ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1405/2016
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1405/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1405/2016
Asupra
recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă astfel
cum a fost precizată, reclamanții A. și B. au chemat în
judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei
de 1.020.000 euro, compusă din 20.000 euro, reprezentând cheltuieli de
înmormântare și cele determinate de ritualurile de pomenire, în
tradiția creștin-ortodoxă a locului, și daune morale în
sumă de 1.000.000 euro - câte 500.000 euro pentru fiecare dintre
reclamanți.
Prin
Sentința civilă nr. 233 din 29 octombrie 2014, Tribunalul Hunedoara,
secția I civilă, a admis în parte acțiunea civilă
precizată, formulată de reclamanții A. și B. împotriva SC
C. SA și, în consecință, a obligat pârâta să
plătească reclamanților suma de 15.000 RON, cu titlu de
despăgubiri materiale și fiecăruia dintre reclamanți suma
de câte 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale.
Pentru a
pronunța această soluție, prima instanță a
reținut, în esență, că reclamanții calitatea de
părinți ai numitului D., decedat în accidentul rutier produs la data
de 21 august 2013, pe raza localității Valea Nandului, județul
Hunedoara, fiind pasager al autoturismului marca E., condus de numitul F. -
decedat și el, în aceleași împrejurări.
Cauzele,
circumstanțele și culpa în producerea accidentului rutier respectiv
au făcut obiectul Dosarului nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă
Tribunalul Hunedoara, care, față de decesul conducătorului auto,
a dispus, conform Ordonanței din 3 aprilie 2014, clasarea cauzei.
S-a mai
reținut autovehiculul implicat în impactul rutier mortal avea polița
de asigurare de răspundere civilă obligatorie încheiată la SC C.
SA, ca atare, în baza contractului de asigurare, asiguratorul, preluând riscul
pagubei asigurate, se subrogă, de drept, autorului accidentului mortal,
soldat cu victime, în condițiile art. 48, 49 și 54 din Legea nr.
136/1995, astfel că, despăgubirile cuvenite terților păgubiți
se achită, în mod nemijlocit, de către acesta, inclusiv pentru
persoanele aflate în interiorul autovehiculului asigurat.
Sub aspectul
despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloarea funeraliilor și
a ritualurilor de pomenire tradiționale, prima instanță a
considerat că acestea sunt justificate pentru suma de 30.000 RON, pe care
a apreciat-o ca rezonabilă.
Sub aspectul
despăgubirilor morale, s-a avut în vedere importanța valorii personal
- nepatrimoniale reclamate, apreciind că despăgubirile ce se pot
acorda cu acest titlu în cauză părinților victimei accidentului
rutier trebuie să fie proporționale cu importanța pierderii
acestei valori și, desigur, cu impactul produs asupra reclamanților,
în calitatea lor de părinți ai copilului decedat, cu suferința
lor, precum și cu ireversibilitatea evenimentului.
Raportat la
cele ce preced și având în vedere criteriul echității și
criteriul gravității prejudiciului moral reclamat, precum și
scopul și natura instituției despăgubirilor morale, prima
instanță a apreciat că în speță suma de câte 20.000
euro - sau echivalentul în lei, la data plății - pentru fiecare
dintre reclamanți este rezonabilă și poate ameliora
suferința acestora pentru pierderea unicului lor fiu.
Sub acest
aspect, s-a constatat că sumele acordate, cu titlul de despăgubiri
morale, însumând 40.000 euro - sau echivalentul în lei la data plății
-, se încadrează în limitele minimale stabile prin art. 24 alin. (2) lit.
b) din Ordinul nr. 14/2011 a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor prin
care s-au adoptat normele privind asigurarea obligatorie de răspundere
civilă - aplicabile la data evenimentului rutier, mortal, în cauză.
Având în
vedere circumstanțele accidentului respectiv ce au fost stabilite de
organele de cercetare penală, Tribunalul, la stabilirea cuantumului
definitiv al despăgubirilor, a reținut culpa victimei D., care la
momentul accidentului rutier ce i-a determinat moartea, nu purta centura de
siguranță.
Pe cale de
consecință și apreciind că această culpă are o
determinare de 50% în cauzarea morții victimei D., prima
instanță a redus cuantumul despăgubirilor materiale și
morale stabilite, în proporție de 50%.
Împotriva
acestei sentințe, au declarat apel reclamanții B. și A. iar prin
Decizia civilă nr. 330 din 21 mai 2015 pronunțată de Curtea de
Apel Alba Iulia, secția I civilă și pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca
nefondat, apelul.
