ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2118/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 20/COM din 21 februarie 2013, Tribunalul Neamț a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A.S., A.I.E. și B.G.S. în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 4.797 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 30.000 euro - echivalentul în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, cu titlu de daune morale, către reclamanți. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții A.S., A.I.E. și B.G.S. au solicitat obligarea pârâtei SC C.A. SA la plata sumei de 7474 RON cu titlu de prejudiciu material și la plata unor daune morale în sumă de 500.000 euro pentru fiecare reclamant, moștenitor al defunctei R.N.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 18 august 2010 în localitatea O., comuna V.R., jud. Buzău s-a produs un accident rutier soldat cu decesul și rănirea mai multor persoane. Urmare a producerii accidentului s-a constituit dosarul de cercetare penală nr. 610/P/2010 soluționat la data de 05 octombrie 2011 cu soluția de scoatere de sub urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. Conform rezoluției Parchetului, vinovat de producerea accidentului a fost numitul B.C., decedat în evenimentul rutier. Autoutilitara condusă de acesta era proprietatea numitului N.D. care poseda poliță de asigurare RCA încheiată la SC C.A. SA. Urmare a acestui accident a decedat și mama reclamanților, R.N.

pentru care, în urma spitalizării, anterior decesului, reclamanții au efectuat cheltuieli materiale cu medicamentele și spitalizarea, în cuantum de 7.474 RON, la care se adaugă și daunele morale cauzate fiecărui copil, în sumă de 500.000 euro pentru fiecare reclamant. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a invocat, în raport de valoarea obiectului pricinii, care depășește suma de 1.500.000 euro, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Piatra Neamț, prin sentința civilă nr. 3106/279/2012, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în ceea ce privește daunele materiale suferite de reclamanți, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de asiguratul B.C., din materialul probator administrat în cauză, s-au efectuat cheltuieli de înmormântare în sumă de 4505 RON, la acestea adăugându-se cheltuielile de transport în sumă de 292 RON.

În stabilirea acestui cuantum, instanța nu a reținut facturile depuse și care nu au relevanță sub aspectul legăturii cu evenimentul ce a generat cheltuieli materiale, conform obiceiului locului și uzanțelor (s-a avut în vedere natura produselor facturate, cantitatea sau data facturilor). Sub aspectul daunelor morale, instanța a avut în vedere vârsta defunctei, faptul că avea domiciliul separat de cel al reclamanților, aspecte în raport de care a admis în parte pretențiile solicitate de reclamanți în acest sens, apreciind că suma totală de 30.000 euro este de natură să reducă, să atenueze suferințele psihice și fizice ale celor 3 reclamanți ca urmare a intervenirii decesului mamei. Împotriva hotărârii tribunalului, a formulat recurs SC C.A.

SA Sibiu, prin Sucursala Bacău, cale de atac recalificată de către instanță, ca fiind cea a apelului. În cuprinsul cererii, apelanta a arătat că se impune diminuarea daunelor morale acordate de către tribunal cu acest titlu, deoarece acestea trebuie să aibă efecte compensatorii, ele neputând constitui amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele sau urmașii acestora. A precizat apelanta că nu contestă prejudiciul moral suferit de către părțile civile, însă sumele care se acordă cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii și nu să fie izvorul unei îmbogățiri fără just temei. Instanța de fond nu a ținut seama de legislația aplicabilă și de jurisprudență, de cadrul real din care rezidă sprijinul efectiv acordat de către defunctă, rezumându-se doar la sumele solicitate de către părți.

Prin decizia nr. 84/2013 din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC C.A. SA - prin Sucursala Bacău împotriva sentinței civile nr. 20/COM din 21 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților A.S., A.I.E. și B.G.S. câte 20.000 RON cu titlul de daune morale, în loc de 30.000 euro. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În argumentarea deciziei pronunțate, instanța de apel a arătat că suma acordată de tribunal cu titlu de despăgubiri morale este prea mare raportat la vătămarea produsă și consecințele acesteia, având în vedere că prejudiciul moral suferit prin lipsirea reclamanților de prezența mamei lor nu va putea fi înlăturat niciodată în totalitate, impunându-se o reparație de natură a atenua suferințele morale suferite, fără însă a se ajunge la o îmbogățire fără just temei.

În acest context s-a apreciat că prejudiciul moral se impune a fi apreciat de la caz la caz, acest lucru fiind în sarcina rudelor persoanei decedate ca urmare a unui accident rutier, acestea trebuind să aducă un minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale, de natură a duce la evaluarea corectă a despăgubirilor cu titlu de compensație a prejudiciului moral.

În lipsa existenței unui minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale a copiilor victimei, în stabilirea despăgubirilor cu titlu de compensație a prejudiciului moral cauzat, instanța a avut în vedere faptul că prin decesul mamei, copiii au suferit un prejudiciu moral, chiar dacă nu conviețuiau cu aceasta, prejudiciu generat de pierderea vieții mamei lor, de suferința cauzată de această pierdere și neputința acoperirii în continuare a golului lăsat de moartea sa în viața reclamanților, chiar dacă era în vârstă de 70 de ani, putea încă acorda sprijin copiilor, în momentul accidentului deplasându-se la fiica sa din București, pentru a o ajuta în îngrijirea fiicei suferinde a acesteia.

