fost încheiat un nou contract cu pârâta, din 31 ianuarie 2013, în conformitate cu negocierile și discuțiile purtate la 11 decembrie 2012, corectat cu valoarea bonusului, majorat la 435.000 lei fără T.V.A., însă după efectuarea plăților convenite parata și-a schimbat radical poziția refuzând încheierea noului contract, astfel că, în prezent deține fără drept imobilul.

În drept, au fost invocate prevederile art. 996 și urm., art. 94 pct. 1 lit. d), art. 113 alin. (1) pct. 4 N.C.P.C.

Pârâta a formulat și depus întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, necompetența teritorială a Judecătoriei Iași în soluționarea cauzei, raportat la dispozițiile art. 107 alin. (1) N.C.P.C. precum și excepția autorității lucrului judecat, având în vedere sentința civilă nr. 551 din 15 mai 2013 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pronunțată anterior în Dosarul nr. x/225/2013, rămasă definitivă prin respingerea apelului de căire Tribunalul Mehedinți, ce a avut ca obiect "evacuare-ordonanță președințială". De asemenea, a formulat parata și apărări de fond.

Prin sentința civilă nr. 3156 din 3 martie 2014, Judecătoria Iași, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Iași a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel” iar conform alin. (2) „Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul."

Totodată, art. 227 C. proc. civ., prevede că ”Sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de constituire sau statutului."

Pe de altă parte, după cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 6316 din 22 septembrie 2011 "Instanța de la domiciliul pârâtului este competentă să soluționeze acțiunea prin care s-a solicitat obligarea la eliberarea unui spațiu, obiectul cererii fiind o obligația de a face. În atare condiții nu sunt aplicabile dispozițiile art. 13 C. proc. civ., care vizează acțiunile imobiliare, întrucât în sensul acestui text prin „cereri privitoare la bunuri nemișcătoare" se înțeleg numai acțiunile reale imobiliare, nu și cele personale, chiar dacă ele se referă la bunuri imobiliare."

Judecătoria Iași, în raport de textele legale menționate, având în vedere că sediul pârâtei, conform înscrisurilor depuse la dosar, se află în Drobeta Turnu Severin, aflată în raza administrativ teritorială a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin precum și dispoziția art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., ce stabilește cazurile în care necompetența este de ordine publică, a statuat că se impune declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, acesta având competența teritorială exclusivă de soluționare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, la data de 25 iulie 2014.

Prin sentința nr. 992 din 2 octombrie 2014, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași și, constatând ivit conflictul negativ de competență, l-a înaintat, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, a avut în vedere următoarele considerente:

Între părți a fost încheiat contractul din 02 aprilie 2012, care are ca obiect subcontractarea unei părți din lucrările pe care reclamanta, în calitate de antreprenor general, le avea de executat pentru beneficiarul SC C. SA la Stația de Epurare a municipiului Iași.

Prin încheierea contractului dintre părți, reclamantul a pus la dispoziția pârâtei folosința temporară a terenului pe care se execută lucrările stabilite prin contract.

Deși, ca regulă, în conformitate cu prevederile art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se face la instanța domiciliului sau sediului pârâtului, dispozițiile art. 113 din același cod reglementează competența teritorială alternativă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (4) C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă instanța locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a imobilului, iar potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe, deopotrivă competente.

Așadar, potrivit acestui text, competența este alternativă, reclamantul având opțiunea între instanța domiciliului pârâtului și instanța locului situării imobilului.

Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a reținut că, mai mult decât atât, din motivele invocate de reclamantă în acțiune, care arată că, deși în opinia sa, contractul a încetat, pârâta refuză să părăsească șantierul și să permită antreprenorului general să continue lucrările la Stația de Epurare a municipiului Iași, motivând că nu este de acord cu încetarea contractului și că are dreptul să continue executarea lucrărilor, în cauză se impune analiza unor clauzele contractuale, a modulului în care au fost respectate obligațiile din contract, aspecte ce țin de executarea contractului dintre părți, așa încât și din această perspectivă, instanța competentă este Judecătoria Iași, ca instanță a locului prevăzut în contract pentru executarea obligației, în temeiul art. 113 pct. 3 C. proc. civ.

Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, având în vedere aceste considerente, și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași și, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat conflictul negativ de competență, dispunând înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 12 noiembrie 2014, fiind fixat termen pentru soluționare la 3 decembrie 2014.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a examinat excepția necompetenței sale materiale funcționale în soluționarea conflictului negativ de competență și a dispus scoaterea cauzei de pe rol și a trimis spre competentă

soluționare, secției a II-a civile, a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3443 din 3 decembrie 2014 pronunțată de secția I a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Iași competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cauză, este vorba de o competență teritorială alternativă sau facultativă, situație în care reclamantul are posibilitatea de a opta între două sau mai multe instanțe deopotrivă competente.

De menționat că dispozițiile art. 107 din N.C.P.C. instituie regula generală potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit dispozițiilor art. 116 din N.C.P.C., prevede alegerea instanței de către reclamant, respectiv acesta are posibilitatea de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Interesul este ocrotit de legiuitor prin normele de competență teritorială alternativă care aparțin reclamantului, astfel încât el decide care va fi instanța sesizată cu rezolvarea litigiului, dintre două sau mai multe instanțe deopotrivă competente.

Alegerea făcută de reclamant este irevocabilă, astfel că, odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, reclamantul nu va putea obține o declinare ulterioară de competență în favoarea unei alte instanțe, o astfel de cerere fiind inadmisibilă.

Nici cererea pârâtului pentru declinarea competenței nu poate fi admisă, iar instanța nu ar putea să dispună, din oficiu declinarea, pentru că ar nesocoti opțiunea fermă a reclamantului în acest sens, expresie a principiului disponibilității în procesul civil.

În cauză, competența este alternativă, reclamantul având posibilitatea de a alege între instanța domiciliului pârâtului și instanța locului situării imobilului, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a imobilului.

Prin urmare, în mod corect Judecătoria Drobeta Turnu - Severin a reținut că se impune în cauză analiza unor clauze contractuale, a modului în care au fost respectate obligațiile din contract, aspecte ce țin de executarea contractului dintre părți.

De menționat că cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă este de competența instanței de drept comun cu soluționarea litigiului pe fondul cauzei.

Așa fiind, instanța competentă să soluționeze litigiul este Judecătoria Iași, ca instanță a locului prevăzut în contract pentru executarea contractului, în considerarea dispozițiilor art. 113 pct. 3 C. proc. civ. potrivi cu care, în afara instanțelor prevăzute de art. 107 - 112 din N.C.P.C., mai sunt competente instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Cum reclamanta a înțeles să sesizeze Judecătoria Iași, având în vedere și considerentele anterior expuse, Înalta Cute constată că aceasta este competentă să soluționeze pricina, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.