În
argumentarea acestei decizii, s-a reținut că ceea ce se contestă
în cauză este cuantumul daunelor morale acordat de către prima
instanță, în legătură cu care, s-a constatat că
Tribunalul a făcut o corectă evaluare, având în vedere prejudiciul
cauzat reclamanților prin moartea prematură a fiului lor, în
respectarea principiului echității și criteriului
gravității prejudiciului moral reclamat, precum și natura
și scopul instituției despăgubirilor morale.
Totodată,
s-a constatat că în mod corect, la acordarea sumei finale s-a reținut
și o culpă proprie a victimei, care nu a purtat centura de
siguranță, daunele fiind diminuate în procent de 50%, rezultând suma
finală de 10.000 euro pentru fiecare dintre părinții
reclamanți.
S-a mai
reținut că prin cererea de apel s-a solicitat majorarea cuantumului
daunelor morale și din perspectiva "resurselor material-financiare
necesare întreținerii și a dezechilibrului creat între stilul de
viață anterior și ulterior acestei
vătămări", însă suma acordată de prima
instanță, redusă ca urmare a reținerii culpei victimei,
cuantumul inițial fiind de 40.000 euro, este o sumă rezonabilă,
respectând principiul echității și fiind în
concordanță cu practica majoritară în astfel de litigii.
Împotriva
Deciziei civile nr. 330 din 21 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel
Alba Iulia, secția I civilă și pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale, au declarat recurs reclamanții
A. și B., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8
C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului și
schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului
formulat împotriva sentinței primei instanțe, dat fiind că
soluția este lipsită de temei legal și a fost dată cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În
argumentarea motivelor de casare invocate, recurenții au susținut
că instanța de apel, deși avea obligația de a arăta
motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, s-a
mărginit la aprecieri cu caracter general. Astfel, au arătat
recurenții că instanța a apreciat a fi respectat principiul
echității și criteriul gravității prejudiciului moral,
precum și natura și scopul instituției despăgubirilor
morale, motivând că nu pot fi reținute ca pertinente susținerile
cuprinse în cererea de apel, și că acest prejudiciu nu reflectă
modificări definitive în viața apelanților sub aspect material,
afectiv și psihosocial, fiind respectate normele interne și
internaționale în materie.
Totodată,
au susținut recurenții că prin considerentele deciziei recurate,
instanța a făcut o analiză sumară a motivelor de apel, iar
cu privire la cuantumul acordat pentru prejudiciul moral de către prima
instanță, nu a indicat vreun criteriu conform căruia ar fi
rezonabile, nu a evaluat drepturile nepatrimoniale lezate, fiind de notorietate
intensitatea mare a legăturii între părinți și copii, sau
între soți.
În
continuare, recurenții au arătat că hotărârea atacată
este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,
considerând ca au fost încălcate atât principiile care guvernează
răspunderea civilă delictuală cât și principiul
reparării integrale a prejudiciului cauzat, precum și prevederile
Ordinului C.S.A. nr. 14/2011 iar în situația în care în cauză nu a
fost dispusă o expertiză de specialitate care să
stabilească cu exactitate în ce proporție îi poate fi
reținută culpa victimei ca urmare a faptului că nu purta centura
de siguranță, a reține o culpă în procent de 50% este o
încălcare a legii.
S-a
susținut că despăgubirile acordate contravin jurisprudenței
în materie, condiție impusă de art. 49 pct. 2 din Normele Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor, aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 și
deși la dosarul cauzei nu există un probatoriu din care să
rezulte un prejudiciu într-un cuantum ridicat, soluția instanței de
apel are un caracter exclusiv subiectiv, cuantumul daunelor morale acordate
fiind disproporționat în comparație cu soluțiile pronunțate
în jurisprudența recentă.
S-au
subliniat că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și
Înalta Curte de Casație și Justiție, nu operează cu
criterii de evaluare prestabilite la aprecierea daunelor morale, ci judecă
în echitate, adică procedează la o apreciere a circumstanțelor
particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe
care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și
consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut.
În final, au
arătat recurenții că pentru a-și păstra caracterul de
"satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate
într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea
prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust,
însă prin hotărârea recurată, instanța de apel a
încălcat principiul potrivit căruia la stabilirea cuantumului
despăgubirilor nu se ține seama de starea materială a victimei
sau de cea a persoanei responsabile.
Prin
întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata SC C. SA a invocat
excepția nulității recursului raportat la neîncadrarea
criticilor formulate în categoria motivelor de nelegalitate, în sensul că
argumentele dezvoltate vizează în fapt, modul de apreciere al
instanței asupra cuantumului daunelor morale ce se impun a fi acordate
reclamanților, or, prin aceste critici se încearcă reluarea
judecății în fond sub aspectul reindividualizării
despăgubirilor.
