ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2118/2014

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 20/COM

din 21 februarie 2013, Tribunalul Neamț a admis în parte acțiunea civilă

formulată de reclamanții A.S., A.I.E. și B.G.S. în contradictoriu cu pârâta SC

C.A. SA și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 4.797 RON, cu titlu de

daune materiale și a sumei de 30.000 euro - echivalentul în RON la cursul Băncii

Naționale a României din ziua plății, cu titlu de daune morale, către

reclamanți.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții A.S., A.I.E.

și B.G.S. au solicitat obligarea pârâtei SC C.A. SA la plata sumei de 7474 RON cu

titlu de prejudiciu material și la plata unor daune morale în sumă de 500.000

euro pentru fiecare reclamant, moștenitor al defunctei R.N.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că la data de 18 august 2010 în localitatea O., comuna V.R.,

jud. Buzău s-a produs un accident rutier soldat cu decesul și rănirea mai multor

persoane. Urmare a producerii accidentului s-a constituit dosarul de cercetare penală

nr. 610/P/2010 soluționat la data de 05 octombrie 2011 cu soluția de scoatere de

sub urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. Conform rezoluției

Parchetului, vinovat de producerea accidentului a fost numitul B.C., decedat în

evenimentul rutier. Autoutilitara condusă de acesta era proprietatea numitului N.D.

care poseda poliță de asigurare RCA încheiată la SC C.A. SA.

Urmare a acestui

accident a decedat și mama reclamanților, R.N. pentru care, în urma spitalizării,

anterior decesului, reclamanții au efectuat cheltuieli materiale cu medicamentele

și spitalizarea, în cuantum de 7.474 RON, la care se adaugă și daunele morale cauzate

fiecărui copil, în sumă de 500.000 euro pentru fiecare reclamant.

Prin întâmpinarea

depusă la dosarul cauzei, pârâta a invocat, în raport de valoarea obiectului pricinii,

care depășește suma de 1.500.000 euro, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei

Piatra Neamț, prin sentința civilă nr. 3106/279/2012, dispunându-se declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că, în ceea ce privește daunele materiale suferite

de reclamanți, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de asiguratul B.C., din materialul

probator administrat în cauză, s-au efectuat cheltuieli de înmormântare în sumă

de 4505 RON, la acestea adăugându-se cheltuielile de transport în sumă de 292 RON.

În stabilirea acestui cuantum, instanța nu a reținut facturile depuse și care nu

au relevanță sub aspectul legăturii cu evenimentul ce a generat cheltuieli materiale,

conform obiceiului locului și uzanțelor (s-a avut în vedere natura produselor facturate,

cantitatea sau data facturilor).

Sub aspectul daunelor

morale, instanța a avut în vedere vârsta defunctei, faptul că avea domiciliul separat

de cel al reclamanților, aspecte în raport de care a admis în parte pretențiile

solicitate de reclamanți în acest sens, apreciind că suma totală de 30.000 euro

este de natură să reducă, să atenueze suferințele psihice și fizice ale celor 3

reclamanți ca urmare a intervenirii decesului mamei.

Împotriva hotărârii

tribunalului, a formulat recurs SC C.A. SA Sibiu, prin Sucursala Bacău, cale de

atac recalificată de către instanță, ca fiind cea a apelului.

În cuprinsul cererii,

apelanta a arătat că se impune diminuarea daunelor morale acordate de către tribunal

cu acest titlu, deoarece acestea trebuie să aibă efecte compensatorii, ele neputând

constitui amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate

pentru victimele sau urmașii acestora.

A precizat apelanta

că nu contestă prejudiciul moral suferit de către părțile civile, însă sumele care

se acordă cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii și nu să

fie izvorul unei îmbogățiri fără just temei.

Instanța de fond

nu a ținut seama de legislația aplicabilă și de jurisprudență, de cadrul real din

care rezidă sprijinul efectiv acordat de către defunctă, rezumându-se doar la sumele

solicitate de către părți.

Prin decizia

nr. 84/2013 din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC C.A.