Împotriva deciziei sus-menționate, au declarat recurs reclamanții A.S., A.I.E. Șl B.G.S., în cuprinsul căruia au invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a Sucursalei Bacău, excepția lipsei calității procesuale active a Sucursalei Bacău în declararea și susținerea căii de atac a apelului și excepția lipsei de interes în declararea căii de atac iar pe fondul cauzei, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC C.A. SA prin Sucursala Bacău și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 20/COM din 21 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț.

În susținerea excepțiilor invocate, recurenții au arătat că se impune admiterea acestora, motivat de faptul că Sucursala Bacău și SC C.A. SA sunt entități juridice diferite, având elemente de identificare diferite și că nu există identitate între persoana care a declarat și susținut apelul, respectiv Sucursala Bacău și persoana care este titular al dreptului, respectiv SC C.A. SA. S-a mai arătat că Sucursala Bacău nu avea niciun interes legitim, născut, actual pentru declararea și susținerea apelului. În continuare, recurenții au reiterat istoricul cauzei și al situației de fapt, iar pe fondul recursului, în argumentarea criticilor formulate, au susținut că hotărârea instanței de fond a fost modificată în mod vizibil, fiind redus substanțial cuantumul despăgubirilor acordate, aspect care a dus la încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Totodată, s-a mai arătat că pârâta SC C.A. SA, în calitate de profesionist și asigurător, a achitată de bună voie suma de bani la care a fost obligată, înțelegând astfel să pună în executare o hotărâre care nu era definitivă, considerând astfel că suma plătită reprezintă valoarea reală a prejudiciului.

Recurenții au învederat că, față de aspectele arătate și reținând faptul că prin executarea de bună voie a obligației de plată, creditorul a acceptat executarea obligației ca fiind corespunzătoare temeiului obligațional al convenției legal încheiată între părți, se poate constata că soluția instanței de apel este în flagrantă contradicție cu principiul stabilității raporturilor juridice civile consacrat de jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului și contrară art. 1 din Protocolul 1. Au mai arătat recurenții că, în cauză, nu a avut loc o îmbogățire fără justă cauză, întrucât banii pe care i-au primit au fost folosiți pentru a-și trata afecțiunile de care suferă. Prin menținerea deciziei recurate, recurenții-reclamanți ar fi puși în situația de a restitui suma încasată de la asigurător, plătită de acesta de bună voie și pe care reclamanții probabil că nu o mai dețin.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, potrivit dispozițiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, criticile referitoare la stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriului, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate a acesteia. În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenții- reclamanți au susținut că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, din perspectiva excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu a Sucursalei Bacău, a lipsei calității sale procesuale și a lipsei de interes în declararea căii de atac a apelului. Pe fondul cauzei, astfel cum s-a arătat anterior, deși s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenții nu au dezvoltat nicio critică ce ar putea fi subsumată acestui motiv, în sensul de a indica dispoziția legală interpretată sau aplicată greșit de către instanța de control judiciar pentru a permite instanței de recurs să procedeze la examinarea acesteia din perspectiva controlului de legalitate.

Revenind la prima critică formulată, Înalta Curte constată că prin întâmpinarea formulată în apel, reclamanții au invocat excepția lipsei calității de reprezentant a sucursalei, excepție asupra căreia instanța s-a pronunțat prin respingerea acesteia, în practicaua deciziei recurate. În ceea ce privește cele trei excepții invocate, respectiv a excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu a Sucursalei Bacău, a lipsei calității sale procesuale și a lipsei de interes în declararea căii de atac a apelului se constată că sunt invocate pentru prima dată în recurs, astfel că omisso medio, nu pot face obiectul examinării de către instanța de recurs, aceasta fiind ținută de caracterul nedevolutiv al căii de atac.

Așa fiind, singura critică ce ar putea fi examinată în această fază procesuală este cea referitoare la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității de reprezentant a sucursalei, excepție ce se constată a fi nefondată. Este adevărat că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale. Așa fiind, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală, această calitate revenind doar societății-mamă, cu excepția cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în cadrul unui litigiu. În speță, se constată că mandatul de reprezentare al consilierului juridic a fost acordat de societatea-mamă, aspect în raport de care rezultă fără putință de tăgadă că SC C.A.

SA are calitatea de pârâtă iar Sucursala Bacău a acționat în calitate de reprezentantă a societății-mamă. Referitor la celelalte susțineri ce vizează fondul cauzei, cu referire la soluția de diminuare a despăgubirilor morale, așa cum s-a arătat în precedent, recurenții au dezvoltat exclusiv critici de netemeinicie, fiind de altfel lipsite de relevanță aspectele legate de starea de sănătate a reclamanților și întrebuințarea pe care aceștia au înțeles să o acorde sumelor de bani primite. În același sens, este de observat că nici susținerile referitoare la încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului și principiului stabilității raporturilor juridice civile, din perspectiva faptului că pârâta a achitat de bună voie suma de bani la care a fost obligată de prima instanță, nu sunt de natură a conduce la modificarea deciziei recurate, în lipsa indicării dispozițiilor legale pretins a fi interpretate sau aplicate greșit.

Așa fiind, față de cele anterior expuse, constatând că nu a avut loc o încălcare sau aplicare greșită a legii de către instanța de apel, hotărârea pronunțată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A.I.E., A.S. și B.G.S. împotriva deciziei nr. 84/2013 din 26 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2014.