La data de 7
decembrie 2015, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a
procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu
a recursului.
Prin
Încheierea completului de filtru din data de 26 ianuarie 2016 a fost analizat
raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a
dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor
art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin
încheierea completului de filtru din data de 24 mai 2016, s-a admis în
principiu recursul reclamanților și s-a stabilit termen în vederea
soluționării acestuia, la 20 septembrie 2016, potrivit art. 493 alin.
(7) C. proc. civ.
Analizând
decizia atacată în raport cu criticile formulate și de temeiurile de
drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat
pentru considerentele ce succed:
Cu titlu
preliminar, asupra excepției nulității recursului, Înalta Curte
constată a fi nefondată, apreciind că argumentele aduse în
susținerea recursului pot fi încadrate în motivele de casare
prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C.
proc. civ., motiv pentru care va respinge excepția invocată.
Astfel, având
în vedere dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.,
potrivit cărora casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci
când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină
sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura
pricinii și când hotărârea pronunțată a fost dată cu
încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material,
Înalta Curte va cenzura din perspectiva acestor cazuri de casare criticile
formulate.
Circumscris
cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,
autorii căii de atac au susținut că în considerentele deciziei
recurate nu se regăsesc argumentele pentru care instanța de apel
și-a format convingerea, că instanța a făcut o analiză
sumară a motivelor de apel, iar cu privire la cuantumul
despăgubirilor acordat pentru prejudiciul moral de către prima
instanță, nu a indicat vreun criteriu conform căruia acestea ar
fi rezonabile și nu a evaluat drepturile nepatrimoniale lezate.
Din
această perspectivă, Înalta Curte reține că obligația
instanței de a motiva hotărârea adoptată, consacrată
legislativ în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., are
în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt
expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor
părților și punctul de vedere al instanței față
de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul
logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Verificarea
considerentelor deciziei atacate din perspectiva criticilor formulate de
recurenți relevă că instanța de prim control judiciar, a
cenzurat hotărârea tribunalului sub aspectul cuantumului
despăgubirilor acordate din perspectiva criteriilor stabilite de
jurisprudența în materie, respectiv: consecințele negative suferite,
importanța valorilor morale lezate, măsura lezării acestor
valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele
vătămării, măsura în care a fost afectată
situația familială, astfel că, nu se poate reține că
decizia ar fi nemotivată sub acest aspect.
De asemenea,
Înalta Curte constată că în analiza cuantumului despăgubirilor
acordate, respectiv menținute, instanța de apel s-a raportat la
nivelul material al societății, principiul echității
și practica majoritară în astfel de litigii astfel încât faptul
că recurenții sunt nemulțumiți de argumentele
instanței, nu are semnificația nemotivării hotărârii sub
aspectele evocate.
În raport de
cele arătate, Înalta Curte impune concluzia că susținerile
autorilor căii de atac circumscrise pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. sunt
nefondate și că hotărârea atacată a fost
pronunțată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b)
același cod.
Subsumat art.
488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vor fi analizate criticile formulate de
recurenți referitor la faptul că despăgubirile acordate
contravin jurisprudenței în materie, condiție impusă de art. 49
pct. 2 din Normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor aprobate prin
Ordinul nr. 14/2011, dispoziții conform cărora în caz de deces,
daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și
jurisprudența din România.
Cu referire
la textul legal arătat, autorii căii de atac au susținut că
instanța de apel avea obligația ca în analiza despăgubirilor
acordate de prima instanță să procedeze la examinarea
legislației și jurisprudenței naționale, fără
să dezvolte argumente din care să rezulte că normele legale
incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.
Cu toate
acestea, din examinarea considerentelor deciziei recurate, se constată
că în stabilirea întinderii daunelor morale, așa cum s-a arătat
și în precedent, instanța de control judiciar a procedat cu
respectarea dispozițiilor legale în materie și a jurisprudenței,
păstrând principiul proporționalității și justul
echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.
Astfel, se
constată că în speță motivul de casare a fost invocat în
mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și
situația de fapt, culpa victimei și evaluarea acesteia de către
instanță, și de a solicita instanței de recurs să
reconsidere concludența lor, stabilind o altă situație de fapt,
ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
Așa
fiind, în speță nu se confirmă motivul de casare instituit de
prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de
recurenții-reclamanți, instanța de apel dând o corectă
eficiență textelor legale și principiilor de drept incidente
speței, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C.
proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge
excepția nulității recursului.
Respinge
recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei civile
nr. 330 din 21 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia,
secția I civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă
și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2016.
Procesat de