SA - prin Sucursala Bacău împotriva sentinței civile nr. 20/COM din 21

februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț și a fost obligată pârâta să plătească

reclamanților A.S., A.I.E. și B.G.S. câte 20.000 RON cu titlul de daune morale,

în loc de 30.000 euro. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În argumentarea

deciziei pronunțate, instanța de apel a arătat că suma acordată de tribunal cu titlu

de despăgubiri morale este prea mare raportat la vătămarea produsă și consecințele

acesteia, având în vedere că prejudiciul moral suferit prin lipsirea reclamanților

de prezența mamei lor nu va putea fi înlăturat niciodată în totalitate, impunându-se

o reparație de natură a atenua suferințele morale suferite, fără însă a se ajunge

la o îmbogățire fără just temei.

În acest context

s-a apreciat că prejudiciul moral se impune a fi apreciat de la caz la caz, acest

lucru fiind în sarcina rudelor persoanei decedate ca urmare a unui accident rutier,

acestea trebuind să aducă un minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura

afectării drepturilor nepatrimoniale, de natură a duce la evaluarea corectă a despăgubirilor

cu titlu de compensație a prejudiciului moral.

În lipsa existenței

unui minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor

nepatrimoniale a copiilor victimei, în stabilirea despăgubirilor cu titlu de compensație

a prejudiciului moral cauzat, instanța a avut în vedere faptul că prin decesul mamei,

copiii au suferit un prejudiciu moral, chiar dacă nu conviețuiau cu aceasta, prejudiciu

generat de pierderea vieții mamei lor, de suferința cauzată de această pierdere

și neputința acoperirii în continuare a golului lăsat de moartea sa în viața reclamanților,

chiar dacă era în vârstă de 70 de ani, putea încă acorda sprijin copiilor, în momentul

accidentului deplasându-se la fiica sa din București, pentru a o ajuta în îngrijirea

fiicei suferinde a acesteia.

Împotriva deciziei

sus-menționate, au declarat recurs reclamanții A.S., A.I.E. Șl B.G.S., în cuprinsul

căruia au invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a Sucursalei

Bacău, excepția lipsei calității procesuale active a Sucursalei Bacău în declararea

și susținerea căii de atac a apelului și excepția lipsei de interes în declararea

căii de atac iar pe fondul cauzei, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a

deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC C.A. SA

prin Sucursala Bacău și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile

nr. 20/COM din 21 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț.

În susținerea

excepțiilor invocate, recurenții au arătat că se impune admiterea acestora, motivat

de faptul că Sucursala Bacău și SC C.A. SA sunt entități juridice diferite, având

elemente de identificare diferite și că nu există identitate între persoana care

a declarat și susținut apelul, respectiv Sucursala Bacău și persoana care este titular

al dreptului, respectiv SC C.A. SA. S-a mai arătat că Sucursala Bacău nu avea niciun

interes legitim, născut, actual pentru declararea și susținerea apelului.

În continuare,

recurenții au reiterat istoricul cauzei și al situației de fapt, iar pe fondul recursului,

în argumentarea criticilor formulate, au susținut că hotărârea instanței de fond

a fost modificată în mod vizibil, fiind redus substanțial cuantumul despăgubirilor

acordate, aspect care a dus la încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Totodată, s-a mai arătat că pârâta SC C.A. SA, în calitate de profesionist și asigurător,

a achitată de bună voie suma de bani la care a fost obligată, înțelegând astfel

să pună în executare o hotărâre care nu era definitivă, considerând astfel că suma

plătită reprezintă valoarea reală a prejudiciului.

Recurenții au

învederat că, față de aspectele arătate și reținând faptul că prin executarea de

bună voie a obligației de plată, creditorul a acceptat executarea obligației ca

fiind corespunzătoare temeiului obligațional al convenției legal încheiată între

părți, se poate constata că soluția instanței de apel este în flagrantă contradicție

cu principiul stabilității raporturilor juridice civile consacrat de jurisprudenta

Curții Europene a Drepturilor Omului și contrară art. 1 din Protocolul 1.

Au mai arătat

recurenții că, în cauză, nu a avut loc o îmbogățire fără justă cauză, întrucât banii

pe care i-au primit au fost folosiți pentru a-și trata afecțiunile de care suferă.

Prin menținerea deciziei recurate, recurenții-reclamanți ar fi puși în situația

de a restitui suma încasată de la asigurător, plătită de acesta de bună voie și

pe care reclamanții probabil că nu o mai dețin.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării

criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, potrivit dispozițiilor

legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul

analizei în această fază procesuală, criticile referitoare la stabilirea situației

de fapt și interpretarea probatoriului, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia

hotărârii și nu de nelegalitate a acesteia.

În argumentarea

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-

reclamanți au susținut că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii, din perspectiva excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu a

Sucursalei Bacău, a lipsei calității sale procesuale și a lipsei de interes în declararea

căii de atac a apelului.

Pe fondul cauzei,

astfel cum s-a arătat anterior, deși s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut

de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenții nu au dezvoltat nicio critică ce

ar putea fi subsumată acestui motiv, în sensul de a indica dispoziția legală interpretată

sau aplicată greșit de către instanța de control judiciar pentru a permite instanței

de recurs să procedeze la examinarea acesteia din perspectiva controlului de legalitate.

Revenind la prima

critică formulată, Înalta Curte constată că prin întâmpinarea formulată în apel,

reclamanții au invocat excepția lipsei calității de reprezentant a sucursalei, excepție

asupra căreia instanța s-a pronunțat prin respingerea acesteia, în practicaua deciziei

recurate.

În ceea ce privește

cele trei excepții invocate, respectiv a excepției lipsei capacității procesuale

de exercițiu a Sucursalei Bacău, a lipsei calității sale procesuale și a lipsei

de interes în declararea căii de atac a apelului se constată că sunt invocate pentru

prima dată în recurs, astfel că omisso medio, nu pot face obiectul examinării de

către instanța de recurs, aceasta fiind ținută de caracterul nedevolutiv al căii

de atac.

Așa fiind, singura

critică ce ar putea fi examinată în această fază procesuală este cea referitoare

la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității de reprezentant a sucursalei,

excepție ce se constată a fi nefondată.

Este adevărat

că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără

personalitate juridică ale societăților comerciale. Așa fiind, rezultă că sucursala

nu poate avea calitate procesuală, această calitate revenind doar societății-mamă,

cu excepția cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru

reprezentarea sa în cadrul unui litigiu.

În speță, se constată

că mandatul de reprezentare al consilierului juridic a fost acordat de societatea-mamă,

aspect în raport de care rezultă fără putință de tăgadă că SC C.A. SA are calitatea

de pârâtă iar Sucursala Bacău a acționat în calitate de reprezentantă a societății-mamă.

Referitor la celelalte

susțineri ce vizează fondul cauzei, cu referire la soluția de diminuare a despăgubirilor

morale, așa cum s-a arătat în precedent, recurenții au dezvoltat exclusiv critici

de netemeinicie, fiind de altfel lipsite de relevanță aspectele legate de starea

de sănătate a reclamanților și întrebuințarea pe care aceștia au înțeles să o acorde

sumelor de bani primite.

În același sens,

este de observat că nici susținerile referitoare la încălcarea principiului reparării

integrale a prejudiciului și principiului stabilității raporturilor juridice civile,

din perspectiva faptului că pârâta a achitat de bună voie suma de bani la care a

fost obligată de prima instanță, nu sunt de natură a conduce la modificarea deciziei

recurate, în lipsa indicării dispozițiilor legale pretins a fi interpretate sau

aplicate greșit.

Așa fiind, față

de cele anterior expuse, constatând că nu a avut loc o încălcare sau aplicare greșită

a legii de către instanța de apel, hotărârea pronunțată fiind la adăpost de orice

critică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții A.I.E., A.S. și B.G.S. împotriva deciziei nr. 84/2013

din 26 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 iunie 2014.